23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Obrăznicia Sorosiștilor Barna și Drulă nu are limite. COMENTARIU Sorin Avram: Barna şi Drulă, cu trenul, pe ruta Bucureşti - Restul Ţării



COMENTARIU Sorin Avram: Barna şi Drulă, cu trenul, pe ruta Bucureşti - Restul Ţării Sorin Avram (30.07.2021, 20:29)

Obrăznicia nu are culoare politică, aceasta fiind când roşie, când galbenă, când albastră, ca situaţia din România. Ministrul USR-PLUS al Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că nu îl va demite pe şeful CFR Călători pentru declaraţiile făcute în noaptea în care pasagerii unui tren au rămas captivi mai multe ore, pentru că evaluarea profesionalismului unui manager se face ”aşezat, la rece”, nu după ”o declaraţie de moment”. Dacă ministrul al Transporturilor ar fi fost un pesedist, iar directorul CFR ar fi fost pus de el, atunci s-ar fi întâmplat la fel. Diferenţa ar fi fost dată de faptul că USR-PLUS ar fi ieşit în stradă, după care ar fi mers în Gara de Nord unde s-ar fi legat cu lanţuri de calea ferată şi ar fi spus că nu va permite niciunui tren să intre sau să iasă până când urmaşii comuniştilor nu-şi prezintă demisiile.

Obrăznicia nu are culoare politică, iar acest lucru îl demonstrează şi vicepremierul USR-PLUS, Dan Barna, care i-a luat apărarea directorului CFR, Ovidiu Vizante. În cazul în care domnul Barna ar fi fost în opoziţie, iar domnul Vizante ar fi fost pus în funcţie de PSD, atunci USR-PLUS ar fi scos lumea în stradă pentru a înfiera cu mânie democratică incompetenţa şi corupţia, şi ar fi cerut DNA să scoată cătuşele din sertar şi să treacă la arestări.

Domnii Barna şi Drulă vorbesc despre Căile Ferate Române, care de ani de zile sunt când Căile Ferate Române, când Căile Fentate Române, dar se pune întrebare: când au fost domniile lor cu trenul ultima dată? Când au fost cu trenurile care circulă pe porţiuni întinse cu 45 de kilometri pe oră, pentru că infrastructura feroviară este praf? Când au mers câteva ore cu trenuri în care aerul condiţionat se defectează la 35 de grade Celsius, iar în gările de pe traseu nu este nimeni în stare să rezolve situaţia, pentru că vagoanele sunt vechi, iar meseriaşii au fugit la firme care plătesc mai bine? Când au mers cu trenuri în care toaletele se înfundă după numai câteva folosiri?

La cum se comportă actualii guvernanţi, nu doar cei doi, pare-se că aceştia nu au fost de mult cu trenul, preferând maşinile luxoase sau avioanele. Dacă ar fi călătorit cu trenul, guvernanţii ar fi avut ocazia să vadă foste întreprinderi din care au mai rămas doar câteva grinzi şi câţiva pereţi pe care se văd vag lozinci de genul ”Trăiască şi înflorească Republica Socialistă România!”. Ar fi văzut case din chirpici în curţile cărora se joacă nişte copii în puţa goală şi cu muci la nas printre nişte rufe spălate de ”n” ori şi puse la uscat. Ar fi dat cu ochii de grămezi de pet-uri aduse în apropierea căii ferate de ultimele inundaţii şi mai multe terenuri năpădite de bălării. Apoi, ar fi auzit ce discută lumea în tren: şi studentul, şi pensionarul, şi şomerul, şi omul cu o mică afacere. Adică, ar fi cunoscut România reală.

Dan Barna şi Cătălin Drulă vorbesc despre un sistem pe care nu îl cunosc, principala lor preocupare fiind aceea de a se menţine la putere şi de a-şi ţine oamenii în funcţie, iar pentru asta sunt dispuşi să debiteze tot felul de enormităţi şi să vină cu tot felul de argumente penibile. Însă, nu sunt singurii. De exemplu, ministrul Raluca Turcan vorbeşte despre muncă în condiţiile în care dumneaei nu a muncit o secundă în viaţa ei. Să duci mapa lui Theodor Stolojan, să o lauzi deşănţat pe Elena Udrea şi să stai cu orele la cosmetică nu înseamnă muncă.

Înainte să mai vorbească despre CFR şi despre România, în general, Dan Barna şi Cătălin Drulă ar trebui să călătorească cu trenul. Numai că s-ar putea ca după ce merg cu viteza melcului fără aer condiţionat la 35 de grade Celsius, dar şi după ce văd pe geam şi după ce aud ce vorbeşte lumea să coboare din tren cu demisiile scrise. Şi pentru şeful CFR, şi pentru ei doi


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Medic acuză: În fazele inițiale, te faci bine în 24 de ore cu o singură perfuzie. România refuză să cumpere tratamentul. În faze mai grave există tratament cu un înalt grad de eficiență:Tocilizumab. România nu-l cumpără. Opinia Fluierul.ro

SUA. Sen. Ron Johnson: „16.766 uciși de vaccin în 10 luni. Cu vaccinul COVID, am avut 16.766 de decese în 10 luni, administrând acest vaccin, Nu are niciun rost să obligăm vaccinarea - cu vaccinul COVID, când am avut 16.766 de decese în 10 luni” (VIDEO)

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Ce fac când nu mai știu cum să vă mintă. SUA. Fauci o întoarce că la Brăila sau mai exact ca Rafila și Cercel

3 DECEMBRIE 1991 a încetat din viață Petre Țuțea. DE CE VOR SA-L INTERZICA PE PETRE TUTEA? Petre Țuțea: "Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?"

Certificatul verde, obligatoriu pentru angajații de la stat

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Banalizarea morții în România: 24.867 de români îngropați goi, în saci de plastic

Walter Smith, legendarul antrenor al echipei Glasgow Ranger, a murit

Suedia suspendă vaccinarea cu Moderna pentru o perioadă nedeterminată pentru orice persoană sub 31 de ani, după ce pacienții vaccinați au dezvoltat o boală cardiacă paralizantă

Cum pot beneficia de șomaj tehnic salariații firmelor a căror activitate este suspendată în contextul COVID-19

Facebook Papers: ce se află în documentele care zguduie cea mai mare rețea socială din lume

Prințesa Mako a Japoniei s-a căsătorit cu iubitul ei, dar și-a pierdut statutul regal. Care este motivul

Analiștii economiei anticipează 5% inflație în următoarele 12 luni și un curs de peste 5 lei/euro

Gest de solidaritate fără precedent al unui pensionar de 90 de ani. Își donează economiile pentru a salva nou-născuții

Astronomii par să fi descoperit prima planetă situată în afara galaxiei noastre

Decizie judecătorească: Vaccinul produs de firma Glaxo provoaca autism! Vaccinul "Infanrix Hexa”, este un vaccin hexavalent, administrat in primul an de viata, care „protejează” de poliomielita, difterie, tetanos, hepatita B, tusea convulsiva, haemophilius

Florin Cîțu: Nu există nicio flexibilizare a mandatului premierului desemnat

Videoconferință Mediafax: Primarii care nu sprijină învățământul trebuie sancționați

Ludovic Orban se retrage din grupul parlamentar al PNL, rămîne neafiliat

Tesla Model 3 a devenit în septembrie cel mai bine vândută mașină din Europa

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis le-a zis celor de la PNL să mențină ușa deschisă pentru negocierile cu USR. USR i-a dat cu ușa-n cap votând pentru verificarea Averii Președintelui

Valeriu Gheorghiță știe cum va evolua pandemia: Prin vaccinare, boala se transformă într-o banală răceală

O femeie a fost condamnată la închisoare după ce a lăsat un copil de 5 ani să moară în soare

Peste 100 de spitale din România, alimentate cu medicamentul care vindecă pacienții infectați cu SARS-CoV-2

Ana Maria Barnoschi, şedinţă foto incendiară GALERIE FOTO

COMENTARIU Sorin Avram: Pentru Florin Cîțu, negocierile se execută, nu se discută

Medic stomatolog specializat în Ortodonție, Denisa Zaharia, anunță efectele fenomenului mondial Zoom Boom în Stomatologia din România

Irina Bara a eliminat-o pe Irina Begu, furnizând una din surprizele turneului Transylvania Open

Ion Cristoiu: Cred că al treilea premier va fi Florin Cîțu. PNL e pregătit și pentru anticipate

Valeriu Gheorghiță: Cei care au făcut prima doză cu Johnson&Johnson află vineri cu ce vaccin își fac boosterul

Compania de curierat Sameday integrează în flotă noua generație de camioane MAN - ADVERTORIAL

Coronavirus în România 26 octombrie 2021. Bilanț complet COVID-19

COMENTARIU Adrian Onciu: Răspunsul la întrebarea "De ce lipsesc medicamentele anticovid?"

Propunere inedită a liderului deputaților UDMR, Csoma Botond: armistițiu între partide de șase luni

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

METEO Temperaturi fluctuante în următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea

Descoperire uriașă a celor de la NASA: Cum arată prima planetă din afara galaxiei noastre

Romgaz a ajuns la un acord cu americanii de la Exxon pentru preluarea a 50% din perimetrul Neptun Deep. "Se estimează că tranzacția va fi finalizată în primul trimestru din 2022."

Noile reguli privind accesul în mall, biserică și muzee, publicate în Monitorul Oficial

Iată de ce este bine să investești într-un aparat aerosoli. Ce beneficii are această terapie

Premiera ultimelor zile. România are un pat liber la ATI pentru bolnavii COVID-19

Ministrul Energiei: Românii nu vor plăti mai mult pentru energie decît au plătit în decembrie 2020

Ciolacu despre negocierile politice: Absolut toate variantele sunt în discuție

Iohannis face o vizită în Egipt, la invitația șefului de stat Abdel Fattah El-Sisi

Dezvăluire bombă a lui Liviu Dragnea: În România SRI-ul pune prim-miniștrii. Liviu Dragnea a declarat că șeful SRI, Hellvig împreună cu Coldea și Dâncu, i-au cerut să-l pună pe Dîncu premier chiar în ziua când PSD câștigase alegerile

Bilanț provizoriu COVID-19. Aproape 17.000 de cazuri noi și 523 decese

Licitație inedită în București: mașini rare de la pasionați sau din patrimoniile instituțiilor publice

Alimentație. Deși sunt perfecte pentru vegani, ciupercile trebuie evitate de femeile însărcinate

O superputere a Europei interzice vânzarea de câini și de pisici în magazine. Când va intra în vigoare noua lege

Dezvăluiri despre ultimele ore din viața lui Diego Maradona: "Avea o voce ciudată, ca a unui robot"

Surpriză de proporții în Cupa României la fotbal. Un portar, eroul partidei

Scoțiencei Sally Wood Lamont i se cere demisia de la conducerea Comitetului Național Paralimpic Român

O mașină de lux furată din Marea Britanie a fost găsită la o firmă din România

Creșterea numărului de cazuri de gripă aviară la om este îngrijorătoare. Experții se tem că vor apărea tulpini noi

O carte pe zi: "Transatlantic" de Colum McCann

Rețeaua stațiilor de carburanți din Iran este paralizată din cauza unui atac cibernetic

Companiile Blue Origin și Boeing prezintă planurile unui "parc de afaceri" în spațiu

Epidemiologul Octavian Jurma, estimări despre numărul de cazuri COVID din prima parte a lunii noiembrie

Răspunsul USR la propunerea PNL. Armistițiu există deja în Parlament, este nevoie de mai mult

VIDEO Un puști de 13 ani a marcat 483 de goluri pentru AC Milan


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 582, afisate in 10 pagini.