17:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Mare e Grădina Domnului! Aplicație matrimonială strict pentru creștin ortodocși: e impusă și o taxă, ca filtru pentru atei!

Mare e Grădina Domnului! Aplicație matrimonială strict pentru creștin ortodocși: e impusă și o taxă, ca filtru pentru atei!

Ați citit bine! România are propria aplicație pentru tinerii creștin ortodocși care caută să se căsătorească. Aceasta vine în sprijinul celor care încă doresc să își unească viața cu un partener care să aibă aceeași opțiune religioasă. Aplicația se numește Cetatea Creștină și poate fi instalată numai contra cost, întrucât, susțin cei care au realizat-o, plata e un instrument prin care se filtrează credincioșii de simpli atei curioși.

„Acesta nu este un site matrimonial obișnuit. Scopul anunțurilor este unul singur: căsătoria. Între creștini. Criteriile de căutare sunt altele. Considerăm ca diplomele, averea sau pasiunile mărunte de zi cu zi sunt mai puțin importante. Aventurierii, materialiștii și păcătoșii sunt rugați să stea departe de această aplicație, deoarece fiecare utilizator este verificat la sânge, iar dacă profilul este considerat nepotrivit, în câteva zile va fi șters, iar șansele de a cunoaște pe cineva pentru căsătorie vor dispărea ca prin minune„, se precizează în descrierea aplicației, care poate fi accesată aici.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Theatre legend Peter Brook dies, aged 97

_ Victoria Beckham sărbătorește cea de-a 23-a aniversare a nunții împreună cu soțul David, într-un omagiu țâșnic

_ Insarcinata Shanina Shaik se alatura lui Venus Williams si Stormzy intr-un club privat

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Chris Martin face o apariție surpriză la pub The Stag Inn

_ Simone Ashley de la Bridgerton este o minune în alb la cina Netflix care sărbătorește cultura sud-asiatică

_ Un chinez a băgat în carantină 5000 de oameni: a îndrăznit să încalce restricțiile împotriva Covid-19

_ Femeile din Afganistan sfidează ordinul talibanilor: Prezentatoarele TV au refuzat să-şi acopere feţele

Sunt vaccinurile ARNm COVID sigure? A apărut Studiul "Evenimente adverse grave de interes special în urma vaccinării ARNm în studiile randomizate"

_ Ronaldo vrea să renunțe la Man United pentru că se teme să nu piardă recordul de goluri UCL în fața lui Messi, spune Tony Cascarino

_ Știri despre transfer LIVE: Manchester United se luptă cu Arsenal pentru Lisandro Martinez, „întoarceți-vă către Paulo Dybala”

_ Bonnie Wright și Andrew Lococo au croit o siluetă șic în timp ce pleacă de la petrecerea de nuntă a lui Olive Uniacke

_ Un bărbat aflat la scăldat a descoperit o bombă

_ Man United „a discutat despre vânzarea lui Cristiano Ronaldo în ianuarie – în timp ce Ralf Rangnick a făcut forță pentru ieșire”

_ Ruby Wax susține că și-a vindecat depresia cu tratamente care folosesc magneți pentru a-i bate creierul

_ Copenhagen mall shooting suspect had mental health issues

_ Thousands evacuate from 'dangerous' Sydney floods

_ Stranger Things confirmă faptul că Joseph Quinn a improvizat ultima linie a personajului său Eddie Munson

_ Zeci de mii au spus să evacueze suburbiile inundate din Sydney

_ Luhansk governor says Russia will shift main focus to Donetsk region

_ Sleaze row îi încurajează pe rebelii conservatori într-un complot pentru a rupe regulile partidului și a forța UN ALLT vot asupra viitorului premierului

_ Biden: Toată lumea ar trebui să fie îngrijorată de epidemia de variola maimuţei

Turcia iese la atac după summitul UE la care a participat și Iohannis: 'Decizii părtinitoare, lipsite de contact cu realitatea'

_ Purely Byron criticat pentru că arată foarte asemănător cu Habitual Beauty a lui Keira Rumble

_ Stânga ia primul tur la votul prezidențial columbian...

_ Fanii reproșează LaLiga după o declarație prin care a anunțat intenția de a se plânge la UEFA despre PSG

_ Modelul OnlyFans, în vârstă de 32 de ani, „bucat” după ce a fost arestată pentru problema pungii de gunoi în urmă cu opt ani

_ Ukraine withdraws from battered Lysychansk, Russia claims major victory

_ Noel Gallager este calificat de „vilan” de către organizația de caritate pentru persoanele cu dizabilități

_ Criza costului vieții: St Ives va solicita turiștilor să folosească toaletele publice din oraș

_ Arsenal CONFIRMĂ semnarea de 45 de milioane de lire sterline a lui Gabriel Jesus pe o contract de cinci ani de la Manchester City

_ Jason Momoa se uită la fiecare centimetru pe bărbatul de familie cu fiica sa Lola, 14 ani, la concertul Rolling Stones

_ Rita Ora și Taika Waititi se mută la Londra înainte de nunta lor „iminentă”.

_ Tyrell Malacia ajunge la Manchester United înaintea examenului medical

_ Cele mai recente rezultate de tenis de la Wimbledon 2022, astăzi Nick Kyrgios și Rafael Nadal pe terenul central

_ Noel Gallagher este calificat de „vilan” de către organizația de caritate pentru persoanele cu dizabilități

_ Iohannis, scrisoare de felicitare adresată lui Biden cu ocazia Zilei Independenţei

_ Cântăreața ucraineană Sonya Kay a fugit de la Kiev după invazia lui Putin

_ Chris Evans își dezvăluie look-ul său înainte și după mustață pentru thrillerul său de acțiune Netflix The Grey Man

Twitter Censors Gateway Pundit Articol despre condamnarea lui Biden de către Jeff Bezos și înțelegerea lui asupra economiei de bază

_ Lil Tjay împușcat: Rapperul „supus unei intervenții chirurgicale de urgență în spital”

_ Socialiștii moldoveni critică incapacitatea Puterii de la Chișinău care au dus Moldova la o inflație record

_ Laura Anderson din Love Island flirtează cu prietena Chrishell Stause spunând că „sânii ei arată minunat”


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 45, afisate in 1 pagina.

ieri 01:21 _ ANDROID...
ieri 01:21 _ ELON SI PAPA...
ieri 01:20 _ Panică...