15:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ ONU, prima rezoluţie prin care cere un 'armistiţiu imediat' în Războul din Fâşia Gaza / SUA s-au abținut de la vot

ONU, prima rezoluţie prin care cere un 'armistiţiu imediat' în Războul din Fâşia Gaza / SUA s-au abținut de la vot

Secretarul general al ONU Antonio Guterres salută acest vot „foarte aşteptat” într-un mesaj postat pe X.

„Consiliul de Securitate al ONU tocmai a adoptat o rezoluţie foatrte aşteptată cu privire la (Războiul din Fâşia) Gaza, (prin) care cere un armistiţiu imediat şi eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor. Această rezoluţie trebuie să fie pusă în aplicare. Un eşec ar fi de neiertat”, scrie Antonio Guterres.

Rezoluţia a fost adoptată după ce Statele Unite s-au abţinut de la vot.

Rezoluția, prezentată de cei 10 membri aleși ai consiliului, este susținută de Rusia și China și de Grupul Arab de 22 de națiuni din cadrul Națiunilor Unite, potrivit Sky News.

Înainte de vot, au existat informații potrivit cărora prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a amenințat că va anula o vizită planificată la Washington dacă americanii nu se opun propunerii.

Vineri, Rusia și China au respins o rezoluție realizată de SUA care ar fi susținut „o încetare a focului imediată” în Gaza.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan

_ Nebunii �nnebuniți de �ncălzire globală aruncă supă la pictura Mona Lisa din Muzeul Luvru din Paris

_ Ciolacu, reacție după ce transportatorii români au fost atacați de fermierii francezi: 'Iertați-mă, sunt premierul României, întrebați-mă despre România!'

_ Cum să reduci consumul unei mașini. Care este viteza exactă pentru a economisi combustibil

_ Cristian Popescu deschide lista la europarlamentare: Amenințare pentru Maria Grapini!

_ Rareș Bogdan ia în derâdere propunerea PSD-PNL pentru Primăria Capitalei: 'Am înțeles că e doctor de dinți... nu de dinți, de genunchi'

_ Războiul din Ucraina, ziua 756. Canada oferă un nou ajutor Ucrainei în cadrul iniţiativei Cehiei

_ FOTO: Pompier irlandez căsătorit, tată de doi copii, în vârstă de 37 de ani, acuzat că a violat o femeie adormită, de 28 de ani, la hotelul din Boston, după parada de Ziua Sf. Patrick, în timp ce spunea „Știu că vrei asta”

_ Un cuplu paralimpic al echipei GB are medalii și pașapoarte furate de tâlhari după ce au concurat la Campionatele Mondiale de la Rio... cu perechea rămasă „zguduită” de incidentul șocant

_ CE publică bilanţurile pentru şase ţări, între care România

_ VIDEO | Scene jenante în ședința de consiliu local: Un ales PNL a uitat camera deschisă și a fost văzut pe WC de toată lumea

_ Când Statele Rogue îmbrățișează Crypto

_ Noul Ronnie Pickering? Momentul motociclistului de scuter împinge o femeie la pământ înainte de a conduce peste ea în timp ce prinde un alt bărbat de barieră într-o explozie șocantă

_ Van Gogh bate toate recordurile în Orsay cu aproape 800.000 de vizitatori

_ Oficialul OMS admite că pașapoartele pentru vaccin ar putea fi fost o înșelătorie

_ Ține cont de decalajul de gen: Studiul constată că femeile au cel mai puțin încredere în poliția din Londra

_ Situație dramatică în Tanzania: inundațiile și alunecările de teren din țară au ucis peste 150 de persoane

_ Bărbat este arestat după ce șoferul a fugit și a urcat pe trotuar și a doborât o fetiță de cinci ani de pe scuter

_ China aplica strategia "broaştei fierte", acuză comandantul armatei americane din regiunea Indo-Pacific

_ Regele Charles și regina Camilla ar putea lipsi de „nunta anului” a superbogatului Duce de Westminster, după ce s-au abătut când sora lui s-a căsătorit, scrie RICHARD EDEN

_ Hat-trick pentru El Kaabi şi victorie surprinzătoare a lui Olympiakos în deplasare la Aston Villa

_ DNA: Viceprimar al Braşovului, urmărit penal pentru abuz în serviciu

_ Universitatea din California acum discriminează în funcție de venitul părinților, educație

_ De la șmecheria taximetrului până la șmecherii din turul cu barca - călătorii dezvăluie cele mai grave escrocherii la care au fost victime

_ Actualizare: Adolescentul din Missouri, bătut cu brutalitate, are leziuni cerebrale severe – leziuni ale lobului frontal – și fractură craniului

_ 1 din 5 decese în SUA cauzate de boli de inimă

_ Criza apei zguduie Silicon Valley din India

_ Ciocniri urâte în Pakistan, în timp ce poliția antirevoltă trage cu gaze lacrimogene susținătorilor lui Imran Khan închiși în afara birourilor electorale - după ce partidul fostului premier a susținut că voturile naționale au fost „falcate”

_ Schimbare majoră la programările NHS la dentist, deoarece taxele vor crește cu 4% în câteva săptămâni (dacă puteți obține una, asta este!)

_ Atac cibernetic la mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară - DNSC: Este un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii

_ Cea mai periculoasă întrebare a anului 2024 - Ce se întâmplă dacă Kamala Harris nu este un idiot?

_ Moment dramatic Top Guns NATO interceptează avioane de război rusești deasupra Mării Baltice... apoi pleacă de la MAI MULTE avioane Putin la nordul Poloniei în timp ce Vladimir testează apărarea Occidentului

_ Webb dezvăluie ejecții uimitoare și structuri de CO în tânăra supernova a lui Cassiopeia A

_ Logodnicul lui Louise Thompson, Ryan Libbey, dezvăluie că s-a întors la spital pentru a patra oară, deoarece este readmisă la doar câteva săptămâni după șederea ei de 12 zile pentru colită ulceroasă

_ Magnatul de jucării sexuale lansează o luptă de 450.000 de lire sterline cu frații ei vitregi pentru conacul Berkshire al familiei.

_ Impozitarea câștigurilor nerealizate ar distruge economia SUA

_ What dog owners should know about leptospirosis

_ Prahova: Fostul director al Conpet Liviu Ilaşi a trecut la PSD, după ce a fost peste 20 de ani în PNL

_ Curtea Supremă a SUA refuză să audieze recursul lui Musk în legătură cu postările Tesla

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: „Chiar am pierdut războiul! Cum au putut fi atât de neglijenţi?”

_ Intrarea B la staţia de metrou Mihai Bravu este închisă timp de o săptămână

_ Boeing găsește o nouă problemă cu avioanele 737 Max după ce un muncitor a descoperit găuri greșite pe fuzelaj care ar putea duce la întârzieri la livrarea a 50 de avioane noi

_ De ce studierea microbiomului astronauților este crucială pentru a asigura succesul misiunilor în spațiul adânc

_ România ar putea atrage o investiţie de peste 40 mil. euro într-o fabrică de reciclare a bateriilor

_ WAGS s-a întors: Iris Law se alătură listei de modele și vedete pop care se întâlnesc cu fotbaliști - după ce un șir de Trei Lei s-au căsătorit cu iubitele lor din copilărie

_ Interviu complet �Let My People Go�: Dr. Walter Daugherity dezvăluie cum 35.000 de voturi ilegale au fost adăugate la totalul democraților �n alegerile din AZ și vulnerabilitatea masivă a �Senzorului Albert� din spate

_ Pistolarii din București au tras din nou: Un bărbat a fost împușcat, după un scandal plecat de la femei

_ Bodyguardul celebrității - ai cărui clienți de top includ Michael Jackson și Kendall Jenner - dezvăluie cum sunt cu adevărat vedetele în spatele ușilor închise și pentru cine nu ar lucra NICIODATĂ

_ Kevin Spacey „a făcut plăcere urmărind scena sângeroasă a aterizării în Normandia în Salvarea soldatului Ryan”, susține fostul prieten și actor într-un documentar bombă Channel 4 Spacey Unmasked

_ Oamenii de știință declanșează mini-cutremurele în laborator

_ Vulcanul din Islanda încă aruncă lavă, după o lună

_ Suedia consideră că incidentul de la ambasada Israelului ar putea fi o acţiune teroristă

_ O privire în vasul de gătit: Mâncarea arse rămâne un document despre pregătirea alimentelor veche de 5.000 de ani

_ Analiză ANOSR despre căminele studenţeşti: Un loc în sala de lectură la 8 studenţi cazaţi

_ Donald Trump și Melania îl încurajează pe fiul lui Barron la absolvirea liceului în Florida, după ce fostul președinte a fost suspendat în justiție pentru ca acesta să poată participa

_ „Animale mici, frumoase și complet necunoscute”: oamenii de știință cetățeni descoperă noi gândaci din pădurea Borneo

_ Actorul Matthew McConaughey spune că „Există un proces de inițiere” la Hollywood

_ Acestea sunt cele mai periculoase țări din lume

_ Transfăgărăşanul ar putea rămâne deschis circulaţiei tot anul. Au început discuțiile la nivel guvernamental

_ Ludovic Orban, dezlănțuit într-o conferință: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă 'sunt mai proști decât prevede legea'


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 82, afisate in 2 pagini.