23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Blestemul domniilor fanariote. Lăcomia și trădarea au făcut ca mulți dintre domnitoriifanarioți să sfârșească decapitați

Fanarioții au fost membri ai familiilor de aristocrați greci ce locuiau în cartierul Fener (Fanari în limba greacă) din Constantinopol, actualul Istanbul. Aceștia avea o influență mare în Imperiul Otoman și mulți dintre ei ocupau funcții administrative importante. Între anii 1711 și 1821, unii dintre fanarioți au fost numiți voievozi ai Moldovei și Țării Românești, această perioadă fiind cunoscută în istoria României ca epoca domniilor fanariote.

Mulți dintre domnitorii fanarioți au avut un sfârșit tragic, după ce au trădat Poarta, aducându-se vorba chiar despre un blestem al domniilor fanariote. În perioada fanariotă, 31 de domni din 11 familii s-a luptat pentru a deveni domnitori în țările române.

"Domnitorii fanarioți au fost practic niște tâlhari care au încercat să fure cât mai mult în timp ce se aflau pe tronurile din Moldova sau Țara Românească. Fanariotul ajungea sărac în țările române și pleca de aici bogat. Acesta încerca să se îmbogățească într-un timp cât mai scurt, pentru că era conștient că domnia sa nu se va întinde la nesfârșit. Lăcomia fanarioților ducea de multe ori la trădarea Porții, astfel că nu au fost puține cazuri în care aceștia au sfârșit cu capul tăiat", a declarat istoricul sucevean Ilie Gliga.

Constantin Mavrocordat a fost domnitor atât în Moldova, cât și în Țara Românească de nu mai puțin de 10 ori, între 1733 și 1769. Acesta a urcat pe tronul Munteniei de șase ori, iar pe cel al Moldovei de patru ori. El a rămas cunoscut în istorie pentru definiția violului din "Codul Penal" de pe vremea sa: "Cel ce va fi prins cu ștromeleagul învârtoșat primprejurul părților fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veșnica lui nefolosire".

În anul 1769, în timpul ultimei sale domnii în Moldova, în perioada în care Imperiul Rusu se războia cu cel Otoman, Constantin Mavrocordat a fost luat prizonier de ruși și omorât.

Grigore Callimachi a domnit în Moldova în două rânduri, respectiv între iunie 1761 și martie 1764, respectiv martie 1767 și iunie 1769. Acesta s-a aflat pe tronul Moldovei într-o perioadă în care rușii și turcii duceau bătălii constante. Cum în 1769 a izbucnit războiul dintre Imperiul Rus și cel Otoman, Callimachi le-a cerut turcilor bani pentru că nu avea cu ce să strângă armată. După ce a primit suma cerută, domnitorul moldovean nu își plătește soldații, ci alege să-și achite o parte din datorii. Drept urmare, armata sa se alătură rușilor, iar turcii au considerat că Grigore Callimachi i-a trădat. Acesta a fost dus la Constantinopol, unde la data de 9 septembrie 1769 îl decapitează.

Grigore al III-lea Ghica a fost domnitor al Moldovei în două rânduri, între martie 1764 – ianuarie 1767 și septembrie 1774 și septembrie 1777, precum și conducător al Țării Românești între octombrie 1768 și noiembrie 1769. Acesta a fost domnitorul Moldovei în perioada în care turcii și rușii au hotărât ca Bucovina să ajungă în posesia Imperiului Habsburgic. Cum Ghica s-a opus vehement acestei decizii, Poarta a ordonat asasinarea sa. Călăul domnitorul moldovean a fost chiar cel mai bun prieten al său, Ahmed – beg Capigibașa.

   Grigore al III-lea Ghica, domnitorul moldovean asasinat pentru că s-a opus anexării Bucovinei de                                      către Imperiul Habsburgic. FOTO www.moldovenii.md

Nicolae Mavrogheni a fost domnitor în Țara Românească între aprilie 1786 și septembrie 1790. Acesta a ajuns pe tronul Munteniei după ce a fost sprijinit de Gazi Hasan pașa, comandatul flotei otomane. Numirea acestuia la conducerea Țării Românești nu a fost privită cu ochi buni nici de popor, nici de boieri. Mavrogheni a fost decapitat la data de 30 septembrie 1790 din ordinul lui Hassan Pașa, fiind acuzat de insubordonare față de Poartă.

Constantin Hangerli a ocupat tronul Țării Românești între noiembrie 1797 și ianuarie 1799. Acesta este considerat unul dintre cei mai lacomi și corupți domnitori fanarioți. Hangerli a crescut dările lucru ce a produs revolte mari în țară. Țăranii din Muntenia au ajuns chiar să sprijine banda vestitului Pazvantoglu, cel care jefuia fără milă la nord și sud de Dunăre, producând pagube însemnate Imperiului Otoman. Nemulțumiți de activitatea lui Hangerli, turcii l-au condamnat la moarte, domnitorul muntean fiind decapitat la sfârșitul anului 1799.

      Constantin Hangerli, unul dintre cei mai lacomi și corupți domnitori fanarioți din țările române.                                                                         FOTO www.hetel.ro

Alexandru Șuțu a fost domn al Moldovei între iunie 1801 – septembrie 1802 și domn al Țării Românești în trei rânduri, respectiv august 1806 – octombrie 1806, decembrie 1806, noiembrie 1818 – ianuarie 1821. În timpul ultimei sale domnii, Șuțu a simțit că îi fuge scaunul de sub picioare, astfel că s-a gândit să adune avere cât mai mare, indiferent de modalitate. Lăcomia sa nu a făcut decât să conducă la asasinarea sa, domnitorul muntean fiind otrăvit, în 1821.


Adevărul.ro

(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

The Intercept: Îl ajută un oligarh ucrainean acuzat de corupție pe Donald Trump să îl denigreze pe Joseph Biden?

Zeci de elefanți au murit de foame într-un parc național din Zimbabwe

Cel puțin 31 de pasageri au murit într-un accident de autobuz în RD Congo

Germania propune crearea unei zone de securitate controlată internațional în nordul Siriei

METEO #azi 22 octombrie 2019: Vreme frumoasă și deosebit de caldă, dar ceață dimineața

Cazul dispariției fetei de 13 ani din Cluj: Adolescenta și bărbatul suspectat că a răpit-o au fost găsiți

Împăratul Naruhito urcă, astăzi, pe tronul Crizantemei. Klaus Iohannis, printre invitați

CITATUL ZILEI

HOROSCOP 22 octombrie 2019: Zodiile care ar trebui să se aștepte la evenimente neprevăzute în plan sentimental, profesional sau financiar

IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA? Ei sau noi? Maria Zăican - Bătrâna din pădure - VIDEO

Atac sângeros la un cinema din Timișoara. Doi tineri au fost înjunghiați

CBS: Partidul premierului canadian Justin Trudeau va forma un guvern minoritar

Alegeri în Bolivia: Principalul adversar al președintelui Evo Morales denunță existența ''unei fraude''

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie

Un incendiu a izbucnit la un centru de conferințe din Noua Zeelandă

Alegeri în Canada: Partidul Liberal al premierului Trudeau va forma următorul guvern (estimări media)

NU VĂ E RUȘINE OBRAZULUI? Mihai Șora - OMUL CRIMINALEI ANA PAUKER numită "STALIN CU FUSTĂ" ne este prezentat de eMag.ro și de PROGRESIȘTI ca "susținător al libertății și al drepturilor omului".SE RĂSUCESC MILIOANE DE VICTIME ALE BOLȘEVISMULUI ÎN MORMINTE.

Avertizare meteo | Cod galben de ceață în 12 județe. Până când este valabilă atenționarea

Ludovic Orban reia seria negocierilor pentru formarea majorității guvernamentale. PNL va discuta cu delegațiile USR, ALDE, PMP și UDMR

Președintele Iohannis participă la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito al Japoniei

Chile: Președintele anunță consultări cu liderii partidelor politice pentru a pune capăt crizei

Ministrul adjunct chinez de Externe: China și SUA au înregistrat progrese în negocierile comerciale

Germania propune înființarea unei zone de securitate în nordul Siriei

Ciamba despre Brexit: Ceața devine tot mai densă la Londra; încă sper la mai multă claritate

Liderii industriei auto discută marți viitorul acestui sector în România

Ce se va ÎNTÂMPLA cu TARAGOTUL LUI DUMITRU FĂRCAȘ, după ce ACESTA NU VA MAI FI. Ce idee i-a venit artistului?

Baschet masculin: SCM Timișoara, la prima victorie în noul campionat

Un oficial rus acuză SUA că au refuzat să acorde vize unor diplomați care urmau să participe la reuniuni ONU

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Justin Trudeau încearcă să obțină un al doilea mandat în alegerile generale din Canada

Regele Thailandei i-a retras concubinei sale toate titlurile regale și militare pentru lipsă de loialitate

Dosarul Revoluției | Procurorii cer redeschiderea urmăririi penale pentru Petre Roman

Brexit: Premierul Boris Johnson nu va permite parlamentului britanic să modifice acordul cu UE

Carnea, pâinea şi produsele de panificaţie, PERICULOASE PENTRU SĂNĂTATE. Doctor: Alimentele suferă modificări chimice

Fotbal - Liga I: Politehnica Iași - FC Botoșani 0-3

Mesaj Ro-Alert în Harghita: Trei urși văzuți în stațiunea Băile Tușnad

Clipul zilei: Ce se poate intampla daca atingi exponatele dintr-un muzeu

VIDEO "Gorila" Sorin Palesică și-a încordat mușchii la tribunal. Interlopul care a zdrobit o tânără cu pumnii a cerut să fie pus în libertate, dar fără succes

Fiica lui Octavian Bellu l-a întinerit! Iolanda e responsabilă pentru transformarea-șoc a lui Cotabiță

PROTEST Anti-Iohannis în fața Palatului Cotroceni. Se cere Demisia lui Iohannis și a lui Kovesi: "Demisia, Demisia! Jos Penalul cu 6 șase case din meditații", "DNA e chiar MAFIA", "DNA fără CUCUVEA"

The Guardian : Doi ani de investigatii leaga firma austriaca Holzindustrie Schweighofer de distrugerea ultimelor paduri virgine din Europa - padurile virgine in Romania (engleza)

Regatul Unit își revizuiește regulile privind imunitatea diplomatică

Lista finanțărilor lui Soros în România făcute DOAR prin puşculița numită CEE Trust. Asta ca să realizați cât de VASTĂ E REȚEAUA SOROS. O altă pușculiță e FDSC.RO acolo unde KIVU e director

Constantin COJOCARU spune ca urmeaza o MARE MANIPULARE. Cereţi formarea unui Guvern Provizoriu format numai din români care nu au făcut parte din conducerea statului român, care nu au ocupat funcţii de conducere în partidele politice ce au guvernat România

Ce le făcea Maria Tereza bărbaţilor cu care făcea amor. "Trăgea de o manetă şi..."

George Soros colaborează cu Google, pentru a intensifica campania "Fake News", concepută pentru a micșora votul anti-globalist pentru Marine Le Pen, lider de candidat al partidului conservator Frontul Național (FN), în alegerile prezidențiale franceze

Harghita:Jandarmii, chemați din nou pentru alungarea urșilor din Băile Tușnad; populația, avertizată prin RO-ALERT

Riscul unui Brexit fără acord este real, declară ministrul britanic Stephen Barclay

Maria Grapini: "În ce vacanță mai e Iohannis, când amicul său austriac încalcă drepturile copiilor români?". Alo Sasule? Unde te-ai ascuns când e vorba de copiii românilor tratați ca persoane de mână a doua ca pe plantații?

China/Hong Kong: Poliția și-a cerut scuze pentru prima dată de la declanșarea protestelor

Fetiță de 10 ani, violată de tată, în timp ce mama era în străinătate

Are 100 de ani şi lucrează 11 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. De ce nu vrea femeia să se pensioneze FOTO

Două vedete de reality show au făcut sex lesbian la TV. "De ce era limba ei în...." VIDEO

ŞtiriPeSurse.ro "Afaceristul cu care se consultă Klaus Iohannis, iubitul unei liberale, anunță: 400.000 de bugetari vor fi CONCEDIAȚI, în 2020, iar Județele vor dispărea..."

Vacanță în Egipt cu teroriști islamişti care vă înjunghie. Doi turiști Germani înjunghiați mortal. Alți 2 turiști înjunghiați grav.

Andreea Mantea a ajuns pe un site PORNO. Reacţia VEDETEI

Constanța: O navă cu migranți clandestini a fost interceptată de Garda de Coastă în largul Portului Mangalia. Migranți au fost aduși în România în loc să fie escortați în Turcia

Răsturnare de situaţie în cazul telenovelei Vârciu-Anda şi sexy-Roxana

Mii de tinere și-au băgat COCA COLA ÎN VAGIN! MOTIVUL e unul UIMITOR! VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 208, afisate in 4 pagini.



ieri 05:28 CITATUL ZILEI