Ion Cristoiu: Ticăloşia lui Nicolae Iorga

Ion Cristoiu: Valeriu Râpeanu mi-a adus la BAR un nou volum din seria dedicată de el lui Nicolae Iorga. Volumul – 1940-1947 – se ocupă – zice el – şi de momentul Iorga, contra Codreanu.

Ion Cristoiu: Îi spun cu toată politeţea, ca să nu-l jignesc în simpatia sa faţă de Iorga, că marele savant a fost un imens ticălos în Afacerea cu Scrisoarea. Textul lui Codreanu, magistral, n-avea nimic calomnios.

Ion Cristoiu: Manipulat în urile sale megalomanice de Carol al II-lea, Iorga îl dă în judecată pe Codreanu pentru ca acesta să poată fi arestat. Ce ticăloşie! Una e să combaţi un adversar prin scris şi alta e să-l torni la Tribunal ştiind că asta i-ar putea aduce moartea.

Despre Napoleon. Bruscă, surprinzătoare insomnie. Nu e de vină cafeaua, am băut-o înainte de 18; e de vină, cred, iritarea creierului din cauza insultelor de pe facebook. Se scrie despre mine de către miliţieni gînditori, titireze politruce, fătuce pentru care iluzia că sînt cele mai tari din lume ţine loc de satisfacere fiziologică.

Mă rog!

Dacă m-aş fi retras din presă, aş fi polemizat azi cu Dan Berindei, despre Cele O Sută de zile, şi nu cu miliţianul metafizic despre lacrimile mamei. În orice caz, deşi am luat cele deja 7 pastile de melatonină, nu ating împăienjenirea de altădată. Mă ridic din pat, mai iau 7 pastile şi mă apuc de citit mai departe Napoléon de André Castelot. Nici asta nu mi-e de ajutor. Ca de obicei în astfel de situaţii de criză, îmi stau în faţă două posibilităţi:

Să mă întorc în pat şi să mă chinui să adorm cu orice preţ.

Să mă apuc de citit una dintre lucrările pe care altfel, în situaţii obişnuite, nu reuşesc s-o dau gata.

Optez pentru citit.

În acest scop, mă scol din nou din pat, îmi fac valizele pentru bibliotecă, le scot în hol, mă întorc în birou, îmi pregătesc blestematele de pipe noi şi, cu picioarele pe masă, citesc mai departe din Castelot. Mai înainte de a mă confrunta cu insomnia, m-am năpustit asupra cărţilor din bibliotecă pentru a afla ce spun istoricii despre cîteva date de ficţiune din Contele de Monte Cristo, romanul încuscrit cu telenovela al lui Alexandre Dumas:

Comitetele bonapartiste de la Paris, Conspiraţia debarcării în Golful Juan.

Am citit astfel Balzac despre Napoleon, de fapt o antologie de pagini balzaciene care abordează epoca napoleoniană, Napoleon de Stendhal, Napoleon de Emil Ludwig, şi ultima parte a volumului trei al lucrării de telenovelă a lui Max Gallo.

*

Rescriere. Toţi istoricii se întrec în a surprinde un Napoleon obosit, resemnat, deja învins de cum a ajuns la Paris. Desigur, Napoleon nu mai e tînăr, a luat în greutate şi se confruntă cu chelirea. Asta nu înseamnă că e altul decît cel de pînă atunci. Marii oameni din Istorie sînt mari prin mintea şi nu prin trupul lor. Insistenţa istoricilor pe Obosit vine din rescrierea postfactum a faptelor în stil husserlian din perspectiva înfrîngerii de la Waterloo. Procesul, din care Camil Petrescu a făcut o întreagă literatură, e simplu în plan psihologic. Un eveniment crucial din prezent ne impune să ne întoarcem asupra aceloraşi fapte pentru a le înscrie într-o nouă serie. Te-a înşelat nevasta sau, mai bine zis, ai aflat tocmai acum că te înşală. Faptul, decisiv, aruncă o nouă lumină asupra întîmplărilor anterioare. Cum scrie Camil Petrescu, excesul de iubire de ieri apare acum ca şiretlic pentru a-ţi înşela vigilenţa şi nu drept amor neţărmurit, cum credeai ieri. Dacă azi n-ai fi descoperit că te înşeală, excesul de ieri ar fi rămas în conştiinţa ta dovadă de iubire.

*

DVD-uri. Seara, cum mă doare capul, merg la Cărturăreşti. E 20.30. Librăria e aproape pustie. Iau din start din încăperea cu noutăţi varianta românească a Discursurilor care au schimbat lumea. Bag seamă că tipa în capot, Tatiana Bran, cea care şi-a plimbat mediocritatea pe la Cotroceni, a scris o carte. Una dînd în clocot de iubire faţă de Regina Maria. N-o cumpăr. Că doar n-o să contribui la tirajul unei verze care n-a avut loc în butoi! La raftul cu Ficţiune, caut şi găsesc Andrei Makine, Testamentul francez, varianta românească a cărţii, Le testament français, apărută în 1995 la editura Mercure de France. Observ şi alte cărţi despre Rusia ale autorului, semn că franţuzul a supt pe rupte din materia originară. Nu găsesc Marquez, Publicistică, pe care-l ştiu acasă. Sper să dau de eseul despre Operaţiunea Carlota. Cumpăr pentru a le pune pe Ipod cîteva DVD-uri cu muzică ţigănească. Iau şi un Moscopol. De fapt, căutasem DVD-ul cu Anton Pan. La DVD-urile cu filme, eterna problemă. Cele traduse se pierd printre cele netraduse, astfel încît cumpăr doar două DVD-uri, unul cu bătălia de la Termopile. Cei de aici au amenajat un întreg salon cu cărţi despre cum să reuşeşti în viaţă şi-n amor.

*

Despre Iorga. Valeriu Râpeanu mi-a adus la BAR un nou volum din seria dedicată de el lui Nicolae Iorga. Volumul – 1940-1947 – se ocupă – zice el – şi de momentul Iorga, contra Codreanu. Îi spun cu toată politeţea, ca să nu-l jignesc în simpatia sa faţă de Iorga, că marele savant a fost un imens ticălos în Afacerea cu Scrisoarea. Textul lui Codreanu, magistral, n-avea nimic calomnios. Manipulat în urile sale megalomanice de Carol al II-lea, Iorga îl dă în judecată pe Codreanu pentru ca acesta să poată fi arestat. Ce ticăloşie! Una e să combaţi un adversar prin scris şi alta e să-l torni la Tribunal ştiind că asta i-ar putea aduce moartea. De înţeles ura legionarilor faţă de Iorga. Nu e cum se tot spune ura faţă de un adversar, ci ura faţă de un ticălos.

*

Scriam pe 4 aprilie 2014. Ce spuneţi? V-ar mira dacă Elena Băsescu ar candida la alegerile parlamentare din 25 mai pentru colegiul din sector 2?

Spre surprinderea lui Rareş Bogdan, aseară, la Jocuri de putere de pe Realitatea Tv, am zis că nu m-ar mira dacă Elena Băsescu ar candida la alegerile parţiale din 25 mai 2014. Neglijate de politicieni şi de presă, aceste alegeri, care pun în joc şase colegii, patru de deputaţi şi două de senatori, ar putea fi pentru partide un test al capitalului electoral. Aşa cum ager sesiza Bogdan Iacob pe site-ul (modernizat) InPolitics, graţie unei Ordonanţe de urgenţă, guvernul Ponta dă posibilitatea ca la scrutin să participe şi partide neparlamentare. Pentru PMP, formaţiune căreia pare să i se făcut cadou Ordonanţa, deşi ea a vizat măcinarea Dreptei, alegerile parţiale pot fi un moment de tresărire electorală.

Dat fiind că Elena Băsescu a devenit membră PMP, nu văd ce-ar împiedica-o să candideze la colegiul din Bucureşti, vacantat prin demisia lui Dan Voiculescu.

În emisiune, am zis că aş sfătui-o pe Elena Băsescu să se înscrie în cursă. La europarlamentare, votul pe listă putea aduce acuzaţia de nepotism. La alegerile parţiale, votul uninominal nu numai că o scuteşte pe Elena Băsescu de această acuzaţie, dar, mai mult, ar fi pentru ea un excelent exerciţiu de politician. Fireşte, dacă vrea să facă mai departe politică. Şi chiar dacă ar pierde, pentru ea, încercarea ar însemna debutul în politica adevărată. Ca să nu mai spun că pentru PMP, indiferent de rezultat, candidatura Ebei ar fi un excelent prilej de ieşire în faţă prin tărăboiul iscat. Sunt sigur că Trustul lui Dan Voiculescu şi anexa acestuia de la Casa Scînteii, România Tv, ar face mare tărăboi. Ceea ce pentru un politician nu poate fi decît campanie electorală pe gratis.

*

Alte titluri din 4 aprilie 2014

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

(Fluierul)