10:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ Breaking | Primul pas dintr-un plan amplu post-război: Guvernul palestinian din Cisiordania a demisionat

Breaking | Primul pas dintr-un plan amplu post-război: Guvernul palestinian din Cisiordania a demisionat

"Am prezentat preşedintelui pe 20 februarie demisia guvernului şi astăzi o prezint în scris", a declarat Mohammed Shtayyeh la Ramallah, capitala Cisiordaniei, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că decizia intervine în special "în lumina evenimentelor legate de agresiunea împotriva Fâşiei Gaza".

Palestinienii au nevoie de "noi măsuri politice" şi de o conducere unificată ca urmare a "noii realităţi" impuse de războiul din Gaza, a explicat el.

"Următoarea etapă cere noi măsuri guvernamentale şi politice care ţin cont de noua realitate din Fâşia Gaza (...) şi de nevoia urgentă de un consens interpalestinian", a spus responsabilul palestinian.

Autoritatea Palestiniană, înfiinţată în cadrul acordurilor de pace de la Oslo, din 1993, dintre Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) controlează Cisiordania, însă - menţionează Reuters - este considerată de mulţi palestinieni coruptă şi nedemocratică. Hamas guvernează de 17 ani Fâşia Gaza, după ce a expulzat din acest teritoriu serviciile de securitate loiale Autorităţii Palestiniene.

Occidentul şi unele state arabe au indicat că ar dori ca după încheierea conflictului dintre Israel şi Hamas, declanşat de atacul terorist din 7 octombrie pe teritoriul israelian, Autoritatea să preia controlul şi în Gaza, a consemnat Reuters mai devreme în februarie.

Potrivit dpa, care citează declaraţii ale unor oficiali guvernamentali pentru postul Watan TV, Mahmoud Abbas ar fi solicitat demisia guvernului pe fondul presiunilor unor ţări arabe din regiune şi ale SUA, fiind considerată un pas spre obţinerea păcii în Orientul Mijlociu, prin reformarea Autorităţii Palestiniene astfel încât să guverneze şi în Gaza, după încheierea ostilităţilor.

Demisia lui Shtayyeh este privită mai curând ca un pas simbolic, deschizând calea spre realizarea obiectivului unei soluţii cu două state, deşi mai sunt numeroase obstacole, au menţionat sursele citate.

Shtayyeh, considerat un colaborator loial al lui Abbas, se află la putere din 2005 şi va continua să servească ca şef al executivului provizoriu, formarea unui nou guvern putând dura câteva săptămâni sau luni.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Aplicaţia care detectează navigarea pe site-urile porno

_ Ce cauzează seceta record în cursul Amazonului?

_ Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

_ Oamenii de știință explică: Ce este energia de fuziune inerțială?

_ Discursul CPAC al președintelui Trump a fost o lovitură de cap a geniului politic

_ Arcada Galaţi anunţă venirea unui internaţional egiptean

_ Potop în China - Sudul țării a fost plasat sun alertă roșie

_ Can you grow wedding flowers yourself? How to make a beautiful big day bouquet from your own garden

_ Europa tremură - Robinetul la cel mai mare zăcământ de gaze, închis definitiv / Devine România o forță în UE?

_ Marcel Ciolacu anunță noul obiectiv major al Guvernului: România a depășit Ungaria

_ Apărarea „Dynamic Duo” în bacterii alungă amenințările virale

_ Surpriză: Premierul irlandez Leo Varadkar îşi anunţă demisia

_ Erdogan, acuze directe la adresa premierului Netanyahu

_ Dinamo, învinsă de Progresul Spartac cu 4-3, într-un meci amical

_ AUR trage și ultimul cartuș, în tentativa de a bloca comasarea alegerilor: Avocatul Poporului, chemat să intre în joc

_ Secretele surprinzătoare ale evenimentelor extreme de ninsoare din Wasatch central din Utah

_ Cele șapte chei ale triumfului președintelui Trump

_ „Recoltarea datelor”: startup-urile de IA din America Latină transformă agricultura

_ Jurgen Klopp: Partea bună a unei prestaţii foarte proaste este că poţi juca mai bine

_ Urmăriți: Primul Cybertruck se vinde la Manheim pentru 244.000 USD

_ Ce să știți despre primarele prezidențiale din Michigan de astăzi

_ Imigrantul ilegal poate purta arme: judecător federal

_ Producătorul auto Dacia, prietenos cu bugetul, lansează o garanție de șapte ani - și este disponibilă și pentru vehiculele rulate

_ Mass-media de masă care denatura statisticile criminalității pentru a-l proteja pe Biden

_ Huawei dă în judecată statul român: Bătălia pentru 5G

_ Contractele futures extind revenirea în a doua zi înaintea câștigurilor Tesla, în ciuda randamentelor în creștere

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Astronomii cetățeni și AI descoperă 30.000 de galaxii inelare

_ Wizz Air resumes flights to Salzburg from Henri Coanda Airport

_ Breaking - Șoc la CFR Cluj: Adrian Mutu și-a dat demisia

_ Distribuția și reglarea biasului în celulele fotoelectrochimice de divizare a apei

_ Ultima oră! Procurorii cer reținerea lui Dan Ilie Morega

_ Cum va măsura telescopul roman al NASA vârstele stelelor

_ 'Fraud, pure and simple': What happened on the first day of Trump's hush money trial?

_ Proiectul artistic „Miopie istorică” face al doilea pas la Călăraşi

_ Regele saudit intră în spital pentru teste „de rutină”: declarație

_ Studiu: Google a intervenit �n alegerile din SUA de 41 de ori!

_ Noua pitică maro excentrică masivă descoperită

_ LGBT harassment in Russia; destruction of monuments in the West Bank (16/12/2023)

_ Cum știi că Joker conduce lucruri...

_ Copilul nu e la bord! Mama cu frunze de trei luni notează rușinând șoferii care îi blochează căruciorul parcând pe trotuar... deci ești de acord cu ea?

_ Noua emisiune Netflix a lui Meghan Markle se filmează la ferma de canabis, în centrul vâlvei pentru duhoarea intensă din cartierul Carpinteria

_ Everestul miroase urât: de vină sunt excrementele alpiniştilor

_ Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană

_ Are gust de promovare! Ed Sheeran îl sărbătorește pe iubitul său Ipswich Town și-a asigurat un loc în Premier League în timp ce bea o bere cu fanii la Miami

_ Noul președinte al FCC, Brendan Carr, trimite un mesaj despre agenda Woke: „FCC va încheia promovarea DEI”

_ Tory Susan Hall reduce diferența față de Sadiq Khan cu două săptămâni până la alegerile pentru primarul de la Londra - dar actualul laburist este încă cu 19 puncte înainte

_ Care este cel mai devreme s-ar fi putut forma luna?

_ RUPTĂ: Președintele Trump răspunde la �nregistrările CIA divulgate care pretind că �nalți oficiali i-au ascuns informații (VIDEO)

_ THE CANNY COOK: Orez cu roșii la cuptor cu halloumi

_ Astronomii detectează absorbanți neutri de atomo-carbon cu o rețea neuronală profundă

_ Gazda vânătorii de chilipiruri, Caroline Hawley, stârnește indignare în rândul telespectatorilor din cauza obiceiului „enervant”: „Ea îmi atacă urechile”

_ Colaborarea BREAD caută fotoni întunecați folosind o antenă antenă coaxială

_ Rusia se laudă cu cea mai mare lovitură din 2024: sute de soldați ucraineni ar fi fost uciși cu o 'bombă cu vid' / Kievul: 'O prostie absolută'

_ Conor McGregor dobândește recordul de plată de 5,5 milioane de dolari pentru The Rock pentru a deveni cel mai bine plătit actor pentru prima dată... de la Mike Tyson la Ronda Rousey, care a trecut de la sport la filme și cât au câștigat la debut?

_ În cursa pentru funcția de procuror general au rămas patru candidați

_ Shell înregistrează profituri în scădere pe măsură ce veniturile scad

_ Tatăl lui Neymar neagă că îi va plăti cauţiunea lui Dani Alves

_ Soldați israelieni, acuzați că au oprit și au dezbrăcat paramedici ONU în sudul Fâșiei Gaza


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5244, afisate in 88 pagini.