23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Liderii Brexit traşi pe linie moartă: Liderul UKIP, Nigel Farage, și-a anunțat demisia din fruntea partidului

Liderul partidului UKIP, un partid anti-UE și anti-imigrație, Nigel Farage, a anunțat luni că demisionează din fruntea partidului, informează AFP, Reuters și DPA.

'Nu am fost niciodată și n-am vrut niciodată să fiu un politician de profesie. Scopul meu în politică a fost să scot Marea Britanie din Uniunea Europeană. Prin urmare, mi se pare corect să renunț acum să mai fiu liderul UKIP', a declarat el, într-o conferință de presă.

Nigel Farage a fost unul dintre cei mai vehemenţi susţinători ai Brexit-ului, alături de conservatorul Boris Johnson.

Într-un discurs ţinut la Londra, Farage, care a fost este europarlamentar încă din 1999, a declarat că nu şi-a dorit niciodată să fie un politician de carieră. "Nu mă voi răzgândi, vă asigur", a precizat liderul UKIP.

"Am decis să mă retrag din poziţia de lider al UKIP. Victoria taberei Leave la referendum înseamnă că ambiţia mea politică a fost îndeplinită. Am intrat în politică pentru că mi-am dorit o ţară care se guvernează singură, nu pentru a deveni politician de carieră", a declarat Farage.

"Ukip este într-o poziţie bună şi va continua, cu tot suportul meu, să atragă un electorat semnificativ. Chiar dacă vor părăsi Uniunea Europeană, termenii retragerii noastre sunt neclari", a mai precizat liderul demisionar al UKIP.

Anterior liderul conservator Boris Johnson, un alt conducător al campaniei pentru Brexit, a anunțat că nu va candida la şefia Partidului Conservator deşi era favorit şi odată ales președinte al Partidulci Conservator ar fi devenit automat Prim-Ministru, conform cutumei din Regatul Unit.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

INTERVIU fără inhibiţi. "Absolut orice femeie poate atinge orgasmul, garantat". Elena îţi dezvăluie toate secretele

"Ferma Vedetelor", episodul doi: capra Cerasela și numirea "servitorilor" le-au dat bătăi de cap vedetelor

O adolescentă şi-a sărutat pasional iubitul de gât. Când a ajuns acasă acesta a căzut jos şi a murit. Ce s-a întâmplat

Andreea Mantea, dezvăluire năucitoare, în direct la tv: "Cel mai nebunesc loc unde am făcut amor..."

Andrei Versace, bătut şi umilit chiar de "fraţii" lui. De la ce a pornit totul

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

10 vedete care s-au vrut virgine până la căsătorie

MANIPULAREA PRIN SEX. O MARE VEDETA a JUCAT în tinerete în FILME PORNO! | FOTO - VIDEO

Jamie Vardy va rata câteva etape de Premier League. Atacantul lui Leicester City va fi operat de hernie

Norvegia. Barnevernet. Familia Nan a pierdut procesul si ramane fara copii. In Norvegia are loc un experiment social: Copiii nu mai trebuie crescuti de proprii parinti.

Franța.Vaccinul anti-COVID a ucis 5 oameni

OPRIȚI VÂNZAREA SĂRII, NEMERNICILOR. Salrom are un nou consiliu de administrație. Fondul Proprietatea, acţionar cu 49%, forţează listarea companiei la bursă caz în care Statul își va pierde pachetul majoritar de 51%

RUȘINATĂ că A CÂNTAT VERSURI DEOCHEATE, Irina Loghin ia o DECIZIE RDICALĂ cu unele dintre piesele ei

Daniela Crudu, imagini necenzurate în direct la oră de maximă audienţă

Socrul Aspirinei din Las Fierbinți a fost operat. "O noapte grea pentru familia noastră"

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

Senatul SUA aprobă numirea generalului Lloyd Austin în funcția de șef al Pentagonului


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 18, afisate in 1 pagina.

ieri 06:41 CITATUL ZILEI