15:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ Nicolae Ciucă recunoaște că guvernarea merge: Deşi pare împotriva firii, coaliţia cu PSD a asigurat stabilitatea

Nicolae Ciucă recunoaște că guvernarea merge: Deşi pare împotriva firii, coaliţia cu PSD a asigurat stabilitatea

Coaliţia PNL - PSD 'pare a fi împotriva firii', dar 'a asigurat stabilitatea' de care România avea nevoie, a declarat premierul Nicolae Ciucă, marţi, la simpozionul "PNL între prima şi a doua modernizare a României: 147 de ani de liberalism", organizat la Biblioteca Centrală Universitară, anunță agerpres.

"Avem nevoie să construim, avem nevoie să facem proiecte şi ele trebuie să fie adaptate la tot ceea ce înseamnă dinamica şi evoluţia evenimentelor pe care le trăim. Pentru toate acestea, ca să putem să creăm proiecte, avem nevoie de stabilitate. Or, într-o situaţie în care totul a fost dat peste cap, de la efectele crizei pandemice la efectele crizei preţurilor la energie şi gaze, la efectele produse de invazia ilegală şi neprovocată a forţelor ruse în Ucraina, sunt elemente care caracterizează situaţia de astăzi şi într-adevăr nu este uşor să guvernezi. Pentru o guvernare este foarte important să găsim soluţii. În situaţii de criză s-a găsit o soluţie, soluţia aceea de a realiza o coaliţie, chiar dacă pare la un moment dat împotriva firii totuşi, a asigurat în cele şase luni de zile stabilitatea de care aveam nevoie, astfel încât România să poată să-şi realizeze obiectivele pe care şi le-a propus. Şi, în momentul de faţă, sigur este doar un rezultat de etapă, avem o creştere economică, am reuşit ca împreună cu ceilalţi membri ai coaliţiei să putem să asigurăm echilibrul şi încrederea investitorilor, astfel încât să păstrăm echilibrul economic, locurile de muncă şi să putem să ne ocupăm şi de cei care sunt vulnerabili şi afectaţi de toate aceste efecte", a afirmat Ciucă.

Această coaliţie, potrivit premierului liberal, nu înseamnă modificarea liniilor de abordare politică a partidelor care o compun.

"Asta nu înseamnă că în această coaliţie ne modificăm liniile de abordare politică, de soluţii politice şi se realizează un amalgam de conştiinţe politice. Nu. Avem fiecare linia noastră de urmat, avem fiecare proiectele noastre şi sunt convins că, aşa cum cunosc eu echipa PNL prezentă aici, cu membrii PNL vom reuşi să ne păstrăm în continuare identitatea şi să punem în aplicare politicile PNL", a spus Nicolae Ciucă.

În final, el a ţinut să le mulţumească foştilor preşedinţi ai PNL.

"Nu închei înainte de a le mulţumi celor patru preşedinţi ai PNL prezenţi aici în sală. Cred că nu greşesc: domnul Valeriu Stoica, domnul Crin Antonescu, domnul Vasile Blaga şi doamna Roberta Anastase. Scuze, scuze, scuze... Roberta Anastase nu a fost preşedinte al PNL", a afirmat premierul Ciucă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Sunt vaccinurile ARNm COVID sigure? A apărut Studiul "Evenimente adverse grave de interes special în urma vaccinării ARNm în studiile randomizate"

_ Durează doar 1 lună pentru a vindeca problemele cardiace? Un studiu de la Harvard confirmă existența meridianului pericardului

_ 2 Citate de la Henry Ford și PT Barnum despre bani

România. Doar jumătate dintre cei intraţi în clasa I în urmă cu 12 ani au ajuns să ia Bacul

_ McDonald's lansează burger McPlant în Australia: De unde să cumpăr Maccas vegan

_ Omul de ştiinţă rus arestat zilele trecute sub suspiciunea de trădare de ţară a murit

Rusia impune restricții țărilor care cumpără grâu și ulei de floarea soarelui: Rusia va exporta de acum ănainte,cereale către alte națiuni doar în schimbul rublelor.

_ Jabeur îl respinge pe Mertens pentru a ajunge la Wimbledon

_ [Premierarea 7/04 la 1PM ET] DoD va elibera peste 700 de piloți pentru încălcarea mandatelor de vaccinare pe fondul penuriei de pilot | Faptele contează

_ Rita Ora și Taika Waititi se mută la Londra înainte de nunta lor „iminentă”.

_ JPMORGAN prezice petrol de 380 de dolari pentru reducerea producției ruse în cel mai rău caz...

_ Elliot Page marchează un reper cu fotografia de pașaport: „N-am crezut niciodată că mi-ar plăcea o fotografie de pașaport”

_ Provocarea părului rezistent la apă Color Wow's Dream Coat pe TikTok

_ Westworld Sezonul 4 Episodul 2 Recapitulare: Teddy Flood devine cel mai recent personaj care a revenit

_ Benji Marshall îl susține pe Tim Sheens pentru a-l face pe SHOCK să revină la antrenor și să preia controlul Tigers care se luptă

_ UPDATE: Ricky Martin a lovit cu ordin de restricție pentru abuz domestic...

_ Mii de firme se luptă să angajeze personal scrie RUTH SUNDERLAND

_ Supreme Court Security Chief Sparks War of Words Over Police Protection of Justices

_ Noel Gallagher este calificat de „vilan” de către organizația de caritate pentru persoanele cu dizabilități

_ Lovitură cu rachete ucrainene asupra orașului rusesc ucide mai multe persoane: Kremlin

_ Călătorii se îngrămădesc la Jim Jim Falls din Kakadu, Northern Territory cât timp este deschisă publicului

_ Thor: Love and Thunder: Chris Hemsworth se alătură TikTok; câștigă 600.000 de urmăritori în două zile

_ Hailey Bieber prezintă o piele impecabilă într-o nouă reclamă pentru marca ei de îngrijire a pielii Rhode Skin

_ Jennifer Lopez și Ben Affleck merg braț în braț la Melrose Trading Post în weekendul din 4 iulie

_ Kremlinul cucerește orașul esențial din estul...

_ Oficialul de top Biden spune că inversarea lui Roe nu �va dura mult� pentru că �aceasta nu este America�

_ UPDATE: Cumpărătorii fug pentru vieți după ce ucigașul de la Copenhaga a deschis focul...

_ Dependență în spirală, boli psihotice, spitale care se confruntă cu potop de otrăviri...

_ Negru agresat...

_ Femeia din Texas trebuie să părăsească statul pentru a pune capăt unei sarcini periculoase...

_ Grupul emblematic de copii The Wiggles a ajuns pe coperta revistei Rolling Stone

_ Acești americani au părăsit SUA spre Mexic...

_ Hamilton salută publicul de acasă și echipa Mercedes

_ France-based British theatre legend Peter Brook dies aged 97: source

_ Pe măsură ce supermarketurile încep să sfătuiască cumpărătorii să „folosească nasul”, SARAH RAINEY pune metoda la încercare

_ Tsitsipas și Kyrgios, ambii amendați după o ciocnire aprinsă de la Wimbledon

_ „Minions” stăpânesc teatrele N.americane în weekendul de 4 iulie

_ De ce o mică stropire de WD-40 poate ajuta la ascunderea unei aventuri ilicite: poate îndepărta rujul de pe gulere

_ Castelul Peleş - reşedinţa de vară a regilor României

_ Kourtney Kardashian declară data de 4 iulie „anulată din cauza lipsei de independență”

_ Jhené Aiko așteaptă primul copil cu iubitul de multă vreme, Big Sean

Autorul Matt Palumbo prezintă modul în care George Soros are un control semnificativ asupra narațiunilor media. Cartea sa expune legătura lui Soros cu infrastructura media și politica din SUA

_ Un bărbat aflat la scăldat a descoperit o bombă

_ Carnea de vită este OFF din meniu pentru mesele școlare pentru a fi înlocuită cu gammon

SUA. Curtea Supremă și-a urmat hotărârea sa de referință din 23 iunie, care a recunoscut pentru prima dată dreptul constituțional de a purta arme de foc în public pentru autoapărare, emitând o serie de alte hotărâri.

_ Rusia impune restricții la ruble țărilor care cumpără grâu și ulei de floarea soarelui

_ Channel 10 neagă zvonurile că Studio 10 va fi anulat

_ Noi imagini tulburătoare arată momentul în care elicopterul MV-22 Osprey s-a prăbușit în 2017, ucigând trei pușcași marini

_ Mel Schilling admite că editarea MAFS poate fi „părtinitoare” și îndeamnă pe oricine „fragil” să evite aplicarea

_ Malin Andersson își prezintă silueta de după bebeluș într-un bikini negru în timp ce se bucură de soare în Spania

_ Scena epică de luptă dintre Chris Hemsworth și Christian Bale tachinată în noul trailer Thor

_ Kendall Jenner își lasă corpul să vorbească cu o fotografie doar cu trunchi, concentrându-se pe abdomenul ei tonifiat

_ Acest bărbat și câinele lui au petrecut șapte ani plimbându-se în jurul lumii...

_ ANDROID...

_ Furious Pat Cash îl acuză pe Nick Kyrgios de „înșelăciune, manipulare și abuz” la Wimbledon

_ Chris Rock, Lake Bell văzut părăsind împreună un restaurant italian, alimentează zvonuri despre romantism în devenire

_ FĂCILE 2! Al doilea atac de rechin a ucis o femeie la 24 de ore după ce altul a murit în aceeași stațiune...

_ În interiorul unei dezbateri științifice aprinse pentru a redefini cine este mort...

_ Unul dintre modurile cheie prin care oamenii de știință ascultă extratereștrii amenințați...

_ Grupul mânuind steaguri naționaliste albe marșează pe drumul libertății din Boston...


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1361, afisate in 23 pagini.



ieri 20:52 _ TK