21:04
Comentarii Adauga Comentariu

_ Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Discuţia preşedintelui României cu cel mai puternic om al lumii: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră

VIDEO & GALERIE FOTO  Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Discuţia preşedintelui României cu cel mai puternic om al lumii: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră

Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC.

Iohannis a vorbit cu Biden şi despre candidatura sa la şefia NATO spunând că nu poate dezvalui cele discutate, dar că negocierile continuă.

Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest program şi suntem încrezător că acest lucru se va întâmpla în viitorul nu prea îndepărtat.

 Este esenţial să întărim în continuare postura de apărare şi descurajare pe flancul estic şi să avem o abordare consolidată în ceea ce priveşte securitatea la Marea Neagră. Un subiect important a fost Ucraina. România va continua să sprijine Ucraina atâta timp cât va fi necesar şi am transmis acest lucru şi preşedintelui Biden. Priorititatea noastră, a UE şi a Statelor Unite este de a nu permite Rusiei să câştige acest război în Ucraina. 

 Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest program şi suntem încrezător că acest lucru se va întâmpla în viitorul nu prea îndepărtat. 

 Există nevoia unor sisteme de apărare anti-aeriană în Ucraina. În ultimele săptămâni este o discuţie despre cine poate să ofere sisteme Patriot. România a fost întrebată şi ea dacă este dispusă să ofere astfel de sisteme. Am fost întrebat şi de preşedintele Biden. România are un sistem Patriot funcţional care va rămâne în România. Era vorba despre unul dintre sistemele în stadii avansate de operaţionalizare. 

 România stă extraordinar de bine cu decizia de 2,5% din PIB pentru apărare. Sunt mulţi aliaţi care sunt departe şi de 2%. În măsura în care cheltuielile cresc, discuţia se va relua. Trebuie să fim foarte lucizi şi să vedem că industriile noastre de apărare trebuie să crească producţia, altfel nu vom face faţă acestei situaţii. 

Avem battle groups, avem trupe, dar nu este suficient. Este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru planul estic şi pentru apărare şi pentru descurajare. Dar descurajare nu înseamnă doar să aducem mai mulţi soldaţi, ci să fim echipaţi calumea, să avem o industrie de apărare. Descurajarea înseamnă să devenim noi mai puternici, iar pentru asta înseamnă să alocăm noi sume mai mari pentru industria de apărare. Dacă vrem să avem un sistem funcţional pe flancul estic, el trebuie să aibă o acoperire logistică pe măsură, de exemplu pentru carburant. Noi trebuie să avem un sistem de alimentare pe întreg flancul estic. Aceste chestiuni sunt vitale. 

 Războiul este în Marea Neagră. 

„Am avut o discuţie foarte consistentă astăzi, la Washington, D.C., cu Joe Biden, la Casa Albă, despre Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite, inclusiv cooperarea în domeniul securităţii, economic şi energetic”, a scris pe platforma X Klaus Iohannis.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit, marţi seara, la Casa Albă de preşedintele SUA, Joe Biden.

Klaus Iohannis se află, marţi şi miercuri, într-o vizită la Washington.

Miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.

VIDEO CU ÎNTÂLNIREA BIDEN-IOHANNIS

ACTUALIZARE. Întâlnirea dintre cei doi preşedinţi are loc marţi seara.

„Vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaţionale şi bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi şefi de stat îl va ocupa situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic”, a transmis anterior Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis se află, marţi şi miercuri, într-o vizită la Washington.

Miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.

„Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu preşedintelui României, ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi European”, arată Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie în cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Timp de două zile, în 7 şi 8 mai, preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

”Vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaţionale şi bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi şefi de stat îl va ocupa situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic”, se arată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe preşedintele României în SUA fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards. ”Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu preşedintelui României, ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”, relevă sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie în cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului.

Consiliul Atlantic este o organizaţie americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate importantă în domeniul afacerilor internaţionale. ”Anual, Consiliul Atlantic premiază personalităţi care întruchipează esenţa relaţiei transatlantice şi care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate şi apărare, artă, activităţi umanitare etc.)”, se mai arată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Printre personalităţile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără foştii preşedinţi ai SUA George W. Bush (2018), Bill Clinton (2010) şi George H.W. Bush (2009), vicepreşedintele SUA Joe Biden (2011) – actualul lider de la Casa Albă, preşedinţii Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) şi Jose Manuel Barroso (2014), premierul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum şi alţi şefi de stat şi de guvern sau lideri de organizaţii internaţionale.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ FOTO - O minoră de 14 ani a dispărut din București: Poliţia face apel la cetăţeni

_ Agent antibacterian transportat de nanoparticule utilizate pentru tratarea BPOC la șoareci

_ Agresorul polițistului care a intervenit după ce și-a înjunghiat părinții reținut pentru 24 de ore - Va fi dus la instanță pentru arestare preventivă

_ Raport Colliers: Stocul de spaţii de retail modern din România a depăşit 4,3 mil. mp, 60% în primele 10 mari oraşe din ţară

_ Temerile cu privire la scăderea natalității în Anglia și Țara Galilor sunt deplasate – populația urmează să crească în anii următori

_ Două persoane au fost arestate preventiv după ce au cultivat canabis într-o casă din Buzău

_ Solidaritatea Sanitara Federation continuing protest schedule

_ Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

_ Tenerife îi va pălmui pe turişti cu o taxă turistică: taxele urmează să vină din ianuarie - după ce peste 50.000 de locuitori s-au alăturat protestului masiv de stradă împotriva vizitatorilor străini

_ Bursele pentru elevii din învățământul confesional și privat vor fi plătite de Ministerul Educației, inclusiv sumele restante din anul trecut

_ Senatul SUA promovează proiectul de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel și Taiwan, în ciuda opoziției lui Trump

_ Prințesa Alexandra este văzută pentru prima dată într-un scaun cu rotile - în timp ce participă la un memorial pentru Regele Constantin al Greciei

_ Incredibila poveste a unui băiat de 9 ani, lăsat singur de mama sa timp de doi ani. A mers la școală în fiecare zi

_ Job-urile următorilor 10 ani. Iată care sunt pariurile sigure

_ Leicester exploatează o lacună imensă în regulile de cheltuieli ale fotbalului pentru a evita pedeapsa în acest sezon, după ce a pretins că este atât un club din Premier League, cât și EFL în ACELAȘI TIMP

_ În interiorul colecției de mașini de 5 milioane de lire sterline a lui James Martin, cu vehicule personalizate, un Ferrari și o mașină de raliu emblematică - găzduite în garaje incredibile pictate manual, la locul său Hampshire

_ Niciun acord comercial cu SUA sub Starmer? Secretarul forței de muncă din umbră elimină speranțele unui acord post-Brexit, chiar dacă Donald Trump va deveni din nou președinte

_ EDEN CONFIDENTIAL: Meghan Markle cheamă un fotograf de top pentru o ședință foto plină de farmec cu Archie și Lilibet

_ Atacul la sala de concerte de la Moscova: ceea ce știm până acum cu privire la numărul morților a crescut la 133 și Putin spune că toți cei patru bărbați înarmați ISIS au fost arestați

_ Zelenski a numit un fost înalt oficial de securitate ambasador în Republica Moldova

_ Pandemic Whisky Boom se transformă în mahmureala

_ Romania - Republic of Moldova Employers' Association for Sustainable Development to be launched on May 16, 2024

_ LIVE TEXT - Iranul a atacat Israelul: Valuri de drone sinucigașe au fost lansate

_ Turist britanic, în vârstă de 30 de ani, este găsit mort într-un apartament de vacanță din Algarve, după ce „prietenul” a sunat la poliție pentru a-i alerta, dar apoi a „dispărut”

_ Protestatarii pro-palestinieni provoacă haos pe Aeroportul Internațional O'Hare

_ IMF revised downwards its Romania 2024 growth estimates

_ Bayern Munchen - Arsenal 1-0 (total 3-2) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Joshua Kimmich îi conduce pe germani în față

_ Fasolea verde românească, preț de infarct în piețe: 'Mai bine o vinde la bucată, să își permită oricine 3-4 păstăi, de poftă'

_ ‘I think there is substantial evidence of the alleged crimes’: Trump in NY court for hush-money trial

_ Nu sunt cel mai bun jucător de snooker din toate timpurile, spune modest Ronnie O'Sullivan

_ Regele secret al crimei al Scoției

_ Va funcționa interzicerea telefonului școlar din Noua Zeelandă? Să vedem ce face pentru curiozitatea elevilor

_ Hotelul Intercontinental din București ascunde un secret întunecat: motivele pentru acolo s-au petrecut multe acțiuni tragice nu sunt cunoscute în totalitate

_ Fermierul care a demolat fără permisiune un porumbel din secolul al XVII-lea clasat pe listă este amendat cu 45.000 de lire sterline

_ London mayor Khan wins record third term as Tories trounced in local polls

_ EDEN CONFIDENTIAL: magnatul de depozit David Ross se reuneste cu fosta lui iubita mostenitoare de sticla

_ Simulările cu noul model k−ω oferă perspective asupra proceselor masive de convecție a stelelor

_ Formula 1 - Marele Premiu al Qatarului ar putea decide şi titlul la echipe

_ VIDEO - Guvernul 'curăță' țara de păcănele: Anunțul ferm al premierului

_ A sprijinit Israelul, dar a pierdut o avere: McDonald's are probleme economice mari în țările musulmane

_ Taylor Swift și Travis Kelce „vor petrece ceva timp în privat împreună” după Super Bowl, după ce au fost despărțiți de câteva săptămâni... dar tight end „este încă hotărât să renunțe” la Las Vegas dacă Chiefs câștigă

_ NATO dă 'dezlegare' Ucrainei să atace Moscova: 'Are acest drept!'

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Gaza. The Day After

_ Un şofer inconștient a fost depistat de polițiștii din Târgoviște când conducea cu 109 km/h pe o stradă din oraș

_ Jocul „Puiului” în lumea de azi

_ Secretarul general al ONU avertizează că lumea devine "mai puţin sigură pe zi ce trece"

_ Momentan protestatarii - care cu câteva zile în urmă au declarat că o stradă este „puțin mai sigură” -, în timp ce au devenit bollarzi umani pentru a proteja o schemă de reducere a traficului, sunt împrăștiați după ce șoferi furiați au străbătut

Al treilea război mondial? Macron discută cu partidele din Franța trimiterea de trupe în Ucraina: „Nu ne putem permite să stabilim limite”

_ O nouă despărțire în showbiz! Carmen Grebenișan și Alex Militaru au divorțat - Vedeta a confirmat separarea

_ Tatăl din Missouri spune că „s-a prăbușit” de durere după ce a găsit cadavrul însângerat al fiicei de 24 de ani într-o cadă și copilul ei de 4 ani, bătut fără știință: bărbat, 32 de ani, pledează vinovat de crimă

_ Asley Gonzalez, învins în turul secund la turneul Grand Slam de la Antalya

_ The Regime Review: O satira politică fără mușcătură, puțină inteligență și un total OTT Kate Winslet, scrie CHRISTOPHER STEVENS

_ România de lumea a treia: Peste 11.000 de români, dintre care jumătate sunt copii, stau în case fără curent electric

_ Sărbătorile zilei din 13 aprilie - Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul

_ Dezvăluit: De ce ar trebui să iei întotdeauna propriile sandvișuri la aeroport

_ Ion Cristoiu: În chestiunea Rusiei, România beneficiază de expertiza fostei Securităţi

_ Seattle Children�s Hospital Withdraws Business from Texas in Response to Investigation Into �Gen�der Tran�si�tion� Treat�ments for Minors

_ Ana Bogdan, after qualifying in round of 16 at Transylvania Open - Today I fought for every point

_ BREAKING - Migranții au înjunghiat polițiștii de frontieră din România: s-au tras 13 focuri de armă pentru a-i opri

_ Eurostat: Romania has third lowest life expectancy in EU, Spain ranks first


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1460, afisate in 25 pagini.