17:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Statele Unite pregătesc, în weekend, 'bomboana de pe coliva' Rusiei: gest care va declanșa iureșul la Kremlin

Statele Unite pregătesc, în weekend, 'bomboana de pe coliva' Rusiei: gest care va declanșa iureșul la Kremlin

Potrivit lui Johnson, va fi supus votului şi un al patrulea text legislativ, referitor la legea REPO (vezi mai jos ce presupune mai exact legea REPO), la legea TikTok şi la sancţiuni. ''Ne aşteptăm ca votul final asupra acestor propuneri de lege să aibă loc sâmbătă seară'', a menţionat Mike Johnson într-o scrisoare adresată deputaţilor americani.

În mesajul său, Johnson susţine că legile respective vor ''finanţa interesele naţionale de securitate ale Americii şi ale aliaţilor săi din Israel, Ucraina şi regiunea indo-pacifică, printre care o structură de creditare pentru asistenţă, strategie consolidată şi responsabilitate''.

Preşedintele Joe Biden le-a cerut constant aleşilor americani să adopte fără întârziere un pachet de asistenţă militară şi umanitară pentru Ucraina. Miercuri dimineaţă, el şi-a reiterat apelul într-un editorial semnat în cotidianul american Wall Street Journal. Camera Reprezentanţilor ''trebuie să adopte într-o manieră urgentă'' propunerile de lege referitoare la noi ajutoare pentru Ucraina şi Israel şi la un ajutor umanitar pentru Gaza, a spus liderul de la Casa Albă. ''Dacă cele două ţări sunt perfect capabile să-şi apere propria suveranitate, pentru a face asta ele depind de ajutorul american, inclusiv armament. Şi noi suntem într-un punct de inflexiune'', a scris Biden în editorial.

Preşedintele rus Vladimir Putin ''vrea să supună poporul ucrainean şi să absoarbă naţiunea ucraineană într-un nou imperiu rus'', a accentuat liderul democrat american, care a spus, de asemenea, că ''guvernul iranian vrea să distrugă Israelul şi astfel să şteargă de pe hartă singurul stat evreu din lume''. ''America nu trebuie niciodată să accepte vreunul dintre aceste rezultate'', a insistat Joe Biden.

În februarie, Senatul american a adoptat un pachet de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina în valoare de 60 de miliarde de dolari. Însă republicanii din Camera Reprezentanţilor au refuzat să examineze textul, unul dintre motive fiind un diferend asupra chestiunii imigraţiei.

Dacă textele sunt adoptate de Camera Reprezentanţilor, unde republicanii sunt majoritari, proiectele vor trebui să fie examinate din nou de Senat, cu majoritate democrată, înainte de a ajunge în final pe masa lui Joe Biden pentru promulgare.

Republicanii din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA au prezentat miercuri un pachet de 61 de miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina, relatează AFP.

Două propuneri de lege distincte prevăd, de asemenea, peste 26 de miliarde de dolari pentru a ajuta Israelul şi câteva miliarde de dolari pentru Taiwan. Aceste texte urmează să fie supuse votului sâmbătă seara.

Camera Reprezentanţilor a Congresului american va supune la vot sâmbătă proiecte legislative privind alocarea de fonduri pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, a anunţat miercuri preşedintele republican al instituţiei, Mike Johnson, notează AFP şi Reuters.

În februarie, Senatul american a adoptat un pachet de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina în valoare de 60 de miliarde de dolari. Însă republicanii din Camera Reprezentanţilor au refuzat să examineze textul, unul dintre motive fiind un diferend asupra chestiunii imigraţiei.

Legea REPO stabilește condiţiile pentru confiscarea activelor ruse ce vor fi predate Ucrainei

De precizat că Armata ucraineană, slăbită de o contraofensivă ratată în timpul verii anului trecut şi de inconstanţa ajutorului occidental, încearcă să respingă atacurile ruse în mai multe zone ale frontului din estul şi sudul Ucrainei. În acest scop, ea are nevoie de efective şi muniţii. Recent, Kievul a decis să coboare vârsta celor eligibili pentru mobilizare militară de la 27 la 25 de ani.

Legea REPO a fost introdusă la 15 iunie 2023. Iată ce presupune:

Într-un caz similar, dar despre UE, Rusia a calificat recent drept „furt şi banditis”' propunerea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, ca 90% din veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în UE să fie folosite pentru achiziţia de arme destinate Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi EFE. Moscova avertizează că, dacă măsura va fi implementată, va conduce la zeci de ani de procese.

În urma sancţiunilor impuse după lansarea invaziei asupra Ucrainei, statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un „furt”.

Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 190 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active, scrie Agerpres.

Conform planului sugerat de Borrell, 90% veniturile produse de aceste active ruseşti îngheţate, cum ar fi dobânzile, ar urma să fie transferate Facilităţii Europene pentru Pace (EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru înarmarea Ucrainei. Diferenţa de 10% ar urma să fie folosită pentru proiecte destinate industriei militare ucrainene.

Şeful diplomaţiei UE a estimat la circa 3 miliarde de euro anual veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate. „Europenii sunt deplin conştienţi de prejudiciul pe care asemenea decizii îl pot aduce economiei lor, precum şi reputaţiei lor ca, să spunem aşa, garanţi ai inviolabilităţii proprietăţii”, a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Prejudiciul va fi inevitabil. Persoanele care vor fi implicate în luarea unor asemenea decizii, statele care vor decide acest lucru, desigur, vor deveni obiectul proceselor pentru multe decenii”, a adăugat oficialul rus.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ FOTO - O minoră de 14 ani a dispărut din București: Poliţia face apel la cetăţeni

_ London mayor Khan wins record third term as Tories trounced in local polls

_ Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

_ Raport Colliers: Stocul de spaţii de retail modern din România a depăşit 4,3 mil. mp, 60% în primele 10 mari oraşe din ţară

_ Agent antibacterian transportat de nanoparticule utilizate pentru tratarea BPOC la șoareci

_ Agresorul polițistului care a intervenit după ce și-a înjunghiat părinții reținut pentru 24 de ore - Va fi dus la instanță pentru arestare preventivă

_ Prințesa Alexandra este văzută pentru prima dată într-un scaun cu rotile - în timp ce participă la un memorial pentru Regele Constantin al Greciei

_ Incredibila poveste a unui băiat de 9 ani, lăsat singur de mama sa timp de doi ani. A mers la școală în fiecare zi

_ În interiorul colecției de mașini de 5 milioane de lire sterline a lui James Martin, cu vehicule personalizate, un Ferrari și o mașină de raliu emblematică - găzduite în garaje incredibile pictate manual, la locul său Hampshire

_ Turist britanic, în vârstă de 30 de ani, este găsit mort într-un apartament de vacanță din Algarve, după ce „prietenul” a sunat la poliție pentru a-i alerta, dar apoi a „dispărut”

_ Senatul SUA promovează proiectul de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel și Taiwan, în ciuda opoziției lui Trump

_ Două persoane au fost arestate preventiv după ce au cultivat canabis într-o casă din Buzău

_ Solidaritatea Sanitara Federation continuing protest schedule

_ Leicester exploatează o lacună imensă în regulile de cheltuieli ale fotbalului pentru a evita pedeapsa în acest sezon, după ce a pretins că este atât un club din Premier League, cât și EFL în ACELAȘI TIMP

_ Aromele de gărgăriță oferă o modalitate mai ecologică de a proteja culturile

_ Niciun acord comercial cu SUA sub Starmer? Secretarul forței de muncă din umbră elimină speranțele unui acord post-Brexit, chiar dacă Donald Trump va deveni din nou președinte

_ Bayern Munchen - Arsenal 1-0 (total 3-2) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Joshua Kimmich îi conduce pe germani în față

_ Seattle Children�s Hospital Withdraws Business from Texas in Response to Investigation Into �Gen�der Tran�si�tion� Treat�ments for Minors

_ Regele secret al crimei al Scoției

_ Hotelul Intercontinental din București ascunde un secret întunecat: motivele pentru acolo s-au petrecut multe acțiuni tragice nu sunt cunoscute în totalitate

_ Fermierul care a demolat fără permisiune un porumbel din secolul al XVII-lea clasat pe listă este amendat cu 45.000 de lire sterline

_ Tenerife îi va pălmui pe turişti cu o taxă turistică: taxele urmează să vină din ianuarie - după ce peste 50.000 de locuitori s-au alăturat protestului masiv de stradă împotriva vizitatorilor străini

_ EDEN CONFIDENTIAL: magnatul de depozit David Ross se reuneste cu fosta lui iubita mostenitoare de sticla

_ Simulările cu noul model k−ω oferă perspective asupra proceselor masive de convecție a stelelor

_ A sprijinit Israelul, dar a pierdut o avere: McDonald's are probleme economice mari în țările musulmane

_ Temerile cu privire la scăderea natalității în Anglia și Țara Galilor sunt deplasate – populația urmează să crească în anii următori

_ Momentan protestatarii - care cu câteva zile în urmă au declarat că o stradă este „puțin mai sigură” -, în timp ce au devenit bollarzi umani pentru a proteja o schemă de reducere a traficului, sunt împrăștiați după ce șoferi furiați au străbătut

_ Dezvăluit: De ce ar trebui să iei întotdeauna propriile sandvișuri la aeroport

_ Protestatarii pro-palestinieni provoacă haos pe Aeroportul Internațional O'Hare

_ IMF revised downwards its Romania 2024 growth estimates

_ VIDEO - Guvernul 'curăță' țara de păcănele: Anunțul ferm al premierului

_ Formula 1 - Marele Premiu al Qatarului ar putea decide şi titlul la echipe

_ Bursele pentru elevii din învățământul confesional și privat vor fi plătite de Ministerul Educației, inclusiv sumele restante din anul trecut

_ Jocul „Puiului” în lumea de azi

_ EDEN CONFIDENTIAL: Meghan Markle cheamă un fotograf de top pentru o ședință foto plină de farmec cu Archie și Lilibet

_ Zelenski a numit un fost înalt oficial de securitate ambasador în Republica Moldova

_ Asley Gonzalez, învins în turul secund la turneul Grand Slam de la Antalya

_ Un şofer inconștient a fost depistat de polițiștii din Târgoviște când conducea cu 109 km/h pe o stradă din oraș

_ Job-urile următorilor 10 ani. Iată care sunt pariurile sigure

_ Atacul la sala de concerte de la Moscova: ceea ce știm până acum cu privire la numărul morților a crescut la 133 și Putin spune că toți cei patru bărbați înarmați ISIS au fost arestați

_ Tatăl din Missouri spune că „s-a prăbușit” de durere după ce a găsit cadavrul însângerat al fiicei de 24 de ani într-o cadă și copilul ei de 4 ani, bătut fără știință: bărbat, 32 de ani, pledează vinovat de crimă

_ Pandemic Whisky Boom se transformă în mahmureala

_ Romania - Republic of Moldova Employers' Association for Sustainable Development to be launched on May 16, 2024

_ România de lumea a treia: Peste 11.000 de români, dintre care jumătate sunt copii, stau în case fără curent electric

_ LIVE TEXT - Iranul a atacat Israelul: Valuri de drone sinucigașe au fost lansate

_ Fasolea verde românească, preț de infarct în piețe: 'Mai bine o vinde la bucată, să își permită oricine 3-4 păstăi, de poftă'

_ ‘I think there is substantial evidence of the alleged crimes’: Trump in NY court for hush-money trial

_ Nu sunt cel mai bun jucător de snooker din toate timpurile, spune modest Ronnie O'Sullivan

_ Va funcționa interzicerea telefonului școlar din Noua Zeelandă? Să vedem ce face pentru curiozitatea elevilor

_ Eurostat: Romania has third lowest life expectancy in EU, Spain ranks first

_ Ancelotti încrezător că Madridul va rămâne puternic în returul lui Man City

_ Taylor Swift și Travis Kelce „vor petrece ceva timp în privat împreună” după Super Bowl, după ce au fost despărțiți de câteva săptămâni... dar tight end „este încă hotărât să renunțe” la Las Vegas dacă Chiefs câștigă

_ NATO dă 'dezlegare' Ucrainei să atace Moscova: 'Are acest drept!'

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Gaza. The Day After

_ O nouă despărțire în showbiz! Carmen Grebenișan și Alex Militaru au divorțat - Vedeta a confirmat separarea

_ Turkish local elections a 'popularity' and 'get out the vote contest'

_ The Regime Review: O satira politică fără mușcătură, puțină inteligență și un total OTT Kate Winslet, scrie CHRISTOPHER STEVENS

_ Sărbătorile zilei din 13 aprilie - Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul

_ Premierul socialist al Spaniei, Pedro Sanchez, insistă că NU va renunța, în ciuda scandalului de corupție al soției, după ce aceasta a fost acuzată că „a primit favoruri de la o companie aeriană salvată cu un ajutor de 400 de milioane de lire sterline”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5638, afisate in 94 pagini.