02:35
Comentarii Adauga Comentariu

Ultimele minuni cutremurătoare ale lui Arsenie Boca. Duhovnicul a deschis ochii din sicriu, iar pe cer a apărut o cruce de stele în ziua în care a fost îngropat

Părintele Arsenie Boca, considerat unul dintre marii duhovnici ai României, a murit în 28 noiembrie 1989, la Sinaia, iar cinci zile mai târziu, a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, din Țara Hațegului. O serie de mărturii ale celor care au asistat la priveghiul și înmormântarea preotului s-au păstrat până în prezent, iar unii dintre autorii relatărilor au susținut că evenimentul a fost ieșit din comun.

Unul dintre cei care au slujit la înmormântarea părintelui Arsenie Boca a fost preotul hunedorean Octavian Pătrașcu, din Valea Jiului. Octavian Pătrașcu (75 de ani) relata că a aflat de moartea duhovnicului Arsenie Boca la 29 noiembrie 1989, în vremea în care se afla la Episcopia Aradului. Era duminică dimineața, iar în paraclisul Episcopiei Aradului avea loc slujba de Liturghie. Părintele a auzit telefonul sunând în cabinetul episcopului Timotei și a răspuns.

"La celălalt capăt al firului era maica stareță Apolinaria, prima după reînființarea Mănăstirii Prislopului. Cu glasul emoționat, m-a rugat să anunț că a decedat părintele Arsenie și că în testamentul său trecuse insistent dorința de a fi înhumat în cimitirul Mănăstirii Prislop", își amintește preotul Octavian Pătrașcu. Peste câteva zile, pe 4 decembrie 1989, episcopul Aradului și Hunedoarei l-a trimis pe preotul Pătrașcu la Prislop, pentru a duce mesajul Episcopiei la înmormântarea părintelui Arsenie Boca. "Slujba la care au participat mai mulți preoți și o mulțime de oameni apropiați părintelui a fost încărcată de emoție. I-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia să îl conduc pe ultimul drum pe cel pe care îl prețuiam cu toții. Câteva săptămâni mai târziu urma să aibă loc ceea ce părintele Arsenie Boca prevestise: schimbarea regimului comunist", a povestit recent Octavian Pătrașcu, pentru adevarul.ro. Preotul hunedorean relata că la înmormântarea părintelui Arsenie Boca nu s-au petrecut lucruri neobișnuite.


La fel au susținut și unii dintre localnicii din satul Silvașu de Sus, aflat la trei kilometri de mănăstire, care au participat la înmormântare. "Deseori, ne întreabă oamenii dacă l-am cunoscut pe părinte și ne roagă să le povestim despre el. Unii dintre săteni l-au văzut în viață. Eu doar am fost la priveghiul lui și îmi amintesc mulțimea mare care a venit la biserică, unde fusese depus trupul lui. Îmi amintesc chipul părintelui, care părea însuflețit, nu ai fi putut spune că este al unui om care murise. La fel au spus și cei care l-au atins", a povestit Letiția, o localnică din Silvașu de Sus, loc pentru care părintele Arsenie Boca este considerat o binecuvântare.

Despre ochii deschiși ai preotului

Unul dintre cei prezenți la înmormântarea părintelui Arsenie Boca a fost preotul Simion Todoran. Acesta a povestit că se întâlnise în urmă cu o lună cu Arsenie Boca, iar duhovnicul i-a spus la despărțire că era ultima dată când îl va mai vedea. 

"Eu am gândit că e ultima dată în luna aceea. Știind gândul meu mi-a răspuns: «Nu, eu am să plec pentru totdeauna». Îmi părea rău, pentru că mă legasem sufletește de Părinte. Dar mi-a spus: «Mă duc, dar de acolo de unde mă voi duce, am să vă ajut mult mai mult decât am făcut până aici». În 28 noiembrie 1989 am primit un telefon care m-a întristat mult de tot, căci am aflat că Părintele a plecat din lumea aceasta. La înmormântare am avut impresia puternică că văd moaștele unui sfânt și mi-am zis: Părinte, ai fost mare în viață, mare te-a lăsat și moartea aceasta", relata preotul Simion Todoran.

"La înmormântarea Părintelui, am văzut că avea degetele mâinilor sub dulamă. M-am mirat și m-am întrebat de ce au făcut așa. Nu știu de ce, dar am auzit în predica părintelui Bunescu, la înmormântare ceva ce m-a uluit. A spus așa: "Ai trăit ca un cuvios și ai murit ca un martir". Tot la înmormântare, când s-a întors sicriul cu 180 de grade, pentru a pleca spre cimitir, am văzut foarte clar cum Părintele Arsenie a deschis ochii! I-am văzut clar ochii albaștri. Eram foarte aproape de sicriu. Când am auzit că și alții au văzut acest lucru, am înțeles că nu a fost o nălucire", relata maica Adriana, de la Schitul Cornet.

Mărturia unui preot

"Nu pot uita, când au scos sicriul din biserică, în spatele meu era o femeie îmbrobodită, plânsă, și un bărbat foarte înalt, amândoi țărani din părțile Făgărașului, și brusc, bărbatul a rămas ca paralizat, cu ochii mari, înspăimântați, și-a îndreptat mâna spre inimă și deodată a făcut așa, în mare șoaptă: «uoaaaahhh!». I-am urmărit prin curtea mănăstirii doar-doar voi afla ce-o fi văzut bărbatul acela, și când mergeam cu toți spre groapă, am tras cu urechea și am auzit: cu toate că era amiază, omul văzuse sus, pe cer, o cruce de stele", a povestit părintele Dumitru, de la Mănăstirea Sf. Ilie – Albac.

Un alt martor la înmormântare a fost Gheorghe Silea, din Sâmbăta de sus. Acesta a relatat următoarele "Când a murit Părintele Arsenie a fost pentru prima dată în viață când am avut ocazia să-l ating. Obrajii îi erau roșii. A murit joi și l-au înmormântat luni și era ca viu atunci. Împrejurul sicriului se simțea mireasmă de mir. Nu au fost la înmormântare atât de mulți, cum mă așteptam. A trecut la cele veșnice neîmpăcat pentru că a plecat cu multe taine pe care nu a avut cui să i le dezvăluie". 

"Un om care umbla prin văzduh"

O altă martoră la înmormântare a relatat că în timpul priveghiului ar fi simțit un miros puternic de smirnă. "M-am speriat, am întrebat pe o maică. «Aici s-a întâmplat cevaA, a zis. «Ți-a dat părintele binecuvântarea». L-a dus, l-a înmormântat, și când să tragă pământ pe sicriu, ieșeau aburii ca de la un canal cu apă fierbinte: era smirnă și tămâie. Toată lumea s-a umplut de smirnă și tămâie. Și atunci părintele Daniil a zis: «Nu știu dacă știți pe cine am înmormântat. Am avut un om care umbla prin văzduh și vorbea cu îngerii. Un om sfânt pe care l-am avut noi pe pământ». Atunci toată lumea s-a mirat. Mi-a rămas în haină, un an de zile, mirosul de smirnă și de tămâie", este mărturia Letiției Suciu, potrivit crestinortodox.ro.

Mărturia preotesei Anișoara Crăciun

Anișoara Crăciun, văduva preotului Opre Crăciun din Cinciș, fost deținut politic în închisorile regimului comunist, împreună cu Arsenie Boca, a relatat despre întâlnirea fostului ei duhovnic, în ultimele luni din viața acestuia. 

În vremea Paștelui, preoteasa venise să se spovedească la Mănăstirea Prislop și nu știa că părintele se află acolo. Maicile din Prislop au înștiințat-o de prezența duhovnicului, care însă nu mai purta hainele preoțești și avea barba rasă. 

"Maicile mi-au spus ca, atunci când o să îl văd, să aplec capul, iar dacă el va ridica mâna dreaptă, înseamnă că poate sta cu mine pentru a îmi asculta spovedania. L-am întâlnit și mi-a făcut semnul. Câteva minute mai târziu ne-am așezat pe una din băncile din fața bisericii și am vorbit. Era ora douăsprezece, mă uitasem la ceas. De emoții, nici nu mai știam ce să vorbesc. Apoi, mi-a spus că el se va retrage în chilie și ne-am luat rămas bun, dar mi s-a părut totul ciudat. Parcă trecuseră doar câteva minute în care am vorbit și mă miram că a stat atât de puțin cu mine, deși nu îl mai văzusem de ani buni. Însă când m-am uitat din nou la ceas, am văzut că trecuseră aproape trei ore, pe nesimțite", își amintea Anișoara, într-o relatare făcută reporterilor adevarul.ro.

Credința în minunile de la mormânt

Despre minunile săvârșite la mormântul părintelui Arsenie Boca, din Mănăstirea Prislop, există numeroase relatări, publicate în cărțile care spun povestea fostului stareț al mănăstirii. Mărturiile aparțin unor oameni simpli, veniți să se roage în fața locului de veci al părintelui, și unor preoți și măicuțe. 

Oamenii vorbesc despre apariții miraculoase ale părintelui Arsenie Boca la mormânt și despre modul în care au fost ajutați să treacă peste necazuri și să se însănătoșească, rugându-se în fața troiței de la mormânt. Cât adevăr prezină mărturiile pelerinilor este greu de stabilit, însă în ultimii ani numărul mărturiilor despre minunile din fața locului de veci împodobit cu flori a crescut. O astfel de relatare aparține preotului David Stoica, de la Mănăstirea Sadinca. Acesta povestea că și-a dat seama la Prislop de puterea de vindecare a duhovnicului Arsenie, chiar și după ce acesta murise. 

"O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe piciorușe. Era paralizată total. Stăteau cu toții îngenunchiați în jurul mormântului cu frunțile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toți, cu ochii închiși. Și deodată văd copilașul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea așa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorțească. Pe urmă a făcut câțiva pași", spune părintele David, în cartea "Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca".

Mormântul devenit loc de pelerinaj

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalități ale ortodoxiei românești. A fost părinte ieromonah, teolog și pictor de biserici, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop. 

Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenția Securității ca opozant al regimului. Până la sfârșitul anilor 1950, starețul a trecut prin calvarul anchetelor și al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Brașov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timișoara și Oradea. După eliberarea din temnițele comuniste, Arsenie Boca nu și-a mai putut relua activitatea de preot. Totuși, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morții sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 și unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin și se roagă la mormântul acestuia, mulți cu credința că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecțiuni.


Vă recomandăm și:

Părintele Arsenie Boca, de nerecunoscut în haine civile. Fotografiile uimitoare făcute de securiștii care l-au hărțuit fără oprire pe marele duhovnic

Arsenie Boca a fost urmărit pas cu pas, timp de mai mulți ani, de angajații Securității, fiind considerat un personaj incomod, datorită popularității sale printre credincioși. Din perioada îndelungatelor filaje datează mai multe fotografii rare, care îl înfățișau pe fostul preot în haine civile.

Arsenie Boca și cea mai profundă lecție: "Când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă"

Cea mai cunoscută povestire relatată de părintele Arsenie Boca are menirea să le aducă alinare celor aflați în suferință. Pilda ceșcuței de ceai, spusă de duhovnicul de la Prislop, le arată oamenilor ce pot face "dacă viața li se pare grea și sunt loviți, bătuți și împinși aproape fără milă, când lumea pare că se învârtește necontrolat și când simt că se află într-o suferință îngrozitoare".




(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

COVID-19: Pandemia a "ras" aproape 1,5 miliarde de euro din businessul Automobile Dacia în 2020. Cifra de afaceri a Dacia a pierdut 8 ani de creștere

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Poți verifica valorile câmpul electromagnetic emis de antene din zona ta online. ANCOM a lansat o nouă versiune a platformei

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Barcelona a cucerit Liga Campionilor la feminin după o victorie clară în finala cu Chelsea

Majoritatea germanilor așteaptă modificarea politicilor guvernamentale

Zeci de imigranți din Maroc au înotat până în enclava spaniolă Ceuta

Deranjat de jandarmii veniți pe terasa unde lua masa, Rareș Bogdan l-a sunat pe Bode: Sunt civil și vreau să trăiesc printre civili

CORONAVIRUS 17 mai. Situația pe județe. În București, mai putin de 50 de infectări. Județul care nu a înregistrat niciun caz. LISTA completă

Când se va merge la școală în Capitală. Anunțul lui Sorin Cîmpeanu

COMENTARIU Sorin Avram | Rareș Bogdan, de la TV la PNL și mai nou alături de PDL

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Administrația Vladimir Putin avertizează NATO să evite activitățile în zona arctică

METEO. ANM a emis prognoza pentru a doua jumătate a lunii mai

Mihai Lala un idiot cu gânduri criminale care ne spun e că e mai bine să lăsăm să moară 2-3% dintre oameni sau câți are chef virusul să omoare ca "să ne vedem de muncă"

PNL nu sprijină proiectul USR PUS care prevede acordarea unei zile libere pentru vaccinare

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA pentru vizita din 2017 în SUA, când s-a întâlnit cu Trump

Legea care prevede monitorizarea cu brățări electronice, promulgată de președintele Klaus Iohannis

PSD: Este o bătaie de joc de neimaginat. Testați pentru școli deschise în permanență

Incidentul de la Șc. 206 din București. Elevul lovit de un dulap la școală are un traumatism mediu și fractură de antebraț

Pescador dat dispărut în Marea Neagră. Trei membri ai echipajului, găsiți morți

Coronavirus în România LIVE UPDATE 17 mai. Cel mai mic număr de cazuri din 2021. Bilanț complet COVID-19

Ediția din 2021 a Forumului Economic Mondial, programată în Singapore, a fost anulată

PSD, Ioanei Mihăilă: "Ne-ați pus aceeași placă birocratică, cu frânturi de adevăr și multă manipulare"

"Marius Tucă Show," de la 19:00, la Aleph News. Invitați - artistul vizual Traian Cherecheș, actorul și regizorul Gelu Colceag și publicistul Ion Cristoiu.

Studiu: Jumătate dintre salariați ar demisiona dacă nu li s-ar oferi flexibilitate după pandemie

Lider operațional al organizației Jihadul Islamic a fost ucis într-un raid aerian israelian efectuat în Fâșia Gaza

Statele Unite cer explicații Israelului după atacarea clădirii din Gaza în care erau companii media

54 de hoteluri participă la programul "Litoralul pentru toți"

Concertul Celine Dion, din București, reprogramat. Când va avea loc evenimentul

Prognoză meteo București. Meteorologii anunță ploi, descărcări electrice și vânt puternic

COMENTARIU Lelia Munteanu: Nimic nu e scris

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Cîțu, despre întâlnirea cu Ciolacu pe tema PNRR: "Nu m-am răzgândit. Am luat decizia să ne vedem"

Ministerul Finanțelor a împrumutat 555 milioane lei de la bănci

Incendiu la mansarda unui bloc din Popești-Leordeni. Locatarii au fost evacuați FOTO

Zborurile Tarom spre și dinspre Tel Aviv au fost suspendate

O carte pe zi. "Ultimul tren spre Londra," de Meg Waite Clayton

Klaus Iohannis, de Ziua Astonomiei: "Planeta noastră are resurse finite"

Cîțu, despre marile festivaluri: Putem vorbi despre evenimente mari după 1 august

Werner nu vrea să sărbătorească Unirea Basarabiei cu România. Klaus Werner Iohannis A REFUZAT să participe pe 27 martie la şedința solemnă a Parlamentului României care a sărbătorit 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Năpăstuită de pandemie, India este lovită de un ciclon FOTO VIDEO

V-ar plăcea să plătiți un impozit de 10 lei la un salariu de 5.000 de lei? Atâta au plătit în 2015, firmele austriece (fără bănci) ca impozit pe profit, statului român, la o uriașă cifră de afaceri de 8,047 miliarde de euro. ANALIZĂ FLUIERUL:RO

În 1990, Imnul golanilor era imnul tuturor celor care se voiau liberi în țara lor, celor care iubeau democrația și se luptau pentru aceste valori. Astăzi, intelectualii își amintesc, unul câte unul, că erau de fapt acordurile Sfintei tinerețe legionară

UE și SUA vor începe discuții care ar putea pune capăt tarifelor metalurgice impuse de Trump

Aproape 95.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore în România

Rapid, în Liga 1. Reușita echipei, după șase ani

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Bitcoin scade la minimul pe 3 luni, volatilitate după tweet-urile lui Elon Musk

Joe Biden anunță că va vorbi din nou cu Benjamin Netanyahu, în cadrul eforturilor diplomatice

POZA ZILEI: Boicot grecesc la magazinele germane LIDL. Nu vezi nici tipenie de om. ASA AR TREBUI FACUT CU MAGAZINELE IKEA DE LA NOI. Ikea tocmai a cumparat 36 000 de ha de padure la noi

VĂ SUNĂ CUNOSCUT? Cum a fost ucis Michael Hastings ? Mașina a accelerat brusc și s-a lovit frontal de un copac. Motorul a sărit la 60 m distanță de mașină. Hastings tocmai vroia să-și schimbe mașina suspectând că e compromisă. Condrea și-o schimbase.

GUVER$N TRĂDĂTOR ȘI VÂNZĂTOR DE ȚARĂ. Guvernul Trădător pregătește să vândă pe mai nimic ce a mai rămas nevândut. Guvernul PNL-UDMR-PLUS-USR a abrogat legea prin care se interzicea vânzarea acțiunilor deținute de stat la companii, timp de doi ani.

Teama de inflație cuprinde întreaga lume. Pandemia accentuează creșterea prețurilor

BREAKING NEWS. DOSARUL REVOLUȚIEI: Procurorul general cere aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu pentru infracțiuni contra umanității

Cum alegi facultatea potrivită. Ce spun studenții


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 778, afisate in 13 pagini.