19:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Austria pare tot mai deschisă: Ministrul austriac de Interne spune că România e un partener excelent

Austria pare tot mai deschisă: Ministrul austriac de Interne spune că România e un partener excelent

"Ministrul Predoiu a evidenţiat foarte buna cooperare bilaterală, intensificată, cu Austria, în domeniul Afacerilor Interne, ce se desfăşoară în parametrii agreaţi în cursul anilor anteriori. Oficialul român a evidenţiat măsurile luate de partea română pentru a asigura implementarea fără probleme a Deciziei de aderare a României cu frontierele aeriene şi maritime începând cu data de 31 martie 2024, precum şi cele referitoare la punerea în aplicare a declaraţiei trilaterale agreate în luna decembrie 2023", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, vineri, AGERPRES.

Eforturile susţinute ale părţii române au avut rezultate concrete, şi anume reducerea în continuare a numărului de sosiri ilegale la frontierele României, tendinţă confirmată, de altfel, şi de Agenţia FRONTEX.

Potrivit sursei citate, măsurile naţionale, dublate de cele implementate împreună cu Agenţia FRONTEX şi Comisia Europeană, reconfirmă angajamentul României de a acţiona cu determinare pentru a asigura protecţia frontierelor externe ale UE şi, implicit, securitatea cetăţenilor UE.

În cadrul întrevederii cu omologul austriac, ministrul Predoiu şi-a exprimat deschiderea deplină pentru continuarea cooperării cu Austria şi alte state membre sau parteneri din regiune în domenii precum combaterea migraţiei ilegale, protecţia frontierelor, dimensiunea externă a migraţiei şi cooperare poliţienească.

"La rândul său, ministrul Karner a confirmat foarte buna cooperare dintre cele două ţări şi deschiderea fără rezerve de a lucra în continuare pe toate subiectele de interes comun", precizează MAI. Cei doi oficiali au stabilit să continue întâlnirile bilaterale directe în mod frecvent şi constant pentru atingerea obiectivelor comune.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Informația pe care Putin o ține la secret din 2022, făcută publică de președintele Ucrainei. Ce nu vrea liderul rus să se știe

_ Rep. Andy Biggs privind proiectul de lege privind ajutorul Ucrainei de 60 de miliarde de dolari: Președintele Johnson „Alcătuiește o coaliție cu democrații”, am putea rezolva criza frontierei de sud „Cu doar o fracțiune din bani”

_ Prințesa de Wales „se descurcă bine” pe fondul recuperării chirurgicale, spune Palatul Kensington – după ce Prințul William se retrage din memorial din cauza „chestiunii personale”

_ Cătălin Cîrstoiu, mărturie șocantă: Eu am avut cancer și l-am învins/ VIDEO

_ Berlinala 2024/ Există o lume dincolo de perspectiva eurocentrică, a declarat regizorul filmului 'Black Tea'

_ Liverpool a ajuns la un acord cu Feyenoord pentru Arne Slot

_ Fată de 15 ani, bătută cu mânerul lopeții de propriul tată pentru că vorbea cu băieți pe internet

_ Utilizarea „Arb” a fondului de salvare a băncilor crește (din nou) pe fondul ieșirilor de fonduri de pe piața monetară, a unei mari pierderi de RRP

_ Administratorul Biden se pregătește să escorteze încărcături de haitiani în Florida în timp ce țara din Caraibe implodește: raport

_ Fost militar, artizan al jocului 'Balena Albastră', convingând adolescenți să se sinucidă, dă acum școlarilor lecții de patriotism

_ Sora lui Kim Jong-un entuziasmată de un cadou primit de fratele său de la Putin

_ ​Caritatea recrutează sute de voluntari în efortul de a bloca zborurile migranților ilegali către Rwanda

_ Festivalul de Benzi Desenate de la Angouleme: Premiul pentru volumul anului, câştigat de americanul Daniel Clowes

_ Rapperul „Killer Mike” a fost arestat la premiile Grammy la două zile după ce a refuzat să-l susțină pe Joe Biden (VIDEO)

_ Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

_ Glum Caspar Jopling își scoate verigheta așa cum a văzut pentru prima dată de când a fost confirmată despărțirea de soția Ellie Goulding... în timp ce ea merge mai departe cu un instructor de surf.

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ USR, PMP şi Forţa Dreptei au depus la Biroul Electoral Central protocolul Alianţei „Dreapta Unită”. Slogan: Nu îi lăsa să-ţi fure viitorul. Alege România modernă!

_ Zonele umede de la marginea câmpului nu pot repara singure zona moartă din Golful Mexic, spun cercetătorii

_ BEL MOONEY: Pot să repar o căsnicie zdrobită de mărturisirea aventurii?

_ Femeia care a ucis un pensionar fragil bolnav de Alzheimer într-o sucursală a unei bănci după ce a suferit o „pierdere catastrofală a firii” este găsită vinovată de omor din culpă

_ Shamima Begum pierde oferta de a contesta retragerea cetăţeniei britanice la Curtea Supremă

_ Breaking | România, în Schengen de la 1 ianuarie - Toți ambasadorii statelor UE și-au dat acordul

_ Puterea nostalgiei: tipografia vintage poate construi conexiuni emoționale, poate influența atitudinile, poate crește disponibilitatea de a plăti

_ Este declarată imaginea câștigătoare pentru Premiul People's Choice pentru Fotograful cu natură sălbatică al anului. Aflați dacă favoritul TĂU a revendicat coroana...

_ Man City 0-0 Arsenal - Premier League: Scor live, știri despre echipă și actualizări, ambele părți urmărind câștigătorul târziu într-o luptă tensionată pentru titluri... deci va termina Liverpool ziua în top?

_ Alex de Minaur, eliminat în optimile de finală ale turneului de la Barcelona (ATP)

_ Cyber-Security Directorate's Cimpean: We tend to forget that cyber-security is a team sport

_ „Cea mai tristă” paradă de Ziua Recunoștinței Macy’s „vreodata”, în timp ce ploaia torențială alungă mulțimile și atenuează spectacolele

_ Israelul nu a primit undă verde din SUA să atace Iranul: oficialii americani s-au opus atacului

_ Escrochera, 63 de ani, și-a folosit fiica moartă drept „momeală” pentru a escroca 440.000 de lire sterline de la șapte binevoitori

_ Polițiștii din Ilfov au intrat peste hoții de carburanti: Sunt vizate mai multe judeţe şi Capitala, 15 persoane reținute - Ce s-a găsit la percheziţii

_ Miliardarul Jeff Bezos a vândut acţiuni Amazon în valoare de 4 miliarde dolari în ultima săptămână

_ Se anunță un scandal de zile mari la Primăria Capitalei: Cel mai controversat cartier din București, pe ordinea de zi

_ Turcul care a ucis și tranșat o femeie a fost internat în spital. Ce spune avocatul său

_ Lazio îl anunţă pe Igor Tudor ca nou antrenor

_ Patru televiziuni din România dispar din grila de programe! Anunțul a fost făcut de mai marii companiei care dețin posturile

_ Poliția din New York confiscă arma fără licență de la E. Jean Carroll pentru �păstrare �n siguranță� după revelația �n procesul pentru defăimare Trump � Nu au fost depuse acuzații penale

_ Ion Cristoiu: De la Istoria Omenirii la Istoria Furnicăriei

_ Bazele secrete ale SUA din pădurile Ucrainei: temuții soldații din Unitatea 2245 intră în joc

_ Tragedie în urma unui incendiu de vegetație uscată: Un bărbat găsit decedat la fața locului

_ Prețurile gazelor naturale din Texas devin negative, deoarece fororii urmăresc vânzările de petrol

_ Arsenal „contactează starul nefericit de la Real Madrid în legătură cu o potențială mutare de împrumut” - și îl consideră un „caz similar cu Martin Odegaard”, care a înflorit de când a părăsit Bernabeu

_ Borell vrea să utilizeze 90% din veniturile din activele ruseşti pentru a lua arme pentru Ucraina

_ Consiliul Județean Galați a aprobat un buget record pentru 2024, unul dintre cele mai mari din țară

_ Studiul nostru asupra cerului descoperă secretele modului în care se nasc planetele

_ Plan de acțiune: locurile de muncă esențiale ale CIAR BYRNE pentru grădina dumneavoastră în această săptămână

_ Entitatea sârbă din Bosnia intenționează să crească importurile de gaze din Rusia

_ Spectacol de pauză de la Super Bowl 2024: Usher aproape că cade în patine cu rotile în timp ce mișcă pe scenă și își dezbracă cămașa în timpul spectacolului plin de vedete cu Alicia Keys și H.E.R.

_ Oamenii de știință investighează informațiile senzoriale pe care se bazează moliile de șoim colibri pentru a-și controla proboscisul

_ Şefa diplomaţiei germane încearcă să-l convingă pe Olaf Scholz să trimită rachete Taurus Ucrainei

_ De la mașina de tuns iarba a Prințesei Diana la „zâne mumificate”: obiectele ciudate și minunate expuse în cele mai ciudate muzee din Marea Britanie

_ ‘Mai impostor ca Basescu nu e nimeni’. Călin Georgescu a stârnit un scandal uriaş. Gigi Becali şi-a ieşit din minţi

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: "Întreaga artă a războiului e bazată pe înşelătorie"

_ S-a scurs documente ultra-secrete de la Kremlin: când va declanșa Rusia războiul nuclear

_ Republica Moldova tot mai aproape de UE! Adina Vălean: Am început integrarea de fapt a Chișinăului în UE prin infrastructură

_ „Schindlerul evreiesc”: Povestea uimitoare NEVĂZUTĂ a femeii neînfricate care s-a dat drept o contesă creștină pentru a păcăli naziștii - și a salva 10.000 de vieți. Deci, de ce nu-i știi numele?

_ Adrian Câciu torpilează USR în scandalul renumărării: Atacă procesul democratic pe care îl apărau

_ Dovada prieteniei ruso-nord-coreeană: Kim Jong Un a expus public cadoul primit de la Vladimir Putin


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1490, afisate in 25 pagini.