03:05
Comentarii Adauga Comentariu

Actorul Mihai Gruia: "Copiii vostri va vor intreba" - apel emotionant la lupta contra fracturarii hidraulice (VIDEO)

"Când apele voastre vor fi otrăvite şi aerul vostru va fi de nerespirat, copiii şi nepoţii voştri, dacă vor mai fi aici, sau dacă vor mai fi pur şi simplu, vă vor întreba ce aţi făcut ca să opriţi toate acestea", li se adresează românilor, cunoscutul actor, Mihai Gruia Sandu, cu două zile înainte de Ziua Naţională împotriva Fracturării Hidraulice.

Într-un videoclip postat pe paginile organizatorilor evenimentelor din data de 6 aprilie, actorul se adresează celor care asistă la distrugerea mediului şi a ţării privind la televizor, cerându-le să îşi examineze conştiinţa şi să se proiecteze în viitorul pe care-l pregătesc ţării "vănzătorii şi jefuitorii de neam", presupunând că acel viitor mai exista.

Mormane de gunoaie, ape otrăvite, mormane de steril, asta ne aşteaptă, avertizează Gruia Sandu, dacă vom continua să privim realitatea de la televizor, în loc să facem ceva pentru a opri distrugerea pusă la cale de cei ce vând ţara pentru bani.

Pe 6 aprilie 2014 au fost mitinguri şi marşuri împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice în peste 60 de localităţi din România.

Lupta împotriva fracturării hidraulice a intrat într-o nouă etapă, atrag atenţia organizatorii, având în vedere că exploatarea gazelor de şist nu mai este un concept abstract, ceva ce se întâmplă la americani sau la polonezi, ci o realitate care ne bate "la uşă". "La Pungeşti se pregăteşte primul foraj, iar alte şi alte perimetre au fost concesionate pentru explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de şist.", scriu organizatorii pe pagina evenimentului (http://stopfracturare.ro/6-aprilie-2014/). Fracturărea hidraulică ameninţă solul, apele şi aerul şi poate distruge, în consecinţă, turismul şi agricultura întregii ţari, atrag atenţia activiştii.

Mai mult, ceea ce se întîmplă la Pungeşti, unde lucrările Chevron se desfăşoară sub paza jandarmeriei, este foarte grav, căci statul încalcă drepturi fundamentale ale locuitorilor din zonă - la liberă circulaţie, la proprietate, la un mediu curat etc. în favoarea unei companii private, ceea ce ar trebui să ne privească pe toţi, căci sonde apar pretudindeni în ţără şi orice localitate ar putea deveni, peste noapte, un Pungeşti.

Protestul din Bucureşti a fost organizat în Piaţa Universităţii, la Statui. Diaspora şi-a anunţat şi ea adeziunea prin proteste in mai multe orase ale lumii.




Cititi si:

In ciuda protestelor localnicilor, Chevron declara: "Explorarea gazelor de șist la Pungești va începe în două-trei săptămâni"

Chevron a obținut a doua autorizație de construire, pentru sonda de explorare de la Puiești

Peste 100 de persoane în Piața Universității, la un protest față de fracturarea hidraulică - FOTO

Proteste față de exploatarea gazelor de șist la Arad, Cluj, Timișoara și Vaslui - FOTO

Peste o sută de persoane au protestat la Pungești față de gazele de șist

Politica Ponta-Chevron: Hotărârea de interzicere a explorării gazelor de șist în Dodești, revocată de Consiliul Local, dat în judecată

Chevron doreste să sigileze fântânile din Pungeşti "ca apa sa nu fie otravita de vreun ONG"

TVR 1: Reportaj - "Pungesti, Stare de Necesitate" (FULL VIDEO)

Pungesti: Localnicii au vrut sa opreasca camioanele Chevron. Jandarmii au blocat drumul

Ohio, SUA, 11 martie, Autoritatile au suspendat exploatarea gazelor de sist, in urma a 11 cutremure ce s-au simtit in orasele din zona

Partidul Miscarea Populara, patronat de Basescu, sustine exploatarea gazelor de sist
(VIDEO filmul "Gasland')



Filmul "Gasland" - titrat in romaneste


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Polonia/alegeri: Conservatorii naționaliști, pe primul loc (sondaj la ieșirea de la urne)

Hunter Biden se apără pentru prima dată în fața atacurilor lui Donald Trump

Ungaria: Premierul Orban i-a felicitat pe aliații naționaliști polonezi pentru victoria în alegeri

Exit polluri: Kais Saied, un profesor de drept, conservator, va fi noul președinte al Tunisiei

Ungaria/alegeri municipale: Opoziția a câștigat la Budapesta și a obținut rezultate bune și în alte orașe

Partidul lui Viktor Orban pierde, conform rezultatelor parțiale, alegerile la primăria capitalei Budapesta

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie

Partidul Dreptate și Justiție din Polonia s-a situat pe primul loc la alegerile parlamentare, arată rezultatele Exit-poll

Băsescu, despre rețelele de trafic de persoane: Este o mare greșeală desființarea "Doi și-un sfert"

METEO #azi 14 octombrie 2019: Vreme frumoasă în cea mai mare parte a țării/ Cum va fi vremea în București

Eugen Teodorovici, după incidentul cu o jurnalistă, susține că i-a prezentat personal scuze

Principesa Margareta, discurs critic la Haga: Punctul-cheie este încetarea atitudinii de superioritate față de noile state membre/ Am făcut sacrificii nu pentru că am vrut să reducem costurile la roșii sau automobile

Tunisia: Juristul Kais Saied, ales președinte cu peste 75%, potrivit televiziunii naționale

Administrația Trump urmează să impună sancțiuni economice Turciei în urma ofensivei din Siria

HOROSCOP 14 octombrie 2019: Săptămâna începe cu un eveniment astral care oferă viteză de reacție și spirit de inițiativă zodiilor Cardinale

Ungaria/alegeri municipale: Partidul lui Orban, învins la Budapesta (rezultate parțiale)

Băsescu: Dacă Dăncilă dă semnalul că a fost înfrântă, nu numai ea, tot PSD va obține 8-9%/ Problema pe care o are Iohannis acum este să îi treacă Guvernul

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Gașca lui Soros de la Revista 22 publică un articol în care îl acuză pe Preşedintele Academiei că a fost colaborator al Securității. Ce le răspunde Ioan Aurel Pop. Care e Opinia Fluierul.ro

Gigi Becali își bagă fetele în afaceri. Theodora Becali a primit 50% dintr-o companie care trebuie să primească despăgubiri de 71 de milioane de euro de la ANRP

Ce înseamnă când copilul se uită printre picioare! SUPERSTIȚII despre bebeluși și sarcină

Băiatul lui Teia Sponte, PRIMA DECLARAŢIE despre RELAŢIA cu Simona Halep

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

Crina Matei, despre viaţă. "În fiecare zi duc lupta asta cu mine"

Siria: Damascul trimite trupe în nordul țării în fața ofensivei turce (media de stat)

Tenis: Marius Copil, în ultimul tur al calificărilor la Antwerp (ATP)

Ciocnire în lanț. Cinci mașini s-au ciocnit pe DN1. 17 persoane, implicate

Cuvântarea lui Donald Trump în Varșovia. Donald Trump: "Împreună, să luptăm toți ca și polonezii - pentru Familie, pentru Libertate, pentru Țară și pentru Dumnezeu."

Cum făceau brânza vechii Daci. "O lingură de păstorit" - Film Etnografic - Coșbuc 1918.

Putin, într-un context prielnic: Nu Trump este de vină pentru faptul că relațiile ruso-americane nu s-au îmbunătățit

Mașină de poliție, filmată în timp ce face o manevră interzisă într-o intersecție

Nervos că a băgat degeaba zeci de milioane de dolari în campania lui Hillary Clinton, SOROS a plătit un studiu ca să afle de ce muncitorii albi din America l-au votat pe Donald Trump președinte. Iată ce-a aflat....

Viagra din plante? Află ce trebuie să ştii despre acest remediu

Un TIR încărcat cu ciocolată a ars complet după ce a lovit un stâlp de electricitate, o țeavă de gaz, apoi s-a oprit în curtea unei case/ Localnicii din Nadeș, fără energie electrică | FOTO

Cumpănașu aruncă BOMBA. Un fost șef al SRI, actual ambasador în SUA, "mi-a cerut să nu candidez"

Mizerie umană gravă a federalistei UE. Cutremurul de la L'Aquila. UE solicită restituirea impozitelor şi taxelor de care victimele cutremurului din Aquilla au fost scutite de statul italian. UE: "Acestea sunt Ajutorul de Stat"

Tenis: Monica Niculescu și Gabriela Ruse, adversare în ultimul tur al calificărilor la Luxemburg (WTA)

Cluj: Locomotiva unui tren personal a luat foc; pasagerii s-au autoevacuat în siguranță

14 octombrie, Sfânta Parascheva. Tradiție la pelerinajul de la Iași: Meniul pregătit pentru Masa Pelerinilor

România-Norvegia, pe Arena Națională. Dragoș Grigore și Vlad Chiricheș au părăsit cantonamentul și nu vor juca meciul

Brexit: UE previne că 'mai este încă mult de lucru' înaintea unui acord

Proiect: Contribuțiile sociale ale aleșilor locali sunt luate în considerare la calcularea pensiilor

Siria: Informațiile privind evadarea unor prizonieri din cadrul Statului Islamic, o 'dezinformare' (Erdogan)

Pintea îi răspunde lui Ungureanu pivind achiziția de vaccinuri antigripale: Comisia a procedat corect. Nu mă tem de plângeri

Cum unul dintre statele americane duce greul luptei de a renunța la Obamacare

Cazul de la Caracal/Criminaliștii au ridicat dintr-o pădure probe ce par a fi fragmente osoase

Dana Criminala, MĂRTURISIRI INTIME. Declaraţii-şoc despre despărţirea de Leo de la Strehaia

Gimnastică artistică: Americanca Simone Biles și-a adjudecat a 24-a medalie la Campionatele Mondiale

Două actriţe din industria XXX fac filme porno pentru urşii panda FOTO

Cazul Caracal. Diversiunea cu ADN-ul mitocondrial. Zeci de persoane din zona Caracal ar putea foarte bine să aibă ACELAȘI ADN-Mitocondrial. Fluierul.ro vă prezintă lipsa de relevanță a ADN-ul mitocondrial în procesele din SUA

DJ Harra, SELFIE NUD în cadă. A ÎNCINS Facebook-ul

VIDEO Ce pățește un aligator neinspirat care atacă un țipar electric

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

WSJ: Arsenalul balistic iranian generează riscuri majore pentru SUA și Arabia Saudită

Un mort și un grav rănit, în urma unui accident produs pe DN 68, în Hunedoara

Gică Hagi, despre fiul său și tricoul cu numărul 10: Îl cunoașteți pe Ianis, dar se va face și mai bine cunoscut

Suceava: Un mort și un rănit într-un accident rutier la Brodina, din cauza vitezei excesive

Hunedoara: "Afganistan - chipuri ale războiului" - expoziție de fotografie a unui corespondent de război al RRA

Locomotivă, în flăcări. 20 de pasageri s-au autoevacuat dintr-un tren, în urma unui incendiu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 203, afisate in 4 pagini.



ieri 05:09 CITATUL ZILEI