11:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ Stanciu: Pot spune că este cea mai bună atmosferă pe care am prins-o la naţională şi cel mai unit grup - De ce l-a contrazis selecţionerul Iordănescu

Stanciu: Pot spune că este cea mai bună atmosferă pe care am prins-o la naţională şi cel mai unit grup - De ce l-a contrazis selecţionerul Iordănescu

"Un moment greu am simţit după meciul cu Israel, dar ne-am revenit bine după discuţiile cu staful şi la trei zile ne-am revenit cu Kosovo. Cred că oricine poate da un gol superb, dar nu e asta important. Sincer, prefer să câştigăm cu un gol urât. Avem discuţii mereu, aproape zilnic, nu doar când ne reîntâlnim, aş prefera să le ţinem între noi. Cred că este un moment în care nu mai e nevoie de multe discuţii motivaţionale, pentru că grupul a crescut enorm, ştie ce vrea şi trebuie să reprezentăm tricoul cât mai bine. În 2016, doar ce apucasem să debutez la naţională, atunci emoţiile şi trăirile erau mai mari ca acum. Dar au trecut 8 ani, m-am maturizat din toate punctele de vedere, poate le voi vorbi şi colegilor, pentru că un CE e cu totul alt nivel. I-am urmărit, i-am analizat bine, cred că este mai important să ne focusăm pe noi şi pe ce avem noi de făcut. Peste 2 zile se vor face 8 ani de când am debutat şi personal pot spune că este cea mai bună atmosferă păe care am prins-o şi cel mai unit grup", a spus Stanciu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat ce păree are despre selecţionerul Edward Iordănescu, care stătea alături de el la conferinţa de presă, Stanciu a răspuns: "Calificarea i se datorează 90 la sută lui Edi Iordpnescu, prin ideile aduse, prin modul în care ne tratează şi disciplina impusă, dar şi prin relaţia cu noi. Sper să rămână cu noi mulţi ani. Pentru turneul final ne dorim să ieşim din grupe".

Edi Iordănescu a intervenit şi a spus că proporţia e invers, e meritul jucătorilor 90 la sută şi 10 la sută a stafului tehnic. "Ei sunt actorii principali".

Stanciu a continuat şi a spus că a fost surprins de filmul care va apărea cu echipa naţională, dar a fost o surpriză frumoasă. "Am fost surprins când am aflat, dar a fost o surpriză frumoasă, probabil de multe momente nu-mi aduc aminte".

Naţionala României joacă, vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, un meci amical cu Irlanda de Nord, iar marţi va evolua cu echipa Columbiei, la Madrid.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Shell înregistrează profituri în scădere pe măsură ce veniturile scad

_ Jurgen Klopp: Partea bună a unei prestaţii foarte proaste este că poţi juca mai bine

_ Viitoarele cresc după 4 zile consecutive de pierderi

_ Două noi proiecte de infrastructură ale Universității de Vest din Timișoara (UVT), cu o valoare totală de peste 12,5 milioane euro, acceptate pentru finanțare p

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ RUPTĂ: Președintele Trump răspunde la �nregistrările CIA divulgate care pretind că �nalți oficiali i-au ascuns informații (VIDEO)

_ În cursa pentru funcția de procuror general au rămas patru candidați

_ Imigrantul ilegal poate purta arme: judecător federal

_ Colaborarea BREAD caută fotoni întunecați folosind o antenă antenă coaxială

_ Can you grow wedding flowers yourself? How to make a beautiful big day bouquet from your own garden

_ AUR trage și ultimul cartuș, în tentativa de a bloca comasarea alegerilor: Avocatul Poporului, chemat să intre în joc

_ Soțul înșelat și iubitul său căsătorit au plătit pentru ca un comerciant să fie ucis într-un atac brutal din 1981, astfel încât să poată fi împreună, potrivit procesului

_ Ce să știți despre primarele prezidențiale din Michigan de astăzi

_ Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

_ Ultima oră! Procurorii cer reținerea lui Dan Ilie Morega

_ Arcada Galaţi anunţă venirea unui internaţional egiptean

_ Astronomii descoperă o nouă exoplanetă de mărimea lui Saturn

_ Proiectul artistic „Miopie istorică” face al doilea pas la Călăraşi

_ Un incendiu în casă ucide un bărbat în vârstă de 60 de ani și îi lasă pe alți doi, inclusiv un copil, la spital după ce infernul s-a aprins în miezul nopții

_ Autocarul lui Real Madrid, implicat într-un accident pe autostradă în drum spre meciul cu Leipzig

_ Biserica Luterană Germană interzice membrii AfD din comitete și numește partidul „anti-uman”

_ Boris Becker nu mai este antrenorul lui Holger Rune

_ Mass-media de masă care denatura statisticile criminalității pentru a-l proteja pe Biden

_ Potop în China - Sudul țării a fost plasat sun alertă roșie

_ Momentul în care o femeie cu trotineta electrică se izbește de bunica în vârstă de 67 de ani

_ Medicii dezvăluie exact ce înseamnă când pipiul tău devine maro, roșu, verde și chiar ALBASTRU

_ Care este cel mai devreme s-ar fi putut forma luna?

_ Xavi anunță plecarea de la FC Barcelona la 30 iunie

_ Un școlar autist non-verbal, în vârstă de 11 ani, a murit de sepsis, după ce personalul spitalului l-a marcat „necooperant și dificil”, a spus ancheta.

_ Conor McGregor dobândește recordul de plată de 5,5 milioane de dolari pentru The Rock pentru a deveni cel mai bine plătit actor pentru prima dată... de la Mike Tyson la Ronda Rousey, care a trecut de la sport la filme și cât au câștigat la debut?

_ Salvamont România: 33 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

_ Everestul miroase urât: de vină sunt excrementele alpiniştilor

_ Real Madrid, cele mai mari venituri din fotbal în sezonul 2022-2023

_ Ultimele informaţii furnizate de AEP privitoare la alegerile prezidenţiale

_ Repetiția generală pentru Parada Militară Națională, reprogramată

_ RUPTĂ: Iată senatorii GOP care nu l-au susținut pe Matt Gaetz pentru procurorul general

_ Secretarul de stat al SUA s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu în Israel

_ Prezicerea următoarei explozii de supernovă: noi simulări dezvăluie fizica izbucnirii șocului supernovei

_ Noua pitică maro excentrică masivă descoperită

_ Cum ar putea limita decizia Curții Supreme privind imunitatea cauzelor împotriva lui Trump

_ Praful de diamant ca o alternativă potențială la agentul de contrast gadoliniu în imagistica prin rezonanță magnetică

_ Pompieri cu bărci și scafandri caută joi seara o persoană căzută în canalul Bega

_ THE CANNY COOK: Orez cu roșii la cuptor cu halloumi

_ Criză de proporții în Spania: Pedro Sanchez este la un pas de demisie, după o anchetă împotriva soției sale

_ Polițiștii arestează protestatari la Universitatea Columbia pentru tabăra de „solidaritate cu Gaza” de câteva zile

_ Adolescent reţinut după ce şi-a agresat, în mod repetat, un coleg de liceu

_ Japan Moon Lander adormit după ce a supraviețuit nopții lunare

_ Alegătorii din județul California de Nord sunt pe cale să aprobe beneficiarii de asistență socială pentru testarea drogurilor

_ Alertă - Cutremur de peste 4 grade Richter în România

_ Războiul medaliilor de la Jocurile Olimpice a fost tranșat într-un meci în care o româncă a devenit campioană olimpică

_ Un dulap de iarnă care să vă țină de cald

_ Oamenii de știință se limitează, studiază Chinook în habitatul restaurat al râului Snoqualmie

_ Prince Louis birthday portrait taken by Kate Middleton is released on day he turns 6 - as royals thank fans for 'all the kind wishes'

_ Platoul de gheață antarctic de mărimea Franței SARE brusc de două ori pe zi - iar oamenii de știință avertizează că ar putea declanșa un cutremur devastator de gheață

_ Trafic restricționat pe DN 2, în Vrancea, din cauza unui accident

_ Hidroelectrica and Masdar expand scope of collaboration agreement

_ Paul McCartney dezvăluie semnificaţia ascunsă din spatele versurilor piesei "Yesterday"

_ David Cameron spune că Marea Britanie NU VA suspenda vânzările de arme către Israel, în ciuda uciderii a trei veterani britanici într-un atac aerian al IDF în Gaza

_ Fostul oficial al campaniei Obama și soția ei au murit într-un teribil accident de mașină

_ Wizz Air resumes flights to Salzburg from Henri Coanda Airport


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2178, afisate in 37 pagini.