![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ghid naţional de bune practici pentru etichetarea produselor din carne de pasăre![]() Ghid naţional de bune practici pentru etichetarea produselor din carne de pasăreAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Uniunea Crescătorilor de Păsări din România au adoptat un Ghid de bune practici în etichetarea şi publicitatea cărnii de pasăre. Documentul are drept scop explicitarea cadrului legal în vigoare, astfel încât informaţiile furnizate pe ambalajul produselor să nu inducă în eroare consumatorul şi să ajute producătorul în înţelegerea prevederilor legii cu privire la acest aspect. „Este un prim pas important pentru această industrie şi pentru activitatea operatorilor economici, în general. Este nevoie de câte un ghid pentru fiecare dintre ramurile controlate de către oricare dintre autorităţi. Cum şi în religie există un decalog al poruncilor, şi în activitatea economică trebuie să existe o sumă de reguli obligatorii. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă elaborarea acestui document şi îl voi considera un exemplu ce trebuie urmat”, a spus Horia Constantinescu, preşedintele ANPC. Ghidul conţine toate detaliile referitoare la etichetare, de la menţiunile obligatorii, până la lista ingredientelor sau categoriilor de ingrediente, cantitatea netă, data durabilităţii minimale, denumire, detalii de informare-caracterizare, ţară de origine. Totodată, sunt luate în calcul diferite tipuri de produse: în stare proaspătă, congelate sau care au suferit modificări mecanice (carne tocată, de exemplu). Potrivit ANPC, în acest mod, operatorii economici angrenaţi în producerea, importul sau comercializarea cărnii de pasăre şi a produselor din carne de pasăre se pot coordona permanent cu prevederile documentului agreat, astfel încât să fie eliminate de pe piaţă erorile de etichetare, în ceea ce priveşte această categorie de produse, asigurându-se astfel respectarea legii şi, implicit, a drepturilor consumatorilor.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:54
_ Puteți supradoza cu vitamina D
ieri 22:54
_ Acum Lurpak se apropie de ZECE pe pachet
ieri 20:54
_ Video: De ce nu avem încă sânge sintetic?
ieri 20:54
_ Gripa aviară: Trecut, prezent, viitor
ieri 17:49
_ (VIDEO) Incendiu filmat cu o dronă
|
Comentarii:
Adauga Comentariu