13:37
Comentarii Adauga Comentariu

_ Marcel Ciolacu anunță modernizarea Aeroportului Otopeni: E parteneriat strategic cu Emiratele Arabe

Marcel Ciolacu anunță modernizarea Aeroportului Otopeni: E parteneriat strategic cu Emiratele Arabe

„Dezvoltarea de proiecte strategice comune între România și Emiratele Arabe Unite a constituit linia directoare a întâlnirilor economice pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut în cadrul vizitei de lucru în Abu Dhabi. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut întrevederi cu managementul companiei ADQ Al Dahra, cu Khaldoon al Mubarak, CEO al companiei Mubadala, cu reprezentanții companiei IHC/Abu Dhabi Ports și cu Sultan Al Jaber, CEO ADNOC, președinte Masdar și președinte al Summitul-ui mondial pentru acțiuni climatice COP28. Șeful Executivului român a exprimat interesul părții române în menținerea la cote înalte a relațiilor bilaterale și în atragerea investițiilor emirateze, context în care a subliniat importanța celei de-a treia sesiuni a Comisiei inter-guvernamentale de cooperare, care urmează să se desfășoare la București în perioada imediat următoare”, anunță Executivul.

„Fie că avem în vedere proiecte în energie, infrastructură, agricultură și procesare alimentară, IT&C, companiile emirateze pot avea o contribuție substanțială la dezvoltarea în România a unor investiții majore. Extinderea și modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare și feroviare, investițiile în energia verde și în procesare alimentară sunt obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu Emiratele Arabe Unite”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Premierul român a menționat că această vizită va conduce și la amplificarea prezenței companiilor românești pe piața emirateză. În același timp, ambele părți și au manifestat interesul pentru constituirea Fondului suveran de investiții România – EAU.

„Cooperarea în sectorul energetic a reprezentat unul din subiectele abordate în cadrul acestor întrevederi, în condițiile în care România are încă o componentă importantă de folosire a energiei convenționale, astfel încât oferă oportunități de cooperare în domeniile produselor petroliere și gazelor naturale, dar se află în curs de desfășurare și tranziția către o economie verde, conform angajamentelor climatice asumate la nivelul UE. De aceea, sunt încurajate investiții semnificative în domenii precum energia regenerabilă și îmbunătățirea eficienței energetice, dar și în ceea ce privește dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei, în scopul echilibrării sistemului energetic din România”, se arată în comunicat.

Un alt domeniu abordat în cadrul întâlnirilor a fost dezvoltarea comerțului bilateral, cu accent pe produse agroalimentare și IT&C, aceste mărfuri oferind un potențial încă insuficient explorat.

„În ceea ce privește transporturile, pe lângă importanța strategică a Portului Constanța, România oferă oportunități de cooperare și pentru dezvoltarea rețelelor feroviară și rutieră de care dispune. Premierul Marcel Ciolacu a amintit și de cele opt proiecte propuse de România în cadrul Inițiativei celor Trei Mări (I3M), aflate în diferite stadii de realizare și care pot fi interesante pentru investitorii cu expertiză în infrastructura de transport, energetică sau digitală”, se menționează în finalul comunicatului..


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ungaria: Deputații Fidesz schimbă din nou legislația electorală

_ După Ciolacu, și Ciucă trece pe modestie - Liderii PNL, fotografiați în tren (FOTO)

_ LGBT harassment in Russia; destruction of monuments in the West Bank (16/12/2023)

_ Robotul de moment distopic convinge alte mașini să se revolte împotriva creatorilor și să fugă

_ LIZ JONES: Prima dată când am vorbit cu legenda rock Steve Harley, el a fost livid cu mine. Dar omul pe care am ajuns să-l cunosc era pe cât de amabil, pe atât de fragil

_ IGPR face verificări după ce Diana Şoşoacă s-a filmat pe o motocicletă a poliţiei

_ Joe Lycett dezvăluie că și-a petrecut primele săptămâni de paternitate „plângând mult”, în timp ce vorbește despre realitatea de a deveni tată

_ Sefii The Traitors o doresc pe starul Friends, Courteney Cox, pentru versiunea de celebritate a reality show-ului... și ea este deja „cea mai bună prietenă” cu gazda Claudia Winkleman

_ I’m A Celeb Telespectatorii au rămas nedumeriți după ce Dean McCullough a renunțat la „cel mai ușor proces din istoria emisiunii”, deoarece a votat să facă altul cu GK Barry

_ Iubita lui Brad Pitt, Ines de Ramon, în vârstă de 34 de ani, își arată abdomenul sculptat în crop top minuscul alb și denim... după ce a lansat o nouă campanie de modeling

_ Chitara „pierdută” a lui John Lennon găsită într-o mansardă stabilește un nou record mondial după ce s-a vândut la licitație cu 2,9 milioane de dolari

_ Absurdly Wake Google Gemini este prăjit de Elon Musk și conservatori pentru că a scuipat imagini �diverse� cu părinții fondatori, papi și altele

_ Un bărbat a furat un seif cu aproape 20.000 lei dintr-un restaurant din Sectorul 6

_ Medicii Regelui trebuie să evite unele greșeli comune de tratament, scrie expertul de top în cancer PROFESOR KAROL SIKORA. Acestea sunt deciziile cruciale pe care le vor cântări

_ Poluare majoră în New Delhi - Școlile și șantierele eu fost închise

_ Prima petroglifă capră-pește dezvăluie înțelegerea egipteană a simbolurilor zodiacale

_ Israelul furios atacă mandatul de arestare „absurd” al Curții Penale Internaționale pentru premierul Netanyahu, șeful Hamas fiind și el „mort” pe lista de urmăriți

_ Localnicii au fost „ținuți la întuneric” din cauza planurilor de a deschide un hotel viral pentru solicitanți de azil, în ciuda faptului că consilierii au primit un preaviz de trei săptămâni de către Ministerul de Interne

_ Apare un videoclip controversat care o arată pe Nancy Pelosi într-un meci strigând cu protestatarii în afara casei ei – le spune să „Întoarceți-vă în China” (VIDEO)

_ Brothers acuzați că au furat 25 de milioane de dolari în Ethereum în 12 secunde — Furtul de criptomonede a exploatat procesul de validare a tranzacțiilor

_ Tatăl, 49 de ani, și fiul, 12 ani, mergând pe dealuri au pornit într-o excursie fatidică în Glen Coe, în condiții de tunet, o zi după ce perechea „mândru” a urcat în vârful Ben Nevis

_ Situație degenerează în Abhazia: opoziția a ocupat sediul a cinci ministere / Sunt acuzate serviciile secrete Occidentale

_ Kate Cassidy își ia rămas bun de la „iubirea vieții mele”: iubita frântă a lui Liam Payne, care a dezvăluit după moartea sa că plănuiseră să se căsătorească, se alătură jeliilor la înmormântare

_ România debutează vineri la europenele de handbal feminin contra Cehiei

_ Federaţia spaniolă de fotbal concediază doi directori legaţi de o anchetă de corupţie

_ Arhiepiscopul care cere pace între oameni, în pastorala de Înviere: 'De aceea se nasc și regretabilele războaie lăuntrice și exterioare'

_ ȘOC: Mitch McConnell �i �ndeamnă pe senatorii GOP să blocheze proiectul de lege privind frontiera, invoc�nd �Dispoziția politică din țară s-a schimbat�, mai degrabă dec�t defectele legislației

_ Primarul trans cu pieptul păros și îmbrăcat în rochie din orașul de graniță mexican spune că sunt „hărțuiți” din funcție și vor deveni mai vulnerabili fără protecția de a fi un oficial ales

_ Legendele semiconductoarelor fac o plimbare pe o piață de noapte din Taiwan - șefii Nvidia, TSMC, MediaTek și Quanta au fost văzuți luând cina

_ Mama mi-a spus că mă iubește o singură dată. De aceea le spun tot timpul propriilor mele fiice, spune Daisy Goodwin


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 30, afisate in 1 pagina.