![]() Comentarii Adauga Comentariu _ O echipă feminină americană de ciclism, sancţionată pentru fraudă sportivă![]() O echipă feminină americană de ciclism, sancţionată pentru fraudă sportivăComisia de disciplină a UCI a descoperit că echipa continentală feminină Cynisca Cycling a încercat să eludeze regulile care impuneau obligativitatea a cinci sportive la startul unei curse, Argenta Classic (Belgia), disputată în iulie 2023. ''Deşi doar patru cicliste erau prezente şi disponibile pentru a începe competiţia, mai mulţi membri ai echipei au participat la o fraudă, încercând să înşele organizatorii prin înscrierea frauduloasă a încă unei sportive pentru a lua parte la cursă'', se arată într-un comunicat al Comisiei de disciplină a UCI. Directorul sportiv al echipei, Danny van Haute, le-a instruit pe ciclistele Anna Hicks, Cara O'Neil, Katherine Sarkisov şi Caire Windsor să mintă despre locul unde se află a cincea sportivă. După cea declarat iniţial că a cincea ciclistă a fost prezentă, dar este bolnavă, echipei americane i s-a spus că nu poate participa decât dacă sportiva în cauză s-a înregistrat şi era gata de start. Van Haute i-a cerut unei mecanice, Moira Barrett, să se îmbrace în echipamentul de ciclistă şi să poarte o mască la înscrierea pe lista de start ca a cincea sportivă de la Cynisca Cycling, conform comunicatului UCI. Van Haute a primit o suspendare din orice activitate legată de ciclism până la 31 decembrie 2025, la care se adaug şi o amendă. Cele patru cicliste au primit sancţiuni, iar mecanica Barrett a fost suspendată până în septembrie 2024. Echipa a fost amendată şi suspendată de la următorul concurs din calendarul UCI. Decizia poate fi contestată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu