12:05 2024-04-01
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ AEP: Alegătorii români din străinătate se pot înregistra de luni onlineAEP: Alegătorii români din străinătate se pot înregistra de luni onlineAlegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidenţiale şi/sau la alegerile parlamentare din acest an prin corespondenţă sau la o secţie de votare din străinătate mai aproape de domiciliu sau reşedinţă se pot înregistra de luni pe portalul votstrainatate.ro, anunţă AEP. Potrivit unui comunicat al AEP, portalul cuprinde două secţiuni: Alegerea Preşedintelui României şi Alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. În cadrul fiecărei secţiuni există două categorii: Alegător în străinătate la o secţie de votare şi Alegător în străinătate prin corespondenţă. Alegătorul care doreşte să se înscrie pentru votul prin corespondenţă trebuie să completeze un formular online, în care să menţioneze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine. Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secţie de votare va completa un formular online, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de e-mail, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. AEP menţionează că o secţie de votare poate fi înfiinţată la cererea a minimum 100 de cetăţeni din aceeaşi localitate sau dintr-un grup de localităţi. „După finalizarea procedurii de înregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de verificare care conţine un link valabil pentru 24 de ore, ce trebuie să fie accesat pentru confirmarea cererii, în caz contrar nerealizându-se validarea înregistrării. Soluţionarea cererii alegătorului din străinătate pentru votul la secţia de votare se face de către AEP, în termen de 10 zile lucrătoare de la confirmarea, de către acesta, a e-mailului de verificare. Soluţionarea cererii alegătorului din străinătate pentru votul prin corespondenţă se face de către AEP, în termen de 5 zile de la confirmarea, de către acesta, a e-mailului de verificare”, se arată în comunicat. AEP precizează că legislaţia în vigoare permite opţiunea votului prin corespondenţă doar la alegerile pentru Preşedintele României, respectiv la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu