00:00
Comentarii Adauga Comentariu

_ FRF a decis creşterea numărului jucătorilor formaţi la nivel naţional în meciurile din Liga 1

FRF a decis creşterea numărului jucătorilor formaţi la nivel naţional în meciurile din Liga 1

Comitetul Executiv al FRF a decis, marţi, creşterea numărului jucătorilor formaţi la nivel naţional în meciurile din Liga 1.

Potrivit unui comunicat al FRF, începând cu sezonul 2024-2025, echipele care beneficiază de sume cu titlu de plăţi de solidaritate din partea UEFA (cluburi din Liga 1 şi Liga 2 ale căror academii de copii şi juniori au fost clasate în primele 20 de academii în procesul de clasificare) au obligaţia să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minimum 5 jucători formaţi la nivel naţional, eligibili pentru echipa naţională (dintre aceştia minimum un jucător U21, la nivelul Ligii 1).

În situaţia nerespectării acesti condiţii, cluburile vor fi sancţionate cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plata de solidaritate UEFA.

Sumele obţinute ca urmare a aplicării eventualelor sancţiuni vor fi împărţite în mod egal primelor 3 cel mai bine situate echipe în clasamentul Ligii 1 care au îndeplinit condiţia privind numărul minim de jucători formaţi la nivel naţional, eligibili pentru echipa naţională, şi ale căror academii se regăsesc în lista primelor 20 de academii ale cluburilor profesioniste conform clasificării academiilor de copii şi juniori.

De asemenea, potrivit FRF, din sezonul 2025-2026, echipele din Liga 1 au obligaţia să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minimum 6 jucători formaţi la nivel naţional, eligibili pentru echipa naţională (dintre aceştia minimum un jucător U21).

„În situaţia nerespectării condiţiei de mai sus (indiferent de numărul de meciuri la care aceasta nu este respectată), clubul în culpă va fi sancţionat cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plata de solidaritate UEFA ce revine unui club în anul respectiv. Pentru evitarea oricărui dubiu, sancţiunea se va aplica cluburilor participante în Liga 1 în culpă, indiferent dacă sunt sau nu îndreptăţite să primească sume cu titlu de plată de solidaritate din partea UEFA. Sumele obţinute ca urmare a aplicării sancţiunii mai sus amintite vor fi împărţite în mod egal primelor 3 cel mai bine situate echipe în clasamentul Ligii 1 care au îndeplinit condiţia mai sus amintită cu privire la utilizarea numărului minim de jucători formaţi la nivel naţional, eligibili pentru echipa naţională, şi ale căror academii se regăsesc în lista primelor 20 de academii ale cluburilor profesioniste conform clasificării academiilor de copii şi juniori”, se arată în comunicat.

FRF precizează că sancţiunea pentru neutilizarea unui jucător U21 format la nivel naţional, eligibil pentru echipa naţională pe întreaga durată a unui joc din cadrul Ligii 1 nu se modifică, respectiv clubul în culpă urmând a fi sancţionat cu pierderea jocului prin forfait.

De asemenea, vor fi consideraţi ca fiind formaţi la nivel naţional şi jucătorii de naţionalitate română, indiferent de data legitimării la un club din România şi/sau de durata participării la competiţiile fotbalistice din România.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Humza Yousaf se află pe punctul de a fi ÎNCHIS din funcția de prim-ministru al Scoției, în calitate de foști parteneri de coaliție ai SNP, Verzii spun că vor susține votul de cenzură în conducerea sa la doar câteva ore după ce i-a dat afară din guvern

_ Supercomputerele aruncă o lumină nouă asupra turbulențelor oceanului

_ Scandal uriaș în PSD Timiș! Stenograme cu Alfred Simonis care înjură conducerea PSD Dumbrăvița: Dă-i în p...mea!

_ Dreapta Unită a contestat la ICCJ decizia BEC de a respinge constituirea alianţei

_ RUMPARE: �n lovitură majoră pentru regimul Biden, Curtea Supremă permite Texasului să aplice legea imigrației care dă poliției puterea de a aresta ilegali

_ Băiat, 16 ani, primește doar O bucată de pui de floricele de porumb pe o cină școlară de 2 lire sterline, iar personalul „îi spune să adauge salată când s-a plâns”... cum se compară mesele DVS. la cantină?

_ Sadiq Khan avansează în primele rezultate ale primarului Londrei, în ciuda zvonurilor că Tory Susan Hall ar putea produce un șoc pe fondul reacțiilor ULEZ și Gaza - așa cum Keir Starmer spune că este „încrezător” că candidatul laburist va câștiga

_ Gândurile contradictorii duc la atitudini mai moderate, constată psihologii

_ Andreea Mitu, învinsă în primul tur la Wiesbaden

_ Rector: Numărul de studenţi ce vor să devină ingineri a scăzut cu aproape 15% în ultimii zece ani

_ Problemele grave ale Bucureştiului, cel mai bogat şi mai aglomerat oraş din România

_ Acesta nu este orice vin... acesta este, ăă, o sticlă de Aldi plonk într-o reclamă M&S! Fețe roșii peste tot, în timp ce supermarketul elegant folosește produsul rivalului bugetar în promoțiile de mobilă

_ Trump Org. CFO Allen Weisselberg a fost condamnat din nou la 5 luni �n Rikers pentru �mințit sub jurăm�nt� despre dimensiunea penthouse-ului lui Trump

_ „T ** ăla t ** knock out!” – Interlopii agresează cu brutalitate o adolescentă până când ea rămâne inconștientă, în timp ce martorii aplaudă zgomotos și înregistrează un atac (VIDEO)

_ Utilizarea fotografiilor pentru a crea modele 3D ne ajută să înțelegem și să protejăm mediile marine complexe

_ Moment amuzant, un bărbat cade printr-o trambulină de grădină și într-un bazin de apă după ce a încercat să-și învețe câinii cum să sară

_ Mișcarea galaxiilor satelit sugerează un univers mai tânăr

_ Nicolae Ciucă, atac usturător la adresa lui Marcel Ciolacu: 'Nu iau meditații, că mă duce capul'

_ Stomatita aftoasă: Cauze, simptome și opțiuni de tratament

_ „Ce fel de american ești?”

_ Oficiul poștal a oferit 140.000 de lire sterline „bani liniștiți” văduvei șefului de poștă care s-a sinucis după ce a fost acuzat pe nedrept de fraudă, potrivit anchetei

_ Obiectul care bulversează lumea științifică: pe teritoriul Europei au fost descoperite în jur de 130 de piese similare

_ Rebel Wilson dezvăluie de ce „nu s-a gândit niciodată” că va pierde în greutate după pierderea dramatică de 36 kg

_ Germania va înlocui centralele nucleare cu centrale pe gaz natural pentru 16 miliarde de dolari

_ Marcus Thuram s-a accidentat şi va lipsi o vreme de pe terenMarcus Thuram s-a accidentat şi va lipsi o vreme de pe teren

_ Cercetătorii realizează imagini microscopice în timp real în timpul tratamentului cu plasmă

_ Pîslaru: O eventuală interzicere a TikTok în campania electorală ar fi un lucru antidemocratic

_ Actualizare: Biden DOJ servește sergentului de arme cu marele juriu citație - Democrat al Camerei este investigat pentru folosirea abuzivă a banilor guvernamentali

_ Germania va finanţa achiziţionarea a 180.000 de obuze pentru Ucraina

_ Kyle Walker și Annie Kilner se împacă după nașterea celui de-al patrulea copil, deoarece declară că „trecutul nu este important” după ce a născut doi copii cu Lauryn Goodman

_ Mister în jurul vânzării unui conac de țară de 10 milioane de lire sterline, ca uimitor conac din Cheshire, listat de clasa I, vândut după ce a fost în aceeași familie timp de 400 de ani pe fondul războiului amar cu sătenii

_ Biden's America: 40% Of Renters Think They'll Never Own A Home, Up From 27% Last Year

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Când „bine pentru tine” este prea bun

_ Articole de acuzare introduse împotriva DA Fani Willis: „Este momentul să acționăm”

_ David Baddiel reaprinde disputele antisemitismului de la Hollywood: Starul dă coafură și machiaj la Oscar aprobă pentru „nominalizările” Golda și Maestro pentru „fața de evreu” – pe fondul reacțiilor împotriva filmelor Helen Mirren și Bradley Cooper

_ Nicu Ştefănuţă şi-a anunţat candidatura ca independent la următoarele alegeri europarlamentare

_ Wrexham îl întâlnește pe Wolverine! Ryan Reynolds îl distribuie pe atacantul de la Wrexham Ollie Palmer în noul său film de la Hollywood, în timp ce fanii cu ochi de vultur văd cameo-ul fotbalistului în trailerul Deadpool & Wolverine

_ Presa din Franța analizează situația din România: S-a putea amplifica un curent pornit în 2020 (Liberation)

_ Străzi acoperipe pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

_ Tragedie când deținătorul recordului mondial de maraton Kelvin Kiptum, în vârstă de 24 de ani, a murit după ce a virat în afara drumului și a lovit un copac, și s-a sinucis și pe antrenorul său

_ Doi suspecți au fost arestați după spargerea unui vehicul al serviciilor secrete parcat �n fața locuinței lui Naomi Biden din Washington DC

_ „A devenit desensibilizat la actele violente”: o femeie spune că obiceiul porno al partenerului le-a distrus relația – și chiar i-a spus să „facă sex cu altcineva” pentru a-l ajuta să nu mai vizioneze.

_ Sărbătorile zilei din 30 martie 2024 - Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon

_ Cioromelea (AUR): Practici abuzive în relaţia cu producătorii români; ministrul Economiei să verifice

_ Rezistența la putregaiul alb al strugurilor și rolul VvWRKY5 în îmbunătățirea apărării patogenilor prin calea acidului iasmonic

_ Cum să te pregăteşti de criză. Ce pot businessurile să facă ca să treacă cu bine perioadele negre ale economiei?

_ Ziua Armaghedonului nuclear: documentele recent desecretizate dezvăluie în detaliu macabru minut cu minut ce și-ar dori sfârșitul lumii. Și de ce cei vaporizați instantaneu de o bombă atomică vor fi norocoșii...

_ O analiză a fecalelor urşilor panda a arătat de ce animalele au probleme cu reproducerea

_ Lipsa aprovizionării cu cupru este aici

_ ÎPS Teodosie aruncă toate forțele în luptă pentru a obține Mitropolia: Circulară în biserici pentru post și rugăciune

_ Presă: Putin vrea să expulzeze Crucea Roşie din teritoriile ocupate

_ Decizie radicală, după 74 de ani - Cea mai mare companie aeriană din Israel renunță la zborurile spre Africa de Sud

_ Intrarea Wikipedia despre „Istoria scaunului” devine câmpul de luptă al războiului cultural

_ Schimbările climatice încurcă cu modul în care măsurăm timpul: Studiu

_ 32.500 de funcționari publici vor participa la cursuri de formare digitală finanțate prin PNRR

_ Regele Charles o vizitează astăzi pe Kate la Clinica din Londra înainte de propria sa operație de prostată, după ce a fost internat la același spital în care Princess se recuperează de la o intervenție chirurgicală abdominală

_ Fondul cosmic de neutrini ne-ar spune multe despre univers, spune cercetătorul

_ Proiectul de lege din California care impune „Demnitatea sarcinii” pentru „persoanele care naște” trece de Comitetul de sănătate

_ Ştefan Gavril şi Mădălina Florea, învingători în semimaratonul 'Constantina Diţă'


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170 Pag.171 Pag.172 Pag.173 Pag.174 Pag.175
Pag.176 Pag.177 Pag.178 Pag.179

Nr. de articole la aceasta sectiune: 10687, afisate in 179 pagini.