Primăvară rece în Moldova (Analiza)

În toate luările de cuvânt și în interviuri, președinta Maia Sandu și alți reprezentanți ai guvernării proeuropene de la Chișinău ne dau asigurări că Moldova nu se află în „pericol iminent” de a fi atacată militar de Federația Rusă... atât timp cât Ucraina rezistă. Înalți oficiali din NATO au afirmat același lucru și poate că nu era doar dorința de a menaja liniștea noastră, ci chiar așa se prezenta situația reală. Însă veștile tot mai alarmante care vin de pe front aproape că au readus starea de angoasă pe care o trăisem la începutul invaziei, atunci când căderea Kievului părea inevitabilă, relatează Radio Deutsche Welle citat de Rador Radio România.

Pe acest fundal de nesiguranță și anxietate, deocamdată singura voce fermă din Occident în aceste săptămâni este cea a președintelui Franței, Emmanuel Macron, care spune clar că nu putem admite ca Rusia să câștige în Ucraina, pentru că apoi va veni rândul Republicii Moldova, Poloniei și României, Europa întreagă se va afla în pericol. Și tot președintele Macron a declarat, spre surprinderea americanilor și a unor aliați vest-europeni, că nu exclude trimiterea de trupe franceze sau occidentale în Ucraina.

Rusia nu poate invada militar malul drept al Nistrului, dar folosește toate mijloacele pentru a submina din interior Republica Moldova. Alegerile prezidențiale pe care le organizează acum în Transnistria – o revalidare frauduloasă a lui Putin –, în pofida protestului oficialităților moldovene, sunt o dovadă peremptorie.

În Moldova lupta politică nu s-a dat niciodată în termenii unei confruntări obișnuite între doctrine stânga-dreapta. Putem vorbi despre „opoziție” în sensul obișnuit, normal al acestui termen, doar cu referire la partidele proeuropene extraparlamentare, care critică actuala guvernare pentru erorile sale din politica internă sau pentru lentoarea cu care se înfăptuiește reforma justiției, de exemplu, nu pentru opțiunea proeuropeană, esențială pentru țară.

Pe când divergențele politicienilor pro-ruși în raport cu actuala guvernare de la Chișinău sunt radicale: ei vor lichidarea Republicii Moldova ca stat democratic. Vor anexarea Moldovei la „lumea rusă” și anularea proiectului proeuropean. Așadar, nu corectare de politici – schimbare de destin.

În sensul acesta a avertizat directorul SIS despre existența unui plan rusesc de destabilizare de proporții în Moldova cu ocazia alegerilor prezidențiale și a referendumului privind apartenența la UE. Nu sunt partide politice, sunt partide geopolitice. Războiul doar a accentuat această diferență fundamentală, a făcut-o și mai vizibilă.

La 11 martie 2024, Curtea Constituțională de la Chișinău a respins o sesizare a socialiștilor și comuniștilor privind denumirea limbii oficiale, după ce acum un an Parlamentul a operat modificări tehnice aducând denumirea limbii de stat a Republicii Moldova în conformitate cu Declarația de independență – documentul fondator al statului –, adoptată la 27 august 1991, care stipulează că limba de stat este limba română.

În plin război al Rusiei în Ucraina, opoziția pro-rusă lovește în identitatea națională a basarabenilor, cea care constituie de la 1812 încoace principala țintă a propagandei rusești: să demonstreze cu orice preț că în Basarabia/Republica Moldova nu locuiesc români, ci „moldoveni” (termeni antagonizați abuziv), că aici se vorbește așa-numita limbă moldovenească, nu limba română prin care se legitimează automat apartenența acestui teritoriu la civilizația europeană și la națiunea română și oferă argumente puternice pentru integrarea sa instituțională în lumea occidentală.

Putem fi siguri că subiectul identitar va fi folosit în campania de combatere a referendumului constituțional din această toamnă, alături de înfricoșarea populației cu spectrul războiului, în cazul în care Moldova ar adera la Uniunea Europeană, exact cum susține Kremlinul.

Tactica de a prezenta minciuna drept adevăr, de a înfățișa efectul drept cauză și nu consecința unor evoluții, mi-a adus aminte de un interviu pe care cunoscutul jurnalist ucrainean Dmitri Gordon i l-a luat în august 2021 lui Vladimir Pozner, realizator TV și unul dintre intelectualii de curte ai lui Putin, interviu despre care am mai avut ocazia să mă pronunț la momentul respectiv. Gordon l-a întrebat pe Pozner dacă anexarea Crimeii și războiul din Donbas nu au fost cumva „o tragică eroare a Rusiei”.

Pozner, un personaj cu lungi stagii în Occident, se vrea un spirit subtil, nuanțat. Nu-i place să fie tratat ca o trompetă a propagandei, însă răspunsul lui la întrebarea ce i s-a pus a confirmat că a rămas un fidel al regimului Putin, chiar dacă își împachetează servilismul într-un limbaj mai sofisticat: „Există momente în istorie, a răspuns el, când liderii politici sunt nevoiți să încalce anumite tratate internaționale, atunci când țara lor se află în pericol existențial. Și apropierea NATO de granițele Rusiei, printr-o posibilă includere a Ucrainei în Alianță, este o situație de pericol existențial pentru noi.” Cinci luni mai târziu, Putin a ordonat invazia din Ucraina.

Așadar, rușii masacrează poporul ucrainean, care-și dorește o viață liberă, pentru că ei, cotropitorii, ocupanții, se află în „pericol existențial”. Oricât de absurdă și aberantă, această teorie a tulburat echilibrul multor minți nu numai în fostele republici sovietice, ci chiar și în Occident.

Amenințarea permanentă a Rusiei a făcut ca toate națiunile est-europene, foste comuniste, să adere la NATO în anii ‘90 și 2000. Agresiunea la scară largă împotriva Ucrainei a determinat Finlanda și Suedia, țări neutre prin tradiție, să devină și ele membre ale NATO. Însă substituirea realității prin falsuri propagandistice, prezentarea albului drept negru sunt „specialitatea casei” la Moscova.

Moldovenii își pierd răbdarea, se dezamăgesc repede. Ce nu au realizat în 30 de ani succesivele administrații îi cer actualei guvernări să facă în patru ani, în condițiile crizei economice și cu imensul pericol din Est la adresa securității naționale. Iar dacă guvernanții de azi nu vor face ce au promis, le vor întoarce spatele, vor vota stânga pro-rusă, adică pe Putin.

E chiar atât de mare orbirea, m-am întrebat mereu, atât de fatală alternanța Rusia-Europa în opțiunile electorale din Moldova, mai ales cu dezastrul din Ucraina în față? Vom afla în toamnă, la prezidențiale și la referendum, și apoi la anul, când vom avea alegeri parlamentare.

Primăvară rece în Moldova, în așteptarea unor vești mai senine de pe frontul ucrainean. Apărarea în fața pericolului rusesc începe prin utilizarea cuvintelor potrivite: „invazia” e invazie, nu „eliberare”, „nazist” e agresorul, nu victima agresiunii. Apărarea începe prin denunțarea răului, care nu poate fi o formă „superioară” a binelui. E răul pur și simplu. Nu votezi răul, pentru că binele nu s-a ridicat (încă) la înălțimea așteptărilor tale, mai pui și tu osul, dar cu moldovenii n-aș fi atât de sigur.

(Fluierul)