23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Țara lui SOROS: I-am dat afară pe copii că au copiat, dar MARII PLAGIATORI HOȚI, sunt bine mersi în funcții. Exmatriculații de la Drept și plagiatorii de la Academia SRI care conduc Justiția.

Cei 45 de studenți de la Drept care au copiat au fost exmatriculați, a anunțat rectorul Universității din București.

Mulți au argumentat însă că sunt doar niște copii care au vrut să-și facă viața mai ușoară.

Prin comparație cu acești studenți, pe Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general, nu-l amenință nimeni că-l dă afară, deși omul și-a plagiat lucrarea de doctorat într-o proporție uluitoare.

Și atunci, la fel ca acum, Bogdan Licu era procuror general adjunct.

De fapt, de șapte ani, se află în vârful ierarhiei Ministerului Public și de două ori a fost procuror general interimar, în 2016 și în 2019.

Teza lui de doctorat se intitulează „Corupția – risc major la adresa securității naționale”, a fost susținută la Academia Națională de Informații a SRI și a fost coordonată de fostul ministru Gabriel Oprea, care la rândul lui și-a plagiat doctoratul, spune într-un comentariu Val german .

CE MAI SUSȚINE DEUTSCHE WELLE: Pe prim-procurorul șef adjunct nimeni nu l-a dat afară după ce a fost dovedit plagiatul tezei sale de doctorat.

Președintele Klaus Iohannis, care a vorbit des despre integritate, l-a numit anul trecut din nou în funcție, deși avea pe masă argumentele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și toate dovezile lipsei sale de integritate.

Bogdan Licu nu e singurul magistrat acuzat de furt intelectual, nu e nici singurul care a ajuns într-o funcție atât de importantă, trăgând după el vinovății rușinoase.

Fostul șef al parchetului anti-mafia, Codruț Olaru, membru al CSM, a copiat în întregime teza sa de doctorat „Particularitățile criminalității organizate în România”, susținută în 2013 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Nimeni din comisia care i-a acordat titlul nu a observat, cu atât mai puțin fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, coordonatorul tezei.

Nici profesorul, nici doctorandul nu au suferit vreo consecință și niciunul nu a fost dat afară.

Fostul premier Victor Ponta, descoperit că și-a plagiat teza de doctorat când era prim-ministru, a rămas în funcție încă trei ani, timp în care Facultatea de Drept l-a mângâiat pe creștet.

De fapt, același Consiliu al Facultății, care a decis săptămâna trecută exmatricularea celor 45 de studenți care au copiat, a hotărât în 2012 că facultatea nu ar fi fost „competentă” să evalueze teza de doctorat a lui Victor Ponta.

Teza plagiată a fost girată de un alt fost prim-ministru, Adrian Năstase, invitat să predea la mai multe universități private, după ce și-a ispășit condamnarea pentru corupție.

Toți acești înalți magistrați, dar și alții cu funcții mai mici, dar cu furturi intelectuale la fel de importante rămân în funcții, doar studenții sunt exmatriculați.

Și unii și ceilalți ar trebui să plătească, însă, cu aceeași măsură.

Furtul trebuie pedepsit în toate formele și circumstanțele în care apare.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

TOPUL celor CINCI județe unde coronavirusul face RAVAGII: au 40% din cazurile din toată țara

ARN deține frâiele în bacterii: cercetătorii observă ARN-ul care controlează sinteza proteinelor

Programarea proteinelor pentru a transforma celulele în computere moleculare

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Afganistan. Talibanii "Am câștigat războiul, America a pierdut"

O nouă palmă dată mincinoșilor progresiști ce propagă minciuna nerușinată a încălzirii globale. În ultimii 800.000 de ani temperaturi oceanelor a variat cu doar 3 grade Celsius fie ca au fost epoci glaciare sau epoci calde

Bernie Madoff, escrocul care a pus în aplicare o schemă Ponzi, a murit în închisoare la 82 de ani

Noi dovezi sugerează divizarea sexuală a muncii pe măsură ce agricultura a apărut în Europa

Proteina virusului Ebola care modifică forma virusului exploatează ARN-ul uman pentru a-i schimba forma virusului ca sa nu mai fie detectat

Studiu: oamenii au o capacitate de răcire a corpului lor uriașă față de maimuțe

Pterozaurii zburători gigantici aveau vertebre spicate pentru a-și susține gâturile „ridicol de lungi”

Firea se dă la PUZ-ișor. Gabriela Firea, după ce Nicușor Dan a fost la DNA: 'Plicușor-PUZ-ișor, frățiorul interlopului Câine, are tupeul să arate cu degetul!'

De ce mor atât de mulți copii de Covid-19 în Brazilia?

Elicopterul Ingeniozitate al NASA este încă blocat pe suprafața lui Marte în timp ce așteaptă o actualizare urgentă a software-ului, a spus agenția spațială.

Florin Cîțu i-a trimis lui Klaus Iohannis REVOCAREA lui Vlad Voiculescu. Secretarul de Stat, Andreeea Moldovan dată și ea afară

Cum s-a schimbat comportamentul bolnavilor COVID și câți sună la 112. Ce spun specialiștii

VIDEO Dezbateri despre digitalizare la cea de-a 25-a ediție a Zilei Comunicațiilor

Andreea Moldovan, așteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov VIDEO

Vrancea: Patru persoane, dintre care două minore, rănite în urma unui accident rutier pe DN2

HOROSCOP 15 aprilie. Se întâmplă minuni în viețile acestor zodii. Ceva sau cineva le trece peste un obstacol

Ce tip de test este recomandat pentru a afla dacă avem anticorpi specifici SARS-CoV-2. Explicațiile unui medic specialist

SUA: Administrația Biden urmează să aplice sancțiuni unor entități și oficiali ruși (surse)

Liderul suprem al Iranului refuză să accepte mediere din partea oficialilor de la Viena în problema acordului nuclear. Ofertele propuse nu pot fi luate în considerare

Botoșani: Fetița de 13 ani dată dispărută miercuri seară, găsită pe raza municipiului reședință de județ

Handbal feminin: Morten Soubak, campion mondial cu Brazilia, va antrena Dunărea Brăila din sezonul viitor

Agenția Europeană a Medicamentului accelerează evaluarea vaccinului Johnson&Johnson, după efectele secundare raportate de SUA

Florin Roman, deputat PNL: O cale de mijloc ar fi ca Ministerul Sănătății să revină PNL, o variantă ar fi Tătaru

Coronavirus/Germania:Imunitatea de grup ar putea fi atinsă în vară, în contextul în care contaminările se apropie iar de niveluri-record

Viespile sociale își pierd capacitățile de recunoaștere a feței dacă trăiesc în izolare

Coronavirus / GCS: 11 județe - în zona roșie, cu peste 3 cazuri la mia de locuitori; București - 5,75

Ne ascultă Google telefonul? Teoria conspirației, comentată de Dan Oros, de la Google & YouTube România

Statul francez oferă consiliere psihologică gratuită tuturor tinerilor afectați de pandemie

Blocul Național Sindical organizează joi o conferință de presă despre incidentul tragic de la Eforie Nord

Familia Regală - vizită în municipiul Arad

CITATUL ZILEI

Două girafe pe cale de dispariție, salvate de la înec. Noelle și mama ei, Ngarikoni, erau blocate pe o insulă din Kenya

UEFA a anunțat programul semifinalelor Champions League

SUA impun sanctiuni Rusiei

Drum expres între Galați și Brăila. Ministrul Drulă anunță când va fi gata șoseaua

FOTO Un copil grăbit să vină pe lume. Ambulanță transformată în sală de nașteri, pentru o femeie din Gorj

Gorj: Expoziția de fotografie 'Minunate povești românești', vernisată la Salina Turda

Anularea Jocurilor Olimpice de la Tokyo rămâne o opțiune (responsabil politic japonez)

GCS: 3.852 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore

Coronavirus: Grecia va ridica din 19 aprilie cerința intrării în carantină pentru turiștii veniți din celelalte țări UE

Premierul bulgar Boiko Borisov a demisionat

Beat și fără permis, un bucureștean a lovit 12 mașini într-o parcare din Brașov

OMV, despre o posibilă vânzare a Petrom. Primele zvonuri au apărut în presa austriacă

Premierul și-a delegat atribuțiile de ministru interimar al Sănătății către secretarul de stat Andrei Baciu

Incendiu puternic într-o hală din Suceava. Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Rezultate LOTO 15 aprilie. Numerele extrase. Report de peste 5 milioane de euro la Joker, categoria I

Poliția Capitalei: Percheziții în București și Ilfov într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 1 milion de euro

Memorandum: Grile de salarizare pentru administrația publică locală și plafonarea sporurilor la 20%

Coronavirus/Belgia: Administrarea vaccinului Johnson & Johnson a fost amânată

Japonia: Premierul Yoshihide Suga, primul lider străin care va fi primit la Casa Albă

Handbal feminin: Minaur Baia Mare - Nantes, în semifinalele EHF European League

În conflictul dintre Ucraina și Rusia, Turcia rămâne imparțială

Coronavirus 15 aprilie. 15 județe depășesc suta de cazuri noi, fiecare. Capitala, aproape 900 infectări.

Marius Tucă Show, joi seara, ora 19:00, la Aleph News. Invitați: medicul Voichița Lăzureanu, regizorul Dan Chișu și specialistul OMS, Alexandru Rafila

Fotbal: UEFA a stabilit programul semifinalelor Ligii Campionilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 575, afisate in 10 pagini.



ieri 07:47 CITATUL ZILEI