16:28
Comentarii Adauga Comentariu

_ NATO, demonstraţie de forţă în Mediterana și mesaj trimis Rusiei: Americanii au adus portavionul USS Harry S. Truman

NATO, demonstraţie de forţă în Mediterana și mesaj trimis Rusiei: Americanii au adus portavionul USS Harry S. Truman

NATO efectuează, în această săptămână, o adevăratp demonstraţie de forţă în estul Mării Mediterane, cu portavionul USS Harry S. Truman în frunte, într-un mesaj adresat în mod clar Rusiei, în pofida faptului că teatrul de luptă din Ucraina este departe, relatează AFP, potrivit news.ro.

Un du-te-vino de avioane de luptă avea loc marţi pe pista de aterizare a USS Harry S. Truman, la nord de oraşul libian Benghazi.

Multe instituţii de presă, inclusiv AFP au fost invitate la bordul portavionului american, să asiste la aceste manevre de antrenament - ”Scutul lui Neptun 2022”, în perioada 17-31 mai.

”Vreau să fim cât mai pregătiţi posibil”, subliniază amiralul Curt Renshaw.

”Ne uităm la capacităţile ruse şi ne uităm şi la ale noastre, iar poi ne antrenăm pentru a contracara ceea ce ar putea să facă (ruşii) şi pentru a ne apăra, astfel, atât pe noi, cât şi partanerii şi aliaţii noştri”, declară el.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tina Kunakey arată senzațional în timp ce pozează într-o rochie transparentă fără spate împreună cu soțul Vincent Cassel

_ Este aceasta o modalitate de a opri tremurul Parkinson? Inventor este convinsă că creația ei poate ajuta mii de oameni

_ Fostul Jason Alexander al lui Britney Spears „a încercat să intre în dormitorul ei în timp ce se afla în el”

_ Secretarul Apărării Ben Wallace îi cere nr. 10 cu 10 miliarde de lire sterline pe an în plus pentru forțele armate, pe fondul amenințării Rusiei

_ �Sunt cu adevărat dezamăgit de FOX, am crezut că ești mai bun dec�t CNN!� � BOOM! Kari Lake �l INCINERĂ pe Bret Baier FOX News pentru că a lansat POVESTE FALSĂ pe AZ Drag Queen (VIDEO)

_ Șefa FMI spulberă toate speranțele: Lupta contra inflației vine cu o serie de suferințe

_ Interzicerea avorturilor aruncă SUA în pragul unui război civil: Susţinători ai avortului, atacaţi şi agresaţi în violeneţe în mai multe oraşe

_ Plouă torenţial pe Autostrada Soarelui. Există pericol de acvaplanare

_ Lista companiilor din SUA care susțin avorturile: vor subvenţiona cheltuielile angajatelor nevoite să călătorească pentru așa ceva

_ Plouă torențial pe A2 - Pericol de acvaplanare

_ Atacul asupra Kievului a fost efectuat de avioane din zona Mării Caspice

_ Criză energetică iminentă. Giganţii energetici francezi îndeamnă oamenii să reducă consumul

_ 7 persoane cercetate într-un dosar de organizare de lupte între animale. Două sunt cetăţeni străini

_ Bear alert in Sinaia on Sportului Street

_ Gareth Bale şi-a confirmat sosirea la Los Angeles FC

_ DefMin Dincu: The flag does not compete with symbols of local communities

_ Bilanţul tinerilor care au murit într-un club de noapte din Africa de Sud creşte la 22

_ G7 promite că va sprijini Ucraina „atâta timp cât este nevoie”

_ Victimele au suferit de „ghinion”, spune John Major în ancheta privind scandalul care a lăsat 30.000 de persoane cu HIV

_ Thor: Love and Thunder Premiera Sydney: Chris Hemsworth se freacă cu reality TV has-beens

_ Manchester United „trebuie să plătească lui Ajax mai mult de 115 milioane de lire sterline” pentru a-i asigura pe Lisandro Martinez și Antony în această vară

_ Liderii africani și din Orientul Mijlociu presează Ucraina pentru un acord de pace, criza foametei se profilează

_ Momentul luptătorilor ucraineni a doborât un elicopter rusesc în valoare de 12 milioane de lire sterline cu o rachetă de fabricație britanică

_ Familiile ar putea fi plătite pentru a folosi mai puțină energie în orele de vârf, în încercarea de a reduce riscul de pene de curent

_ Julianne Hough poartă o rochie decupată revelatoare în drumul ei la muncă pentru piesa ei de pe Broadway din NYC

_ Masajul DIY pentru a învinge un sistem lent: Dr. MEGAN ROSSI, guru al sănătății intestinale

_ Echipajul naval confirmă că navele lor de război au fost invadate de cel puțin 100 de „alte OZN-uri lumești”

_ Kesha uimește în ținuta albă când ajunge la studiourile NBC din New York pentru a promova Conjuring Kesha

_ Thor: Love and Thunder Premiera Sydney: Chris Hemsworth se freacă cu reality TV has-beens

_ Premiera Thor: Love and Thunder: Natalie Roser își etalează abdomenul plat într-un crop top și fustă

_ Alastair, fiul adolescent al lui Sir Rod Stewart, joacă într-o campanie publicitară din Milano

_ Violatorul căruia i s-a permis să rămână în cămin de îngrijire a atacat o victimă a demenței, potrivit instanței

_ Oamenii de știință de la Wimbledon dezvăluie cele mai norocoase și mai ghinioniste terenuri pentru jucătorii de tenis britanici

_ „Cunosc băieți din prima linie... câțiva sunt morți”: Emoțiile merg mult înaintea cravatei întregi ucrainene

_ „Bine ați venit la Los Angeles FC”: noul club al lui Gareth Bale confirmă că căpitanul din Țara Galilor se îndreaptă către MLS

_ STUDIU Turismul spaţial ar putea anula progresele realizate pentru refacerea stratului de ozon

_ Chelsea, o nouă pistă pentru Cristiano Ronaldo

_ Ucraina cere, cetățenii plătesc: UE trebuie să impună un embargo pe gazul rusesc, anunță cabinetul lui Zelenski

_ Ucraina cere sancţiuni mai agresive împotriva Rusiei, inclusiv embargo la gaz

_ Primăria Capitalei vrea să cumpere un muzeu, scos la vânzare de unul dintre moştenitori

_ Ucraina își ia adio de la visul NATO: 'Nu o să luăm măsuri pentru a adera. E o chestiune lipsită de speranță!'

_ Marea Britanie şi Franţa sunt de acord să acorde mai mult sprijin Ucrainei, spune Marea Britanie

_ Vasile Dîncu s-a dezlănțuit în apărarea drapelului românesc: Mesaj dur transmis în Harghita

_ Furtunile se dezlănțuie - Un nou județ sub cod portocaliu

_ Vremurile apuse revin: După Germania, și Franța își îndeamnă cetățenii să stingă becurile

_ Metrorex iese cu precizările zilei, după acuzațiile că ar putea rămâne fără revizii - S-au plătit o parte din banii către Alstom

_ În timp ce ochii NATO sunt pe flancul Estic, Spania spune că ameninţarea ar putea veni din Sud

_ A doua republică a procurorilor - Analiză

_ Avertizare nowcastig - Cod galben de furtună pentru două județe

_ Accident grav în Paris, cu un mort și zeci de răniți: Un autobuz cu credincioși a izbit în plin o clădire

_ Boris Johnson: Costul unei victorii ruseşti în Ucraina este prea mare

_ Lucian Bode pune biciul pe structurile responsabile cu combaterea traficului de droguri: Zero toleranță

_ Shanghai redeschide restaurantele începând cu 29 iunie

_ Biden îndeamnă Occidentul să rămână unit: Putin a sperat că NATO şi G7 se vor scinda

_ Raheem Sterling: Chelsea ia legătura cu Manchester City în timp ce încearcă să semneze un lateral cu rating de 55 de milioane de lire sterline

_ Sfaturile de curse ale lui Robin Goodfellow: Cele mai bune pariuri pentru marți, 28 iunie

_ DIFUARE: Stefanos Tsitsipas va căuta să evite o altă ieșire din primul tur pe terenul 1

_ Observarea diferitelor tactici de împerechere la scorpionfly japoneză

_ Georgina Rodriguez se bucură de o escapadă însorită cu Cristiano Ronaldo

_ Emma Răducanu, victorie dificilă în turul I la Wimbledon


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 230, afisate in 4 pagini.



ieri 14:37 _ Po seacă