![]() Comentarii Adauga Comentariu Ministerul Sănătății reziliază contractul cu Polisano, compania de la cumpăra vaccinul hexavalent pentru bebeluși. NIMIC DESPRE ÎMBOLNĂVIRILE BEBELUȘILOR.![]() Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat încetarea contractului cu Polisano şi iniţierea procedurilor pentru a cumpăra, în regim de urgenţă, 120.000 de doze de vaccin hexavalent, pentru imunizarea bebeluşilor. Ministerul Sănătăţii a notificat, în cursul acestei săptămâni, compania Polisano că va rezilia contractul pentru vaccinul hexavalent cu care sunt imunizaţi bebeluşii. Totodată oficialii anunţă demararea procedurilor pentru achiziţia în regim de urgenţă a 120.000 de doze de vaccin. Firma Polisano a transmis o notificare prin care a anunţat că nu va mai putea livra dozele de vaccin hexavalent convenite în contractul cadru. Iar aceasta nu ar fi prima situaţie în care compania nu îşi respectă obligaţiile, numai anul acesta înregistrându-se mai multe situaţii în care sute de bebeluşi au fost vaccinaţi cu întârziere din cauza lipsei vaccinului. Vaccinul hexavalent se administrează nou-născuţilor şi combină, într-o singură doză, cele trei vaccinuri care se fac bebeluşilor la vârsta de două luni, patru luni, şase luni şi un an. Vaccinul este administrat împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi face parte din schema obligatorie de imunizare a copiilor. Așa Cum ştiți firma Polisano a adus Di Kazahstan un vaccin aflat în perioada de testare care a fost dat tuturor bebelușilor din România. Nici până azi nu s-a stabilit dacă acest vaccin aflat in peroada de testare este sau nu responsabîl de înbolnăvirea bebelușilor. Corpul de control al primului ministru arătând că vaccinurile ar putea fi vinovate de îmbolnăviri ceruse o testare a vaccinurilor aduse dar de atunci nu s-a mai spus nimic Contractul cu Polisano se incheie in 15 zile de la data primirii notificarii. Acum se pregateste achizitia pe procedura de urgenta. Noile doze ar putea fi achizitionate imediat dupa rezilierea contractului. In momentul acesta e o intarziere mica la grafic, dar nu sunt probleme pana cand vom lua prin procedura de urgenta urmatoarele 120.000 de doze. Dar, ulterior se va face un nou contract cadru, pe mai multi ani, prin care noul furnizor se va obliga sa asigure o cantitate minima de doze de vaccin anual, de exemplu Polisano asigura 500.000 de doze. S-a cerut rezilierea din cauza problemelor pe care le are Polisano", a precizat Laurentiu Colintineanu, purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
07:01
CITATUL ZILEI
ieri 23:10
Fotbal - Liga I: FC Botoșani - Dinamo 4-0
ieri 14:11
Joe Biden a semnat un act controversat
ieri 10:33
Vaccin insuficient în Italia
ieri 09:57
A murit actrița Oana Ștefănescu
ieri 06:34
CITATUL ZILEI
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu