![]() Comentarii Adauga Comentariu ÎNCĂ UN MINCINOS ÎN CONDUCEREA ALIANȚEI NOASTRE. Regizorul Ioan Cărmăzan membru în Colegiului Director al partidului lui Marian Munteanu, Alianţa Noastră prins cu o minciună funestă la adresa lui Iosif Costinaș, un erou al Revoluției![]() Iosif Costinaș (n. 16 februarie 1940, București - d. 2002) a fost un jurnalist, regizor și militant al societății civile, una dintre personalitățile marcante ale orașului Timișoara. Era unul dintre cei mai citiți editorialiști din acest oraș. A dispărut în iunie 2002, iar în iunie 2003, cadavrul lui a fost descoperit într-o pădure de lângă un sat timișean. Moartea acestuia fost clasată drept "sinucidere", fără ca organele de cercetare sau urmărire penală să fi luat în considerare toate probele și mărturiile. În condițiile unei instrumentări defectuoase a cazului, în anul 2005, atât apropiații jurnalistului, cât și societatea civilă timișoreană au cerut redeschiderea dosarului pentru a se face lumină în legatură cu cauzele reale ale morții lui Costinaș. Iosif Costinaș s-a preocupat îndeaproape de dosarele Revoluției, iar la data dispariției avea în lucru o carte cu dezvăluiri despre lumea interlopă locală și conexiuni cu oameni influenți din Timișoara. La sfârșitul anului 2002, realizatoarea de televiziune Lucia Hossu Longin i-a dedicat lui Costinaș un film, „Un jurnalist dispărut” Mai multe amănunte despre viața şi activitatea lui Iosif Costiță puteți citi pe: iosifcostinas.com![]() ![]() Demistificarea unei minciuni - În apărarea lui Bebe CostinaşMARTIE 2015. "Prietenul" lui e mort din 2002, dar Ioan Cărmăzan "simte nevoia" în 2015, să spună despre el, în direct la Realitatea TV, ca să afle o țară întreagă, "că 'prietenul lui' a fost un informator nenorocit al Securutății". Vă dați seama ce fel de om e Cărmăzan ăsta, şef în conducerea Alianței?MINCIUNA LUI IOAN CĂRMĂZAN, membru în Consiliul Director al Alianței Noastre, despre revoluționarul timişorean Iosif Costinaş, SPUSĂ ÎN DIRECT LA Realitatea TV "Iosif Costinaş, jurnalist, cineclubist, prietenul meu, unul din oamenii excepţionali, care a luptat, care a devenit anticomunist…era informatorul Securităţii"Foto: Ioan Cărmăzan, șef în conducerea "Alianței Noastre", "prietenul" lui Iosif Costinaș, cel care-l vorbește "de bine", la 13 ani după moarte, în direct, în fața întregii țări, la Realitatea TV.![]()
Anul trecut, în luna martie, o afirmaţie făcută de regizorul Ioan Cărmăzan într-o emisiune a postului de televiziune Realitatea TV, a avut darul de a produce stupoare în rândul societăţii timişorene şi nu numai, din cauza atacului la adresa unuia dintre simbolurile luptei post-decembriste împotriva structurilor Securităţii, Iosif (Bebe) Costinaş. „Apropo de Punctul 8 de la Timişoara: toată lumea la un moment dat a discutat, unul din susţinătorii Punctului 8 de la Timişoara se numea Iosif Costinaş. Iosif Costinaş, jurnalist, cineclubist, prietenul meu, unul din oamenii excepţionali, care a luptat, care a devenit anticomunist… Era cel mai convins anticomunist! Acum trei sau patru ani de zile, doamna prorector Pia Brînzeu mi-a arătat raportul că era informatorul Securităţii. Fac publică chestia asta pentru că nu mi-e… nici măcar nu mi-e, nu, nu-mi convine, chiar nu-mi convine ideea… dar ăsta este adevărul!”, a zis „prietenul” Nuţu Cărmăzan despre Bebe Costinaş. Minciună a fost reluată de Claudiu Iordache, director pe viaţă al Institutului Revoluţiei Române creat de Ion IliescuDe un an de zile, aproape singure, Raluca şi Tatiana Costinaş (fiica, respectiv soţia lui Bebe) se luptă în încercarea de a demonta această mistificare ordinară. Nimeni nu le-a ajutat, nimeni nu a sărit să protesteze împotriva afirmaţiilor publice ale lui Nuţu Cărmăzan. Ba mai mult decât atât, a fost reluată o temă vehiculată la începutul anilor 90 de Claudiu Iordache, director pe viaţă al Institutului Revoluţiei Române creat de Ion Iliescu – care afirma că a văzut el o listă în care Bebe Costinaş apare, alături de mulţi alţi redactori ai revistei Orizont (!), ca informator al Securităţii, cu matricola 1A 1911. ADEVĂRUL E PE DOS (vezi foto la finalul articolului). Bebe Costinaş era urmărit de securitate şi nu era informator al securității.
De curând, Raluca Costinaş a primit de la CNSAS dosarul lui Bebe Costinaş. Dosar care, într-adevăr, are numărul 1A 1911, dar nu de informator al Securităţii, ci de urmărit. Pentru că, aşa cum scrie pe coperta dosarului, Bebe era „cunoscut că se ocupă de conceperea unor scrieri literare cu un conţinut ostil. Exteriorizează concepţii politice negative la adresa politicii interne din ţara noastră”. Nici apariţia acestui dosar nu a pus în mişcare vreun protest faţă de terfelirea imaginii lui Bebe Costinaş. Pia Brînzeu (cea despre care Ioan Cărmăzan susţine că i-ar fi arătat raportul care dovedea că Iosif Costinaş a fost agent al Securităţii) declară că Cărmăzan minte şi că nu i-a spus niciodată nimic. Mai mult, după emisiunea din martie 2015 i-a solicitat lui Cărmăzan să dezmintă public afirmaţia mincinoasă pe care acesta o făcuse. Lucru care nu s-a întâmplat.Abia în urma apelului doamnei Tatiana Costinaş, Pia Brînzeu (cea despre care Ioan Cărmăzan susţine că i-ar fi arătat raportul care dovedea că Iosif Costinaş a fost agent al Securităţii) a infirmat tranşant, printr-un mesaj trimis Ralucăi Costinaş, faptul că ar fi avut vreodată o discuţie cu Ioan Cărmăzan pe tema Bebe Costinaş. Ba mai mult decât atât, aceasta a afirmat că l-a contactat pe Ioan Cărmăzan imediat după emisiunea din martie 2015 solicitându-i să dezmintă public afirmaţia mincinoasă pe care acesta o făcuse. Lucru care nu s-a întâmplat. Trei lucruri de reținut: 1. Cui i-a folosit minciuna lui Cărmăzan? 2. Funcția de conducerea lui Cărmăzan în Alianță noastră şi ce fel de oameni are Alianța în Conducerea sa 3. De ce tac prietenii lui Costinaş?Şi sunt trei lucruri acum, după devoalarea minciunii lui Cărmăzan, la care stau şi mă gândesc. Primul este cui i-a folosit şi în ce scop această minciună, lansată la ani de zile de la dispariţia lui Bebe Costinaş, într-un moment în care acesta nici să se apere în faţa ei nu mai putea. Al doilea este faptul că Ioan Cărmăzan este membru al Colegiului partidului lui Marian Munteanu, Alianţa Noastră. Un partid care (nu-i aşa?) vrea să facă o altfel de politică. Mă întreb ce au de zis colegii de colegiu ai lui Ioan Cărmăzan care l-au cunoscut bine pe Iosif Costinaş – şi îi voi enumera aici doar pe revoluţionarul timişorean Ioan Savu, pe realizatoarea TV Marilena Rotaru şi pe însuşi liderul formaţiunii, Marian Munteanu, care chiar a fost adus la Timişoara de către Iosif Costinaş în 1991. Lipsa unei reacţii din partea (mai ales a) acestuia din urmă nu pot să nu o pun în legătură cu marea dezamăgire pe care am trăit-o în anul 2000, când Marian Munteanu a apărut la braţ cu Virgil Măgureanu pentru a candida la preşedinţia României. Al treilea (şi cel mai dureros, de altfel) este cel legat de lipsa de reacţie a colegilor, a prietenilor lui Bebe, a societăţii civile timişorene. Nu voi pune întrebări, voi reda doar mesajul Tatianei Costinaş: „La ce mă gândesc? Păi mă gândesc cât de dezamăgiţi sunt unii aşa-zişi prieteni ai lui Iosif Bebe Costinaş, prieteni mai ales dinainte de revoluţie şi care frecventau Dulapul unde se întâmplau muzici, filme, teatre, beute, vorbe, şi iar Pro Muzici, şi filme (textul îi aparţine lui Doru Iosif, zis Castravete) - dezamăgiţi că Bebe NU a fost Colaborator al Securităţii. Am postat fila de dosar de la CNSAS care arată că Bebe A FOST LUCRAT de Securitate. Aceşti prieteni de care fac acum vorbire nu au avut nici o reacţie, nici o atitudine. Oare DE CE? Unii dintre ei, atunci când s-au găsit nemernici care să-l acuze pe Bebe de colaborare cu Securitatea, ne-au sfătuit pe mine şi pe Raluca să cerem dosarul de la CNSAS. Sperau aceştia să vadă negru pe alb că Bebe era altul decât cel care s-a luptat pentru ADEVĂR? Avem dosarul. L-am publicat pentru prietenii adevăraţi care au crezut tot timpul în Bebe şi ne-au contactat ca să ne îmbărbăteze şi să spună că ei nu se îndoiesc de Bebe, dar şi pentru cei care se foloseau de prietenia lui Bebe. Aceştia din urmă nu au avut nici o reacţie. Dacă le era teamă de ceva, avem şi loc de mesaje private. Ne-ar fi bucurat pe noi, cei care credem în Bebe, şi mai ales pe Raluca. Oricine poate deveni în orice moment victima unei calomnii şi ticăloşii. Luaţi ATITUDINE. Numai aşa pot fi ticăloşii aduşi la tăcere!”. E tot ce poate fi spus. Flavius BONCEA Preluare: ziarultimisoara.ro![]()
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:30
CITATUL ZILEI
ieri 19:50
Fotbal: Neymar a reluat antrenamentele
ieri 16:40
COMENTARIU Silviu Predoiu | Bugetarii de lux
ieri 10:01
Moderna, Pfizer sau AstraZeneca?
ieri 06:07
CITATUL ZILEI
ieri 05:07
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 februarie
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu