15:33
Comentarii Adauga Comentariu

_ Va fi jale! Proiect PSD și minorități: Minorii prinși că fumează riscă amenzi de 500 de lei!

Va fi jale! Proiect PSD și minorități: Minorii prinși că fumează riscă amenzi de 500 de lei!

Minorii care sunt prinși fumând în spațiile publice vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, potrivit unui proiect de lege inițiat de parlamentari de la PSD și minorități naționale.

„Se interzice consumul de tutun, persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau imităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m, în jurul acestora. Nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei”, conform proiectului de lege

Inițiatorii arată că legislația în vigoare nu sancţionează în niciun fel consumul de tutun de către minori. „Văzând legislaţia naţională în domeniul ordinii publice, constatăm că Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sancţionează contravenţionale consumul de alcool de către minori, însă această lege şi nici alta nu sancţionează în niciun fel consumul de tutun (fumatul în rândul minorilor). Ca urmare a acestor evidenţe, constatăm că legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare, eforturile autorităţilor, cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie, sunt lipsite de rezultate”, potrivit expunerii de motive.

Proiectul, inițiat de Eugen Neață, este semnat de 27 de parlamerntari PSD și de doi deputați ai minorităților naționale.

Senatul este primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_Forma bacteriilor o poate face un prădător mai eficient și mai util, spune un nou studiu

_ Un optician galez în vârstă de 37 de ani, care a avut o criză de șapte luni de virus, îl vede eliminat după ce a primit două doze

_ Un supravieţuitor al Holocaustului, ucis în Harkov în timpul unui bombardament rusesc

_ Lista Chic: E timpul să apelezi la stilul tău de semnătură

Marea Resetare - Ținta imediată a acestui cartel financiar este coloana vertebrală a economiei mondiale, sectorul petrolului, cărbunelui și gazelor naturale. Va urma apoi agricultura, apa și industria alimentara

Un denunțător care a lucrat pentru laboratorul din Wuhan, finanțat de SUA, susține că Covid A FOST modificat genetic și că s-a scurs în afara laboratorului virusologic

_ „Sunt pe norul nouă”: Bobby Davro, 64 de ani, își anunță logodna cu Vicky Wright

_ Ministrul Educației anunță modificări în funcționarea universităților: Modul de luare a deciziilor se va schimba

Călin Georgescu - 04 Dec 2022 02:41:10 - Vor dispărea popoare. Unde ne vom afla noi?

Urmăriți „Banii reali” din spatele „Noi Agende Progresiste a Energiei Verzi” care falimentează și sărăcește populația lumii

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

_ Matt Taibbi, selectat să lanseze fișierele Twitter pentru laptopul Hunter Biden, are un trecut cu carouri

Strep A: Părinții cărora copiii s-au luptat cu infecția mortală avertizează asupra ACESTE semne pe care trebuie să le ai grijă

Oamenii de știință descoperă de ce răcelile cresc când temperatura scade

_ ALISON BOSHOFF: Dramele din culise ale seriei Netflix ale lui Harry și Meghan

_ Hailey Bieber decupează o siluetă plină de farmec într-o rochie midi neagră cu paiete la petrecerea NYLON din Miami

Cristian Terheș - 08 Oct 2022 21:50:03 - Komisarii sovietici de la UE au cerut României să închidă centrale ce produceau 2355 MW curent electric în timp ce populația României plătește prețuri astronomice la electricitate

_ Măsurarea timpilor în miliarde de miliardime de secundă

_ Decese în masă sunt de temut în timp ce forțele lui Putin bombardează teatrul ucrainean unde se adăposteau sute de oameni

_ Fotografiile dezvăluie trupe britanice și militari germani în competiția de pe autostradă de la Hanovra după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

_ Cum Marea Britanie a renunțat la țigări și s-a transformat în vape: unul din opt încă mai fumează

_ Yankeii se confruntă cu „pericolul” de a-l pierde pe Aaron Judge, recunoaște Brian Cashman

_ Femeia transgender dezvăluie că estrogenul i-a provocat boala de dimineață

_ Weatherman Sam Mac dezvăluie cum paternitatea i-a schimbat viața

_ Anglia îl concediază pe Eddie Jones după o serie de rezultate sumbre sub conducerea antrenorului principal

_ Nick Bollettieri, antrenor de pionier, a murit la vârsta de 91 de ani

_ Millie Court uimește într-un bikini roz suplu în timp ce pozează pentru fotografii sclipitoare pe plajă

_ Un bărbat care a lovit-o pe concubina sa şi pe fiica acesteia, de 13 ani, reţinut - Scandalul a pornit pe fondul geloziei

_ CHRIS FOY: Eddie Jones a crezut că va reuși bine la Cupa Mondială, dar rezultatele au căzut

_ Fostul judecător MasterChef Australia, George Calombaris, a revenit la TV cu buget redus

_ Olimpica australiană Emma McKeon dezvăluie secretele relației ei „ușoare”.

_ Florence Pugh, Lila Moss și Jourdan Dunn conduc vedete la afterparty-ul British Fashion Awards

_ ȘOCĂ MAMUȚA...

_ Poliţia ucraineană a dejucat o tentativă de furt ce viza o operă a celebrului Banksy

_ Antrenorul principal al Angliei, Eddie Jones, urmează să fie demis mâine după o serie de doar cinci victorii în 12 probe

_ ANPC anunţă că termenul până la care restaurantele trebuie să ofere informaţii detaliate din meniuri a fost amânat

_ Reducerea TVA la 5% pentru locuinţele noi, explicată pe înţelesul tuturor de doi specialişti: “Dacă legiuitorul nu s-a raportat la Legea Locuinţei, nici organul fiscal nu trebuie să o facă”

_ Brazilia îl contrazice pe „călăul rău” Roy Keane din cauza criticilor la adresa dansului de la Cupa Mondială

_ Richarlison șterge lacrimile în timpul întâlnirii emoționante cu legenda braziliană Ronaldo

_ Unități de alcool: Câte unități sunt în băutura ta preferată?

_ YouTuber algerian susține că a fost îngenuncheat în piept de către președintele FA Camerunului, Samuel Eto'o

_ Obiect misterios de 80 de picioare, făcut din lemn, a apărut în timpul valului scăzut pe Daytona Beach, Florida

_ Maroc vs Spania - Cupa Mondială 2022: scor live, știri despre echipă și actualizări

_ Starul Britain's Got Talent Audrey Leybourne a murit la vârsta de 95 de ani - la patru ani după ce a apărut în emisiunea ITV

_ Am cheltuit 2.000 de dolari pentru a divorța de soțul meu, dar acum suntem mai fericiți ca niciodată

_ Rishi Sunak poartă discuții de criză cu Cabinetul despre Crăciunul lovește haosul

_ Astronomii au estimat cum și când și va dispărea Soarele nostru

_ Soția a fost scutită de hărțuirea fostului soț din cauza divorțului, după ce acesta s-a simțit „amenințat” de e-mailul ei la serviciu

_ Un bărbat a fost ucis la Dublin, în timp ce un atac separat cu armă îl lasă rănit pe șeful de bande „Mr Flashy”

_ Poliția intervine în timp ce procesiunea oprește traficul pe A1, în timp ce mulțimile și-au luat rămas bun de la țiganul cunoscut sub numele de „Del Boy”

_ Cât de „tripledemică” face ca Strep să fie mai rău

_ Novak Djokovic va începe noul sezon la Adelaide, în Australia

_ Zara Tindall poartă o rochie verde șic în timp ce se alătură soțului ei Mike la Adelaide 500

_ Rachel Griffiths întoarce capetele într-un bej elegant la Adelaide 500

_ Modelul de bikini Natalie Roser devine fizic în îmbrăcăminte activă strâmtă

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

_ Haosul se dezvălănțuie: Guvernatorul Kievului anunță că jumătate de zonă rămâne în beznă mai multe zile

_ Winnie Harlow arată fără efort șic la petrecerea de după British Fashion Awards

_ Neymar încalcă jurământul față de președintele de extremă-dreapta Braziliei, Jair Bolsonaro, după ce s-a angajat să-i dedice un gol

_ Harry Kane îi liniștește pe colegii Angliei după ieșirea lui Raheem Sterling la Cupa Mondială în urma unei spargeri


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1740, afisate in 29 pagini.



ieri 14:51