07:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Demisii răsunătoare în PNL. Doi consilieri locali de la Sectorul 1 părăsesc partidul și funcțiile din Primărie

Demisii răsunătoare în PNL. Doi consilieri locali de la Sectorul 1 părăsesc partidul și funcțiile din Primărie

Decizia celor doi liberali vine după ce a fost numit președinte interimar al PNL Sector 1 George Tuță, despre care cei doi demisionari sunt total nemulțumiți.

„Îmi anunț demisia din Consiliul Local al Primăriei Sectorului 1 și din poziția de membru al Partidului Național Liberal, împreună cu colegul meu, consilierul local Adrian Oianu”, a scris liberalul pe Facebook.

Podaru susține că de la numirea în funcția de consilier local a avut numeroase inițiative susținute de cetățenii Sectorului 1 și că a fost un avertizor al lungului șir de nereguli și al managementului defectuos al primarului Clotilde Armand, devenind, astfel, o persoană incomodă pentru camarila adunată în jurul acesteia.

„Prezenta demisie reprezintă un gest fără precedent la nivel național și are la bază multiple motivații de ordin principial și etic și reprezintă un semnal de alarmă.

Actualul mod de lucru de la nivelul PNL Sector 1 mă împiedică să mai pot reprezenta cu aceeași transparență și fermitate interesele cetățenilor din acest sector.

După numirea în funcția de președinte interimar al PNL Sector 1 a lui George Tuță, în decembrie 2023, acesta a impus o politică de partid inacceptabilă, punând o presiune nejustificată asupra consilierilor locali, inclusiv asupra mea și a colegului meu Adrian Oianu.

• Consilierii locali ai PNL au fost obligați să voteze un proiect ilegal, lipsit de toate avizele necesare, care prevedea reconstruirea Pieței Matache. Deși am avertizat, împreună cu Adrian Oianu, conducerea partidului asupra acestei nelegalități, președintele interimar al PNL Sector 1 a ignorat semnalele noastre.

• Ni s-a interzis să reacționăm în vreun fel la acuzațiile nefondate lansate în spațiul public de Clotilde Armand, potrivit căreia consilierii locali ar vota doar proiecte de Consiliu exclusiv în interes personal – declarații calomnioase, de altfel. Prin poziția sa, Tuță ne-a obligat să acceptăm tacit alegațiile lui Clotile Armand și a generat un grav atentat la imaginea PNL și a consilierilor locali. Efectele acțiunilor sale se vor cuantifica în rezultatul alegerilor viitoare.

• Aceeași conducere interimară ne-a interzis să informăm în legătură cu plângerile penale sau alte tipuri de demersuri legale îndreptate împotriva primarului sectorului 1, demersuri pe care, în calitatea noastră de consilieri locali, suntem îndreptățiți să le transmitem instituțiilor statului. Această formă de cenzură și de non-combat politic reprezintă o îngrădire a dreptului la libera exprimare a consilierilor și a obligației de a informa în mod transparent cetățenii în legătură cu acțiunile și neregulile care au loc la nivelul primăriei.

• Actualul președinte interimar PNL Sector 1, George Tuță, ajuns în această funcție printr-un joc politic, a impus o manieră de lucru nedemocratică, prin care a încercat să-și impună punctul de vedere nesocotind experiența și pozițiile consilierilor locali cu privire la realitățile existente la nivelul primăriei.

Am candidat din partea PNL pe lista de consilieri locali, punându-mi experiența și imaginea personală în slujba acestei formațiuni politice, deoarece am considerat că PNL este un partid al dialogului și libertății de exprimare. Realitatea prezentă arată însă că PNL Sector 1 a renunțat la toate aceste principii și consider că noua abordare este total inacceptabilă.

• Personal, refuz orice strategie, înțelegere politică sau troc politic care urmărește protejarea actualului primar, Clotilde Armand. De la venirea sa la conducerea PNL Sector 1, George Tuță ne-a somat în repetate rânduri să nu mai vorbim în aparițiile noastre publice despre activitatea dezastruoasă a primăriței Clotilde Armand. Acest demers urmărește să transforme consilierii locali în niște marionete mute la neregulile orchestrate de Clotilde Armand și blochează orice posibilitate a noastră de a informa cetățenii cu privire la ceea ce se întâmplă în primărie”, a scris Podaru.

Liberalul susține că refuză să ia parte la ceea ce se întâmplă acum, sub conducerea lui George Tuță, la Sectorul 1.

„Demisia din PNL și, pe cale de consecință, din funcția de consilier local ales este o obligație de onoare și un refuz personal de a fi parte la derapajele și compromisurile promovate la nivelul actualei conduceri de sector a liberalilor.

Rămân angajat în susținerea intereselor comunității și pentru promovarea unei administrații dedicate exclusiv nevoilor cetățenilor din Sectorul 1.

Alături de colegul meu Adrian Oianu și alți profesioniști integri și independenți voi lansa o nouă platformă politică locală, adaptată nevoilor reale ale acestui sector, în perspectiva alegerilor din acest an”, a arătat Podaru.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Un nou studiu dezvăluie trucul de a-ți face casa să se vândă cu milioane și să fie foarte căutată de cumpărători

_ Elon Musk ia �n considerare faptul că Joe Biden transformă America �ntr-un �refugiu pentru cei mai răi criminali din lume!�

_ Crima de la Medicină! Andreea ar fi încercat să se apere până în ultima clipă de ucigașul Mirel. Raport șocant al legiștilor

_ Doliu imens la Hollywood: A murit un actor legendar, câștigător de Oscar

_ Costul ascuns al progresismului, Partea I

_ Premierul britanic, 'șocat și trist' după anunțul Casei Regale / Ce dezvăluiri face despre starea de sănătate a Regelui Charles

_ ARNt ajută unele ARNm să se piardă în traducere

_ Sunteți un economisitor compulsiv, un splurger sau un jucător de noroc? Descoperiți-vă personalitatea banilor și modul în care schimbarea acesteia vă poate ajuta să vă îmbogățiți

_ În ultimii ani au existat 30 de tentative de obținere prin fraudă a cetățeniei RM, inclusiv de către 2 magnați ruși

_ Români și moldoveni sclavi în Spania. Poliția a destructura o rețea criminală din provincia Sevilla și a eliberat 21 de victime

_ ANM face anunțul așteptat de toți românii: Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni

_ Fundașul lui Newcastle, Botman, a exclus până la nouă luni

_ Un deputat USR reclamă dezinteresul Ministerului Educaţiei în cazul reintegrării mamelor minore în învăţământ

_ Aleksandar Vučić: Primirea Kosovo în Consiliul Europei înseamnă excluderea Serbiei

_ Vlad Botoș, europarlamentar USR, Dreapta Unită - la Chișinău viitorul comun al României și al Moldovei este în UE

_ Nu există doi viermi la fel: un nou studiu confirmă că chiar și cele mai simple organisme marine tind să fie individualiste

_ „Ghidul audio LGBTQ” al Muzeului din Londra susține în mod greșit că monarhul britanic era „persoană de culoare”

_ Aproape 100.000 de pacienți vârstnici suportă așteptări de 12 ore pe cărucioarele de urgență, unul care așteaptă cinci zile pentru a fi internat

_ „Niciun membru senior al familiei regale” nu se va alătura Prințului Harry la evenimentul Invictus din Marea Britanie, la care va participa și fără Meghan înainte ca cuplul să se angajeze în primul lor turneu regal neoficial în Nigeria.

_ Forțele Speciale din Rusia își pun toată speranța într-un băiat de 16 ani. Se apropie sfârșitul lui Kadîrov?

_ Carlo Ancelotti se declară mulțumit de rezultatul meciului Bayern-Real: A fost un rezultat bun

_ VIDEO Ambasadorul Israelului în România, mesaj de Învierea Mântuitorului: 'Fie ca lumina care strălucește în Ierusalim să aducă pacea în regiunea noastră'

_ Un salt către neutralitatea carbonului: noul catalizator transformă dioxidul de carbon în metanol

_ 'Cea mai bună din lume' Chitară lui Noel Gallagher a fost vândută la licitaţie pentru suma de 226.800 de lire sterline

_ VIDEO Tineri teribiliști, aproape de o tragedie: S-au urcat pe capota unei mașini, iar apoi mașina a făcut accident

_ AI și algoritmii condiționați de gen creează modele precise pregătite pentru simulare a 600.000 de arbori urbani existenți

_ Eduard Hellvig profețește despre un pericol uriaș pentru România: Ne putem trezi unde nici cu gândul nu gândim

_ În Namibia s-au încheiat alegerile prezidenţiale, favorită este candidata partidului SWAPO

_ Piersicile răspândite în America de Nord prin rețelele indigene, datarea cu radiocarbon și spectacolul de analiză a documentelor

_ Cine sunt soldații de elită care pot intra oricând în România: Klaus Iohannis le-a dat undă verde/ Video

_ Victor Micula, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Sentiința nu este definitivă, iar fapta se prescrie în august

_ BBC a fost forțată să reprime starurile din Dragon's Den „după ce încalcă regulile” prin introducerea codurilor de reducere pentru a-și biciui produsele după spectacole

_ Acesta este nenorocitul de însoțitor de bord: Stewardesa de moment amuzant se răstoarnă la produsele Duty Free la Roma

_ Este timpul să anulăm America: Conferința RePlatform Freedom Economy vine la Las Vegas �n perioada 8-10 martie � Obțineți bilete acum!

_ „Haitii va fi foame în curând”, în timp ce jafurile declanșează criza penuriei de alimente și societatea „cufundă în haos” – experții avertizează că „țara se prăbușește” în timp ce bătăușii liderului bandei „Grătar” preiau controlul

_ Războiul din Ucraina. Rachetele ruseşti au ucis 20 de persoane în Odesa, Zelenski promite represalii

_ Vizualizarea creșterii explozive a fraudei bazate pe inteligența artificială

_ Moment terifiant Proprietarii de pe Sunshine Coast descoperă un piton masiv prins de pisica lor de companie în curtea din spate

_ Inside the harrowing real-life story behind Under The Bridge: New Hulu series reveals how bullied Reena Virk, 14, was brutally murdered by gang of teens who lured her to a party with promises of friendship

_ În Brazilia, speră să folosească inteligența artificială pentru a salva animalele sălbatice de soarta uciderii rutiere

_ Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie fără soția Meghan pentru evenimentul Invictus Games pentru prima dată de când Kate a dezvăluit că este supusă unui tratament pentru cancer - dar va face duke o vizită la cumnata sa cândva dragă?

_ Exploatarea dezordinelor pentru a recolta energie termică: potențialitățile magneților 2D pentru aplicații termoelectrice

_ Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, poate fi vizitată acum după programul de vară

_ China launches first probe to collect samples from far side of Moon

_ Nicușor Dan, reacție după ce DNA a început urmărirea penală în cazul său: 'Două lucruri pot să vă spun'

_ Procesul penal al lui Donald Trump. Kremlinul şi Budapesta îl sprijină pe Trump, iar alţi aliaţi respectă procesul juridic din SUA

_ Bakkt crește cu 90% din raportul că compania Socal Media a lui Trump va cumpăra locul de tranzacționare criptografică

_ Odată ce vezi titlurile „Al treilea război mondial”, ai putea la fel de bine să cumperi totul, deoarece de ce nu

_ Omul de știință planetar propune o teorie alternativă pentru ceea ce se află sub suprafețele lui Uranus și Neptun

_ Tocmai în: Joe Biden solicită 24 de miliarde de dolari în plus pentru un pachet de ajutor pentru Ucraina

_ VIDEO Ilie Bolojan, anunț tranșant: Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat! Deciziile nu vor mai fi luate din exterior

_ Oamenii de știință dezvăluie modul în care SID-1 recunoaște dsARN și inițiază interferența sistemică de ARN

_ Emoțiile determină comportamentul de donație în proiecte de ameliorare a bolii pe o platformă de strângere de fonduri: Studiu

_ Cea mai veche instalație de captare a peștilor din America Centrală descoperită în zonele joase Maya

_ Bogdan Rath, după meciul cu Italia: Am un gust amar, dar avem o evoluţie în creştere

_ Mâncărurile pe bază de carne, leguminoase sau orez tind să aibă o amprentă mai mare de biodiversitate, arată studiul

_ Inflația SuperCore crește în ianuarie, costurile serviciilor se reaccelerează

_ Dave Myers a murit: Partenerul de dans „Heartbroken” Karen Hauer și Paul Hollywood conduc omagiile aduse îndrăgitului prezentator TV Hairy Bikers după moartea sa la vârsta de 66 de ani

_ LIAM FOX: Vorbitorul a creat un precedent teribil... Trebuie să răspundem la întrebarea nu dacă, ci cum l-a presurizat Keir Starmer

_ More than 6,300 Ukrainian citizens enter Romania on Sunday


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1208, afisate in 21 pagini.