Nu putem trata cu indiferenta tema ecumenismului, oricat ar suscita ea sensibilitatea unora sau altora pentru ca ne priveste pe toti, in cel mai inalt grad. Putem spera insa la o tratare echilibrata a acestui subiect, urmarind cat mai multe puncte de vedere si cat mai multe pozitii, pastrand insa fermitatea plasarii pe coordonatele adevarului.

*

Eu nu pot sa-mi dau seama cum de intelectuali de dreapta, credinciosi ortodocsi, avand incredere in traditie, in valori culturale stabile, cum astfel de persoane nu pot sa vada ca in ecumenism zace acelasi spirit al Internationalei comuniste, pe care il blameaza ori de cate ori il intalnesc pe cate undeva.

Numai ca in loc de „proletari din toate tarile, uniti-va!”, ni se porunceste „crestini din toate tarile ...”, ceea ce inseamna o lozinca veche drapata cu podoabe noi, mai trendy.

Sau chiar „credinciosi din toate țările...” daca, in spirit tolerant depășim îngustimea crestinismului si postulam un adevar al reveltiei avraamice, in care sunt cuprinsi, pe langa crestini, iudeii si mususlmanii.

Si, in ultima instanta, ca suprema toleranta si deschidere, se poate postula un „oameni cu convingeri religioase din toate tarile si culturile lumii, uniti-va!”, asta ca sa putem sa ii prindem aici pe budisti, shintoisti, adeptii adorarii soarelui si practicantii politeisti ai riturilor agrare.

Dar toate astea nu sunt decat un stângism internaționalist intens ideologizat care si-a schimbat doar machiajul, ca poate astfel sa pacaleasca pe cineva.

Intr-un asemenea ecumenism fără margini și fara scrupule strigă un postmodernism al carui cuvant de ordine este „merge orice”, pentru ca nimic, de fapt, nu mai conteaza, totul este o „religie” a confortului dobandit aici si acum, lipsita de adancime si de cautarea adevarului.

Este, dupa secole de disputa pe teren religios, dupa lupte mai crancene sau mai destinse, dupa razboaie sangeroase, un caragialian „pupat toți piața Independentei”, insotit de un homeric hohot de ras al desertaciunii universale, adresat noua, celor ce inca mai credem dorinta mintii umane de a cauta intelegerea tainelor universului, si dorinta noastra, de intelegere a unuia cu altul.

Ce ii lipseste ecumenismului atunci cand, fara sa se chestioneze pe sine, se auto-propune ca unica varianta corecta de abordare a celor de alte confesiuni?

Mai presus de toate, faptul ca devine o ideologie, ca renunță la adevăr în numele păcii și toleranței.

Mai bine zis, al unei asa-numite „tolerante”, pentru ca nimic nu se poate construi pe minciuna si pe fals.

Postuleaza ca motor al actiunii o iubire pe care nu o simte spre a ajunge la un adevar pe care l-a pierdut pe drum.

De multe ori un asemenea ecumenism este interesat. Fiind o doctrina la moda primeste granturi, burse de cercetare, fonduri pentru deplasari in strainatate, sunt sponsorizate diferite conferinte si colocvii.

Astfel, sustinatorii unui astfel de ecumenism se multumesc cu confortul in locul adevarului, tragand de aici toate consecintele favorabile in privinta nivelului lor de trai.

Apoi, indiferent ca este material sau nu, o persoana care face din ecumenism o ideologie aplicabila in relatia cu alte denominatiuni crestine, trebuie sa renunte la „duritatea” adevarului, la fermitatea cu care au fost formulate dogmele, la anatemele care s-au rostit, de la inaltimea sinoadelor ecumenice, impotriva celor ce falsifica predania lasata noua de Sfintii Parinti.

Ei prefera, in loc sa fie vestitorii lui Dumnezeu, sa fie „oameni ai timpului nostru”, postuland un relativism mai degraba de fapt decat doctrinar.

Pentru ca nu se poate afirma niciodata relativismul inauntrul unei credinte religioase fara ca aceasta sa se autodistruga.

Dar, in mod curios, ecumenistii de azi manifesta un relativism al faptei in loc sa afirme adevarurile de credinta ai caror pastratori ar trebui sa fie.

Un asemenea ecumenism ideologizat nu ajuta pe nimeni si nimic.

El merge pana la indistinctie intre ortodocsi si ceilalti crestini, e ca o deschidere care nu-si mai stie limitele.

E ca si cum ai lua in seama porunca Mantuitorului Iisus Hristos „Mergeti si invatati toate neamurile”, dar odata ajuns la neamuri, in loc sa le binevestesti adevarul, te-ai stradui sa le inveti tot despre zeii lor pagani, despre obiceiurile lor idolatre.

Si asta pe motiv ca nu vrei sa le jignesti, sa intrerupi dialogul cu ele, sa fii nepoliticos, sau sa tradezi porunca dragostei.

In ecumenismul desantat avem o cautare a punctelor comune, si ele exista din moment ce ne bazam noi toti crestinii pe aceeasi carte sfanta, respectiv pe Biblie.

Dar, in acelasi timp, sunt ignorate, trecute „diplomatic” sub tacere, imensele distante care ne despart, dezvoltarile doctrinare diferite care, de-a lungul secolelor de schisma au facut ca diferentele sa faca imposibila comuniunea.

Se spune ca anti-ecumenistii tradeaza iubirea.

Dar tocmai astfel o trădezi, nefăcând nimic pentru altul, nescoțându-l din eroarea lui, neavand grija de mantuirea lui.

Si fac o crima si impotriva mea insumi, eu nemaiavand chipul meu, nemaiaratand ceea ce imi e propriu, specific, ci ceea ce e util sa arat conform directivelor internationalist-umaniste.

Ecumenismul fara limite serveste globalizarea, indistinctia neamurilor, a culturilor, a persoanei umane in ultima instanta, dizolvarea intr-un tot imprecis, numai bun de inghitit de consumerismul fara granite de azi.

Un ecumenist convins spunea, dupa intalnirea de la Sibiu din 2007, in apararea propriilor convingeri:

„Ia sa-mi arătați și mie câți ortodocsi s-au convertit la catolicism sau la protestantism dupa intalnire”, vrand astfel sa releve netemeinicia atacurilor anti-ecumeniste.

Or, problema nu trebuie sa se puna astfel.

Sunt lucruri care nu pot fi cuantificate, cum ar fi in numarul de convertiri, dar ele totusi produc efecte, si inca din cele mai grave.

Iar un efect este acela al slabirii aderentei la propria credinta.

Daca preotii si episcopii nostri ortodocsi stau alaturi de cei protestanti si catolici intr-o conglasuire eleganta, inseamna ca sunt cam pe acelasi plan, ca spun cam acelasi lucru, ca e cam tot aia de esti ortodox, catolic sau protestant.

Oricum, traim intr-un postmodernism care tinde sa anihileze toate diferentele, traditiile, specificitatile, intr-un amestec new-age-ist al tuturor spiritualitatilor posibile, crestine, orientale, mayase si de pe oriunde mai vreti, in numele unui umanism foarte firav ca intemeiere culturala dar foarte puternic ca aderenta a masselor doritoatre de loisir religios.

Mai trebuie ca, in acest concert al amalgamarii fara rest, si acolo unde exista inca o directie de urmat si cateva distinctii clare, sa ne apucam sa le stricam. Si cam asta face ecumenismul cand, in loc sa fie cautare de descoperire si apropiere de celalalt, devine propaganda, diplomatie lipsita de continut, actiune formala bifata de birocratii credintei.

(Fluierul)