07:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cum era, de fapt, industria României în 'Epoca de aur'. De ce au ajuns majoritatea fabricilor la fier vechi

Cum era, de fapt, industria României în 'Epoca de aur'. De ce au ajuns majoritatea fabricilor la fier vechi

„Una dintre cele mai frecvente critici la adresa integrării României în structurile euro-atlantice se referă la pierderea bazei sale industriale moștenite de la regimul comunist”- se arată în studiul „Revitalizarea Pieței Unice pentru următorii 30 de ani”, realizat de conferențiarul universitar Radu Nechita de la Universitatea Babeș-Bolyai (Facultatea de Studii Europene), și cercetătorii Christian Năsulea și Diana-Florentina Năsulea de la Academia de Studii Economice București, conform Adevarul.ro.

Cercetătorii arată: „Contrar acestor critici nostalgici (și selectiv amnezici), România are acum una dintre cele mai complexe economii din lume, din ce în ce mai capabilă să exporte pe piețe competitive o mare diversitate de bunuri și servicii.”

Ei se referă la „Atlasul complexității economice”, al cercetătorului Ricardo Hausmann, de la Universitatea din Harvard, în care se arată că România evoluat în ceea ce privește indicele de Complexitate Economică de la locul 31 în 1995 la locul 19 în 2021 (din 133 de țări analizate).

„Acel acel studiu al complexității economiei nu este făcut de cineva plătit de Guvernul României sau de de către noi. Este un studiu făcut de un cercetător al Universității Harvard”, a explicat Nechita pentru sursa mai sus menționată.

Potrivit indexului menționat, cele mai sofisticate economii din lume sunt Japonia (1), Elveția (2), Germania (3), Coreea de Sud (4) și Singapore (5). România se situează imediat înaintea unor economii puternice precum Italia (locul 16), China (17) și Franța (18). Clasamentul complexității economice evaluează nivelul actual al cunoștințelor de producție ale unei țări. Cercetătorii de la Universitatea Harvard explică că țările își îmbunătățesc acest coeficient prin extinderea și diversificarea produselor pe care le exportă cu succes.

„Acest clasament nu numără coșurile de fum ale fabricilor, ci ce anume se produce. Într-adevăr, în unele cazuri, se face doar asamblarea la noi, dar sunt și operațiuni mai complexe, operațiuni care sunt de creație, lucruri cu valoarea adăugat mare. Fabrica Dacia produce acum într-o lună de zile, cam cât se producea într-un an pe vremea comunismului. Iar din punct de vedere calitativ nu are rost să discutăm”, a explicat Radu Nechita.

Cum a reușit România să ajungă într-un top prestigios în ceea ce privește complexitatea economiei?

Potrivit lui Nechita, chiar și în ciuda greșelilor și furturilor care au avut loc după Revoluție, economia României a înregistrat o dezvoltare semnificativă, în mare parte datorită investitorilor.

„Au fost multe erori, privatizări dubioase, frauduloase cu investitori dubioși, furturi, diverse fabrici date la fier vechi, toate aceste lucruri ne-au întârziat dezvoltarea. Dar au venit investitori din străinătate care au adus capital, au sporit productivitatea muncitorilor din România. Capitalul nu se limitează doar la bani, trebuie să ținem cont de toată tehnologia, de know-how-ul, de toată conectarea cu piețele internaționale”, explică el.

Specialistul nu este de acord cu cei care critică faptul că unele companii străine au rate de profit mai mari în România decât în țările de origine.

„Am învățat foarte, foarte multe lucruri datorită acestor investitori străini și trebuie să înțelegem că ei n-au venit aici să ne ajute pe noi, au venit în căutarea profitului. Nu înțeleg de ce se miră unii că au rate de profit mai mari decât la ei în țară. Dacă nu ar fi ratele de profit mai mari la noi, de ce s-ar fi deranjat să vină de la bun început?”, a explicat el.

Economistul susține că România ar fi fost astăzi și mai avansată economic dacă țara ar fi fost deschisă investitorilor străini mai devreme.

„Noi am fost cu sloganul „nu ne vindem țara”. Păi nu voiau să o vindem, cei care au lansat sloganul acesta, toată securitatea transpartinică și eșalonul doi-trei ș.a.m.d. al Partidului Comunist Român. Nu voiau s-o vândă, voiau s-o ia ei pe gratis. S-au întârziat lucrurile. Au început să facă aranjamente cu diverși investitori, mai mulți sau mai puțin dubioși, ținând la distanță investitorii serioși. Noi când în sfârșit ne-am hotărât să facem reformă, polonezii deja aproape că o terminaseră”, explică economistul.

El argumentează că România și-a deschis industria pentru investitorii străini în 1998, odată ce companiile interesate să investească în Estul Europei deja își făcuseră intrarea.

Nechita aduce în discuție exemplul privatizării fabricii Skoda în comparație cu privatizarea Dacia: „Ei au finalizat procesul rapid până în 1992, în timp ce noi, încă în 1998, nu l-am finalizat în totalitate. Ei au obținut miliarde de mărci în urma privatizării, în timp ce noi am obținut sume mult mai modeste”.

Nostalgicii după industria din vremea comunismului plâng după platformele industriale și fabricile care au dispărut. „Acea industrie care poate în momentul în care a fost lansată prin anii 70, cu împrumuturi, cu eforturi foarte mari din partea tuturor, acea industrie n-a fost în stare să fie competitivă de la bun început sau să rămână competitivă și să genereze prin exporturi suficientă valută încât să poată plăti acele datorii.

Deci acele fabrici cu care ne mândrim și pe care le regretăm sunt fabrici care nu știu dacă au fost vreodată rentabile pe bune, iar dacă au fost, n-au fost suficient de rentabile încât să supraviețuiască într-o într-un mediu concurențial adevărat”, explică economistul.

El exemplifică cu fabrica Tractorul Brașov, care producea tractoare depășite din punct de vedere tehnic: „Funcționa pe baza unei licențe FIAT din anii '60, astfel că era un tractor învechit. După căderea comunismului, nu s-a reușit menținerea piețelor externe. În plus, veniturile din acele exporturi nu se întorceau în țară, deoarece primeam petrol, banane sau alte produse în schimb. În opinia mea, aceasta nu poate fi considerată o exportare, ci mai degrabă un fel de cadou”.

Industria socialistă era bazată pe planificare centralizată, iar comerțul exterior era monopol de stat și controlat de Securitate, adaugă el.

De asemenea, industria a fost grav afectată în anii '80 din cauza raționalizării severe a valutei, care practic interzicea importurile, retehnologizarea și inovațiile care ar fi putut îmbunătăți lucrurile. „Această lipsă de valută a fost generată tocmai de incapacitatea industriei de a genera suficienți dolari pentru a înlocui capitalul uzat”, explică Nechita.

Unul dintre argumentele aduse de nostalgic este că o mare parte din industria românească este acum deținută de investitori străini.

„Într-adevăr, o parte este deținută de investitori străini. O mare parte a dispărut deoarece industria românească a fost făcută de un regim ilegitim orbit de ideologie, care a dezvoltat industria grea, fie că era sau nu rentabilă, ne lăudam cu tonele de oțel pe cap de locuitor, în condițiile în care siderurgia murea în Europa. Suportăm consecințele unor decizii eronate luate în anii 70. Noi am pariat pe industria petrochimică și siderurgică și toate au fost pariuri pierdute și se vedea că au fost perdante încă aproape din perioada în care au fost făcute investițiile sau imediat după ce s-au lansat”, susține Nechita.

Pe de altă parte, a fost necesar să se facă o alegere între menținerea fabricilor sub administrarea statului, cu performanțe slabe sau chiar în pragul falimentului, și găsirea unui investitor serios.

„Uitați-vă la combinatul siderurgic de la Galați care înregistra pierderi de 300 de milioane de dolari pe an, un milion de dolari pe zi. Până în 2001, când a fost privatizat de guvernul Năstase cu numai 70 de milioane de dolari. Iar în anul cred că imediat următor de după privatizare, combinatul a generat 300 de milioane de dolari profit. De ce? Pentru că nu se mai fura de acolo. Bineînțeles că cei care erau conectați politic, normal că ar fi vrut să nu vândă țara din moment ce o puteau jefui sub minciuna că-i un bun al întregului popor” – a explicat specialistul.

După căderea comunismului, majoritatea fabricilor nu au reușit să se adapteze la economia de piață. În alte cazuri, conducerea coruptă a dus la devalizarea acestor fabrici și la vânzarea lor ca fier vechi.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Savanții explică ideologia care spune că tehnologia este răspunsul la fiecare problemă

_ Veteranii Cristiano Ronaldo şi Pepe, în lotul Portugaliei pentru amicalele de la finele lunii

_ Simona Halep a răbufnit, după primul meci de la revenire: Nu sunt o trișoare!

_ Armata Română a rămas fără ofiţeri. Are încadrate doar 57 la sută din funcţii

_ Poșta Română își lansează portal de imobiliare: Vor veni bani grei din închirieri!

_ Ministrul polonez al Apărării nu exclude un război brutal cu Rusia: 'Trebuie să fim pregătiți pentru fiecare scenariu!'

Viktor Orbán: "Nu mai puteam să stăm cu mâinile în sân şi să privim cum lanţurile de magazine jefuiesc oamenii". Vă amintiți cum au sărit Soroșiștii pe Călin Georgescu când ne-a spus că Multinaționalele ne jefuiesc? De ce AUR și Simion TAC pe această temă?

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Ligue 1: PSG, victorie clară în fața echipei Olympique Lyon

_ Medvedev promite o răzbunare cruntă după atacul terorist: 'Așteptați, nenorociților!' (FOTO-VIDEO)

_ Socialiștii din Republica Moldova au cerut forțelor politice din țară să se opună referendumului privind integrarea în UE

_ Sky Sports Tennis îi face farsă pe Jamie Carragher și Nasser Hussain bombardându-i cu mingi în videoclipul de lansare HILARIOUS pentru noul canal al emițătorului

_ Lia Olguţa Vasilescu cere Guvernului relocarea Penitenciarului Craiova în afara oraşului

_ Ungaria cedează - NATO are un nou membru după votul din Parlamentul de la Budapesta

_ Lia Olguța Vasilescu cere Guvernului relocarea Penitenciarului Craiova în afara orașului

_ Modulul privat Odysseus mai are probabil 10-20 de ore de viaţă a bateriei

_ Parlamentarii francezi votează pentru încetinirea modului rapid cu penalități

_ Arheoastronomia folosește momentele și locurile rare ale eclipselor totale de soare anterioare pentru a ne ajuta să măsurăm istoria

_ Găsiți lunetistul cu arbaletă din Londra: poliția cercetează CCTV în timp ce vânează vinovatul din spatele împușcării a doi locuitori ai proprietății Shoreditch, inclusiv a unei femei de 44 de ani, care a fost împușcată în cap lângă ușa ei de la intrare.

_ Antrenorul Irakului avertizează o greșeală în Cupa Asiei și este „adio”

_ Liderii UE vor discuta despre utilizarea profiturilor din activele ruseşti pentru înarmarea Ucrainei

_ Lizzo RENUNȚĂ industria muzicală într-o postare șoc, în timp ce vedeta spune că s-a săturat să fie „târâtă de toată lumea” și critici asupra aspectului ei - după ce a fost lovită de un caz de hărțuire sexuală și de reacții online.

_ WTI extinde câștigurile după ce API raportează extrageri de inventar la nivel global

_ Instagram va blura imaginile nud din mesaje în încercarea de a proteja adolescenţii

_ Lumină după 5 ani de �ntuneric: adolescent operat la Iași de o tumoră gigant orbitară

_ Decalajele de gen din finanțarea startup-urilor sunt mai mari în societățile în care femeile sunt mai împuternicite: studiu

_ Fosta vocalistă rock Cherie Currie �i denunță pe democrați și �l numește pe Obama �președinte teribil� �ntr-o critică aprinsă � �Votarea pentru democrați acum te face doar un prost�

_ Numire controversată în Serbia! Fostul şef al serviciilor de informaţii, pro-Kremlin şi sancţionat de SUA, a fost pus vicepremier

_ Nicolae Ciucă, atac usturător la adresa lui Marcel Ciolacu: 'Nu iau meditații, că mă duce capul'

_ Înlocuirea alimentelor de origine animală cu proteine ​​alternative ar debloca terenuri pentru eliminarea carbonului, spun cercetătorii

_ Uniunea Europeană a găsit bani pentru înarmare. Un fond 400 de miliarde de euro ar putea fi folosit pentru investiţii în apărare

_ Breaking: Marcel Ciolacu transmite primul mesaj după ce a asistat la victoria Gloriei Buzău: S-a încheiat en fanfare

_ Tulisa de la I'm A Celeb se dezvăluie ca fiind demisexuală și dezvăluie că este celibată de peste TREI ani - după ce trauma înregistrată de caseta ei sexuală scursă „a afectat relațiile ei până în ziua de azi”

_ Bănescu, noi săgeți către Teodosie: Biserica nu e o sectă formată din extremiști

_ Planul care a salvat UE de la o criză uriașă: Miliarde de euro au fost pompate în domenii cheie

_ Un alt accident de avion tragic: cinci victime, inclusiv un băiețel de 3 ani, au murit după ce un jet a căzut scurt de pistă și a pătruns printre copaci din Virginia

_ Statul de drept este în declin în Uniunea Europeană. Democraţiile mai tinere sunt mai fragile. Situaţia în România

_ Banca Angliei menține ratele dobânzii la 5,25%, în ciuda veștilor bune despre inflație... cu speranțe de ușurare pentru plătitorii de credite ipotecare în câteva luni

_ Franţa are un plan B pentru ceremonia de deschidere a Paris 2024 în cazul unei ameninţări teroriste

_ O orcă blocată într-o lagună canadiană va fi salvată cu ajutorul unui elicopter

_ Ford Motor amână producţia unui nou SUV şi a unei camionete mari, complet electrice, pentru a se concentra pe vehicule hibride

_ Expert: Provocarea Iranului de către Israel riscă să atragă Marea Britanie şi SUA într-un alt conflict major

_ Zelensky salută aprobarea de către Camera SUA a ajutorului Ucrainei, îndeamnă trecerea în lege

_ Adolescentul englez Kris Kim este pregătit pentru „visul” de debut al PGA Tour în Texas

_ Sosește... Judecătorul Cannon stabilit să desealeze informațiile legate de ordinul judecătorului Obama care străpunge privilegiul avocat-client al lui Trump �n cazul documentelor clasificate

_ Turcii deschid o fabrică uriașă lângă București! Se angajeaza sute de români!

_ Dinamica socială a câinilor de familie: o privire în spatele ierarhiilor

_ Harry și Meghan se întâlnesc cu deputatul care conduce cererea pentru ca Jamaica să devină o republică: Marlene Malahoo Forte a spus că țara ar trebui să „rupă legăturile” cu monarhia, deoarece viitorul ei ar trebui să fie „în mâinile jamaicanilor”

_ Fluxul de yoga de 3 minute pentru a vă reduce riscul de diabet, pentru a vă reduce nivelul de stres - și pentru a vă tonifica!

_ Autoritățile găgăuze i se plâng Moscovei de `acțiuni ghidate` ale puterii de la Chișinău

_ Norfolk Southern va plăti 600 de milioane de dolari Palestinei de Est pentru deraierea trenului toxic

_ Roberto Cavalli a murit: legendarul design de modă italian, în valoare de 400 de milioane de lire sterline, moare la vârsta de 83 de ani, după o lungă luptă cu boala

_ Primar și candidat pentru un nou mandat, suspendat din funcţie după ce a fost arestat preventiv pentru corupție

"Black Rock" Merz câștigătorul alegerilor din Germania lansează public agenda Globaliștilor împotriva Suveraniștilor: Merz: "Germania și Europa trebuie să devină independente față de SUA"

_ Alunecare de teren în China: Bilanţul urcă la 43 de morţi

_ Cenzură în sala de clasă? Un profesor ar fi concediat pentru că a comis cea mai odioasă crimă – și-a încurajat elevii să gândească critic

_ Declaraţia unui ministru de externe încaieră lumea: Cel care moare de foame este un idiot

_ Emisiile de carbon din distrugerea pădurilor de mangrove vor crește cu 50.000% până la sfârșitul secolului

_ Calea spre victorie pentru Trump

_ Tîlvăr, discuţii cu ambasadorul SUA la Bucureşti despre modernizarea Bazei de la Mihail Kogălniceanu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5747, afisate in 96 pagini.