04:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Trupe occidentale în Ucraina - Care ar fi jocul lui Emmanuel Macron

Trupe occidentale în Ucraina - Care ar fi jocul lui Emmanuel Macron

"Vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că Rusia nu poate câştiga acest război", a spus luni preşedintele francez Emmanuel Macron după ce războiul Rusiei din Ucraina tocmai a intrat în cel de-al treilea an.

Adresându-se celor peste 20 de lideri internaţionali pe care i-a găzduit la Paris la o conferinţă de susţinere a Kievului, şeful statului franze a declarat că trimiterea de trupe terestre "nu trebuie exclusă", dar a ţinut să precizeze: "Nu există astăzi un consens pentru a trimite trupe terestre într-o manieră oficială, acceptată şi aprobată. Dar, în termeni dinamici, nimic nu trebuie exclus", a adăugat el, lăsând să se înţeleagă că această chestiune este în curs de discuţie.

O astfel de opţiune nu mai fusese niciodată menţionată până acum de Paris sau de un alt şef de stat occidental şi marchează o schimbare de optică din partea liderului de la Elysee.

La începutul războiului din Ucraina, Emmanuel Macron dorea să facă din Franţa, "o putere de mediere". În iunie 2022, el chiar i-a iritat pe aliaţii Kievului. "Să nu umilim Rusia, pentru ca în ziua în care luptele se vor opri, să putem construi o cale de ieşire prin canale diplomatice", a îndemnat el atunci.

Apoi, încetul cu încetul, după cum a spus însuşi şeful statului francez, el şi aliaţii săi occidentali au trimis Kievului tancuri, avioane şi rachete cu rază lungă de acţiune.

"În realitate, schimbarea sa de poziţie a fost treptată. Adevărata schimbare a avut loc în timpul discursului de la Bratislava (pe 31 mai 2023, n.r.), când a abandonat ideea de dialog cu Rusia", subliniază Jean-Pierre Maulny, director adjunct al Institutului pentru Relaţii Internaţionale şi Strategice (IRIS), citat de BFMTV.com. De data aceasta, este vorba mai degrabă de "o schimbare în ceea ce priveşte intensitatea remarcilor sale decât în ceea ce priveşte fondul", consideră specialistul în apărare.

În faţa unei Rusii tot mai agresive şi a unei Ucraine slăbite, preşedintele francez îşi dă seama că "securitatea noastră este în joc şi pe câmpul de luptă din Ucraina, iar dacă am dezamăgi Ucraina, nu am face decât să întârziem o scadenţă teribilă", a comentat la BFMTV generalul Jérôme Pellistrandi, care atrage atenţia asupra unei "viziuni imperialiste" a Moscovei.

Emmanuel Macron, care luni a făcut apel la un "imbold" în faţa "înăspririi poziţiei Rusiei", a spus de asemenea că există un "consens" între numeroşii lideri şi personalităţi europene: "în câţiva ani, trebuie să fim pregătiţi pentru ca Rusia să atace" şi alte ţări.

Trimiterea de trupe terestre - o idee denunţată de mulţi politicieni - ar însemna ca Franţa şi celelalte ţări occidentale să intre în război cu Moscova şi să accepte să facă acest lucru.

Premierul olandez Mark Rutte şi premierul suedez Ulf Kristersson au asigurat că această chestiune nu se află pe ordinea de zi, dar nu au exclus-o totuşi.

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat marţi că "niciun soldat" nu va fi trimis în Ucraina de către ţările europene sau NATO, în conformitate cu "ceea ce s-a decis de la început".

Jean-Pierre Maulny vede în această "ambiguitate strategică" o strategie de descurajare. Vorbind despre trimiterea de trupe terestre, şeful statului francez a vrut să "arate că suntem uniţi şi solizi", a spus expertul. Pe lângă trimiterea de ajutor militar Ucrainei, ideea este de a spune că "următorul pas este să mergem pe teren şi nu aveţi nicio şansă de a câştiga", a explicat Maulny.

Potrivit directorului adjunct al IRIS, aceasta este o modalitate de a "aduce Rusia la masa negocierilor".

Trebuie remarcat, de asemenea, că nu este prima dată când preşedintele afirmă că "nimic nu poate fi exclus", o retorică folosită în mai multe rânduri în contextul acestui conflict.

Poziţia dură a Franţei poate fi explicată şi prin slăbirea treptată a puterii de peste Atlantic. Statele Unite au devenit o "verigă slabă" în coaliţia internaţională din motive de politică internă, a declarat în urmă cu câteva zile pentru BFMTV.com Dorota Dakowska, profesor de ştiinţe politice la Science Po Aix şi specialist în Europa Centrală şi de Est. Ajutorul american, crucial pentru Kiev, este blocat în Congres de republicanii lui Donald Trump.

"Luăm locul Statelor Unite, am trecut la o viteză superioară", spune şi generalul Jérôme Pellistrandi.

Cu toate acestea, mai mulţi specialişti consideră că Emmanuel Macron a lăsat să se înţeleagă că trimite de fapt asistenţă pentru a-i ajuta pe ucraineni să îşi folosească şi să îşi întreţină echipamentele militare, mai degrabă decât să meargă efectiv la război. "Iniţial, scopul este de a consolida capacităţile de rezistenţă, muniţiile şi sistemele de apărare ale armatei ucrainene. Şi poate că după aceea vor exista şi alte tipuri de acţiuni", subliniază Jérôme Pellistrandi. "Ambiguitatea despre care vorbeşte preşedintele ar putea fi informaţii sau război electronic pentru a împiedica Rusia să facă progrese", a explicat generalul.

Emmanuel Macron nu pare să aibă în vedere un război pur şi simplu. "Am stabilit întotdeauna principiul că vom sprijini Ucraina, dar nu vom purta un război împotriva Rusiei. Acest principiu rămâne pentru un motiv simplu, şi anume că nimeni nu are interes şi nu doreşte o escaladare în Ucraina", a asigurat presa, duminică, Palatul Élysée, în marja unui briefing despre conferinţa de susţinere a Kievului.

Moscova este, fireşte, de aceeaşi părere. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a avertizat marţi că trimiterea de trupe în Ucraina "nu ar fi în interesul Occidentului", a relatat AFP. Ei trebuie să fie conştienţi de acest lucru", a declarat jurnaliştilor Dmitri Peskov, calificând simpla menţionare a acestei posibilităţi drept "un element nou foarte important" în conflict.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

Luptătorul din Arenă

Așadar dacă pacea se vs încheia Nykolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Recenzia The Twelve: Cum îi țineți pe jurați departe de smartphone-urile lor? Închide-i pe toți! scrie CHRISTOPHER STEVENS

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

Ca și la noi Progresiștii Soroșisti fug ca Dracul de Tămâie când aud de Alegeri Libere. Trump despre Trudeau: "L-am întrebat când au loc alegerile și nu a fost în stare să-mi spună ceea ce m-a pus serios pe gânduri: oare ce se petrece acolo?"

România propusă de Călin Georgescu vs România puciștilor dirijați de progresista UE. Iată cum arată România Puciștilor : Șomajul în rândul tinerilor e cel mai mare din UE. La țară a ajuns peste 30%

_ J6er Jake Lang iese din 36 de zile în camera de privare senzorială

_ Un alt submarin nuclear al Royal Navy este zărit în Scoția la o zi după ce HMS Vengeance s-a întors din misiunea sa epică de 201 de zile sub mare.

_ Investigarea structurii tridimensionale a comunităților simbiotice din jurul rădăcinilor plantelor

_ Carrie Johnson a dezvăluit că fiica ei de doi ani a fost transportată de urgență la spital pe fondul unei crize familiale „sumbre”

_ TikTok preia Instagram! Aplicația video intenționează să lanseze o aplicație de partajare a fotografiilor numită TikTok Notes

_ Aston Villa 1-1 Man United - Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări, deoarece Douglas Luiz a meritat egalarea

_ Cristiano Ronaldo, ţinta criticilor în Arabia Saudită, după gesturi obscene la meciul echipei Al-Nassr cu Al-Shabab

_ Studiul pune în lumină proprietățile și promisiunea nitrurii de bor hexagonale, utilizate în tehnologiile electronice și fotonice

_ Tulburările emoționale legate de furtul unui animal de companie sunt similare cu pierderea unui copil, arată studiul

_ Decizia luată de Maia Sandu în legătură cu premiul controversat primit la Timișoara: 'Nu suntem primii, nici ultimii'

_ RUȘIT: Forțele militare susținute de ruși SUA ABANDONează baza din Niger | Dincolo de titluri

_ Un alt reprezentant republican anunță brusc pensionarea! Reprezentantul Florida Bill Posey nu va cere realegerea

_ Progres major - Dezastrelor naturale pot fi prezise acum cu câteva zile înainte ca acestea să se producă / Cum este posibil

_ Texas AG Ken Paxton spune că Biden ��n mod clar �n parteneriat� cu cartelurile de trafic de ființe umane (VIDEO)

_ Numind ucigașul trans Scarlet Blake o femeie a adăugat un „strat suplimentar de groază” cazului, spune Suella Braverman

_ Luna Europa a lui Jupiter ar putea avea mai puțin oxigen decât se aștepta, o descoperire care ar putea împiedica viața

_ JUST IN: Un alt reprezentant republican anunță pensionarea! Reprezentantul Kansas Jake LaTurner nu va cere realegerea

_ CFR Cluj face un pas greşit în lupta la titlu. Echipa lui Adrian Mutu, egalată de Oţelul Galaţi în prelungiri

_ Balenele și delfinii au acum personalitate juridică în Pacific, dar un singur tratat nu va fi suficient pentru a-i proteja

_ Începuturile științei moderne au modelat modul în care filozofii vedeau viața extraterestră și cum o înțelegem astăzi

_ Analiza genomică a unei specii de zooplancton pune sub semnul întrebării ipotezele despre speciație și reglarea genelor

_ De la rege gadget la ludit regal - ziua în care un prinț irascibil Philip s-a răzbunat pe un ecran Kindle iritant (în cadă...!)

_ Anne Hathaway, reacţie devenită virală la un gol al echipei Arsenal- Actriţa s-a bucurat în timpul unui interviu

_ Către noi materiale feroelectrice promițătoare de tip perovskit: sinteza la presiune înaltă a niobatului de rubidiu

_ Marcel Ciolacu a fost la un pas să bată cu pumnul în lemn: Doamne, ferește! Cum să cresc TVA! E o tâmpenie

_ Epuizarea stratului de ozon indus de vulcanism ar fi putut contribui la extincția în masă a Permianului, arată studiul

_ Nu există doi viermi la fel: un nou studiu confirmă că chiar și cele mai simple organisme marine tind să fie individualiste

_ „Cicadele zombie” înnebunite de sex infectate cu o ciupercă cu BTS numită Massopora ar putea infecta SUA, spun experții

_ Cercetările sugerează că zonele cu linii roșii din punct de vedere istoric prezintă mai multe violențe moderne cu arme

_ Deci, puteți obține zboruri mai ieftine folosind modul „incognito” al browserului sau ștergând cookie-urile?

_ Parlamentarii speră să folosească această știință climatică emergentă pentru a taxa companiile petroliere pentru dezastre

_ Megyn Kelly se �ntreabă de ce toți protestatarii din campus sunt at�t de triști și ur�ți (VIDEO)

_ Sfere Dyson: Astronomii raportează potențiali candidați pentru structuri extraterestre și dovezi împotriva existenței lor

_ Căprioarele se extind spre nord, iar asta nu este bine pentru caribu: oamenii de știință evaluează motivele pentru care

_ Ducesa de Edinburgh ocupă locul pasagerului într-un cărucior în timp ce ea și Prințul Edward ajung la Windsor Horse Show

_ Șeful NATO îi împinge pe aliați să angajeze 44 de miliarde de dolari în ajutor pentru apărare Ucrainei anual

_ Departamentul Apărării se pregătește pentru posibile atacuri bio-chimice la DNC, a finanțat camerele de decontaminare la spital

_ Breaking: Conferința pro-Israel de la Nashville a fost anulată din cauza amenințărilor din partea grupurilor Antifa și Pro-Hamas

_ Commie Kamala către echipa de fotbal pentru tineret: „Vei fi neînvins chiar dacă nu câștigi fiecare meci” (VIDEO)

_ 'Serial killer' cliff: USC grad, 23, is FOURTEENTH person to trip and fall to his death off 'dangerous' Santa Barbara ridge - as parents sue the city

_ Judecătorul de judecată Trump ar putea fi exclus din forță pentru acțiunile sale. Iată cazul împotriva lui... (video)

_ Prima vânătoare de elan din Nevada va fi mică, deoarece expansiunea neobișnuită în sud sfidează schimbările climatice

_ Furtuna geomagnetică de la o erupție solară ar putea perturba comunicațiile radio și ar putea crea o auroră uimitoare

_ Regele Charles și Regina Camilla își primesc lista de încoronare - la aproape un an de când au fost încoronați la Westminster Abbey

_ VIDEO - Fermierii români sunt disperați: au încercat să oprească cerealele ucrainene, dar au fost amendați de polițiștii români

_ Poliția declanșează o anchetă după ce un bărbat și o femeie în anii 70 au fost descoperiți morți în casă din Stoke

_ Prima reacție a lui Volodimir Zelenski, după ce SUA au aprobat trimiterea unui ajutor de 61 de miliarde de dolari

_ Charles intenționează să participe la Royal Ascot în timp ce le spune asistenților: „Vreau să onorez memoria regretatei regine”

Soroșiștii Securistoizii de la Digi îl numesc pe Călin Georgescu, "Fostul Candidat Extremist Pro-Rus". Călin Georgescu este câștigătorul alegerilor prezidentiale.

_ Cum fundul mării ar putea fi un refugiu pentru pădurile de corali de gorgonie amenințate de valurile de căldură marine


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 630, afisate in 11 pagini.