14:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministerul Finanţelor propune o schemă de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei, pentru investiţii de anvergură în regiunile mai puţin dezvoltate

Ministerul Finanţelor propune o schemă de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei, pentru investiţii de anvergură în regiunile mai puţin dezvoltate

”Ministerul Finanţelor propune o nouă schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioane lei. Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro”, anunţă ministerul, potrivit news.ro.

Noua schemă de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026. Plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MF la rubrica Transparenţă decizională.

„Venim cu această propunere pentru că vrem să atragem în România investiţii de mare anvergură, pe care să le orientăm către regiunile mai puţin dezvoltate ale ţării, pentru un suflu nou de dezvoltare şi prosperitate în aceste zone. Punem accent pe efectul multiplicator al investiţiilor: nu numai că vor stimula competitivitatea unor ramuri industriale cu tradiţie în România, dar vor crea şi oportunităţi de angajare pentru mii de cetăţeni din întreaga ţară. Vedem că ajutoarele de stat acordate de MF în perioada 2007–2023 s-au dovedit un instrument real de stimulare a atragerii de investiţii şi creării de noi locuri de muncă: până acum s-au emis 304 acorduri pentru finanţare în vederea susţinerii de investiţii în valoare de 6,7 miliarde euro, care generează peste 61.000 locuri de muncă. Valoarea contribuţiilor directe generate de proiectele de investiţii este undeva la 4 miliarde euro”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Cine poate aplica pentru schema de ajutor de stat

Pot fi beneficiarii ajutorului de stat, întreprinderile care îndeplinesc următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

Suplimentar pentru întreprinderile cu cel puţin un exerciţiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate şi capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Totodată, pentru a fi eligibili, suplimentar faţă de criteriile generale, întreprinderile nou-înfiinţate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei şi să nu aibă acţionari care deţin sau au deţinut în România în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu acelaşi obiect de activitate pentru care solicită finanţare.

Criterii de eligibilitate cumulative pentru investiţii:a) să fie considerate investiţii iniţiale (unitate nouă/extindere/diversificare/schimbare fundamentală) sau investiţii iniţiale care creează o nouă activitate economică (unitate nouă/diversificare in cazul judeţului Ilfov);b) să aibă o valoare totală, fără TVA, a costurilor eligibile asociate investiţiei iniţiale, de minimum 50 milioane lei;c) să îşi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia;d) să îndeplinească condiţia referitoare la efectul stimulativ; e) să îndeplinească indicatorii cantitativi şi calitativi prevăzuţi de schemă;f) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie.

Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anuale anunţate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.

Cererile de acord pentru finanţare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat şi se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanţare se finalizează cu acord pentru finanţare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcţii, achiziţie de echipamente şi active necorporale, iar activele aferente investiţiei trebuie să fie noi.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ FOTO - O minoră de 14 ani a dispărut din București: Poliţia face apel la cetăţeni

_ Raport Colliers: Stocul de spaţii de retail modern din România a depăşit 4,3 mil. mp, 60% în primele 10 mari oraşe din ţară

_ Două persoane au fost arestate preventiv după ce au cultivat canabis într-o casă din Buzău

_ Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

_ Temerile cu privire la scăderea natalității în Anglia și Țara Galilor sunt deplasate – populația urmează să crească în anii următori

_ Agresorul polițistului care a intervenit după ce și-a înjunghiat părinții reținut pentru 24 de ore - Va fi dus la instanță pentru arestare preventivă

_ Bursele pentru elevii din învățământul confesional și privat vor fi plătite de Ministerul Educației, inclusiv sumele restante din anul trecut

_ Senatul SUA promovează proiectul de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel și Taiwan, în ciuda opoziției lui Trump

_ Agent antibacterian transportat de nanoparticule utilizate pentru tratarea BPOC la șoareci

_ Prințesa Alexandra este văzută pentru prima dată într-un scaun cu rotile - în timp ce participă la un memorial pentru Regele Constantin al Greciei

_ Incredibila poveste a unui băiat de 9 ani, lăsat singur de mama sa timp de doi ani. A mers la școală în fiecare zi

_ Solidaritatea Sanitara Federation continuing protest schedule

_ Job-urile următorilor 10 ani. Iată care sunt pariurile sigure

_ Leicester exploatează o lacună imensă în regulile de cheltuieli ale fotbalului pentru a evita pedeapsa în acest sezon, după ce a pretins că este atât un club din Premier League, cât și EFL în ACELAȘI TIMP

_ În interiorul colecției de mașini de 5 milioane de lire sterline a lui James Martin, cu vehicule personalizate, un Ferrari și o mașină de raliu emblematică - găzduite în garaje incredibile pictate manual, la locul său Hampshire

_ Niciun acord comercial cu SUA sub Starmer? Secretarul forței de muncă din umbră elimină speranțele unui acord post-Brexit, chiar dacă Donald Trump va deveni din nou președinte

_ EDEN CONFIDENTIAL: Meghan Markle cheamă un fotograf de top pentru o ședință foto plină de farmec cu Archie și Lilibet

_ Atacul la sala de concerte de la Moscova: ceea ce știm până acum cu privire la numărul morților a crescut la 133 și Putin spune că toți cei patru bărbați înarmați ISIS au fost arestați

_ Zelenski a numit un fost înalt oficial de securitate ambasador în Republica Moldova

_ Pandemic Whisky Boom se transformă în mahmureala

_ Romania - Republic of Moldova Employers' Association for Sustainable Development to be launched on May 16, 2024

_ LIVE TEXT - Iranul a atacat Israelul: Valuri de drone sinucigașe au fost lansate

_ Turist britanic, în vârstă de 30 de ani, este găsit mort într-un apartament de vacanță din Algarve, după ce „prietenul” a sunat la poliție pentru a-i alerta, dar apoi a „dispărut”

_ Protestatarii pro-palestinieni provoacă haos pe Aeroportul Internațional O'Hare

_ IMF revised downwards its Romania 2024 growth estimates

_ Bayern Munchen - Arsenal 1-0 (total 3-2) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Joshua Kimmich îi conduce pe germani în față

_ Fasolea verde românească, preț de infarct în piețe: 'Mai bine o vinde la bucată, să își permită oricine 3-4 păstăi, de poftă'

_ ‘I think there is substantial evidence of the alleged crimes’: Trump in NY court for hush-money trial

_ Nu sunt cel mai bun jucător de snooker din toate timpurile, spune modest Ronnie O'Sullivan

_ Regele secret al crimei al Scoției

_ Va funcționa interzicerea telefonului școlar din Noua Zeelandă? Să vedem ce face pentru curiozitatea elevilor

_ Hotelul Intercontinental din București ascunde un secret întunecat: motivele pentru acolo s-au petrecut multe acțiuni tragice nu sunt cunoscute în totalitate

_ Fermierul care a demolat fără permisiune un porumbel din secolul al XVII-lea clasat pe listă este amendat cu 45.000 de lire sterline

_ London mayor Khan wins record third term as Tories trounced in local polls

_ EDEN CONFIDENTIAL: magnatul de depozit David Ross se reuneste cu fosta lui iubita mostenitoare de sticla

_ Simulările cu noul model k−ω oferă perspective asupra proceselor masive de convecție a stelelor

_ Formula 1 - Marele Premiu al Qatarului ar putea decide şi titlul la echipe

_ Sărbătorile zilei din 13 aprilie - Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul

_ Tenerife îi va pălmui pe turişti cu o taxă turistică: taxele urmează să vină din ianuarie - după ce peste 50.000 de locuitori s-au alăturat protestului masiv de stradă împotriva vizitatorilor străini

_ A sprijinit Israelul, dar a pierdut o avere: McDonald's are probleme economice mari în țările musulmane

_ Taylor Swift și Travis Kelce „vor petrece ceva timp în privat împreună” după Super Bowl, după ce au fost despărțiți de câteva săptămâni... dar tight end „este încă hotărât să renunțe” la Las Vegas dacă Chiefs câștigă

_ NATO dă 'dezlegare' Ucrainei să atace Moscova: 'Are acest drept!'

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Gaza. The Day After

_ Un şofer inconștient a fost depistat de polițiștii din Târgoviște când conducea cu 109 km/h pe o stradă din oraș

_ Jocul „Puiului” în lumea de azi

_ Secretarul general al ONU avertizează că lumea devine "mai puţin sigură pe zi ce trece"

_ Momentan protestatarii - care cu câteva zile în urmă au declarat că o stradă este „puțin mai sigură” -, în timp ce au devenit bollarzi umani pentru a proteja o schemă de reducere a traficului, sunt împrăștiați după ce șoferi furiați au străbătut

Al treilea război mondial? Macron discută cu partidele din Franța trimiterea de trupe în Ucraina: „Nu ne putem permite să stabilim limite”

_ O nouă despărțire în showbiz! Carmen Grebenișan și Alex Militaru au divorțat - Vedeta a confirmat separarea

_ Tatăl din Missouri spune că „s-a prăbușit” de durere după ce a găsit cadavrul însângerat al fiicei de 24 de ani într-o cadă și copilul ei de 4 ani, bătut fără știință: bărbat, 32 de ani, pledează vinovat de crimă

_ Asley Gonzalez, învins în turul secund la turneul Grand Slam de la Antalya

_ The Regime Review: O satira politică fără mușcătură, puțină inteligență și un total OTT Kate Winslet, scrie CHRISTOPHER STEVENS

_ România de lumea a treia: Peste 11.000 de români, dintre care jumătate sunt copii, stau în case fără curent electric

_ Dezvăluit: De ce ar trebui să iei întotdeauna propriile sandvișuri la aeroport

_ Ion Cristoiu: În chestiunea Rusiei, România beneficiază de expertiza fostei Securităţi

_ Seattle Children�s Hospital Withdraws Business from Texas in Response to Investigation Into �Gen�der Tran�si�tion� Treat�ments for Minors

_ Ana Bogdan, after qualifying in round of 16 at Transylvania Open - Today I fought for every point

_ BREAKING - Migranții au înjunghiat polițiștii de frontieră din România: s-au tras 13 focuri de armă pentru a-i opri

_ Eurostat: Romania has third lowest life expectancy in EU, Spain ranks first

_ Mai mult de unul din patru germani nu sunt interesaţi de Euro 2024 - sondaj


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1061, afisate in 18 pagini.