12:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ Gorghiu: Procedura în cazul fugarului Arsene se apropie de final

Gorghiu: Procedura în cazul fugarului Arsene se apropie de final

Procedura în cazul fugarului Arsene se apropie de final, spune, luni, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Ea afirmă că Ionel Arsene a invocat că are depresie şi că există un risc ridicat de suicid dacă ar fi încarcerat în penitenciarele din România.

„Până pe data de 9 aprilie 2024, de la începutul anului, în trei luni şi puţin, au fost aduse în ţară un număr de 233 de persoane fugare Cei mai mulţi sunt din Marea britaie, 66 de fugari, de Germania, 54 de fugari, şi Italia, 31 de fugari. Italia una din ţările din care aducem un număr foarte mare de fugari şi procedura în cazul fugarului Arsene se apropie de final. Fugarul Ionel Arsene încearcă să scape de întoarcerea din România prin invocarea condiţiilor medicale. Încearcă practic să suspende predarea sa în România, care este o decizie definitivă a Curţii de Casaţie din Italia, care a decis în noiembrie anul trecut predarea lui autorităţilor din România. Arsene a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă în martie 2023. Prin echipa de avocaţi, a încercat anumite tertipuri pentru a suspeda predarea imediată în România, a invocat că are depresie şi că există un risc ridicat de suicid dacă ar fi încancerat în penitenciarele din România”, afirmă Alina Gorghiu.

Ea precizează că Ionel Arsene şi echipa sa urmăresc aplicarea art 23 alin 4 din decizia cadru care reglementează mandatul european de arestare şi care spune că în circumstanţe excepţionale, legate de punerea în pericol a vieţii şi sănătăţii persoanei căutate, predarea poate fi suspendată temporar.

„Vreau să vă informez că proactiv, ministerul Justiţiei, prin magistratul de legătură a transmis săptămâna trecută instanţei din Italia informaţii suplimentare, la zi, despre condiţiile din sistemul penitenciar, inclusiv despre Secţia pentru bolnavi neuropsihici de la Penitenciarul Botoşani, care a fost de curând renovată. Am trimis toate informaţiile în Italia legate de psihologi şi personalul de asistenţă personală din cadrul penitenciarului, precum şi despre toate programele care se desfăşoară acolo. În România, sistemul penitenciar, prin spitalele acestea, poate şi are capacitatea de a se ocupa de toate persoanele bolnave psihic. Ca urmare, este greu de crezut că instanţa din Italia nu va dispune predarea. Statistică penală anuală a Consiliului Europei arată că România se află în categoria ţărilor cu cea mai scăzută rată de suicid din Europa, mai mult de 25% sub media europeană şi fiind pe un trend descendent. În schimb, Italia se află în categoria ţărilor cu cea mai ridicată rată de suicid din sistem penitenciar, mai mult de 25% peste media europeană. Vom urmări cu atenţie finalizarea procedurii în instanţa italiană”, încheie Gorghiu.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ a fost condamnat definitiv, de instanţa română, la o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani şi 8 luni, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ryan Reynolds lansează un teaser pentru noul trailer Deadpool & Wolverine care debutează mâine... cu imagini vechi și noi ale unui Hugh Jackman fără cămașă

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Se lansează Raspberry Pi Connect, controlează de la distanță Pi-ul prin browser web

_ Plângerea lemurului: Când o specie vulnerabilă o pândește pe alta

_ „Ultimele momente ale tatălui meu au fost ca un film de groază”: fiica îndoliată a șoferului de taxi, care a fost ucisă de doi pasageri adolescenți în Birmingham, dezvăluie că nu-și poate scoate din cap imaginea morții sale groaznice.

_ Haos de Ziua Mai! Dansatorii Morris se lăvanesc cu lucrurile, petrecăreții aud corerii de băieți din Oxford și păgânii din Glastonbury sar peste foc - oamenii din Marea Britanie întâmpină ziua de 1 mai cu o multitudine de tradiții excentrice

_ Bob Costas dezvăluie dezgustător și �i numește pe susținătorii lui Trump �cult toxic� � spune că Trump este �cea mai dezonorantă figură din istoria prezidențială modernă� (VIDEO)

_ Prietenii victimei Hamas, Shani Louk, prietenii „nu se pot opri din plâns” după ce fotografia cu trupul gol și mutilat al tatuatorului defilat de teroriști a câștigat premiul cel mai mare – și spun că a provocat și mai multă durere familiei ei tulburate

_ Tesla concediază peste 10% din angajaţi la nivel global, pe fondul scăderii vânzărilor

_ Super Bowl-ul explodează în viață în timp ce Travis Kelce, furios, ȚIȚE la antrenorul său Andy Reid, în timp ce atacul Chiefs se străduiește să facă clic - în timp ce 49ers ia în avans de 10 puncte cu Christian McCaffrey touchdown

_ Mii de fani West Ham au părăsit stadionul din Londra la pauză, după ce i-au văzut pe nefericiții Hammers coborând cu 4-0 împotriva lui Arsenal înainte de pauză... cu un colaps de 15 minute, văzându-i în flux spre ieșiri.

_ Super Bowl 2024 - Kansas City Chiefs 0-3 San Francisco 49ers: scor live și actualizări în timp ce un Travis Kelce furios îi țipă pe Andy Reid pe margine în fața iubitei Taylor Swift în Las Vegas... cu poarta de teren a lui Jake Moody este diferență

_ Keir Starmer este sub presiune pentru tratamentul blând al candidatului electoral Rochdale, teoreticianul conspirației din Gaza, în timp ce partidul se confruntă cu apeluri de suspendare a lui Azhar Ali înainte ca acesta să fie chiar ales

_ Ucraina „doboară încă două avioane rusești de 40 de milioane de lire sterline, ridicând numărul total de avioane de război ale lui Putin distruse în două săptămâni la 12 – în valoare de aproape 700 de milioane de lire sterline”

_ Revolt în timp ce aliatul premierului Indiei Modi fuge în Germania, acuzat că a violat 400 de femei, după ce 2.000 de unități USB „care arată videoclipuri scurse despre abuz” au fost lăsate în autobuze, trenuri și bănci din parc

_ Nepotul lui Liz Hurley - care a supraviețuit unui atac cu cuțitul de groază - este prins în stare de ebrietate după ce a fost oprit de polițiști care l-au zărit în timp ce ținea mașini în BMW-ul său de 41.000 de lire sterline.

_ Clapham Common împușcătură: bărbați înarmați cu ciclomotor împușcă doi într-un pub de pe strada principală, în timp ce un al treilea este „împușcat” în timp ce poliția vânează doi suspecți care au fugit de la fața locului

_ Sheffield United 0-5 Arsenal - Premier League: scor live, știri și actualizări ale echipelor, în timp ce Gunners înfățișați înregistrează CINCI în 40 de minute pentru a-și continua forma fulgerătoare

_ Bull run-ul Bitcoin îl vede depășind 66.000 USD - doar 3.000 USD mai jos

_ Video Erling Haaland a reuşit o cvadruplă în meciul câştigat de Manchester City cu categoricul scor de 5-1 în faţa lui Wolverhampton

_ Decizii în coaliție: Candidaturi comune PSD - PNL la Primăria Capitalei și la primăriile de sectoare (surse)

_ Va rezolva acest nou maxim solar puzzle-ul imaginii cu raze gamma a soarelui?

_ Dezvăluit: popularitatea lui Meghan în rândul publicului britanic rămâne neschimbată, doar 25% având o viziune pozitivă asupra ducesei - în timp ce toți ceilalți membri ai regali se bucură de cote de aprobare în creștere.

_ Fostul secretar privat al Prințului Andrew, jucând un rol cheie în posibila licitație pentru Currys

_ Veștile false despre criticul de la Kremlin Navalnîi urmăresc să-l discrediteze după moartea sa

_ Urgenţă sanitară în Peru din cauza unui virus

_ În ascensiunea sarcinii SECRETE de celebritate, în timp ce Gal Gadot uimește lumea cu vestea despre sosirea celui de-al PATRA copil, pe urmele tuturor, de la Chrissy Teigen la Naomi Campbell.

_ Brazilia face eforturi frenetice de salvare, deoarece inundațiile au ucis cel puțin 78 de persoane

_ Roboswap: Noul documentar dezvăluie bărbați și femei care au instalat tehnologie în corpurile lor, inclusiv „eyeborg” care și-a vindecat daltonismul – în timp ce cipul creierului lui Elon Musk intră în încercările umane

_ „O descoperire profund tulburătoare”: este posibil ca Pământul să fi depășit deja limita crucială de încălzire de 1,5°C

_ Iranul a livrat Rusiei aproximativ 400 de rachete balistice în acest an

_ Iubitul meu este într-un scaun cu rotile și oamenii mă confundă cu îngrijitorul lui - îmi vorbesc direct în loc de el și este atât de jignitor

_ Un fotbalist egiptean �n v�rstă de 30 de ani se prăbușește la jumătatea jocului și nu mai respira timp de o oră după ce a suferit un stop cardiac � Medicii sunt derutați (VIDEO)

_ URMĂȚI �N DIRECT: Subcomisia selecționată de supraveghere a casei privind pandemia de coronavirus ține o audiere intitulată �Evaluarea sistemelor de siguranță a vaccinurilor din America, partea 2� � 14:00 ET

_ Anchetatorii din Wisconsin descoperă că străinii ilegali inundă listele alegătorilor în statele Swing

_ Dețin apartamentele pictate cu noul Banksy - Voi vinde celui mai mare ofertant: Tycoon care lasă blocul de 1,3 milioane de lire sterline din nordul Londrei să insiste că nu va chiria... dar admite că VA vinde dacă oferta este corectă

_ Meteorologii au emis avertizare Cod Galben pentru 8 județe

_ Italia va construi centre pentru migranţi în Albania. Parlamentul de la Tirana a votat acordul

_ Încrederea excesivă în drafturile NFL: o lecție pentru investitori

_ Soția lui Kanye West, Bianca Censori, merge aproape GOD în ținută FOARTE riscantă (și suferă defecțiuni în garderoba!) în timp ce dansează la Super Bowl după petrecere

_ Estonia se pune la adăpost: Închide un important punct de trecere a frontierei cu Rusia

_ Ghidul suprem pentru eliminarea petelor - de Dr. Pimple Popper din Marea Britanie: Momentul perfect pentru a stoarce acel zit. Modul DIY de a drena un chist. Și de ce nu ar trebui să atingeți niciodată o pată de pe nas

_ Adelaide pierde 75.000 de copaci pe an. Legile privind îndepărtarea copacilor trebuie înăsprite pentru ca orașele să fie locuibile și verzi

_ Everton 2-0 Liverpool - Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări... Speranțele pentru titlul roșiilor atârnă după ce Dominic Calvert-Lewin conduce la dublu - cu timpul expirând

_ Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina

_ Guvernul anunță o investiție majoră în 2 dintre cele mai importante autostrăzi din România: Banii au fost aprobați

_ Evenimente cheie săptămâna aceasta: lucrurile se liniștesc în sfârșit

_ Exercițiile de arme nucleare tactice ale Rusiei sunt menite să descurajeze o intervenție a NATO în Ucraina

_ Cum va vâna misiunea romană a NASA găurile negre primordiale

_ Geologii dezvăluie un vulcanism misterios și divers în bazinul lunar Apollo, locul de aterizare Chang'e-6

_ Microsoft schimbă unitățile de viteză RAM în Task Manager - în cele din urmă trece la MT/s mai corecte din punct de vedere tehnic

_ Vânzări înainte de Memorial Day 2024: economisiți la laptopuri pentru jocuri, procesoare, monitoare și multe altele

_ Lenovo ThinkPad P1 Gen 7 este primul laptop din lume care are memorie LPCAMM2 - mai compact, performanță mai mare, putere mai mică

_ Noua rebranding Ryzen AI de la AMD pentru Zen 5 iese la iveală — Asus divulgă numele procesoarelor „Strix Point”

_ GPU-ul fabricat în China depășește performanța graficii AMD integrate vechi de 10 ani — Lingjiu GP201 ajunge în producția de masă

_ Windows 11 24H2 va activa criptarea BitLocker pentru toată lumea - se întâmplă atât la instalări curate, cât și la reinstalări

_ Leaker susține că Nvidia intenționează să lanseze RTX 5080 înainte de RTX 5090 – ceea ce ar avea perfect sens pentru un GPU monstru cu două mori

_ Apple lansează procesorul M4 în noul iPad Pro cu 38 TOPS pe motor neural

_ Răzbunarea lui Clippy: asistentul revine pentru a curăța Windows 11 de bloatware, reclame și supărări

_ Chirurgie spațială: Medicii la sol operează robotul pe ISS pentru prima dată


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 343, afisate in 6 pagini.