![]() Comentarii Adauga Comentariu Cum îți poate salva viața monitorizarea tensiunii arteriale![]() Cum îți poate salva viața monitorizarea tensiunii arterialeBolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial, dar și în România, iar hipertensiunea arterială este, alături de boala cardiacă ischemică, o importantă problemă de sănătate publică. La 17 mai este marcată anual Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale. Anul acesta, mesajul este unul simplu și direct: măsurați-vă tensiunea arterială, controlați-o și trăiți mai mult! Hipertensiunea arterială este o creștere a presiunii sângelui peste valorile normale (140/90 mm Hg sau mai mult), iar lipsa controlului tensiunii arteriale poate duce în timp la dezvoltarea de afecțiuni multisistemice grave: boli cardiovasculare severe (infarct miocardic, insuficiență cardiacă) accidente vasculare ischemice sau hemoragice, boală cronică de rinichi și altele. Hipertensiunea arterială este o afecțiune cronică și în general asimptomatică, iar simptomele apar la valori foarte ridicate sau în urma unor creșteri bruște. Printre semnele și simptome descrise de pacienții se numără: durerea de cap, amețeala, epistaxisul, palpitațiile. Controlul tensiunii arteriale prin tratament non-farmacologic și medicamentos reduce riscul de evenimente cardiovasculare și mortalitatea cu până la 40%. Un număr mare de decese pot fi prevenite anual prin îmbunătățirea controlului tensiunii arteriale. Stabilirea diagnosticului de hipertensiune arterială necesită însă măsurători repetate ale tensiunii arteriale și monitorizarea ambulatorie sau automonitorizarea la domiciliu pe o perioadă mai lungă de timp. Măsurile pentru prevenirea riscurilor asociate hipertensiunii arteriale includ: adoptarea unui stil de viață sănătos, evitarea consumului de alcool, oprirea fumatului, efectuarea de activitate fizică zilnică, scăderea ponderală sau menținerea unei greutăți normale, reducerea aportului de sare și regimul alimentar cu aport redus de grăsimi saturate. Uneori, însă, aceste măsuri nu sunt suficiente pentru reglarea tensiunii arteriale, în special la pacienții vârstnici sau care suferă de boli asociate precum diabetul zaharat și atunci se impune asocierea tratamentului medicamentos, recomandat de medicul cardiolog după o atentă evaluare. La SANADOR, prețuim sănătatea inimii și suntem mereu aproape de nevoile și așteptările pacienților, pentru că fiecare bătaie a inimii contează. Pentru evaluarea riscului cardiovascular, pacienții pot accesa o gamă completă de proceduri și investigații: consult de specialitate, electrocardiogramă, eocardiografie transtoracică sau transesofagiană, ecografie Doppler vasculară, ecocardiografie de stres, teste funcționale – test de efort ECG pe covor rulant, monitorizare ambulatorie Holter ECG 24-48 de ore, monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale, analize de laborator. În cadrul Departamentului de Cardiologie Intervențională din Spitalul Clinic SANADOR, salvăm inimi, fără bisturiu! Prin îmbinarea cu succes a experienței medicale cu tehnologia de înaltă performanță, abordăm o gamă complexă de proceduri minim invazive pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor cardiovasculare: coronarografii, angioplastii cu balon și stent, cateterism cardiac, arteriografii periferice, alături de proceduri avansate de electrofiziologie pentru tulburările de ritm și de conducere. Spitalul Clinic SANADOR este singurul din România dotat cu două angiografe ultraperformante de ultimă generație, Philips Azurion 7. Atunci când sunt necesare intervenții de chirurgie cardiovasculară, este bine să știți că la Spitalul Clinic SANADOR majoritatea intervențiilor de chirurgie cardiovasculară se realizează prin tehnici minim invazive, cu spitalizare redusă și recuperare postoperatorie rapidă, de medici cu experiență operatorie bogată.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:12
_ TREBUIE CITIT
ieri 21:12
_ IMAGINA ACESTA
ieri 21:12
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 21:12
_ THRILLERE PSIHO
ieri 21:12
_ CONTEMPORANĂ
ieri 21:12
_ DEBUTĂ
ieri 19:18
_ Imagine: Craterul Tenoumer, Mauritania
ieri 18:06
_ How a lugworm could help organ transplants
ieri 15:42
_ Thrifty Queen conduce calea tăind înapoi!
ieri 15:13
_ Explicarea cercetării modificării genetice
ieri 15:12
_ „Pandemia în umbră” a violenței domestice
ieri 15:12
_ Ar putea un Neanderthal să mediteze?
ieri 13:01
_ Arhitectura cozii conduce sperma înainte
ieri 12:56
_ CFR scumpește biletele de la 1 iulie
ieri 12:27
_ Mihai Butean a semnat cu FC Hermannstadt
ieri 10:56
_ NATO lansează un Fond de inovare
ieri 10:41
_ Curs valutar, 30 iunie
|
Comentarii:
Adauga Comentariu