00:32
Comentarii Adauga Comentariu

Ce nu stiai despre Romania. A fost prima tara din lume; 25 de ani de capitalism: Doar 22,3% din privatizari s-au dovedit de succes; Impozitarea marilor averi ale persoanelor fizice

25 de ani de capitalism: Doar 22,3% din privatizari s-au dovedit de succes. Iar jumatate din companiile unde statul mai are actiuni sunt in insolventa. Din cele 7.726 de societati privatizate dupa 1990, doar 22,32% dintre ele mai sunt active si au peste 10 angajati, potrivit unui studiu realizat de economistul Cristina Chiriac, presedinte al Asociatiei Nationale a Antreprenorilor (ANA). Nici nu e de mirare: fostele companii ale epocii comuniste s-au confruntat, imediat dupa Revolutie, cu lipsa de competitivitate, lipsa de tehnologie, pachete de privatizare ingreunate de prevederi cu caracter social, incompetenta sau reaua credinta a celor care au ales metodele de vanzare, precum si imprevizibilitatea legislativa: 100 de legi care au reglementat schimbul de proprietate, scrie cursdeguvernare.ro

Ce nu stiai despre Romania. A fost prima tara din lume.
Tara noastra a fost prima din lume cu productie de petrol inregistrata statistic (1857), cu exploatari intre vaile raurilor Prahova si Trotus. The Science of Petroleum atesta in 1938 faptul ca Romania a fost prima tara din lume cu o productie de petrol oficial inregistrata in statisticile internationale de 275 tone. Au urmat Statele Unite ale Americii in 1859, Italia 1860, Canada in 1862 si Rusia in 1863. In 1937, Romania detinea locul 7 in lume privind rezervele mondiale de petrol, dupa: URSS, USA, Irak, Iran, Venezuela, Indiile Olandeze, estimandu-se o rezerva de 95.000.000 tone, rezultand 5,4% din rezervele mondiale, scrie Capital.ro.

Alimentele "bio": cat este adevar si cat marketing la produsele cu eticheta verde.
Organic, eco sau bio sunt cuvintele cheie care declanseaza in mintea a tot mai multi romani imboldul de a cumpara, indiferent de pretul platit. In esenta, vorbim despre un anumit mod de a face agricultura - prin procedee ce nu afecteaza mediului inconjurator si sanatatii omului, dar si un "bilet" platit de consumatori in speranta ca vor trai mai mult si mai bine. Cat este insa pur marketing in toata aceasta afacere cu etichete verzi? Totusi, potrivit unei prezentari a profesorului doctor Ewa Rembialkowska de la Universitatea de Stiinte din cadrul Universitatii Varsovia, mai multe studii au relevat faptul ca, spre exemplu, plantele cultivate conform principiilor agriculturii organice contin cantitati mai mari de polifenoli decat plantele non-organice, potrivit Economica.net.

Apple testeaza mai multe variante de iPhone 7, cu functionalitati surprinzatoare. Nu riscam prea mult daca spunem ca in 2016 vom face cunostinta cu iPhone 7 si iPhone 7 Plus, presupunand ca Apple nu are planuri de a lansa si un al treilea model. Intre timp, avem o vaga idee despre ce am putea sa asteptam de la urmatorul varf de gama. Un raport de la G for Games arata ca Apple testeaza cel putin cinci modele diferite. Unul dintre ele are un conector pentru USB de tip C, in locul portului Lighting. De asemenea, se pare ca gigantul din Cupertino testeaza telefoane cu suport 3D touch, camere duale si recunoastere tactila, implantata direct in ecran. Am putea sa ne asteptam si la un iPhone cu incarcare wireless, scrie Playtech.ro.

Un tablou al administratiei locale, desenat de Curtea de Conturi: venituri in scadere, coruptie, incompetenta, dependenta de "centru".
Primariile, consiliile judetene si autoritatile publice din teritoriu sunt tot mai dependente de sumele primite "de la centru". Ponderea veniturilor locale din surse proprii este in scadere, in contextul in care autoritatile locale fac greseli in ceea ce priveste stabilirea impozitelor datorate de contribuabili, reiese dintr-un raport al Curtii de Conturi. Cele peste 1.100 de audituri realizate la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale in 2014 au scos la iveala o lipsa de interes si de reactie a administratiilor locale in ceea ce priveste risipa banilor publici, scrie cursdeguvernare.ro

Impozitarea "marilor averi" ale persoanelor fizice. Pornind de la principiul ca toti suntem egali in fata legii, verificarile ANAF la unele categorii de persoane fizice nu fac altceva decat sa corecteze unele derapaje ale sistemului care pana acum, ii proteja pe cei puternici. Iar primele zece investigatii au fost deja finalizate. Anuntul ANAF din luna august 2015, privind selectarea si demararea verificarilor fiscale la unele categorii de persoane fizice - chiar daca unele dintre acestea cu o rezonanta spumanta pentru publicul larg: camatari, manelisti si altii asemenea - nu poate reprezenta, pe fond, decat un demers corect, necesar si normal al organelor fiscale, valabil in orice tara civilizata. Iata ca, recent, ANAF vine sa ne aduca la cunostinta, printr-un comunicat de presa, rezultatele inspectiilor fiscale asupra primului esantion de persoane verificate. Daca am fi carcotasi, am spune mai bine mai tarziu decat niciodata, scrie Capital.ro.

Aro 243 - O legenda a Romaniei, intr-un test pentru posteritate. ARO - Autoturism ROmanesc. Un nume puternic, o masina dezirabila, pe care nu o putea avea tot omul de rand, ARO 24 a ramas astazi doar un izvor de nostalgie. Iar daca nu ar exista oameni ca Ovidiu Magureanu, care isi dedica o mare parte din timp si energie pentru salvarea si restaurarea masinilor clasice romanesti, probabil ca pentru urmasii nostri, familiara silueta a masinii de teren produse la Campulung Muscel nu ar mai avea nicio semnificatie, scrie auto-bild.ro.

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Irlanda transmite că nu au fost făcute progrese în negocierile Brexit

Havana denunță expulzarea de către SUA a doi diplomați cubanezi acreditați la ONU

SUA. Puteți face cancer de la apa de la robinet? Un nou studiu american spune că apa potabilă „sigură” prezintă riscuri

Coaliția condusă de Arabia Saudită a anunțat lansarea unei operațiuni militare împotriva rebelilor yemeniți Houthi

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 septembrie

Libia: Garda de coastă a recuperat de pe mare 493 de migranți în ultima săptămână

METEO #azi 20 septembrie 2019: Ploi în nord și nord-est

Avertizare cod GALBEN de inundații în Constanța. Posibile depășiri ale cotelor de atenție

Restricții de trafic pentru 'Zilele Bucureștiului'

CITATUL ZILEI

Șase fete obligate să se prostitueze au fost eliberate de polițiști

Magistrații Curții de Apel București s-ar putea pronunța vineri în dosarul lui Traian Băsescu

HOROSCOP 20 septembrie 2019: Zodiile de Aer se bucură de o zi armonioasă, cu vești bune în plan profesional și personal

Jean Claude-Juncker: Cred că putem obține un Brexit cu acord

Stocuri de sânge epuizate la Vaslui. Conducerea Spitalului Județean a lansat un apel public

Curtea Supremă britanică va decide săptămâna viitoare dacă planul lui Boris Johnson de suspendare a Parlamentului este legal

Un nou spital al groazei în România. Imagini deplorabile în psihiatria Spitalului Județean din Constanța: Paturi vechi, pereți scrijeliți și toalete insalubre | FOTO

Flăcări violente în Prahova: Două case au ars complet, în urma unui incendiu pornit de la un scurtcircuit

Depozitarul Central va distribui, de vineri, dividende pentru Antibiotice

Târgul Național al Mierii - ediția de toamnă debutează vineri pe platforma apicolă din Băneasa

Giurgiu: Șase fete cu vârste între 15 și 20 de ani, salvate în urma unor percheziții privind traficul de minori

Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate? Biserici dărâmate, cimitire distruse. Martor: "Această experiență, pe care n-aș dori-o nimănui, aș numi-o Apocalipsă! (Partea I)

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Alexandru Darie - depus la Teatrul 'Bulandra'; duminică va fi înmormântat la Cimitirul Bellu

#București560: Mărturii fotografice despre Bucureștiul de altădată

Incident armat în apropiere de Casa Albă: O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite | FOTO

Un nou cutremur produs în Vrancea. Ce magnitudine a înregistrat seismul

Emmanuel Macron și Donald Trump se vor întâlni în cadrul Adunării Generale ONU

SUA au expulzat doi diplomați cubanezi/ Ministrul de Externe de la Havana denunță acțiunea drept "categoric nejustificată"

Mureș: Incendiu la groapa de gunoi din Sighișoara, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați

Incendiu puternic în Sighișoara: Pompierii intervin cu mai multe autospeciale | VIDEO

Percheziții la Serviciul Permise de Conducere Giurgiu și la locuințele unor polițiști și instructori

Grecia se pregătește pentru un nou val de migranți

Comisia JURI a Parlamentului European cere clarificări Rovanei Plumb privind discrepanțe în declarațiile de avere

MAE/Atenționare de călătorie: Spania - Greve la companiile aeriene Ryanair și Iberia

Fotbal: CFR Cluj reușește o victorie splendidă în Europa League, 2-1 cu Lazio

Trădătorii nu se lasă până nu ne dau resursele naturale care sunt ale noastre 100%, ȘI MAI PE NIMIC.Klaus Iohannis și secretarul pentru Energie al SUA au discutat despre resursele de gaz din Marea Neagră. Oficialul american s-a întâlnit și cu Liviu Dragnea

Ana Birchall: O cooperare mai strânsă cu CEDO reprezintă un obiectiv important al Ministerului Justiției

Marian Cucșa: Am fost demis din funcția de președinte de filială al unui partid care nu va mai exista

Călin Popescu Tăriceanu, despre Laura Codruța Kovesi: O persoană de duplicitate, care a favorizat acțiunile forțelor oculte

Brexit: Juncker, dispus să renunțe la 'plasa de siguranță' irlandeză dacă "toate" obiectivele sale sunt atinse

John Bercow: Un Brexit fără acord este exclus fără sprijinul parlamentului

Ce angajamente are UE după adoptarea Rezoluției care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov | DOCUMENT

Orban anunță că PNL își propune creșterea vârstei de pensionare a polițiștilor și magistraților

Noaptea ororilor sexuale în Vaslui: mama violată de fiu și nonagenara batjocorită de un adolescent

Hassan Rouhani și Mohammed Javad Zarif au primit vize pentru a merge la reuniunea ONU din New York

Ce pățim dacă mâncăm prea mult hrean. De ce aromatul condiment, leac pentru anemii, este interzis cardiacilor

PORTATIV ROMÂNESC: Corina Chiriac

Mihai Covaliu, primul candidat inscris in alegerile pentru functia de presedinte al COSR

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Anchetă internă la IPJ Iași, în urma unor reclamații împotriva șefului SAS

Austria ar putea bloca Acordul dintre Uniunea Europeană și Mercosur

Macron va participa la o reuniune privind Amazonia de pe marginea Adunării Generale a ONU de la New York

Mihai Chirica: În ciuda campaniei de denigrare dusă de PSDragnea, Laura Codruța Kovesi a câștigat

50 de ani de minciuni climatologice progresiste

Sorin de la INSULA IUBIRII, vedetă pe site-urile XXX. Câţi bani face din VIDEOCHAT

LIVE BLOG | SURSE: Covaliu a câștigat lupta cu Szabo pentru șefia sportului românesc! Fostul campion olimpic la scrimă de la Sydney este noul președinte al COSR

Tenis: Rafael Nadal a abandonat în sferturile de finală la Australian Open

CE CAUTA RUSIA IN SIRIA? Cel mai probabil, următoarele lupte vor viza linia strategică Aleppo-Raqqa, linie care însă, pe lângă Statul Islamic, presupune eliminarea opoziţiei înarmate oficial de americani.

Tensiuni între Palatul Buckingham și un fost premier britanic, după mai multe declarații referitoare la regina Elizabeth a II-a

O profesoară de 26 de ani din Iaşi, găsită de elevi pe videochat


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 268, afisate in 5 pagini.



ieri 05:11 CITATUL ZILEI