23:26
Comentarii Adauga Comentariu

Deputatul Eugen Nicolicea a fost dat afară din studioul Digi 24 după ce linşajul pregătit de progresistul Moise Guran a eşuat în mod penibil VIDEO

Progresistul Cosmin Prelipceanu a întrerupt dezbaterea din cadrul emisiunii "Jurnalul de Seară" și l-a poftit cu nesimțire afară din platou pe deputatul PSD Eugen Nicolicea, după ce acesta din urmă l-a ridiculizat pe progresistul Moise Guran ce pregătise un linșaj în direct.

"«Jurnalul de Seară» a întrerupt dezbaterea cu politicienii, în ediția de luni seară, în momentul în care unul dintre așa zişii - "jurnalişti" - mai exact Moise Guran a încălcat regulile unei discuții civilizate și l-a jignit în direct pe Nicolicea, care mai era şi invitat. "Domnul Nicolicea dă amnistiile din când în când, la intervale regulate, sub o formă sau alta" l-a atacat în mod mincinos Guran pe Nicolicea căci nu ne amintim că Nicolicea să fi dat vreo amnistie. "La Digi24, respectăm libertatea de exprimare a invitaților noștri, ne place să avem în studioul nostru oameni cu opinii cât mai diferite, dar sancționăm atacul la persoană și insultele de orice fel, conform Codului Digi24", se arată într-un text mincinos şi complet tupeist publicat pe site-ul televiziunii progresiste care mai nou a devenit portavocea Binomului şi îi înfierează în stil bolșevic pe toți cei pe care îi consideră "duşmani". Atacul la persoană a fost generat în direct chiar de Digi24 prin progresistul Moise Guran.

În 13 iunie la talk show-ul "Jurnalul de Seară", jurnalistul Moise Guran a avut o intervenție tipică linşajului mediatic, fiind rugat să comenteze afirmația președintelui PSD Liviu Dragnea, care în fața sediului Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde a fost citat în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, a declarat că românii trebuie să aleagă între pâine și cătușe.

"Nu e nevoie să aleagă, alege domnul Nicolicea pentru ei. Domnul Dragnea face licitațiile, domnul Nicolicea dă amnistiile din când în când, la intervale regulate, sub o formă sau alta. Întreabă-l pe domnul Nicolicea ce este aceea intenție indirectă, iar apoi întreabă-l ce se întâmplă atunci când o infracțiune este redefinită în raport cu cei care sunt cercetați pentru faptă înainte de redefinire sau au fost deja condamnați", a comentat mincinos, printre altele, Moise Guran.
    
 
"Păi, probabil că nu i-a spus nimeni că vorbește prostii. Vorbești despre o grămadă de lucruri pe care nu le știi. Eu nu am văzut în viața mea un reporter, sau ce zici că ești, să vorbească prostii cu atâta siguranță. Ai spus numai prostii", a intervenit deputatul PSD. "Râzi ca fraierul. Vorbești prostii cu gura plină. Nu ți-ar fi rușine. Obrăznicături ca tine am tot văzut pe post. Nu am venit aici să găsesc un sicofant ca el", a continuat Nicolicea, în ciudat intervențiilor repetate ale moderatorului Cosmin Prelipceanu, care l-a rugat să nu mai spună despre ei că numai jurnaliştii nu sunt.

"Nu suntem la acel tip de emisiuni în care cel care înjură cel mai tare câștigă", i s-a adresat Moise Guran deputatului. "Dar nici cel care latră cel mai tare nu are dreptate", a răspuns Nicolicea.

Acesta a afirmat că Moise Guran este "prost pregătit", l-a numit "acolit" și a susținut că jurnalistul l-a acuzat de fapte grave fără dovezi. "Nu vă permit să veniți aici și să ne jigniți. V-am ascultat cu mare atenție, v-am arătat respectul cuvenit, dar din această secundă nu mai aveți ce căuta în acest studiou", a fost reacția lui Cosmin Prelipceanu supărat că linșajul pregătit de el şi de Guran eșuase lamentabil şi "echidistanța" lor se umpluse de ridicol.
 
 

 



 

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Au dat foc la Notre Dame în Săptămâna Mare a Catolicilor. 875 de atacuri împotriva bisericilor, anul trecut. 5 biserici catolice vandalizate în februarie 2019 în doar o săptămână. Pe 17 Martie 2019, Biserica Saint Suplice A FOST INCENDIATĂ INTENȚIONAT.

"Avem O CREATURĂ în dormitor". Descoperirea ABSOLUT ȘOCANTĂ pe care a făcut-o o mamă în camera copiilor | FOTO VIRAL

Autoritățile mexicane sunt "profund îngrijorate" de patrulele înarmate de la granița cu SUA

Negocieri între Bashar al-Assad și Rusia: Moscova ar putea prelua controlul asupra unui port la Marea Mediterană

SUA: Comemorarea a 20 de ani de la atacul de la Columbine

Turcia: AKP, partidul președintelui Erdogan, a depus o nouă contestație în care cere repetarea scrutinului la Istanbul

Buzărnescu, foarte supărată. Interviu cu lacrimi în ochi al Mihaelei: "Toată cariera am luptat pentru asta!". Unde a pierdut meciul cu Garcia

Gândurile lui Cristoiu: Klaus Iohannis e dator să nu semneze remanierea Guvernului

Fed Cup, Franța - România | Trei idei la finele primei zile a semifinalei de la Rouen: suntem peste tot acasă, dar jucăm cu o rachetă și jumătate?

Un membru al forțelor ONU de menținere a păcii a fost ucis în Mali

Papa Francisc, mesaj pentru credincioși cu ocazia Paștelui catolic: "Trăiți pentru Dumnezeu, nu pentru bogăție și succes"

Semnal prost. Lider ALDE care a participat la întrunirea PSD de la Iași a părăsit sala: Am socotit că e mai bine să plec, să nu-i tulbur

VIDEO. Moment inedit cu galeria României condusă de Emil Boc, la o terasă din Rouen. Francezii au aplaudat la final

CITATUL ZILEI

Digi24: Paraschivenia săptămânii. Vai, dar ce bine semănați!

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

"Păștenii", obiceiul prin care oamenii dintr-un sat din Alba pregătesc Paștele | FOTO

Calcul făcut de Toni Neașcu, după dezvăluirile șefului Inspecției Judiciare cu privire la mandatele date de DNA: Unul din 2 magistrați, supravegheat tehnic

Săpunaru, făcut KO după o intervenție groaznică a unui jucător de la Galatasaray. VIDEO | Cum a fost sancționat fotbalistul lui Terim

Kosovo și-a repatriat 110 cetățeni din Siria, printre care și foști combatanți ISIS

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 aprilie

SPECIAL | Jonas Hector, un caz rar în fotbalul mondial. A evoluat la Cupa Mondială, se afla pe lista granzilor din Europa, dar a ales să rămână în Liga 2 alături de echipa care l-a propulsat în elită: "Aici mă simt ca acasă"

Pleacă Teja de la FCSB înainte de finalul sezonului? Răspunsul oferit de antrenorul vicecampioanei, înainte de meciul cu Viitorul

Do svidaniya, Challenge Cup! Rugby-ul românesc a picat în "Cupa Intertoto" a sportului cu balonul oval. Timișoara Saracens a cedat barajul cu rușii de la Enisei, iar următoarea campioană a României merge în a treia competiție europeană

Duminică au loc alegeri prezidențiale în Macedonia de Nord

Iată ce conţin micii din comerţ: la ce trebuie să fim atenţi când cumpărăm astfel de produse

Vatican: De Paștele romano-catolic, papa Francisc a îndemnat credincioșii să trăiască pentru Dumnezeu, nu pentru lucrurile trecătoare

Cristian Săpunaru (Kayserispor), lovit violent în timpul meciului cu Galatasaray, scor 1-3

Răspuns perfect pentru șefi. Șumudică, pas important spre îndeplinirea obiectivului în Arabia Saudită

BREAKING Cel puțin 20 de persoane ucise și alte peste 200 rănite în urma unor explozii în Sri Lanka | FOTO

Lovitură pentru Manchester City înaintea jocului care poate decide campioana în Anglia. De Bruyne s-a accidentat din nou și va lipsi în derby-ul cu United

FedCup, semifinale: Australia vs Belarus 2-1 / Asheligh Barty a învins-o pe Aryna Sabalenka

Ce înseamnă dacă te uiţi la ceas la 10.00 pe 10.10?

​VIDEO La Liga: Barcelona vs Real Sociedad 2-1 / Catalanii, tot mai aproape de titlu

Ministerul Muncii va trimite scrisori fiecărui pensionar privind recalcularea veniturilor. Decizia, luată după o discuție cu Dragnea și Dăncilă

Marea Britanie: Un lider conservator ar urma să îi ceară premierului May să părăsească funcția până în iunie (presă)

Sute de credincioși au luat lumină de la focul aprins în curtea Bisericii "Sfântul Mihail" din Cluj | GALERIE FOTO

Cioloș îl ironizează pe Dragnea:" Orice om îi este teamă că-i fură PLUS aragazele. Frigiderele le ia USR, ca să nu mai rămână #nimic"

Alertă: Mai multe explozii la două biserici din Sri Lanka

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Asalt la vaca germană de muls. Grecia amenință cu confiscarea activelor germane, pentru pretinse sute de miliarde euro compensație de razboi, Polonia îi urmează exemplul

Paștele catolic și al altor confesiuni occidentale se sărbătorește duminică. Obiceiuri și tradiții din jurul lumii

Dan Petrescu, declarația serii: "Sepsi nu merita să piardă, dar noi merităm victoria". Echipa din Liga 1 pe care o "înțeapă": "Mi se păreau în vacanță"

Țucudean s-a întors cu forțe proaspete și e pus pe fapte mari: "La ce nivel a ajuns medicina, nu mi-a fost frică să mă operez". Ce spune despre un transfer în străinătate

Cristiano Ronaldo, primul jucător care a câștigat Premier League, LaLiga și Serie A

​Liga 1, play-off: Sepsi vs CFR Cluj 0-1 / George Țucudean a revenit cu gol

Sepsi - CFR Cluj 0-1. Petrescu se apropie tot mai mult de titlu. Revenirea impresionantă a lui Țucudean. Cum arată clasamentul

LIVE TEXT | Sepsi - CFR Cluj se joacă ACUM. Culio, la un pas de autogol. Țucudean a marcat la revenire

Calcul făcut de Toni Neașcu, după dezvăluirile privind numărul procurorilor și judecătorilor urmăriți: Unul din 2 magistrați, supravegheat tehnic

Cristiano Ronaldo a confirmat că va rămâne la Juventus și în sezonul următor

LIVE TEXT | Sepsi - CFR Cluj se joacă ACUM. Culio, la un pas de autogol. Țucudean s-a întors cu gol pe gazon

LIVE TEXT | Sepsi - CFR Cluj se joacă ACUM. Vă era dor de el? George "Hunter" Țucudean a deschis scorul la Sf. Gheorghe, la prima ocazie importantă

"Rămâi la Juventus?". Răspunsul lui Cristiano Ronaldo, când toți colegii săi se bucurau pentru un nou Scudetto

Ruby, complet goală în dormitor. Reacţii scandaloase din partea fanilor FOTO

Știrile ProTv: Momentul în care un "susținător" ezită să își pună tricoul cu PSD. "Ți-e rușine?". VIDEO

INTERVIU | Arvydas Pocius: Statele UE discută de PESCO, dar nu ar trebui să fie o variantă pentru NATO

FedCup, semifinale: Australia vs Belarus 2-2 / Victoria Azarenka a dominat-o pe Samantha Stosur - Finalista se decide la dublu

Antrenorul Markus Weinzierl, demis de la VfB Stuttgart

Concert extraordinar de Paște al Corului Madrigal - sâmbătă și duminică; Parcul Ateneului - transformat într-o veritabilă Grădină Ghetsimani

Cum o convinge Mihai Bendeac pe Roxana Vancea să-l satisfacă. "Nimeni n-o face precum tine...." VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 344, afisate in 6 pagini.



ieri 05:28 CITATUL ZILEI