'Mă doare inima' - Tabloul celor doi ani de război în Ucraina / Cum a fost dată peste cap viaţa oamenilor chiar şi în locuri departe de front

Chiar şi în satul Lozuvatka, la aproximativ 100 km de linia frontului, peste tot sunt semnele unui război de doi ani care a schimbat irevocabil faţa Ucrainei.

Alona Onîşciuk şi fiica ei de cinci ani, Anhelina, au vizitat cimitirul din Lozuvatka într-o zi de iarnă înzăpezită. Soţul şi tatăl, Serhii Aloşkin, zace acolo, alături de alţi 10 soldaţi, într-o nouă secţiune denumită Aleea Eroilor. "Nu ne aşteptam să fie atât de mulţi", murmură Alona. Partenerul ei în vârstă de 38 de ani, şofer şi mecanic înainte de război, a fost ucis la sfârşitul anului 2022 în timp ce lupta în apropierea oraşului Bahmut din estul ţării.

Au apărut locuri de înmormântare similare în întreaga ţară, o mărturie amară a unui război crunt de apărare împotriva Rusiei, care intră acum în al treilea an, fără a i se întrevedea vreun sfârşit.

Movilele de pământ proaspăt săpat sunt adesea marcate de cruci simple din lemn, fotografii ale morţilor, flori viu colorate şi steaguri ucrainene galbene şi albastre.

Luptele de pe fronturile din estul şi sudul Ucrainei sunt departe de această aşezare din centrul ţării, unde casele sunt modeste, înconjurate de grădini împrejmuite de garduri, dar populaţia sa de aproximativ 6.800 de locuitori a fost profund afectată.

Amploarea victimelor militare ucrainene este un secret de stat bine păzit. Oficialii occidentali estimează că zeci de mii de persoane au fost ucise şi alte zeci de mii au fost rănite. Rusia, aflată în ascensiune în pragul celei de-a doua aniversări a invaziei sale din 24 februarie 2022, a suferit, de asemenea, pierderi grele.

Dincolo de victime, războiul are un impact aproape asupra fiecărui aspect al vieţii ucrainenilor. Alona Onîşciuk a renunţat la slujba ei de la o băcănie când a rămas însărcinată cu Anhelina, iar găsirea unui nou loc de muncă a fost îngreunată de faptul că grădiniţa locală s-a închis.

Şcolile din Lozuvatka, un orăşel situat la aproximativ 350 km sud-est de Kiev, sunt, de asemenea, închise. Adăposturile lor antiaeriene nu sunt suficient de mari pentru a găzdui toţi elevii în cazul unui raid aerian.

Deşi atacurile directe cu rachete şi drone ruseşti asupra comunei sunt rare, aceasta se află în apropierea oraşului Krivoi Rog, un important producător de oţel, care a fost lovit frecvent, declanşând sirene în zonele din jur.

Într-una dintre cele trei şcoli din Lozuvatka, profesoara Svitlana Anisimova stă în faţa calculatorului său într-o clasă goală, în timp ce predă o lecţie online despre sistemul solar unui grup de copii de 10 şi 11 ani.

Fondul ONU pentru copii, UNICEF, a declarat în luna august că doar aproximativ o treime dintre copiii de vârstă şcolară din Ucraina frecventează cursurile în persoană. Mai mult de 1.300 de şcoli au fost distruse în total în zonele controlate de guvern în ţară.

Anisimova a declarat că educaţia la distanţă nu poate înlocui prezenţa la cursuri, şi nu numai pentru învăţarea academică. "Bineînţeles că văd că acest lucru are un mare impact asupra copiilor, asupra abilităţilor lor sociale", a spus femeia de 35 de ani, aşezată la o catedră pentru copii. "Ei nu au ocazia să comunice unii cu alţii", arată ea.

Cam 40 dintre cei 136 de elevi din şcoală au un părinte care este în prezent mobilizat şi serveşte în armată, potrivit directorului şcolii, Irina Potoţka.

În aceeaşi clădire, Potoţka ajută femeile din zonă să împacheteze cutii cu alimente şi băuturi, precum şi plase de camuflaj, pentru a fi trimise militarilor din Ucraina.

Astfel de reţele de voluntari au apărut în întreaga ţară, o sursă vitală de provizii pentru soldaţi, având în vedere cât de solicitate sunt forţele armate.

Iulia Samotuha, o altă profesoară de la şcoală, coordonează efortul de voluntariat din sat, primind solicitări de la unităţile militare, împărţind munca între gospodării şi livrând bunurile care urmează să fie ambalate în cutii. "Când eşti ocupat, uneori nu te mai gândeşti la război", a declarat tânăra de 34 de ani, care se află în concediu de maternitate.

Conducând pe drumuri îngheţate până la unul dintre colegii ei voluntari, ea spune că satul s-a schimbat foarte mult de la începutul războiului. Mărturiseşte că s-a despărţit de mulţi prieteni, pentru că unii erau mai puţin dispuşi decât alţii să ajute la efortul de război. "Mulţi dintre ei au dovedit cine sunt", a adăugat ea. "Străinii au devenit ca nişte rude pentru mine", mărturiseşte tânăra.

Pe lângă cei morţi, există şi cei dispăruţi. Oficialii ucraineni spun că aproximativ 8.000 de persoane - civili şi soldaţi - se află în captivitate rusă ca urmare a ostilităţilor.

Aproximativ 3.000 de persoane, majoritatea militari, au fost eliberate în zeci de schimburi de prizonieri de război, dar mii de familii au fost lăsate să se gândească în continuare la soarta rudelor capturate.

Printre acestea se numără Tetiana Terleţka şi Yuri Terleţki, locuitorii din Lozuvatka, care au declarat că fiul lor Denîs, în vârstă de 29 de ani, s-a alăturat Gărzii Naţionale în 2021 şi a fost capturat în timp ce lupta în oraşul port Mariupol, din sud-estul Ucrainei, în mai 2022. Forţele ucrainene de acolo s-au luptat luni de zile pentru a respinge invazia Rusiei în una dintre cele mai sângeroase bătălii din timpul războiului, înainte ca Kievul să le ordone să se predea atunci când apărarea părea să aibă soarta pecetluită.

"Vrem să arătăm că nimeni nu i-a uitat", a declarat Terleţka la o demonstraţie a zeci de persoane în Krivoi Rog, cerând ca guvernul să facă tot posibilul pentru a elibera prizonierii. "Vom continua mereu să luptăm pentru ei, aşa cum ei au luptat pentru noi", spune femeia.

Părinţii povestesc cum sunt măcinaţi de durere şi anxietate constantă cu privire la soarta fiului lor, pe care au încercat să le tempereze cu speranţa că într-o zi îl vor recupera în viaţă. "Este foarte dificil", mărturiseşte Terleţka în bucătăria ei din Lozuvatka. "Suntem în 2024 şi încă nu avem nicio veste. Nu ştiu nimic despre fiul meu", spune ea. "Uneori, îl visez. Vreau să-l văd din nou, vreau să se întoarcă acasă", mărturiseşte femeia suspinând adânc.

La o mare fermă locală, proprietarul Oleksandr Vasîlcenko a pierdut personal de bază în favoarea forţelor armate şi se teme că şi mai mulţi vor pleca în curând. El este îngrijorat că utilajele de care are nevoie pentru a recolta floarea-soarelui, grâul şi orzul se vor defecta.

Potrivit autorităţilor locale, mai mult de o treime dintre lucrătorii agricoli calificaţi din Lozuvatka au fost mobilizaţi în armată, subliniind impactul războiului asupra agriculturii, o coloană vertebrală a economiei ucrainene.

"Mulţi specialişti şi mecanici din comunitatea noastră au fost mobilizaţi. Echipamentul nostru trebuie reparat", a declarat Vasîlcenko, în vârstă de 42 de ani, în atelierul său, adăugând că va dura ceva timp pentru a pregăti noul personal. Afacerea sa nu mai face profit şi îşi finanţează operaţiunile parţial din economii.

Aceste provocări reprezintă o dilemă profundă pentru Kiev, care încearcă să mobilizeze alţi 450-500.000 de ucraineni: Dacă încearcă să recruteze prea mulţi oameni, ar putea sfârşi prin a deteriora o economie deja devastată de război.

În sat, Anastasiia şi Oleksandr Korobcenko stau într-o casă pe care prietenii lor i-au ajutat să o găsească după ce au fugit din casa lor din regiunea Luhansk, din est, în timp ce forţele ruseşti avansau la începutul invaziei din 2022. Ei se numără printre cei 3,7 milioane de ucraineni strămutaţi intern din cauza luptelor, potrivit unui studiu realizat de Banca Mondială, Naţiunile Unite, Comisia Europeană şi guvernul ucrainean. Alte 5,9 milioane de persoane rămân strămutate în afara Ucrainei, potrivit studiului.

Deşi soţii Korobcenko au găsit locuri de muncă în Lozuvatka, ei se abţin deocamdată să îşi întemeieze o familie. "Când nu ştii ce se va întâmpla cu tine mâine, este foarte greu să te gândeşti să trăieşti cu un copil", a declarat Anastasiia, în vârstă de 23 de ani. "Este foarte dificil", repetă ea.

Stând în spatele biroului de la biblioteca locală unde lucrează acum, ea a spune că teritoriul ucrainean ocupat de Rusia ar trebui să fie eliberat până la capăt. Acest sentiment de sfidare este comun în Ucraina, chiar şi în condiţiile în care forţele sale sunt supuse unei presiuni tot mai mari din partea unei armate mai mari şi mai bine echipate, iar sprijinul militar occidental pentru Kiev se clatină.

"Mă doare inima pentru regiunile Luhansk şi Doneţk şi pentru Crimeea, pentru că acestea nu se mai află în Ucraina", mărturiseşte tânăra. "Acestea sunt teritoriile noastre, oamenii noştri trăiesc acolo. Nu ar trebui să renunţăm", spune ea.

(Fluierul)