09:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ TOP CINEMA Filmul 'Civil War' a debutat pe prima poziţie în box-office-ul nord-american

TOP CINEMA Filmul 'Civil War' a debutat pe prima poziţie în box-office-ul nord-american

Acest lungmetraj regizat de britanicul Alex Garland, în care care Kirsten Dunst joacă rolul unei fotojurnaliste într-o Americă aflată în pragul unui război civil şi care se confruntă cu secesiunea statelor California şi Texas, a obţinut încasări de 25,7 milioane de dolari pe durata weekendului trecut în Statele Unite şi Canada.

Cu câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale americane, lungmetrajul încearcă să descrie cât se poate de realist haosul şi sălbăticia care ameninţă Statele Unite pe termen scurt.

Filmul "Godzilla x Kong: The New Empire" a pierdut poziţia de lider şi a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 15,4 milioane de dolari. Această peliculă, ce prezintă noile aventuri ale personajelor Godzilla şi King Kong, care îşi unesc de această dată forţele pentru a lupta împreună împotriva unui inamic comun, ocupase primul loc în precedentele două weekenduri.

Pe locul al treilea s-a menţinut "Ghostbusters: Frozen Empire", cu încasări de 5,8 milioane de dolari. În noul opus al francizei "Ghostbusters", vânătorii de fantome se confruntă de această dată cu ameninţarea unei noi ere glaciare.

"Kung Fu Panda 4", cel mai recent episod din saga animată produsă de DreamWorks Animation, care combină umorul cu artele marţiale, a urcat o poziţie până pe locul al patrulea, cu încasări de 5,5 milioane de dolari.

Filmul "Dune: Part Two" refuză să părăsească topul 10 după şapte săptămâni de proiecţii şi chiar a urcat o poziţie în raport cu săptămâna trecută, ocupând locul al cincilea cu 4,3 milioane de dolari. Acest lungmetraj SF regizat de canadianul Denis Villeneuve a obţinut încasări de 272 milioane de dolari în America de Nord şi de 683 milioane de dolari la nivel mondial.

Topul 10 al box-office-ului nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6. "Monkey Man" (4,1 milioane de dolari)

7. "The First Omen" (3,8 milioane de dolari)

8. "The Long Game" (1,4 milioane de dolari)

9. "Shrek 2" (reeditare specială cu ocazia celei de-a 20-a aniversări - 1,3 milioane de dolari)

10. "SUGA | Agust D TOUR 'D-DAY' THE MOVIE" (991.000 de dolari).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ În interiorul secretului murdar al pornografiei: cât de multe vedete adulte suferă decese de groază, când actrița Kagney Linn Karter devine cea mai recentă care și-a luat viața

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Bulgarian national under criminal investigation for carrying dangerous substance

_ De ce Hollywood nu ar trebui să-l ia înapoi NICIODATĂ pe Kevin Spacey: MAUREEN CALLAHAN spune că turneul de răscumpărare al prădătorului sexual acuzat dezvăluie de ce a jucat întotdeauna rolul psihopatului

_ Cassie este văzută cu mai multe vânătăi la două zile după bătaia hotelului Diddy, care a fost surprinsă de un film de supraveghere

_ Tyson Fury vs Oleksandr Usyk - Rezumat al cântăririi: „Gypsy King” este FURIOS după confruntarea finală aprinsă și declară „Voi stinge această scânteie nebunească” după ce perechea este separată

_ Alertă chimică în centrul istoric al Romei. Hotel celebru, evacuat: mai multe persoane, în stare gravă de la emanațiile de clor

_ Mama zdrobită a lui Shani Louk spune că „spiritul fiicei sale este liber” și că se poate „odihnește în pace” după ce trupul ei este recuperat în Gaza alături de alți doi ostatici israelieni

_ ALEGERI MANCAVATE? Judecătorul din comitatul Harris ordonă noi alegeri pentru cel de-al 180-lea loc de judecată de district după pierderea controversată de 449 de voturi – Aproape 1.500 de voturi exprimate ilegal

_ Președintele de la începutul Universității Columbia susține dezbateri anti-israeliene (video)

_ Biden nu știe pe ce drum să meargă când intră în camera casei – apoi pierde lupta cu teleprompterul în timpul SOTU (VIDEO)

_ Alina Gorghiu, reacție după eșecul negocierilor din coaliție: 'Nu sunt chiar fericită că nu se ajunge la o concluzie/ PNL are o tradiție în a da președintele'

_ Descoperirea biomarkerilor în spațiu – condiții de pe luna lui Saturn, Enceladus, simulate în laborator

_ Disidentul rus Oleg Orlov, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că a criticat războiul din Ucraina

_ Echipa dezvoltă spectrometru Raman portabil pentru aplicații chimice și biomedicale

_ Nancy Pelosi, proaspăt de umilirea ei în dezbatere, nu este mulțumită de decizia de dezbatere a lui Biden

_ Urătorul de Trump, Chris Christie, transformă Cheek Peck în Smooch cu Anthony Scaramucci într-un videoclip viral

_ Obsesia lui Putin pentru războiul din Ucraina riscă să falimenteze industriile de petrol și gaze: Forța de muncă e pe front!

_ Fosta lui Ant McPartlin, Lisa Armstrong, promite că se va lupta cu starul Saturday Night Takeaway pentru custodia completă a animalului lor de companie, Labrador Hurley, după despărțirea lor dezordonată

_ Liviu Negoiţă (PUSL) şi-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 1

_ Regele Charles și regina Camilla ar putea lipsi de „nunta anului” a superbogatului Duce de Westminster, după ce s-au abătut când sora lui s-a căsătorit, scrie RICHARD EDEN

_ Keir Starmer se confruntă cu revolta din partea patronilor sindicali pentru interzicerea „iresponsabilă” a noilor licențe de petrol și gaze din Marea Nordului, care „sacrifică lucrătorii de pe altarul Net Zero”

_ De ce este Administratorul Biden nepopular? Potrivit lui Kamala, este pentru că nu au luat �credit adecvat�

_ Cele mai populare nume de bebeluși din Marea Britanie au fost dezvăluite: statisticile dezvăluie poreclele aflate în pericol de dispariție - în timp ce cele mai populare rămân aceleași

_ Spotify a dat în judecată pentru presupuse drepturi de autor neplătite

_ Umanitatea și-a pierdut „busola morală” în Gaza: înalt oficial ONU

_ Cercetătorii descoperă detalii despre modul în care bacteriile construiesc bariere de protecție, pot informa noi antibiotice

_ S-a semnat contractul pentru modernizarea tronsonului Fundata-Bran-Brașov de pe DN73 Pitești-Brașov

_ Firea filozofează olimpian: Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!

_ Cum au fost dezvăluite minciunile profesorului de matematică după ce mesajele text cochete au dezvăluit că este un prădător sexual care își îngrijește elevii adolescenți

_ Platforma X a fost blocată în Pakistan din motive de securitate

_ Martorul descrie „îngrozitorul” moment al unei fete britanice de șase ani, a fost scoasă din piscină „după ce s-a îndepărtat de părinții ei” la hotelul din Tenerife „după ce salvamarul a oprit”

_ Alison Hammond, în vârstă de 49 de ani, își rupe tăcerea după ce a stârnit zvonuri de logodnă cu iubitul rus, în vârstă de 26 de ani, când și-a afișat un inel uriaș cu diamante pe deget.

_ Marcel Ciolacu, despre candidat comun PSD-PNL la prezidenţiale: Staţi să depăşim întâi europarlamentarele

_ Detalii rușinoase apar în jurul dezastruoasei curse prezidențiale a lui Mike Pence | Dincolo de titluri

_ NBA îl interzice pe Dunn din Utah pentru două jocuri și pe Smith de la Houston unul

_ O pictură celebră, dispărută în urmă cu 100 de ani, a fost găsită la Viena

_ Studiu: Versurile cântecelor au devenit mai furioase şi mai repetitive în ultimii 40 de ani

_ URIAȘĂ! Casa Albă recunoaște că procesul de vânătoare de vrăjitoare condus de Biden împotriva lui Trump este „legat de alegerile din 2024” (VIDEO)

_ Marcel Ciolacu i-a evaluat fulger pe Florin Barbu și Sorin Grindeanu, după ce protestele au luat amploare

_ Dermatologii de top dezvăluie cele 5 celebrități care se luptă cu acneea „ascunsă”... După cum spune Chris Pine, starea pielii l-a costat rolul principal în The OC

_ Au venit datele. România a avut în 2023 o creştere economică de 2%, la jumătate faţă de 2022

_ Alianța Statelor Sahel: juntele militare din Niger, Burkina Faso și Mali creează o forță operativă comună împotriva jihadiștilor islamici

_ Manifestaţii pacifiste în Germania, odată cu Paştele Catolic

_ Vreme contrastantă în Italia: inundaţii uriaşe în nordul, caniculă în sudul ţării

_ Cristian Popescu Piedone: 'Mă retrag cu o condiție...'

_ Lipiți-l de ei! Momentul în care șoferul furat cu mașina respinge cu curaj hoți după ce a luat un stâlp de lemn din casa vecinului său

_ Euro trades at 4.9763 RON

_ Războiul este rău pentru tine... și pentru economie

_ Expert: „Gripa aviară sa schimbat pentru a deveni supraalimentat” – Iată o modalitate de a vă pregăti

_ Se redeschid de vineri terasele din centrul Braşovului

_ Operaţie în premieră la Spitalul Militar din Sibiu

_ Salvamontiștii avertizează turiștii: Risc de întâlniri periculoase cu șerpii, inclusiv vipere

_ Astronomii descoperă cea mai mare gaură neagră din Calea Lactee: Studiu

_ Ascendența galeză a lui Dolly Parton este dezvăluită cu o cântăreață country legendară care va vizita văile în viitorul documentar

_ Ucraina va primi 6 miliarde de euro de la UE în următoarele două luni

_ Agresorul polițistului care a intervenit după ce și-a înjunghiat părinții reținut pentru 24 de ore - Va fi dus la instanță pentru arestare preventivă

_ Kansas City este cercetat pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului după Kicker-ul Doxxing Chiefs Harrison Butker

_ Podcastul „Inside J6” al Blessed News și Gateway Pundit – o recapitulare săptămânală despre J6 News și interviuri exclusive


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 581, afisate in 10 pagini.