11:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ În plin an electoral, statul deschide pușculița cu bani pentru biserici și instituții sociale: sute de milioane de lei sunt în joc

În plin an electoral, statul deschide pușculița cu bani pentru biserici și instituții sociale: sute de milioane de lei sunt în joc

"Am decis, astăzi, să trimit la Monitorul Oficial un nou Ghid de finanţare. De data asta e vorba de un program prin care finanţăm panouri fotovoltaice pentru propriul necesar, dar şi pentru livrarea surplusului de curent electric în reţeaua naţională pentru autorităţi publice locale din sistemul naţional de asistenţă socială, pentru entităţi juridice non-profit, pentru furnizarea de servicii sociale şi, nu în ultimul rând, pentru unităţi de cult.

Am ales să lansez acest program în judeţul Bacău şi am ales să lansez acest program în comuna Măgireşti, nu doar pentru că domnul primar Câdă Ionică e un foarte bun exemplu de bună administraţie, dar mai ales pentru că aici, în comuna Măgireşti, există un astfel de centru social care are ca obiect de activitate îngrijirea persoanelor vârstnice. Obiectivul programului, aşa cum am spus mai devreme, reste reprezentat de instalarea de panouri fotovoltaice. Ne propunem să finanţăm instalaţii între 30 de kilowaţi şi 200 de kilowaţi. Bugetul pe care îl alocăm pentru acest program este de 250 de milioane de lei", a spus Fechet, în conferinţa organizată în comuna Măgireşti, din judeţul Bacău, informează Agerpres.

"Aşa cum am spus şi în trecut, beneficiul unui astfel de program nu înseamnă doar un aer mai curat, pentru că vom produce energie verde, energie regenerabilă cu panouri solare, dar marele beneficiu este reprezentat de valoarea mai mică a facturilor fiscale pe care beneficiarii le plătesc pentru utilităţi în fiecare lună. O factură mai mică la curent electric, spre exemplu, ar putea să însemne în acelaşi timp, servicii sociale mai bune pentru oamenii care beneficiază de aceste centre. Cuantumul finanţării este de maxim un milion de lei pentru fiecare beneficiar. Finanţarea asigură 100% din aceste cheltuieli. Practic, primăria sau unitatea de cult nu trebuie să pună niciun ban pentru a accesa acest program", a afirmat demnitarul.

Ministrul Mediului a menţionat, totodată, că durata de implementare a unui proiect de panouri fotovoltaice este de 18 luni de la demararea programului.

"Ne propunem să finanţăm achiziţia, montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, finanţăm cheltuieli legate de consultanţă, pentru că aceste proiecte de multe ori sunt complicate şi pretind expertiza unor consultanţi. Finanţăm şi cheltuielile legate de proiectarea unor astfel de de sisteme. Aşadar, nu pot decât să aştept ca un număr cât mai mare de primari, un număr cât mai mare de ONG-uri şi un număr cât mai mare de unităţi de cult să acceseze acest program. Durata de implementare este de 18 luni de la data la care pornim programul", a subliniat Mircea Fechet.

Acesta a adăugat că, in cadrul programului, va exista o supracontractare de 100%, "ceea ce înseamnă că vom primi proiecte în limita 500 de milioane de lei, chiar dacă bugetul iniţial al programului este de 250 de milioane".


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Evenimentul Zilei niste lichele care în frunte cu Andronic și Curelea aplauda lovitura de stat și mârșăvia prin care oamenilor li s-a luat dreptul la vot

_ Echipa dezvoltă un nou tip de anticoagulant a cărui acțiune poate fi oprită rapid

_ Probleme după vaccinarea împotriva COVID-19 mai răspândite în rândul celor imunitari natural: studiu

_ Snowpocalypse Strands șoferi de-a lungul I-90 în zona Lacului Erie

_ Câștig 100 USD pe oră ca să mă îmbrac în prințese Disney - este cea mai bună slujbă vreodată

_ Covid a ucis cartea de vizită? Mai mult de jumătate dintre lucrătorii care le-au folosit anterior spun că au renunțat la ele de la pandemie

Cosmin Gușă reacție la Lovitura de Stat: " Nu există posibilitate de victorie contra Statului Paralel fără sute de mii de români în stradă!!!"

_ „Nu mai este OK”: Reprimarea libertății de exprimare din Marea Britanie vizează „ideologiile extremiste”

_ Restaurarea moștenirii arheologice a Mexicului la locul care i se cuvine

_ Cupa Davis: Rafael Nadal, învins în potenţialul său meci de adio

_ Fanii revoltați cer ca Nike să recheme echipamentul oficial al Angliei pentru Euro 2024, după ce a schimbat St George's Cross din roșu în albastru deschis și violet - deoarece producătorul susține că „actualizarea jucăușă” va „uni și inspira”

_ Temperaturi record în India: Nouă oameni au murit din cauza valului de căldură

_ Alcaraz plin de speranță, dar nesigur cu privire la recuperarea Madrid Open

_ Donald Trump mai face o numire importantă: cine este magnatul pus în funcția de secretar al Energiei

_ ASML triplează rezervările de comenzi în T4 2023 datorită cererii de instrumente EUV

_ Disneyland Paris: preţul biletului de intrare se va modifica în funcţie de cerere

_ Netflix dă lovitura anului: Filmul care va rupe audiențele în România și nu numai

_ Emily Ratajkowski se strecoară într-un costum negru adânc în timp ce se alătură cercului de prieteni FOARTE elegant al Victoria Beckham, inclusiv Adwoa Aboah și Alexa Chung, la lansarea Mango în Spania

_ Eșecurile bizare vă vor lăsa să vă întrebați cum și-au păstrat slujba acești arhitecți

_ Cercetătorii obțin un randament cuantic de fotoluminiscență >99% în nanoclusterele metalice

_ Crima care îngrozeşte Viena: trei femei au fost ucise într-un bordel

_ Mâna ucrainenilor? Incendiu la o rafinărie petrolieră din oraşul rus Tuapase

_ Actorul Drake Bell spune că a fost abuzat sexual la 15 ani de către antrenorul Nickelodeon Dialogue

_ Naiba că trebuie să împarți o casă cu fostul tău soț - și cele șase reguli de aur pentru a te asigura că nu vei termina să-l ucizi!

_ Au revenit pe Pământ astronauţii europeni care au petrecut 18 zile la bordul ISS într-o misiune privată / VIDEO

_ Florentin Pera, după victoria cu Cehia: Sunt foarte mândru de jucătoarele mele, am arătat ca o familie

_ Wordle is DOWN: Jocul se blochează pentru utilizatorii din întreaga lume - care spun că întreruperea le-a „distrus rutina de dimineață”

_ Actualizare: Adolescentul din Missouri, bătut cu brutalitate, are leziuni cerebrale severe – leziuni ale lobului frontal – și fractură craniului

_ Regele Charles ar putea lipsi de la Commonwealth Day Service, Joia Mare și angajamentele de Paște - după ce i-a fost sfătuit să și amâne îndatoririle publice

_ Războiul din Ucraina, ziua 732. Raidurile ruseşti continuă. Zaporojie, atacată de 263 de ori în 24 de ore / Alegeri fake în Belarus

_ Atac sinucigaș cu bombă într-o bancă, unde angajații guvernului așteptau să-și ia salariile: Zeci de victime și trei morți

_ Ariana Grande dezvăluie cadoul emoționant de la Kristen Chenoweth pe care l-a păstrat timp de 20 de ani

_ West Ham vs Arsenal - Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări, când Jorginho este aruncat pe bancă și Leandro Trossard începe

_ Cercetătorii care folosesc măsurători pulsare pentru a sonda materia întunecată au descoperit că galaxia Calea Lactee este foarte dinamică

_ Ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea în care OJ Simpson și Kris Jenner s-ar fi conectat în cada cu hidromasaj - și cine mai era acolo

_ Poliţia a folosit tunuri cu apă în timpul protestelor de vineri din Georgia

_ CTP, mesaj acid după Ziua Muncii: Unde-i omu-i și grătaru/Unde-i micu-i și muștaru - Gazetarul a reinventat imnul României

_ Anglo American nu consideră „atractivă” oferta de preluare a BHP de 39 de miliarde de dolari: raport

_ În Uniunea Europeană se pregătește 'Operațiunea deconectarea': va produce schimbări majore în Europa

_ Republicanii solicită creșterea vârstei de pensionare, deoarece securitatea socială se apropie de insolvență

_ Curtea Federală de Apel suspendă interzicerea în Florida a cumpărării de proprietăți de către chinezi

_ Piedone îi răspunde lui Ciolacu: 'Văd c-ai mai albit în ultima lună! Stresat? Ești bine?'

_ Biblioteca Academiei Române din București găzduieşte expoziţia 'Retrospectiva anului 1989'

_ Alegeri locale în Marea Britanie. Un fost premier nu a putut vota deoarece nu a avut act de identitate

_ Alertă - ANM a emis Cod Galben de vreme rea în 18 județe și în Capitală / Harta zonelor vizate

_ Conflict stradal în Gherla, județul Cluj: Intervenție a forțelor speciale

_ Calendare de Advent: bucurie de sărbători, o zi la un moment dat

_ Un balerin celebru din Rusia a murit la 39 de ani după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri

_ Cum ar putea ajuta la combaterea schimbărilor climatice crearea de vaci mai puțin gazoase

_ DOJ, SEC, printre agențiile care cercetează GM Cruise după coliziunea pietonală din octombrie

_ Ministrul Finanţelor a discutat cu primarii de orașe despre finanţarea proiectelor din bani europeni

_ Ultimă oră: EPPO vine cu primele precizări după descinderile făcute acasă la Sorina Pintea

_ Cât de economică a fost „Rachel de la conturi” cu actualitatea despre cariera uimitoare care a ajutat-o ​​să devină cancelar

_ Avioanele rusești sprijină contraofensiva siriană după ce insurgenții jihadiști au capturat Alep

_ DAVID GOODHART: De ce Kemi Badenoch ar trebui să pună familiile cu doi părinți în centrul eforturilor ei de a reconstrui conservatorii distruși

_ Cine este cel mai tânăr pilot britanic de F1 Lando Norris? De la părăsirea școlii fără GCSE până la câștigarea Marelui Premiu din Miami

_ Moment ciudat Martin Lewis reproșează o femeie pentru că folosește un calculator pentru a calcula „suma simplă” la TV în direct

_ Explozie în Kosovo: infrastructura critică avariată, premierul acuză Serbia

_ Angajat al companiei Spirit Airlines o plesnește și o înjură pe „Karen” în timpul verificării cărții de îmbarcare, în timp ce lucrătorii se confruntă cu o serie de comportamente rele la aeroport și în avioane


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2953, afisate in 50 pagini.