![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Dinamo București și UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF -Când revin fanii la stadion?![]() Dinamo București și UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF -Când revin fanii la stadion?Comisia de Disciplină a FRF a dat curs cererii de suspendare parțială a sancțiunii formulată de cele două echipe, care aveau interzis accesul spectatorilor timp de patru etape la meciurile jucate pe stadioanele celor două grupări. În comunicarea comisiei se precizează că se „admite cererea formulată de SC Dinamo 1948 SA, respectiv UTA Arad, și dispune suspendarea parțială a executării sancțiunii aplicată prin Hotărârea nr. 116 / 27.03.2024, privind abaterea disciplinară prevăzută de art. 83 alin 2 lit.f din RD.” Chiar dacă în comunicare nu se face referite exactă la ce presupune „supendarea parțială”, se presupune că aceasta se referă la etapele în care deja cele două echipe au jucat fără spectatori sau cu suporteri cu vârsta de maxim 14 ani. Clubul Dinamo a publicat pe pagina de socializare decizia comisiei și a scris „Ne revedem pe stadion”, de asemenea fără să precizeze exact începând cu care meci. Dinamo București urmează să joace următorul meci pe teren propriu în 26 aprilie, cu FC Voluntari, în timp ce UTA Arad va primi în data de 25 aprilie vizita Oțelului din Galați.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu