05:48
Comentarii Adauga Comentariu

_ Sărbătorile zilei de 1 octombrie

Sărbătorile zilei de 1 octombrie

Sărbătorile zilei de 1 octombrie

Ortodoxe Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani Greco-catolice Acoperământul Maicii Domnului; Sf. ap. Anania, din cei 70; Sf. cuv. Roman Melodul; Sf. Tereza a Pruncului Iisus Romano-catolice Ss. Tereza a Pruncului Iisus, fc. înv.; Roman Melodul, diacon Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului este prăznuit de Biserică în ziua de 1 octombrie. Este sărbătorită în această zi o întâmplare minunată petrecută în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul (886-911). În Biserica Vlaherne "Într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întâi, fiind de faţă şi mulţimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul său Omofor" (Vieţile Sfinţilor). Aşa cum odinioară, după o mare tulburare a întregii făpturi, fulgere, glasuri şi tunete, cutremur şi grindină mare, Sfântul Ioan Evanghelistul a văzut pe cer un semn mare, o femeie îmbrăcată în soare. Tot aşa şi Sfântul Andrei din Biserica Vlahernei, cea asemănătoare cerului, a văzut-o pe Maica Domnului îmbrăcată în porfiră ca soarele. Iar aceasta s-a făcut pentru a arăta că în vremea cea rea când năvăleşte nevoia asupra noastră, Ajutătoarea cea grabnică a neamului creştinesc, Maica Domnului, vine în ajutorul nostru şi ne ocroteşte, păzindu-ne şi acoperindu-ne pe noi. "În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, când s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: 'Primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi' (2 Cor. XI, 26). Când cuvintele Domnului s-au împlinit: 'Că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri', când ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea Binecuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperământul spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi" (Vieţile Sfinţilor). "Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul celor ce se tem de El, pentru ca ei să fugă din faţa arcului, căci în lumea aceasta suntem puşi ca un semn spre săgetare şi zboară asupra noastră săgeţile din toate părţile, unele din arcul vrăjmaşilor celor văzuţi, care îşi încordează arcul asupra noastră şi se laudă întru mândria lor, iar altele din arcul vrăjmaşilor nevăzuţi" (Vieţile Sfinţilor). Iar pentru ca să nu fim răniţi de moarte, "ni s-a arătat nouă acel semn, ca să fugim din faţa arcului sub Acoperământul Preacuratei şi Prea-binecuvântatei Fecioare, cu al cărei Acoperământ, apărându-ne ca o pavăză, ne ferim întregi de săgetări" (Vieţile Sfinţilor). * Sfântul Apostol Anania, unul din cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului, a fost episcop în Damasc. Este cel care, în urma îndemnului de la însuşi Hristos, a mers în casa lui Iuda din Damasc şi l-a tămăduit pe Saul (cel ce avea să devină apostolul neamurilor, Sfântul Apostol Pavel), rămas fără vedere în urma revelaţiei de pe drumul Damascului. Sfântul Apostol Anania şi-a pus mâinile peste acest Saul, care ulterior devine Sfântul Apostol Pavel, şi i-a redat vederea după care l-a botezat. Anania a rămas în fruntea Bisericii din Damasc şi a avut un sfârşit martiric, fiind ucis cu pietre. * Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din zona Neamţului. Din tinereţe, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa, unde a primit tunderea în monahism şi a făcut ucenicie pe lângă părinţii îmbunătăţiţi ai mănăstirii, de la care a învăţat ascultarea şi smerita cugetare, dar, mai ales, practicarea rugăciunii minţii. Pentru mai multă linişte a plecat la Locurile Sfinte, unde, după ce s-a închinat la Sfântul Mormânt, s-a retras într-o peşteră din Valea Iordanului. În scurt timp, s-au adunat în jurul său mai mulţi pustnici, întemeind astfel prima comunitate duhovnicească românească în Ţara Sfântă. Cuviosul Iosif a fost nevoit însă să-şi părăsească "Sihăstria" de la Iordan şi, împreună cu cei 17 ucenici, să se întoarcă în Moldova, din pricina năvălirilor arabe. De aici, împreună cu ucenicii s-a aşezat într-o poiană dintr-un munte cu păduri seculare, care avea să se numească de atunci şi până azi Muntele Bisericanilor, adică a celor bisericoşi. În acel loc a construit câteva chilii şi o biserică de lemn, iar pentru viaţa monahală a statornicit rânduiala achimită (neadormită), după modelul Mănăstirii Studion din Constantinopol. Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani a fost trecut în rândul sfinţilor, în şedinţa Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008, cu zi de prăznuire la 1 octombrie. * Cuviosul Chiriac de la Bisericani a trăit în secolul al XVII-lea şi a intrat din tinereţe în obştea monahală a Mănăstirii Bisericani, care număra peste 100 de monahi. S-a retras într-o peşteră unde a trăit timp de 60 de ani, nevoindu-se cu asceza şi privegherea, până când şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Hristos. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei îl menţionează pe Cuviosul Chiriac în lucrarea sa "Viaţa şi petrecerea svinţilor", alături de alţi pustnici nemţeni. Fiind cinstit ca sfânt încă din vremea aceea, moaştele sale au fost aşezate mai întâi în peştera în care se nevoise, după care au fost mutate într-un loc tăinuit. De asemenea, chipul său a fost pictat, în secolul al XlX-lea, pe frontispiciul bisericii schitului românesc "Prodromu" din Sfântul Munte Athos, alături de alţi sfinţi români. Cuviosul Chiriac de la Bisericani a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, în şedinţa Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008, cu zi de prăznuire la 1 octombrie.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cristian Terheș - 08 Oct 2022 21:50:03 - Komisarii sovietici de la UE au cerut României să închidă centrale ce produceau 2355 MW curent electric în timp ce populația României plătește prețuri astronomice la electricitate

Călin Georgescu - 25 Nov 2022 18:46:40 - "Unde este salonul Cuza, unde este salonul Mihai Viteazul? Își bat joc de Istoria României"

Călin Georgescu - 22 Nov 2022 00:03:33 - Civilizația Aurului

Ce au în comun caracatița și creierul uman

Cristian Terheș - 18 Oct 2022 12:48:44 - Bilderberga Ursula von Der Leyer trebuie anchetată de urgență

SUA. Cum a ascuns Mass Media Progresistă Americană mizeriile găsite pe laptopul lui Hunter Biden de frica că Joe Biden va fi implicat și el...

_ Channel Nine filme pilot pentru seriale imobiliare de lux

_ Zelenski s-a supărat pe primarul Kievului: Ne așteptăm la muncă de calitate, nimeni nu le va ierta celor responsabili vorbele goale

_ Bidens participă la ceremonia anuală de iluminare a pomului de Crăciun de la Nantucket – Pomul nu se aprinde la prima încercare (VIDEO)

_ Cupa Mondială: FOX News scrie din greșeală pe Twitter că SUA a AVANAT în fazele eliminatorii.

_ Anastasia „Stassie” Karanikolaou poartă o pălărie de camioneta obraznică și un bikini albastru strălucitor în timp ce face plajă

_ „Geniul total” al lui Ronaldo a câștigat penalty la Cupa Mondială, spune grupul FIFA

_ Sunt o celebritate: Matt Hancock, Jill Scott, Owen Warner și Mike Tindall preiau proba ICONIC Cyclone

_ Elle Fanning se înfășoară într-o haină lungă de iarnă gri în timp ce se bucură de o noapte în Soho cu prietenii

_ Porsha Williams se căsătorește cu Simon Guobadia purtând o rochie roșie pe care a dezvăluit-o din greșeală pe Instagram

_ Zayn Malik revine la muzică cu coperta piesei Angel a lui Jimi Hendrix

_ Rita Ora dezvăluie că a visat întotdeauna să se căsătorească” în timp ce țâșnește după soțul Taika Waititi

_ The Bachelor's Brittany Hockley își arată silueta senzațională într-un bikini albastru

_ Dan James insistă că Țara Galilor nu are „nu se teme” și „nu are nimic de pierdut” împotriva Angliei

_ ticăloșii de la Doctor Who, Cybermen și Daleks „sunt gata să obțină propria lor serie spin-off”

_ Tanya Bardsley trântește Cupa Mondială din Qatar și recunoaște că se luptă să susțină echipa Angliei

_ Renunțați la fierul de călcat pentru un aburi: MISS MONEYSAVER vă ajută să reduceți costul vieții

_ Fauci recunoaște că și-a bazat blocările economice fără precedent din SUA pe măsuri draconice folosite de chinezii comuniști

_ Emma Corrin spune că nu le deranjează dacă oamenii își greșesc pronumele „atâta timp cât încearcă”

_ A fost acel triumf al Iranului doar un miraj crud în deșert? JANE FRYER urmărește remiza 0-0 a Angliei

_ La trei decenii după ce Diana a luat cu asalt New York-ul, cine va dovedi moștenitorul coroanei sale umanitare?

_ Macy's Thanksgiving Parade are aproape 28 de milioane de telespectatori, devenind cel mai vizionat din ultimii 5 ani

_ Comentariile recente ale lui Biden despre armele semi-automate demonstrează că nu �nțelege armele sau Constituția

_ Fotografii adorabile arată câini care au uitat că sunt câini, inclusiv un buldog care crede că este o vacă

_ Fostul star de la Chelsea, John Obi Mikel, numește ieșirea lui Cristiano Ronaldo de la Manchester United „ORRIFICĂ”

_ Oficialul democrat care a ucis Las Vegas Review-Journal Reporter avea să aibă dezvăluite fotografii și texte ale amantei

_ Ministra finlandeză a Economiei: Vom trimite primul lot de echipamente energetice în Ucraina

_ Endocrinologii au observat o afecțiune rară la copii după pandemie

_ Cinci decizii cheie la summit-ul global privind fauna sălbatică

_ Crocodilii din Costa Rica supraviețuiesc în „cel mai poluat” râu

_ Charles Ble Goude din Coasta de Fildeș, personaj cheie în violența post-electorală, va reveni discret

_Călin Georgescu - 26 Nov 2022 04:47:39

_ Fostul antrenor de fotbal din China Li Tie este investigat

_ VIDEO: Un cenzor trans Twitter furios se pronunță după ce este concediată de la locul de muncă

_ Cupa Mondială: ziarul croat bate joc de imaginea GODA a șefului Canadei după comentariile Croației

_ Japonia este pregătită să se lupte cu Costa Rica

_ Insarcinata Jorgie Porter isi arata umflatura inflorita

_ Jacqueline Jossa și Dan Osborne sunt toți zâmbeți când aterizează la Heathrow după evadarea în Maldive

_ Cupa Mondială: Graham Arnold dorește să sape la Football Australia din cauza lipsei „ridicole” de finanțare

_ Primarul Harkovului anunță că va continua să vorbească în limba rusă, în ciuda amenzii primite

_ 'Foc de artificii': Aproape nouă tone de articole pirotehnice au fost confiscate şi au fost date nouă amenzi, în valoare de peste 30.000 de lei

_ Prețul petrolului ar putea exploda - Rusia va interzice vânzarea la preț plafonat

_ Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi: Captură de ţigări de contrabandă în valoare de 1,5 milioane de euro

_ Pregătiți-vă pentru ploi abundente și vânturi puternice, deoarece Met Office emite avertismente meteo

_ Cum au revenit Crocs după ce au primit sigiliul de aprobare de la Regele Charles

_ Femeile din Newcastle nu sunt un proiect de vanitate cu o mulțime de 25.000 de spectatori pregătiți să vadă echipa lui Becky Langley în acțiune

_ O mare actriță a Teatrului de Comedie a murit

_ Tasha Ghouri din Love Island se bucură de o seară de întâlnire cu frumusețea Andrew Le Page

_ Gisele Bundchen îi susține subtil pe fostul Tom Brady și pe fiul vitreg Jack, în vârstă de 15 ani, la o lună după cererea de divorț

_ Emmerdale l-a ales pe Will Ash ca fratele pierdut de mult al lui Cain Dingle

_ Sarah Paulson, 47 de ani, este „mulțumită” pentru partenerul Holland Taylor, în vârstă de 79 de ani, în timp ce se pregătesc pentru un selfie de vacanță

_ Câștigătorul „Voice Australia” nu a mai auzit nicio privire de la „mentora” sa popstar Rita Ora de la final

_ Kourtney Kardashian își ridică bradul perfect de Crăciun la o zi după epica Ziua Recunoștinței a familiei ei

_ Trailerul finalului de sezon al lui Home and Away prezintă o întorsătură șoc

_ Sunt o celebritate 2022: Seann Walsh este a șaptea vedetă scoasă din junglă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1920, afisate in 32 pagini.



ieri 23:43 Test
ieri 23:12 Test2
ieri 09:56