21:05
Comentarii Adauga Comentariu

BCE suplimentează fondurile pentru Grecia cu 2 miliarde de euro, la 78,9 miliarde

Banca Centrală Europeană (BCE) a suplimentat, miercuri, fondurile de urgență destinate băncilor din Grecia cu 2 miliarde de euro, până la nivelul de 78,9 miliarde euro, anunță surse citate de Reuters.


"Consiliul de conducere al BCE a suplimentat cu 2 miliarde de euro planul de Asistență de urgență în lichidități (emergency liquidity assistance - ELA)", a declarat un oficial din cadrul instituției.

Suplimentarea decisă miercuri este cea mai mare din ultimele săptămâni. Săptămâna trecută, băncile din Grecia au beneficiat de o suplimentare a finanțării din partea BCE de 1,4 miliarde de euro.

Cu toate acestea, creditorii europeni au exprimat scepticism în legătură cu perspectivele unui acord rapid cu Grecia în următoarele zile, în contextul în care negocierile cu Atena stagnează de câteva luni.


"De la ultima reuniune a Eurogrupului s-au înregistrat unele progrese în negocieri", a declarat președintele instituției, Jeroen Dijsselbloem.

"Cu toate acestea, numeroase probleme trebuie soluționate, este necesară aprofundare, detalii, astfel că nu va exista niciun acord luni. Trebuie să fim realiști", a adăugat Dijsselbloem, referindu-se la viitoarea ședință a miniștrilor de Finanțe ai statelor din zona euro.

Guvernul grec condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras caută fonduri pentru plata salariilor și a pensiilor, precum și pentru achitarea unei rate de aproape 1 miliard de euro către FMI, în prima jumătate a lunii mai.

Miniștrii de Finanțe din zona euro nu au ajuns la un acord pentru deblocarea ajutorului destinat Greciei, în lipsa unui plan complet de reforme din partea autorităților de la Atena. Alexis Tsipras a semnalat că ar putea consulta populația, prin referendum, dacă să aprobe un acord cu creditorii care nu ar respecta angajamentul din campanie, de a pune capăt austerității.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Pentagonul va trimite 2.100 de militari la granița dintre Statele Unite și Mexic

Angela Merkel își întărește statutul de strateg politic

Fotbal: FC Rapid a câștigat cu 2-1 amicalul cu Gazișehir Gaziantep, echipă antrenată de Marius Șumudică

Meleșcanu despre atacul armat de la Erbil, produs lângă Biroul Consular al României: Nu avem niciun element potrivit căruia români ar fi putut fi afectați

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

​​Cupa Hopman: Roger Federer a nvins-o pe Serena Williams la dublu mixt

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+

VICTORIE MASIVĂ A REȚELEI SOROS. Unde ne sunt patrioții? Referendumul Pro-Familie a CĂZUT, Referendumul Soroșist a TRECUT. REFERENDUM și EUROPARLAMENTARE 2019 LIVE. Trupele Progresisto-Soroșiste au dat năvală la vot.

VICTORIE MASIVĂ A REȚELEI SOROS. EXIT POLL Avangarde+Curs pentru ora 21:00: Rețeaua Soros cu PNL-Iohannis (27.9%) + USR-Ciolos (23.9%) cu 50% conduce detașat.

LIVE. Alegeri Europarlamentare 2019. Rezultate Parțiale BEC după numărarea a 8.242.662 de voturi

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

Sorina Pintea, despre "pacienții falși" în spitale: Nu am înțeles controversa; sunt niște lucruri firești, care se întâmplă în toată lumea civilizată

Casa Albă: Implicarea Turciei în programul F-35 este imposibilă

CNAIR a scos la licitație supervizarea Autostrăzii de Centură București Sud

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme UMF CAROL DAVILA. Sunt 3000 de candidați înscriși

AUDIO Primele 3 minute din interviul dat de Ion Iliescu pentru Le Figaro: PSD traversează o perioadă destul de complicată, destul de dificilă, destul de confuză

REZULTATE ADMITERE MEDICINA 2018 UMF IASI: Cum ce medii s-a intrat la Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi

ROXANA VANCEA, video necenzurat pe site-urile din întreaga lume. A arătat TOT

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

Reprezentanții aplicației FaceApp răspund acuzațiilor legate de protejarea intimității utilizatorilor

Fotbal: CFR Cluj, calificată în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după 3-1 cu FC Astana

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 23, afisate in 1 pagina.

ieri 05:26 CITATUL ZILEI
ieri 02:07