09:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ ING Bank România și Visa inaugurează programul 'She's Next' pentru a susține antreprenoriatul feminin

ING Bank România și Visa inaugurează programul 'She's Next' pentru a susține antreprenoriatul feminin

Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, antreprenoarele sunt invitate să aplice în cadrul programului, unde 10 finaliste vor beneficia de mentorat şi coaching pe o perioadă de 6 luni. În plus, trei dintre ele vor avea ocazia să câştige unul dintre cele trei granturi în valoare de 10.000 euro fiecare. Ioana Hasan (cofondator SmartBill), Alina Donici (cofondator Artesana) şi Oana Craioveanu (cofondator Impact Hub Bucharest) se numără printre mentorii care vor ghida participantele. Totodată, acestea vor beneficia de accesul la o comunitate de femei antreprenor, cu obiective, interese şi provocări comune.

Cererile de înscriere în program pot fi depuse în perioada 16 aprilie - 25 mai aici. Singurele condiţii pentru antreprenoarele care doresc să se înscrie în programul desfăşurat la nivel naţional sunt să aibă un business deja înfiinţat şi să deţină o pondere de cel puţin 51% în structura acţionariatului.

Un studiu recent, realizat de Visa Consulting & Analytics şi ING Bank România, în colaborare cu Ipsos , arată că independenţa profesională şi dorinţa de a fi propriul şef sunt factori importanţi care determină începerea unei afaceri pentru mai mult de o treime dintre femeile antreprenor din România. Potrivit acestora, cele mai mari bariere pe care le-au întâlnit la început au fost birocraţia (proceduri administrative complicate) (51%) şi problema surselor de finanţare (48%) . Pe de altă parte, majoritatea antreprenoarelor din România chestionate (73%) spun că nu s-au confruntat cu prejudecăţi sau dezavantaje în timpul dezvoltării afacerilor.

"Femeile sunt tot mai implicate în mediul antreprenorial din România, însă potenţialul de creştere este încă foarte mare. În portofoliul Business Banking - divizia ING dedicată antreprenorilor, firmele care au femei în structura de acţionariat au o pondere de 40% din totalul clienţilor noştri. Din studiul pe care l-am realizat anul trecut împreună cu Impact Hub Bucharest şi Bravva Angels, a reieşit că femeile sunt acţionare în 47% dintre companiile active cu cifra de afaceri de peste 10,000 lei, iar 1 din 4 companii este deţinută 100% de către femei. Datele au mai relevat că firmele cu acţionariat 100% feminin generează, în medie, profit mai mare, însă au o cifră de afaceri semnificativ mai mică decât cele cu acţionariat exclusiv masculin. Aceste concluzii ne-au motivat să lansăm un program special dedicat femeilor antreprenor. Ştim că au obiective ambiţioase şi o viziune pe termen lung, că sunt perfecţioniste şi, poate, uneori, prea precaute. Suntem aici să le ghidăm să treacă peste obstacolele întâlnite şi să valorifice viitoarele oportunităţi de afaceri cu încredere, alături de partenerii noştri Visa şi Impact Hub Bucharest", a declarat Luana Sorescu, head of Clients în cadrul diviziei Business Banking, ING Bank România, citată în comunicat.

La rândul său, Elena Ungureanu, country manager Visa în România, a subliniat că întreprinderile mici şi mijlocii aduc avantaje economice pentru sute de milioane de oameni din Europa.

"De aceea, Visa pune la dispoziţia micilor antreprenori resursele, soluţiile şi accesul la reţele şi servicii financiare care să ajute la finanţarea, conducerea şi creşterea afacerilor lor. Sprijinirea afacerilor deţinute şi conduse de femei este cu atât mai importantă cu cât ponderea acestora în România (36,5%) rămâne sub cea a afacerilor conduse de bărbaţi. Mă bucur să avem un partener implicat precum ING Bank cu care să desfăşurăm programul She's Next în România şi sper ca această iniţiativă să ajute femeile antreprenor în atingerea obiectivelor lor ambiţioase de business, contribuind totodată la creşterea economiei locale şi globale", a spus Elena Ungureanu.

Programul Visa She's Next, implementat de Impact Hub Bucharest, se adresează afacerilor în care capitalul social este deţinut majoritar de femei sau a căror activitate este condusă de femei antreprenor, în cazul întreprinderilor individuale. Pentru înscrierea în program şi în concursul de granturi, femeile antreprenor trebuie să trimită povestea businessului lor, să spună ce le-a inspirat să înceapă o afacere, precum şi să evidenţieze provocările cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi. În plus, în ultima etapă a programului, semifinalistele vor putea să prezinte o idee de utilizare a grantului pentru dezvoltarea afacerii lor.

În 2019, Visa a lansat programul global She's Next pentru a susţine femeile în eforturile lor de a-şi finanţa, conduce şi dezvolta micile afaceri. Până în prezent, Visa a investit peste 3,93 milioane de euro în peste 380 de granturi şi sesiuni de coaching dedicate femeilor antreprenor în cadrul programului Visa She's Next la nivel global, inclusiv în Polonia, Ungaria, Slovacia, Irlanda, ţările baltice şi ţările nordice. În România, programul She's Next este desfăşurat şi co-finanţat împreună cu ING Bank România.

Visa este lider mondial în domeniul plăţilor digitale, facilitând tranzacţii de plată între consumatori, comercianţi, instituţii financiare şi entităţi guvernamentale din peste 200 de ţări şi teritorii.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,7 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

Impact Hub Bucharest este spaţiul dinamic în care profesionişti şi antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor şi iniţiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spaţiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3.000 de membri în Bucureşti, iar la nivel global organizaţia este prezentă în peste 100 de locaţii din peste 50 de ţări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susţine ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor şi finanţare directă, precum şi cea mai mare platformă online de educaţie antreprenorială - Startarium.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Raport Colliers: Stocul de spaţii de retail modern din România a depăşit 4,3 mil. mp, 60% în primele 10 mari oraşe din ţară

_ FOTO - O minoră de 14 ani a dispărut din București: Poliţia face apel la cetăţeni

_ Leicester exploatează o lacună imensă în regulile de cheltuieli ale fotbalului pentru a evita pedeapsa în acest sezon, după ce a pretins că este atât un club din Premier League, cât și EFL în ACELAȘI TIMP

_ Senatul SUA promovează proiectul de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel și Taiwan, în ciuda opoziției lui Trump

_ Agent antibacterian transportat de nanoparticule utilizate pentru tratarea BPOC la șoareci

_ Agresorul polițistului care a intervenit după ce și-a înjunghiat părinții reținut pentru 24 de ore - Va fi dus la instanță pentru arestare preventivă

_ Solidaritatea Sanitara Federation continuing protest schedule

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

_ London mayor Khan wins record third term as Tories trounced in local polls

_ Turist britanic, în vârstă de 30 de ani, este găsit mort într-un apartament de vacanță din Algarve, după ce „prietenul” a sunat la poliție pentru a-i alerta, dar apoi a „dispărut”

_ Fermierul care a demolat fără permisiune un porumbel din secolul al XVII-lea clasat pe listă este amendat cu 45.000 de lire sterline

_ Seattle Children�s Hospital Withdraws Business from Texas in Response to Investigation Into �Gen�der Tran�si�tion� Treat�ments for Minors

_ Niciun acord comercial cu SUA sub Starmer? Secretarul forței de muncă din umbră elimină speranțele unui acord post-Brexit, chiar dacă Donald Trump va deveni din nou președinte

_ Temerile cu privire la scăderea natalității în Anglia și Țara Galilor sunt deplasate – populația urmează să crească în anii următori

_ Momentan protestatarii - care cu câteva zile în urmă au declarat că o stradă este „puțin mai sigură” -, în timp ce au devenit bollarzi umani pentru a proteja o schemă de reducere a traficului, sunt împrăștiați după ce șoferi furiați au străbătut

_ Două persoane au fost arestate preventiv după ce au cultivat canabis într-o casă din Buzău

_ Prințesa Alexandra este văzută pentru prima dată într-un scaun cu rotile - în timp ce participă la un memorial pentru Regele Constantin al Greciei

_ Incredibila poveste a unui băiat de 9 ani, lăsat singur de mama sa timp de doi ani. A mers la școală în fiecare zi

_ În interiorul colecției de mașini de 5 milioane de lire sterline a lui James Martin, cu vehicule personalizate, un Ferrari și o mașină de raliu emblematică - găzduite în garaje incredibile pictate manual, la locul său Hampshire

_ Dezvăluit: De ce ar trebui să iei întotdeauna propriile sandvișuri la aeroport

_ IMF revised downwards its Romania 2024 growth estimates

_ Tenerife îi va pălmui pe turişti cu o taxă turistică: taxele urmează să vină din ianuarie - după ce peste 50.000 de locuitori s-au alăturat protestului masiv de stradă împotriva vizitatorilor străini

_ Hotelul Intercontinental din București ascunde un secret întunecat: motivele pentru acolo s-au petrecut multe acțiuni tragice nu sunt cunoscute în totalitate

_ EDEN CONFIDENTIAL: magnatul de depozit David Ross se reuneste cu fosta lui iubita mostenitoare de sticla

_ Jocul „Puiului” în lumea de azi

_ A sprijinit Israelul, dar a pierdut o avere: McDonald's are probleme economice mari în țările musulmane

_ Bursele pentru elevii din învățământul confesional și privat vor fi plătite de Ministerul Educației, inclusiv sumele restante din anul trecut

_ Aromele de gărgăriță oferă o modalitate mai ecologică de a proteja culturile

_ Job-urile următorilor 10 ani. Iată care sunt pariurile sigure

_ EDEN CONFIDENTIAL: Meghan Markle cheamă un fotograf de top pentru o ședință foto plină de farmec cu Archie și Lilibet

_ Atacul la sala de concerte de la Moscova: ceea ce știm până acum cu privire la numărul morților a crescut la 133 și Putin spune că toți cei patru bărbați înarmați ISIS au fost arestați

_ Tatăl din Missouri spune că „s-a prăbușit” de durere după ce a găsit cadavrul însângerat al fiicei de 24 de ani într-o cadă și copilul ei de 4 ani, bătut fără știință: bărbat, 32 de ani, pledează vinovat de crimă

_ Zelenski a numit un fost înalt oficial de securitate ambasador în Republica Moldova

_ Pandemic Whisky Boom se transformă în mahmureala

_ Asley Gonzalez, învins în turul secund la turneul Grand Slam de la Antalya

_ Romania - Republic of Moldova Employers' Association for Sustainable Development to be launched on May 16, 2024

_ România de lumea a treia: Peste 11.000 de români, dintre care jumătate sunt copii, stau în case fără curent electric

_ LIVE TEXT - Iranul a atacat Israelul: Valuri de drone sinucigașe au fost lansate

_ Protestatarii pro-palestinieni provoacă haos pe Aeroportul Internațional O'Hare

_ Bayern Munchen - Arsenal 1-0 (total 3-2) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Joshua Kimmich îi conduce pe germani în față

_ Fasolea verde românească, preț de infarct în piețe: 'Mai bine o vinde la bucată, să își permită oricine 3-4 păstăi, de poftă'

_ ‘I think there is substantial evidence of the alleged crimes’: Trump in NY court for hush-money trial

_ Nu sunt cel mai bun jucător de snooker din toate timpurile, spune modest Ronnie O'Sullivan

_ Regele secret al crimei al Scoției

_ VIDEO - Guvernul 'curăță' țara de păcănele: Anunțul ferm al premierului

_ Va funcționa interzicerea telefonului școlar din Noua Zeelandă? Să vedem ce face pentru curiozitatea elevilor

_ Simulările cu noul model k−ω oferă perspective asupra proceselor masive de convecție a stelelor

_ Formula 1 - Marele Premiu al Qatarului ar putea decide şi titlul la echipe

_ Taylor Swift și Travis Kelce „vor petrece ceva timp în privat împreună” după Super Bowl, după ce au fost despărțiți de câteva săptămâni... dar tight end „este încă hotărât să renunțe” la Las Vegas dacă Chiefs câștigă

_ NATO dă 'dezlegare' Ucrainei să atace Moscova: 'Are acest drept!'

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Gaza. The Day After

_ Un şofer inconștient a fost depistat de polițiștii din Târgoviște când conducea cu 109 km/h pe o stradă din oraș

_ O nouă despărțire în showbiz! Carmen Grebenișan și Alex Militaru au divorțat - Vedeta a confirmat separarea

_ Turkish local elections a 'popularity' and 'get out the vote contest'

_ The Regime Review: O satira politică fără mușcătură, puțină inteligență și un total OTT Kate Winslet, scrie CHRISTOPHER STEVENS

_ Ancelotti încrezător că Madridul va rămâne puternic în returul lui Man City

_ Sărbătorile zilei din 13 aprilie - Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul

_ Premierul socialist al Spaniei, Pedro Sanchez, insistă că NU va renunța, în ciuda scandalului de corupție al soției, după ce aceasta a fost acuzată că „a primit favoruri de la o companie aeriană salvată cu un ajutor de 400 de milioane de lire sterline”

_ Eurostat: Romania has third lowest life expectancy in EU, Spain ranks first


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4720, afisate in 79 pagini.