12:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bigotti devine partener fashion al FRF și va asigura ținuta oficială a primei reprezentative

Bigotti devine partener fashion al FRF și va asigura ținuta oficială a primei reprezentative

Durata parteneriatului va fi cel puțin până la finalul anului 2027, marcând un angajament pe termen lung între cele două părți. Brandul Bigotti va aduce în prim plan stilul și eleganța inconfundabile pentru care este recunoscut, reprezentând astfel o adiție deosebită la imaginea echipei naționale în anul în care tricolorii revin la Campionatul European.

Evenimentul în care a fost oficializat parteneriatul a avut loc la Casa Fotbalului, în sala ”Ioan Chirilă”, în prezența președintelui FRF, Răzvan Burleanu, a Directorului de vanzari Bigotti, George Olteanu si a Directorului Corporate Bigotti, Alina Dinu.

„Eleganța și rafinamentul Bigotti, unul dintre liderii de piață din România, vor îmbrăca echipa noastră națională. Acest parteneriat reflectă angajamentul nostru pentru excelență, dar și sprijinul pentru industria locală. Mă bucur că un brand național de succes recunoscut pentru calitatea și stilul său ireproșabile își dorește să-i susțină pe tricolori. Suntem încrezători că această colaborare va contribui la creșterea vizibilității și promovării echipei naționale, consolidându-ne poziția în inimile suporterilor.” Răzvan Burleanu, Președinte FRF

"Suntem extrem de incantati sa anuntam semnarea acestui parteneriat intre Bigotti si Federatia Romana de Fotbal. Aceasta colaborare marcheaza nu doar o uniune intre doua entitati puternice, ci si un pas hotarat catre performanta si excelenta in lumea modei masculine si a sportului. Acest contract este o dovada a angajamentului nostru pe termen lung si a increderii noastre in potentialul unei colaborari de succes." George Olteanu, Director de vanzari Bigotti

Brand emblematic pentru moda din Romania, Bigotti si-a creat o reputatie proeminenta, impunandu-se in ultimii aproape 30 de ani prin inovatie, inalta calitate si o preocupare constanta pentru armonizarea elegantei rafinate si a tendintelor actuale, orientate spre confort si expresie autentica. Prin diversitatea colectiilor din portofoliul sau, de la tinutele de ceremonie la piesele smart, casual si accesorii, Bigotti promoveaza un stil elaborat inconfundabil, care militeaza pentru recuperarea elegantei impecabile, integrand in acelasi timp prospetimea unei viziuni moderne originale in care sa se regaseasca fiecare barbat, indiferent de varsta sau tipologie.

Sursa Foto : Bigotti.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Ce mă face să mă vânătăi atât de ușor de la cea mai mică lovitură? ÎNTREBĂ-I pe Dr. MARTIN SCURR

_ Oamenii de știință dezvoltă o platformă de imprimare cu picături de înaltă precizie pentru screeningul fenotipului cu o singură celulă

_ Biciul majorității Camerei, Tom Emmer, solicită o anchetă de etică asupra lui Ilhan Omar

_ Blocarea fertilizării malariei cauzatoare de paraziți deschide noi uși în eforturile de eradicare

_ Guvernul cubanez a cerut ajutorul Programului Alimentar Mondial pentru a putea furniza lapte praf copiilor din ţară

_ Bătălia pentru a fi alegerea vicepreședintelui lui Donald Trump: Daily Mail dezvăluie ceea ce caută fostul președinte și pe cine ar putea alege

_ NEOCON NIKKI obține un nou loc de muncă: Haley se alătură grupului de reflecție WARHAWK | Dincolo de titluri

_ Coșmarul electoral din Rishi continuă: conservatorii pierd controlul asupra mai multor consilii adevărate

_ O explozie masivă lasă o casă din Virginia complet incinerate și provoacă tremurarea pământului – un pompier a murit și alți 11 au fost răniți (VIDEO)

_ GENOCID JOE? Cei mai mari donatori ai lui Biden finanțează și protestele �mpotriva Israelului, arată o analiză

_ De ce crește UE presiunea asupra melonilor în Italia?

_ Patru bărbaţi, răniţi după ce două maşini s-au ciocnit - Trei dintre victime au fost încarcerate

_ Doi argeşeni, reţinuţi după ce ar fi furat motorină din camioane parcate pe Valea Oltului

_ împușcătură în Hackney: bărbat explodat într-un atac cu armă care a văzut-o pe o fată nevinovată, de nouă ani, rămasă în stare critică după ce a fost prinsă în focul încrucișat, a fost închis pentru un atac cu acid la doar câțiva metri distanță.

_ Gândaci în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Botoșani / Inspectorii DSP au intrat pe fir - ce alte nereguli au descoperit

_ Accident cu patru maşini în Buzău: O femeie a fost rănită

_ IRLANDA PENTRU IRLANDEZI: Dublin vede un protest uriaș �mpotriva imigrației �n masă � Partidul Sinn Fein, aflat la guvernare, dezvăluit de mulțime drept �trădători�

_ Cinci schimbări în lotul naționalei României pentru meciul cu Belgia din Rugby Europe Championship

_ Furnizorul auto Continental, prezent şi în România, va concedia peste 7.000 de angajaţi

_ Google întrerupe temporar funcţia de generare a imaginilor AI, Gemini, după critici privind inexactităţile în reprezentarea figurilor istorice

_ Piețele pot absorbi riscurile geopolitice, până la un punct

_ Thug căruia i sa interzis să vorbească cu orice femeie pentru că și-a urmărit fosta iubită riscă închisoare

_ Tot iadul izbucnește la UCLA în timp ce protestatarii marxişti se luptă cu poliţiştii

_ Oamenii de știință indică calea de a avansa în conservarea și restaurarea pajiștilor cu ierburi marine

_ Rusia a început să folosească arme chimice în Ucraina? Anunțul făcut de Organizaţia pentru Interzicerea Armamentului Chimic

_ După tentativa de asasinat a premierului Slovaciei, unii oficiali europeni sunt ameninţaţi cu moartea. Cine sunt vizaţii

_ Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

_ Mircea Geoană amenință cu alegeri anticipate în cazul în care AUR ar urma să dea premierul: Dacă Becali preia, discutăm

"Bilderberg" - "Black Rock" - "Merz" sau Cum se pune un Cancelar în Germania? Ca și Angela Merkel, Friedrich Merz a fost chemat să dea raportul la Reuniunea Grupului Bilderberg înainte de a deveni Cancelar

_ Dezvăluit: Scolărică care a torturat și ucis un pensionar i s-a dat o nouă identitate și trăiește ascunsă - după cum se vede că complicele ei adolescent este din nou în stradă după ce a fost eliberat din închisoare

_ De la cea mai recentă revenire a lui Kate la viața lui Harry și Meghan în LA: Citiți integral întrebările și răspunsurile noastre cu editorul Royal Mail REBECCA ENGLISH

_ Cât de bogat este medicul cu care PSD și PNL vor să câștige Primăria Capitalei? Are nu mai puțin de 25 de conturi bancare

_ De ce sunt emise avertismente înainte de eclipsa totală de soare de luna viitoare

_ România, subiect de discuție la NASA: ce au surprins sateliții pe 12 aprilie deasupra zonei unde râul Olt se întâlnește cu Dunărea

Nicușor SOROS Dan insinuează că și Georgescu trebuie interzis : "Hotararea Curții Constitutionale in cazul Sosoaca e legitima jutidic" Sa mori tu, neobolsevicule? Este cea mai odioasă interzicere din istoria României Moderne după cea a anulării alegerilor

_ Taco Bell închide toate sălile de mese din Oakland, California din cauza infracțiunilor – va oferi doar serviciu de transport fără numerar

_ US Today Show face o gafă incomodă a Regelui Charles, în timp ce subtitrarea spune că urmează să fie supus unei „operații pentru prostituate”

_ Thomas Kingston, soțul Lady Gabriella Windsor, a murit la conacul de 3 milioane de lire sterline al părinților săi din Gloucestershire - deoarece poliția spune că „nu există circumstanțe suspecte”, iar familia regală îl plânge pe erou de război

_ Uită de orez! Trucul iPhone vă va salva dacă vreodată scăpați telefonul în apă - și funcționează chiar și pe AirPods

_ Rezultatele alegerilor locale 2024 ÎN DIRECT: Sadiq Khan CÂȘTIGĂ al treilea mandat ca primar al Londrei, bătălia din West Midlands merge într-o renumărătoare, când Andy Burnham este reales la Manchester

_ Israel pregăteşte o altă ofensivă majoră: Netanyahu a ordonat armatei să planifice evacuările din Rafah

_ Cei doi bătrâni găsiţi decedaţi în Câmpeniţa ar fi murit de frig şi intoxicaţie cu monoxid de carbon

_ Creșterea vârstei de pensie de stat la 71 de ani ar fi o lovitură brutală pentru oamenii săraci și bolnavi, spune ROS ALTMANN

Cazul Le Pen, ineligibilitate și executare provizorie: ce spune cu adevărat legea

_ Audierea lui Red Bull asupra șefului echipei Horner se încheie fără decizie

_ Procesul Culling vs. Raffensperger: Dovezi privind vulnerabilitățile aparatelor de vot și problemele electorale din 2020 din județul Fulton, introduse în dosarul federal

_ FOTO-VIDEO Rogozin îl compară pe șeful Pentagonului cu o gorilă: 'Maimuțelor ar trebui să li se spună maimuțe!'

_ Primar și candidat pentru un nou mandat, suspendat din funcţie după ce a fost arestat preventiv pentru corupție

_ Primarul Parisului se confruntă cu respingere din cauza zonei fără mașini a Turnului Eiffel

_ CHIAR PENTRU: Senatorul Joe Manchin a părăsit oficial Partidul Democrat în urma verdictului de vinovat al lui Trump

_ Dave Myers a murit: Partenerul de dans „Heartbroken” Karen Hauer și Paul Hollywood conduc omagiile aduse iubitului prezentator TV Hairy Bikers după moartea sa la vârsta de 66 de ani

_ Noile "linii roşii" ale NATO: în ce situaţie ar fi trimise trupe occidentale în Ucraina / Flancul estic al Alianţei, inclusiv România, joacă un rol important împotriva Rusiei

_ Clinica de Stomatologie SANADOR asigură pacienţilor accesul la servicii personalizate pentru prevenţia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor dentare şi gingivale

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Îmbunătățirea relațiilor între magistrați și avocați: O masă rotundă pentru promovarea dialogului și a colaborării

_ O femeie moare prin eutanasiere după o luptă de ani de zile pentru o „moarte demnă”

_ Acuzații explozive lansate de serviciul secret militar ucrainean: 'Iranul și Hezbollahul antrenează operatori ruși de drone în Siria'

_ Probleme mari pentru Donald Trump: a rămas fără bani. Averea sa ar putea fi pusă sub sechestru


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 104, afisate in 2 pagini.