![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Preşedintele francez Emmanuel Macron numeşte o diplomată experimentată în postul de ministru de externe![]() Preşedintele francez Emmanuel Macron numeşte o diplomată experimentată în postul de ministru de externePreşedintele francez Emmanuel Macron a numit vineri o diplomată experimentată, Catherine Colonna, actuala ambasadoare la Londra, în fruntea diplomaţiei franceze, şi un susţinător fidel, Sebastien Lecornu, la Ministerul Armatelor, în timp ce miniştrii de finanţe, Bruno Le Maire, şi de interne, Gerald Darmanin, îşi vor păstra portofoliile, relatează AFP şi Reuters. În vârstă de 66 de ani şi ambasadoare în Regatul Unit din 2019, Catherine Colonna este abia a doua femeie care se va afla la timona Ministerului de Externe francez după Michele Alliot-Marie, în 2010. Diplomat cu experienţă, Colonna a fost de asemenea ambasadoare în Italia şi a deţinut posturi la Washington şi Bruxelles. Ea a exercitat şi funcţia de secretar de stat pentru afaceri europene timp de doi ani, începând cu 2005. În Franţa ea este mai degrabă cunoscută ca fosta purtătoare de cuvânt a lui Jacques Chirac, o poziţie pe care a deţinut-o timp de nouă ani, potrivit Agerpres.ro. Actualii miniştri de finanţe, Bruno Le Maire, şi de interne, Gerald Darmanin, îşi vor păstra portofoliile, a precizat secretarul general de la Palatul Elysee cu prilejul prezentării componenţei noului guvern. În acelaşi timp, fostul ministru al industriei Agnes Pannier-Runacher va prelua noul portofoliu pentru "tranziţia energetică", a anunţat Palatul Elysee. Printre ceilalţi membri ai guvernului condus de premierul Elisabeth Borne se află şi istoricul minorităţilor Pap Ndiaye, care va conduce Ministerul Educaţiei Naţionale, şi o franco-libaneză, Rima Abdul Malak, la Ministerul Culturii. Postul lăsat liber de Elisabeth Borne la Ministerul Muncii va fi ocupat de Olivier Dussopt, de 43 de ani, care va avea ca misiune implementarea creşterii vârstei de pensionare de la 62 la 65 de ani.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
10:47
_ Curs valutar, 28 iunie
08:46
_ in the press
ieri 20:50
_ Wimbledon Ziua 1 - Cine a spus ce
ieri 18:32
_ COMENTARIU Marius Oprea / Repere în USeRe
ieri 17:22
_ O tornadă rară ucide unul în Țările de Jos
ieri 17:11
_ Spain advances transgender rights bill
ieri 16:52
_ Mituri și fapte despre sforăit dezvăluite
ieri 15:52
_ Rusia expulzează 8 diplomaţi greci
|
Comentarii:
Adauga Comentariu