05:19
Comentarii Adauga Comentariu

_ România şi-a umplut depozitele cu cel mai scump gaz de import din istoria sa

România şi-a umplut depozitele cu cel mai scump gaz de import din istoria sa

La finalul săptămânii trecute, România avea depozitele de gaze pline în proporţie de 85%, la nivelul întregii UE fiind atins un grad de umplere de 88%.

Vestea mai puţin bună este că goana după alimentarea cu gaze pentru iarna aceasta s-a făcut cu cel mai mare preţ din istorie, lucru care se va vedea în facturi, scrie Ziarul Financiar.

Potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pentru luna iulie importurile de gaze s-au făcut la preţul istoric de 1.592 de dolari/mia de metri cubi. Doar pentru comparaţie, în aceeaşi lună a anului trecut importurile s-au realizat la 169 de dolari pe mia de metri cubi. Mai departe, datele de la CEGH, bursa de gaze de la Viena, unde se stabileşte de fapt cotaţia gazului la nivel european, gazul pentru această iarnă a ajuns la peste 2.400 de dolari pe mia de metri cubi.

„O iarnă cu temperaturi mai scăzute poate agrava deficitul de energie, problemele de aprovizionare şi poate conduce la întreruperi de energie, precum şi preţuri şi mai mari“, spune Szabolcs Nemes, managing partner, Roland Berger România.

Pe de altă parte, la finalul săptămânii trecute, Virgil Popescu, ministrul energiei, a precizat după reuniunea extraordinară a Consiliului European că România încă îşi doreşte decuplarea preţului gazului de cel al producţiei de energie, solicitând propuneri concrete din partea Comisiei Europene pentru reformarea designului pieţei de energie. Până la redesignul pieţei, între 1 decembrie şi finalul lunii martie 2023 România trebuie să reducă consumul de energie cu 5% în orele de vârf.

„România a susţinut în ambele situaţii ca reducerea să fie voluntară, dar din păcate, în cazul orelor de vârf, doar Bulgaria, Grecia, Croaţia şi Ungaria au fost alături de noi. În schimb, am obţinut flexibilităţi suplimentare privind modul de identificare a orelor de vârf la nivel naţional“, a anunţat ministrul. În general, orele de vârf sunt seara, în intervalul 18-20 si dimineata, intervalul 8-10. Până la închiderea ediţiei, nu era clar cum se va aplica această măsură şi dacă România este oricum obligată să o aplice în contextul în care în primul semetru al anului consumul naţional de energie a scăzut cu 5%. Nici de la nivel european şi nici pe plan local nu s-a comunicat care este referinţa faţă de care se va calcula reducerea de 5% a consumului de energie în orele de vârf.

O altă decizie prevede impunerea unui plafon de 180 de euro/MWh pentru producătorii de energie din surse regenerabile, nucleare, cărbune sau hidro, excepţie făcând producătorii de energie pe bază de gaz natural.

„Veniturile producătorilor de energie vor fi plafonate la 180 de euro/MWh de la 1 decembrie până la 30 iunie 2023, sumele care depăşesc acest plafon urmând să fie utilizate pentru a finanţa măsurile de protecţie a consumatorilor finali de energie electrică“, a mai precizat Virgil Popescu. Printre noile măsuri se urmăreşte instituirea unei contribuţii de solidaritate din partea companiilor care activează în domeniul petrolului, gazului natural, cărbunelui şi al rafinăriilor, demersuri de reducere voluntară a consumului de energie electrică cu 10% cu o componentă obligatorie de 5% în orele de vârf.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_Forma bacteriilor o poate face un prădător mai eficient și mai util, spune un nou studiu

Marea Resetare - Ținta imediată a acestui cartel financiar este coloana vertebrală a economiei mondiale, sectorul petrolului, cărbunelui și gazelor naturale. Va urma apoi agricultura, apa și industria alimentara

_ Un optician galez în vârstă de 37 de ani, care a avut o criză de șapte luni de virus, îl vede eliminat după ce a primit două doze

_ Un supravieţuitor al Holocaustului, ucis în Harkov în timpul unui bombardament rusesc

_ Lista Chic: E timpul să apelezi la stilul tău de semnătură

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

Oamenii de știință descoperă de ce răcelile cresc când temperatura scade

Un denunțător care a lucrat pentru laboratorul din Wuhan, finanțat de SUA, susține că Covid A FOST modificat genetic și că s-a scurs în afara laboratorului virusologic

_ „Sunt pe norul nouă”: Bobby Davro, 64 de ani, își anunță logodna cu Vicky Wright

Cristian Terheș - 08 Oct 2022 21:50:03 - Komisarii sovietici de la UE au cerut României să închidă centrale ce produceau 2355 MW curent electric în timp ce populația României plătește prețuri astronomice la electricitate

_ Ministrul Educației anunță modificări în funcționarea universităților: Modul de luare a deciziilor se va schimba

O nouă mizerie Soroșistă. Parlamentarii din Canada criticați pentru că caută să ofere eutanasie COPIILOR

_ Decese în masă sunt de temut în timp ce forțele lui Putin bombardează teatrul ucrainean unde se adăposteau sute de oameni

_ Măsurarea timpilor în miliarde de miliardime de secundă

Călin Georgescu - 04 Dec 2022 02:41:10 - Vor dispărea popoare. Unde ne vom afla noi?

Urmăriți „Banii reali” din spatele „Noi Agende Progresiste a Energiei Verzi” care falimentează și sărăcește populația lumii

_ Matt Taibbi, selectat să lanseze fișierele Twitter pentru laptopul Hunter Biden, are un trecut cu carouri

Strep A: Părinții cărora copiii s-au luptat cu infecția mortală avertizează asupra ACESTE semne pe care trebuie să le ai grijă

_ ALISON BOSHOFF: Dramele din culise ale seriei Netflix ale lui Harry și Meghan

_ Hailey Bieber decupează o siluetă plină de farmec într-o rochie midi neagră cu paiete la petrecerea NYLON din Miami

_ Fotografiile dezvăluie trupe britanice și militari germani în competiția de pe autostradă de la Hanovra după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

_ Yankeii se confruntă cu „pericolul” de a-l pierde pe Aaron Judge, recunoaște Brian Cashman

_ Weatherman Sam Mac dezvăluie cum paternitatea i-a schimbat viața

_ Nick Bollettieri, antrenor de pionier, a murit la vârsta de 91 de ani

_ Un bărbat care a lovit-o pe concubina sa şi pe fiica acesteia, de 13 ani, reţinut - Scandalul a pornit pe fondul geloziei

_ CHRIS FOY: Eddie Jones a crezut că va reuși bine la Cupa Mondială, dar rezultatele au căzut

_ Fostul judecător MasterChef Australia, George Calombaris, a revenit la TV cu buget redus

_ Olimpica australiană Emma McKeon dezvăluie secretele relației ei „ușoare”.

_ ȘOCĂ MAMUȚA...

_ Poliţia ucraineană a dejucat o tentativă de furt ce viza o operă a celebrului Banksy

_ Antrenorul principal al Angliei, Eddie Jones, urmează să fie demis mâine după o serie de doar cinci victorii în 12 probe

_ ANPC anunţă că termenul până la care restaurantele trebuie să ofere informaţii detaliate din meniuri a fost amânat

_ Aricii de mare au invadat Tasmania și Victoria, dar oamenii nu își pot da seama ce să facă cu ei

_ Reducerea TVA la 5% pentru locuinţele noi, explicată pe înţelesul tuturor de doi specialişti: “Dacă legiuitorul nu s-a raportat la Legea Locuinţei, nici organul fiscal nu trebuie să o facă”

_ Obiect misterios de 80 de picioare, făcut din lemn, a apărut în timpul valului scăzut pe Daytona Beach, Florida

_ Maroc vs Spania - Cupa Mondială 2022: scor live, știri despre echipă și actualizări

_ Starul Britain's Got Talent Audrey Leybourne a murit la vârsta de 95 de ani - la patru ani după ce a apărut în emisiunea ITV

_ Am cheltuit 2.000 de dolari pentru a divorța de soțul meu, dar acum suntem mai fericiți ca niciodată

_ Rishi Sunak poartă discuții de criză cu Cabinetul despre Crăciunul lovește haosul

_ Astronomii au estimat cum și când și va dispărea Soarele nostru

_ Cât de „tripledemică” face ca Strep să fie mai rău

_ Novak Djokovic va începe noul sezon la Adelaide, în Australia

_ Zara Tindall poartă o rochie verde șic în timp ce se alătură soțului ei Mike la Adelaide 500

_ Rachel Griffiths întoarce capetele într-un bej elegant la Adelaide 500

_ Modelul de bikini Natalie Roser devine fizic în îmbrăcăminte activă strâmtă

_ Haosul se dezvălănțuie: Guvernatorul Kievului anunță că jumătate de zonă rămâne în beznă mai multe zile

_ Neymar încalcă jurământul față de președintele de extremă-dreapta Braziliei, Jair Bolsonaro, după ce s-a angajat să-i dedice un gol

_ Harry Kane îi liniștește pe colegii Angliei după ieșirea lui Raheem Sterling la Cupa Mondială în urma unei spargeri

_ Juriul se retrage pentru a-și analiza verdictul în procesul fundașului Man City, Benjamin Mendy

_ Șeful Universității Oxford a plătit pentru „cea mai bună educație” posibilă pentru copiii ei la școala privată

_ Starmer a criticat planurile de a elimina școlile private de scutiri de impozite, în timp ce le-a lăudat

_ Casdoria publicitară a echipei de baschet care insultă fostul jucător se întoarce înapoi în timp ce el îi sfâșie în joc

_ Madonna este mama care o susține, în timp ce își înfășoară copiii după recitalul de pian

_ Început de vis la BVB în decembrie. De unde şi până unde vine dinamica?

_ O femeie izbucnește în lacrimi din cauza scrisorii emoționante a nepoatei sale către Moș Crăciun prin care îi cere „bani ipotecari”

_ British Fashion Awards 2022: Winnie Harlow poartă o minirochie abia acolo și o pelerină rugină asortată

_ Neuralink de la Elon Musk se confruntă cu o investigație USDA după „decesul a 1.500 de animale aflate în teste”

_ Ebanie Bridges răspunde la sania „skanky stripper” de la Shannon O'Connell

_ Gazul rusesc ajunge la Shanghai - Tunelul care subtraversează râul Yangtze a fost finalizat


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2166, afisate in 37 pagini.



ieri 19:16