10:37
Comentarii Adauga Comentariu

_ ING trece la cardurile din plastic reciclat

ING trece la cardurile din plastic reciclat

ING Bank va începe tranziţia portofoliului de carduri către o alternativă sustenabilă şi prietenoasă cu mediul, din plastic reciclat, începând cu luna septembrie a acestui an, iar astfel, banca va reduce amprenta de carbon a cardurilor nou-emise cu 75%, dar şi energia necesară pentru a le produce cu 54%, se spune într-un comunicat al băncii.

Procesul de tranziţie va avea loc etapizat şi se va aplica doar cardurilor nou-emise pentru a evita risipa stocului existent şi pentru a permite încheierea ciclului de viaţă al celor care se află în posesia clienţilor şi încă sunt în termen. Primele carduri vor fi emise pentru clienţii retail ai băncii, unde momentan se concentrează peste 70% din cele 2,5 milioane de carduri din portofoliul ING.

"Implementarea iniţiativelor de sustenabilitate în ING se îndreaptă în trei direcţii: propriile operaţiuni, produsele şi funcţionalităţile pe care le oferim clienţilor şi implicarea noastră în comunitate. Trecerea către cardurile prietenoase cu mediul le înglobează pe primele două deoarece reducem amprenta proprie de carbon şi oferim clienţilor un produs responsabil faţă de mediu în acelaşi timp. Deşi suntem entuziasmaţi să punem produsul pe piaţă, menţionăm că înlocuirea prematură a cardurilor nu ajută mediul, ci dimpotrivă. De aceea, recomandăm clienţilor să aştepte până la expirarea cardului existent până ce-l vor înlocui cu cel din plastic reciclat", a declarat Roxana Petria, Tribe Lead Customer Engagement ING Bank România.

Noile carduri prietenoase cu mediul vor păstra designul caracteristic ING şi vor avea un conţinut de cel puţin 90% PVC reciclat (rPVC), care provine din diferite industrii precum ambalaje, imprimare, ferestre sau industria auto. Deşi este un material reciclat, el oferă aceeaşi durabilitate şi calitate cardurilor bancare ce vor fi produse.

Din august 2021, ING Bank România oferă deja o variantă de plată prietenoasă cu mediul: cardurile virtuale. De la lansarea acestora în toamna lui 2021, clienţii au emis peste 90.000 de carduri virtuale, lucru se traduce în peste 453 de kilograme de plastic economisite şi aproximativ 6 tone de CO2 care nu au fost emise. Clienţii băncii pot emite un card virtual direct din aplicaţia de internet şi mobile banking ING Home'Bank, 100% online, şi îl pot utiliza pe loc pentru plăţile cu telefonul sau online.

Tranziţia către cardurile din plastic reciclat se alătură altor măsuri luate de către ING Bank pentru a-şi reduce amprenta de carbon în propriile operaţiuni. Printre acestea se numără sediul central aflat într-o clădire certificată BREEAM Outstanding care utilizează 100% energie verde, implementarea unui sistem de management al deşeurilor şi al reciclării în sediu sau tranziţia flotei proprii de maşini, ce are în prezent peste 60% din vehicule electrice şi hibride.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,4 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, şi singura bancă cu creştere organică, fără achiziţii de portofolii de clienţi sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ar putea fi epoca antebelică?

Expertul în somn dezvăluie de ce nu este rău să te uiți la telefon înainte de culcare - și dezvăluie mai multe mituri comune

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Brooks Koepka RENUNȚĂ turneul PGA al golfului pentru a se alătura seriei de golf LIV, care învârte bani din Arabia Saudită

_ „Probabil că se urăște pe ea însăși:” Momentul Karen distruge nunta vecinului tund-i gazonul

_ Cel mai recent Insula Iubirii 2022: Amber și Ikenna își iau rămas bun de la vilă în urma unui dublu dumping

_ Studiul constată că locuitorii locuințelor publice se confruntă cu niveluri mai ridicate de poluare a aerului

_ Boris Johnson promite să rămână ferm pe fondul avertismentelor privind spirala salariilor, pe măsură ce mai multe sindicate amenință cu acțiuni suplimentare

_ Dame Deborah James, 40 de ani, dezvăluie că Andrex va pune detalii despre cancerul intestinal pe ambalajele din hârtie igienică

_ Mama a cărei aniversare a 50 de ani a izbucnit într-o ceartă dezvăluie cum a fost „bătută cu pumnul în sâni”

_ Câștigătorul lui Oaks de marți dorește să devină prima puincă care câștigă Curragh Classic în 28 de ani

_ Harry Maguire se pregătește să rămână la Manchester United, dar ar putea pierde căpitania

_ Fostul concurent �X-Factor� Tom Mann dezvăluie că logodnica lui a murit �n ziua nunții lor

_ Procurorii revin: Primar PSD reținut pentru 24 de ore

_ Câștigătorul American Idol Scotty McCreery și soția Gabi dezvăluie că așteaptă primul lor copil

_ Umilit de patronul lui CSU Craiova, Laurenţiu Reghecampf a plecat din România: Va antrena fosta echipă a lui Marian Aliuţă şi Adrian Neaga

_ Faith Hills își etalează corpul în formă într-o fustă moale și top din dantelă la un eveniment din Londra

_ FA recunoaște că trebuie să plătească cluburile pentru a găzdui meciurile feminine de la Euro 2022

_ Școala publică din Arizona include un formular de admisie medicală pentru terapia hormonală care afirmă sexul �n dosarele studenților

_ Turcia încearcă să rezolve criza cerealelor ucrainene printr-un coridor în Marea Neagră. Erdogan trimite o delegaţie în Rusia

_ Cu războiul la granițe, românii dau buzna în Armată: Ministrul Dîncu anunță că doritorii sunt mai mulți decât locurile disponibile

_ Autorităţile din Malawi au probleme cu braconajul pentru fildeş. Sute de elefenţi vor fi transportaţi într-un loc mai sigur

_ Îmbrățișează o siluetă supradimensionată cu un blazer Balenciaga precum Kylie Jenner

_ Joy Corrigan modelează o ținută de vară pe un acoperiș al hotelului Beverly Hills

_ VIDEO Proiect de lege: Interzicerea demolării bisericilor

_ Pe măsură ce criza alimentară globală se profilează, Sri Lanka oferă o poveste de avertizare

_ Ucraina şi Ungaria au convenit asupra cooperării energetice. Zelenski i-a mulţumit lui Viktor Orban pentru susţinerea statutului de candidat la UE

_ Valul de căldură din 2021 a creat „furtuna perfectă” pentru moartea crustaceelor

_ Claudia Winkleman are un eyeliner greu și o franjuri groase la cina Paramount+

_ Nicuşor Dan: 'Clotilde Armand intenţionează să contribuie financiar la reabilitarea buclei de tramvai de pe Bulevardul Aerogării'

_ Pivac insistă că Țara Galilor se bucură de provocarea de a înfrunta Africa de Sud în propria curte

_ Cum se explică exodul forţei de muncă din industria textilelor

_ Țările bogate au rămas imune la restricțiile impuse în pandemie: isteria cumpărăturilor a ocolit Germania și Elveția

_ Președintele Finlandei şi-a exprimat îndoiala că disputa asupra NATO cu Turcia se va rezolva în următoarele săptămâni

_ Lisa Vanderpump fermecă internetul cu o postare a nepotului ei adorabil, Teddy, în clipa de Ziua Tatălui

_ Jane Seymour, 71 de ani, a purtat o rochie plină de farmec cu pene la Festivalul de Televiziune de la Monte-Carlo

_ Adrian Grenier si Jordan Roemmele ELOPE in Maroc cu 'snur pentru inele' in vacanta

_ Jase și Jep Robertson din Duck Dynasty descoperă bogățiile pierdute de mult în Duck Family Treasure de la Fox Nation

_ Fanii reclamă „dezgustător” și „destul de șocant” cu regretatul Shane Warne

_ Griff poartă un crop top ciudat crem, în timp ce Sam Fender poartă o cămașă în carouri la concertele de la Glastonbury

_ Pe măsură ce marile probleme continuă să se confrunte cu Lewis Hamilton, ar trebui să se retragă și să conducă spre apus?

_ John McEnroe despre atacul de panică al lui Răducanu de la Wimbledon și de ce Andy Murray este un candidat serios

_ Jennifer Lopez își evidențiază talia sveltă în pantaloni ajustați în timp ce îl vizitează pe logodnicul Ben Affleck

_ DEZVOLTARE: Senatorii ajung la un acord final cu privire la controlul armelor � ar putea vota săptăm�na aceasta

_ Margot Robbie ca Barbie PRIMA UITARE: Actrița se transformă în emblematica păpușă Mattel

_ Jessie Wallace își exprimă „regret” și este avertizată de șefii BBC după arestare pentru presupusă agresiune

_ Natasha Bassett face un crop top în timp ce actrița Elvis celebrează trei generații de Presley

_ Netflix dezvăluie cele mai vizionate filme ale sale VODATĂ, cu proiectele lui Ryan Reynolds care strâng vizionările

_ Emma Raducanu apelează la fostul antrenor de tineret de încredere pentru a o ghida către succes la Wimbledon

_ Insula Iubirii 2022: Amber și Ikenna sunt amândouă DUMPATE brutal

_ Starul OnlyFans, Gabrielle Epstein, își arată decolteul amplu și abdomenul ireal în lenjerie de dantelă

_ Regatul drogurilor luptă să rămână în Marea Britanie PATRU ANI după ce Ministerul de Interne a ordonat deportarea în Somalia

_ Simon Cowell îi transmite condoleanțe lui Tom Mann de la X Factor după ce logodnica lui Danielle a murit

_ Gabrielle Epstein își arată decolteul amplu, abdomenul tonifiat în lenjerie de dantelă

_ Alegeri CSM - Candidații și procedura de alegere

_ În timp ce milioane de britanici suferă în greva feroviară, 25 de parlamentari de stânga își sfidează partidul alăturându-se liniilor de pichet

_ SARAH VINE: Înotul a avut sens... dar războiul împotriva femeilor este încă în fugă

_ Reacţia poliţiei în atacul armat la şcoala primară din Texas a fost un 'eşec absolut', denunţă în audieri un oficial local

_ Studentul care ar mânca fast-food la FIECARE masă pierde șase pietre într-un an

_ Un document HBO o descoperă pe Beatrice Six: a mărturisit în mod greșit viol și crimă, convinsă de psiholog


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 198, afisate in 4 pagini.



ieri 21:08 _ UNDE DE ȘOC