11:35
Comentarii Adauga Comentariu

_ Marcel Ciolacu ține aproape de BOR: S-a dus la Suceava, unde a primit distincția supremă

Marcel Ciolacu ține aproape de BOR: S-a dus la Suceava, unde a primit distincția supremă

Marcel Ciolacu ține aproape de Biserica Ortodoxă Română, mărind ritmul întâlnirilor cu ierarhii din BOR în contextul apropierii alegerilor. Pentru că AUR a reușit să convingă mare parte dintre preoți și credincioși să o voteze la următoarele scrutinuri, Ciolacu a simțit că terenul cultelor religioase poate fi o carte câștigătoare și pentru PSD, astfel că a adoptat o strategie prin care să fie prezent tot mai mult printre ierarhi. După întâlnirea de la București cu toți șefii de cultelor oficial recunoscute în România, Ciolacu a mers și la Suceava, unde a primit distincția supremă a arhiepiscopiei locale.

Premierul a vizitat, vineri, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, aflată în curs de restaurare. Oaspetele a fost întâmpinat de o delegație formată din Părintele Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților, Episcopul Vicar Damaschin Dorneanul, Arhim. Serafim Grigoraș, starețul așezământului monahal, și membri ai Permanenței Consiliului Eparhial, scrie basilica.ro.

Li s-au alăturat Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava, și alți reprezentanți ai autorităților locale.

Din delegația premierului au făcut parte secretarii de stat Alexandru Stoica și Gheorghe Florin Cârciu, dar și senatorul Paul Stănescu.

Reprezentanții Guvernului României au vizitat ansamblul monahal și paraclisul unde sunt așezate în această perioadă moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.

Arhid. Vasile Demciuc, consilier la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească, și Ioan Mareș, arheolog, au explicat valoarea istorică și cultural-artistică a lăcașului de cult, evidențiind particularitățile arhitecturale și picturale și prezentând descoperiri arheologice recente din pridvorul și pronaosul bisericii voievodale.

A urmat un moment de rugăciune în Paraclisul mănăstirii, la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, în prezența Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.

„Fiți bineveniți în Bucovina, acest Athos românesc, statut pe care-l dă acestei părți a țării frumusețea mănăstirilor, opt dintre ele fiind monumente cu valoare universală, incluse în patrimoniul UNESCO!” a spus Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.

Ierarhul l-a rugat pe șeful guvernului să continue sprijinul – printre altele, pentru lucrările de consolidare a monumentelor UNESCO din eparhie și pentru realizarea infrastructurii unor noi proiecte filantropice în domeniu medical și social.

Valorificarea patrimoniului, prioritate a guvernului

Înaltpreasfinția Sa i-a oferit premierului Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție din eparhie, și o icoană a Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Aceeași distincție le-a fost înmânată secretarului de stat Alexandru Stoica și senatorului Paul Stănescu, iar secretarul de stat Gheorghe Florin Cârciu a fost distins cu Ordinul „Mușatinii”.

Marcel Ciolacu a subliniat că societatea actuală trebuie să lupte pentru păstrarea valorilor autentice, Biserica fiind cea care menține vie credința.

„Nu e pentru prima oară când o spun: Bucovina și Suceava sunt un tărâm rupt din rai, un tărâm plin de credință; și cred că un popor nu poate avea viitor fără să-și cunoască istoria. Dar cel mai important este că un popor este pierdut atunci când nu mai are credință”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul a subliniat importanța cooperării dintre Stat și Biserică și a afirmat că valorificarea patrimoniului național este una dintre prioritățile guvernului.

Oaspeții au inspectat apoi lucrările exterioare și au vizitat amplasamentul Casei Sociale „Anastasie Crimca” și pe cel al caselor „Mitropolit Silvestru” și „Dositei Herescu”.

Contractul de finanțare pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost semnat în august 2022. Între obiectivele cuprinse în proiect fac parte Biserica „Sfântul Gheorghe”, stăreția, corpul de chilii, paraclisul, clisiarnița și zidul care delimitează incinta mănăstirii.

Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” a fost construită între anii 1514-1522 și este monument inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Trebuie precizat că Marcel Ciolacu este cel care l-a numit în funcția de șef la Culte pe Ciprian Olinici, fostul director al Trinitas TV, unul dintre consilierii patriarhali ai Patriarhului Daniel. Tot premierul le-a dat de lucru și celui care a condus destinele Cultelor, Victor Opaschi, precum și fostului director de cabinet al acestuia, Andrei Ungar, ambii fiind acum consilieri de stat, după plecarea de la Culte.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Vulnerabilitate gravă a României: SUA și Marea Britanie le-au interzis, dar noi le folosim în locuri strategice

_ Percheziţii la o grupare de proxeneţi care recrutau inclusiv minore

Zelenski îi calcă in picioare pe românii bucovineni: Din 32 de licee cu clase cu predare în limba română și 2 școli din 2027 vom rămâne doar cu 4 licee cu predare in română

_ BIDEN BORDER CRIZA: Un record de 302.034 de străini ilegali �nt�lniți la frontiera de sud �n decembrie

AUR și-a ales, azi noapte, candidații care să îl înlocuiască pe Călin Georgescu

_ Fostul star de la Barcelona și Brazilia, Dani Alves, este condamnat la patru ani și șase luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de viol pentru atac într-o baie de un club de noapte spaniol

_ Regina Camilla o laudă pe mama femeii ucise de fostul ei - și admite că nu ar fi la fel de „demnă” în aceeași poziție

_ Ar putea supraviețui viața Pământului pe o planetă pitică roșie?

_ Dumitru Crudu: Avdeevka în flăcări

_ OJ Simpson mi-a spus în 1997 că „dacă” i-ar ucide pe Nicole Brown și Ron Goldman, „nu va plăti niciodată un ban” familiilor lor... dar ceea ce s-a întâmplat după terminarea interviului m-a surprins cel mai mult, spune CAROLINE GRAHAM

_ Starea tristă a râurilor din Marea Britanie: Harta interactivă dezvăluie cât de poluată este calea navigabilă locală - după cum avertizează experții, aproape un sfert sunt în stare proastă sau proastă

_ Izbucnirea de trei cuvinte a lui Josh Brolin care a scos din apă planul elaborat al lui Steven Spielberg pentru The Goonies

_ Ciocolatierul care vinde ouă de Paște Benedict Cumberbatch de 55 de lire sterline dezvăluie cum creează deliciul delicios inspirat de actorul Sherlock Holmes

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ În Canada încep discuțiile despre tratatul global despre plastic

_ Easyjet emite declarație după ce lui Vicky Pattison i-a fost INTERDICĂ să zboare la locul ei de vis pentru nunta din Italia din cauza încălcării regulilor pașapoartelor

_ Ameninţarea teroristă se extinde în Europa. După Franţa, o altă ţară a ridicat nivelul de securitate la maxim

_ Jandarmii, intervenție în forță, după un scandal între suporterii Universității și ai CFR Cluj

_ Vești proaste pentru Klaus Iohannis: Mark Rutte are 'teren liber' în cursa pentru șefia NATO / Ungaria nu se mai opune

_ Victor Davis Hanson: Biden se topește �n timp ce Trump are cea mai mare recuperare politică de la Nixon (VIDEO)

_ Candidatul la Senatul New York Cara Castronuova primește aviz din 6 ianuarie Prizonieri

_ Sullivan a fost trimis pentru a cere politicos Chinei să facă presiuni asupra Iranului pentru oprirea atacurilor Houthi

_ Probleme la Toyota legate de emisii. Gigantul japonez a prelungit oprirea a doua linii de productie

_ Escobar: Cinci variabile care ne definesc viitorul

_ Conference on national project #SigurantaOnline, organized on Wednesday

_ Emma Watson rupe tăcerea după ce Audi A3 ei de 30.000 de lire sterline a fost remorcat de poliție din cauza parcării „nelegale” și glumește „Încă caut un loc!”

_ Cartografierea câmpului magnetic al Căii Lactee în 3D

_ Un imam care ar fi făcut comentarii ofensatoare despre drapelul francez, expulzat din Franţa

_ Dumitru Buzatu, șef și la penitenciar. I-a 'convocat' la ședință, la vorbitor, pe fostul prefect și pe consilierul personal

_ Oficial BCE: Zona euro nu se îndreaptă spre o recesiune

_ USR propune crearea unei platforme pentru prescripții medicale și stocuri de medicamente în farmacii

_ Secetele fulgerătoare devin din ce în ce mai frecvente în Australia. Ce le cauzează?

_ Vicepreședintele CNA: 'Îi cer demisia ministrului Digitalizării!' / Motivele invocate

_ Calendare de Advent: bucurie de sărbători, o zi la un moment dat

_ Tehnica ar putea îmbunătăți sensibilitatea dispozitivelor de detectare cuantică

_ Tîlvăr: Prezenţa militarilor SUA în ţara noastră contribuie la întărirea securităţii flancului estic

_ AUR: partidul nou cu oameni vechi ai altor partide

_ Athletic Bilbao a eliminat-o pe Atletico Madrid şi va juca finala cu Mallorca

_ Bărbat găsit înecat în Canalul Dunăre-Marea Neagră

_ Robotul de moment distopic convinge alte mașini să se revolte împotriva creatorilor și să fugă

_ Invazia rusească lasă sectorul agricol din Ucraina cu pierderi de 80 miliarde de dolari

_ Guvernul bulgar urmăreşte să priveze compania Lukoil şi guvernul rus de profituri cât mai repede

_ Misiunea nor strălucitor de noapte se încheie; dă rezultate științifice înalte pentru NASA

_ Ratele ipotecare nu vor scădea în ciuda previziunilor ONR mai bune - iată de ce

_ Băiatul care a suferit răni care le-au pus viața în pericol și mai multe oase rupte după ce a fost aruncat la 100 de metri de la etajul 10 al Tate Modern învață să înoate și a adoptat un golden retriever

_ „Nu există instanță care să fi găsit că președintele Trump a încercat să fure alegerile, a încercat să deraieze alegerile sau a încercat să înceapă și o insurecție” – Robert Kennedy, Jr. Keeps Dropping Truth Bombs (VIDEO)

_ Anul meu ca maniac sexual, de către criticul Spectator care a stârnit furie poftând o femeie blondă în Cambridge

_ Joe Biden permite Ucrainei să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune în interiorul Rusiei

_ Resursa care sparge toate recordurile la nivel de preţ

_ „Nu trec niciodată peste asta!”: Telespectatorii Netflix plâng din cauza noului roman roman One Day – în timp ce fanii cărții promit că vor petrece tot weekendul uitându-se la ea, iar criticii îi acordă cinci stele

_ Indiciile olfactive feminine grăbesc mortalitatea și îmbătrânirea reproductivă, arată studiul la șoarece

_ Ce ne poate spune căldura despre chimia bateriei: utilizarea efectului Peltier pentru a studia celulele cu litiu-ion

_ Sunt un american care locuiește în Marea Britanie... iată ce urăsc la Londra

_ Superliga: CFR Cluj a făcut scor cu Dinamo în Gruia

_ Curtea Supremă din Montana încearcă să mute statul la stânga

_ Nașul Gigi Becali îi taie aripile finei Gabriela Firea: I-am zis că funcţia de primar e de bărbat. Femeia, având stăpân pe bărbat, nu e făcută să stăpânească

_ JUST IN: Trump a proiectat câștigător în Carolina de Nord în Super Marți


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4815, afisate in 81 pagini.