05:42
Comentarii Adauga Comentariu

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg: Alianța se confruntă cu o dilemă în Afganistan

NATO se confruntă cu o dilemă în Afganistan și trebuie să decidă dacă va părăsi țara, riscând astfel ca aceasta să devină un rai al teroriștilor internaționali, sau să rămână, a declarat vineri secretarul general al alianței Jens Stoltenberg în videoconferința cu cei 30 de miniștri ai apărării din statele membre, transmite dpa.

Stoltenberg a afirmat că a rămâne în Afganistan riscă să continue o misiune care a durat aproape două decenii, iar lupta împotriva talibanilor va deveni mai intensă. "Aceasta este o dilemă cu care ne vom confrunta ca alianță", a afirmat secretarul general al organizației.

Miniștrii s-au întâlnit pentru a discuta despre viitorul Alianței în Afganistan, în contextul în care negocierile de pace intra-afgane continuă, iar SUA intenționează să se retragă.

Îngrijorare a stârnit și declarația președintelui american Donald Trump, care a spus că dorește să-și retragă trupele din Afganistan până la Crăciun.

În conformitate cu actualul acord, SUA ar urma să se retragă după ce talibanii se vor fi angajat să respecte încetarea focului și să respecte acordurile încheiate în cadrul negocierilor de pace actuale, ceea ce ar însemna că o retragere completă nu ar avea loc înainte de sfârșitul lunii aprilie 2021.

De asemenea, este de așteptat ca SUA să încheie un acord cu talibanii.

Miniștrii apărării au criticat intenția Washingtonului de a-și retrage trupele mai devreme, temându-se că dacă acest lucru se va întâmpla prea repede, progresul în materie de democrație și drepturile omului ar putea fi reversibil.

Fără SUA, partenerii NATO nu ar putea să continue misiunea în Afganistan.

Vineri, Jens Stoltenberg a cerut din nou talibanilor să reducă ceea ce el a descris ca fiind un "nivel inacceptabil de violență" și să pregătească terenul pentru încetarea focului. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Andrei Marga despre criminalii care fac alegeri în plină Pandemie. "Nu altcuiva decât „președintelui", în diletantismul său, îi revine răspunderea pentru crima de proporții care are loc."

"COLECTIVUL" DIN AMERICA. 36 de persoane au murit în incendiul dintr-un club de noapte din Statele Unite; 70% din clădire urmează să fie cercetată. Nimeni nu demonstrează pe străzi împotriva guvernului. ÎNȚELEGEȚI DIVERSIUNEA PROGRESISTĂ?

Trump dispune retragerea "majorității" trupelor americane din Somalia

Crăciunul a venit mai devreme pentru fanii lui Mariah Carey! Artista va lansa primul spectacol de sărbători pe platforma Apple

Iohannis a criticat aproape zilnic PSD-ul și a lăudat PNL-ul. Efectele se văd în sondaje: Liberalii au pierdut procente

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 5 decembrie. Rusia se pregătește de vaccinarea în masă. Americanii vor primi un card

,,Ochii pe mine!". Alexandra Mircea, medic dentist: ,,Educația stomatologică lipsește cu desăvârșire din anumite locuri. Aș vrea să fac mai mult pentru copiii care-mi scriu de la țară"

A apărut prospectul vaccinului Pfizer anti-covid. Efectele secundare nu se cunosc

Dinamo câștigă în deplasarea de la Pitești cu un gol de la jumătatea terenului. Ricardo Grigore s-a revoltat pe arbitrii la finalul meciului

Cîțu: Am reușit imposibilul; Standard & Poor's a menținut ratingul României

Brazilia: 14 morți în urma prăbușirii unui autocar într-o prăpastie

Scăderea incidenței cazurilor în Liverpool: Cum s-a ajuns la mai puțin de 100 de infectări la 100.000 de locuitori, în 4 săptămâni

Campania de vaccinare anti COVID-19, în România: Peste 13 milioane de persoane ar putea fi imunizate în 6 luni

Coronavirus: Peste 225.000 de cazuri în 24 de ore în SUA, un nou record

Coronavirus în România LIVE UPDATE 5 decembrie. Peste 500.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Bilanț COVID-19

SUA: Americanii au nevoie de ajutor economic "acum" (Biden)

Dacă te-ai plictisit de yoga, te poți relaxa cu ajutorul sesiunilor de access bars

SUA renunță la cinci programe de schimb finanțate de China

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

HOROSCOP 5 decembrie: Careu în T azi pe zodii Fixe. Vezi ce îți rezervă astrele dacă te-ai născut în unul din aceste semne

Marile festivale revin în forță în 2021. Organizatorii au încercat să păstreze principalele trupe care ar fi trebuit să vină la ediția din 2020

Portugalia extinde restricțiile până pe 23 decembrie

Muzeul din Barcelona a inaugurat noua statuie de ceară dedicată lui Leo Messi. Fanii s-au amuzat pe seama deosebirilor dintre sportiv și operă

Agenția de rating Standard & Poor's a menținut ratingul de țară al României. Perspectiva asupra economiei este negativă

Accident minier în orașul Chongqing, din China: 18 mineri și-au pierdut viața

Parlamentare2020/ Până sâmbătă la 7.00 ora României în străinătate au votat peste 21.500 de români

Accident cumplit, cu cel puțin 16 morți, în Brazilia. Un autobuz cu pasageri s-a prăbușit de pe un viaduct de 20 metri înălțime

Declarații de presă susținute de ministrul Finanțelor, ora 10,00

Ion Cristoiu: De vineri seara, Klaus Iohannis nu mai e doar Marele Reformator. E și Marele Coagulator. Nu spunem Coagulant, ca să nu-l confundăm cu cheagul

China: Cel puțin 18 mineri au murit după o scurgere de gaz

Paris Jackson își face debutul solo în muzică. Fiica lui Michael Jackson a lansat albumul "Wilted"

CITATUL ZILEI

Alertă METEO de vreme severă imediată. ANM anunță Cod galben de vânt și ceață în 11 județe

COMENTARIU Valeriu Șuhan: Mândria de a fi român. Om (mai) avea-o ?

Ilfov: Carantina pentru Bragadiru și Chiajna - prelungită cu 7 zile

Coronavirus: Spitalizarea înlocuitorului patriarhului sârb mort de COVID-19

Vot la alegeri parlamentare 2020 București. Lista de candidați la Senat și Camera Deputaților

Ministrul Economiei, Florin Cîțu, explică ratingul Standard & Poor's: "Semnal clar pentru toți investitorii din lume"

Se împlinesc trei ani de la moartea Regelui Mihai

Standard & Poor's a confirmat ratingul României la "BBB minus", perspectiva rămâne negativă

Polo: CSA Steaua și CSM Oradea au pierdut meciurile de debut în grupele LEN Euro Cup

Alegeri parlamentare 2020. O variantă de guvernare posibilă: premier PNL, cu susținere USR și UDMR. Cum ar putea arăta noul Executiv

Raed Arafat: Eu n-am auzit pe cineva care dorește să se întoarcă la un lockdown generalizat

Lockdown sever în San Francisco, din cauza pandemiei de coronavirus

TIR răsturnat pe autostrada A1, în Hunedoara. Șoferul a murit strivit în cabină

Petrecere "spartă" de polițiști în Ialomița. Participanții au fost sancționați cu 24.000 de lei

Măi Soros, dă, mă, nesimțitule, căldură oamenilor în Bucuresti. De mai bine de o lună de zile, noul primar PNL-USR, Nicușor Dan, ține sute de mii de bucureșteni într-un frig groaznic

Mașini de 300.000 lei, furate din Cehia și găsite la frontiera României, câteva ore mai târziu

Baschet feminin: Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CSM Satu Mare, în continuare singurele echipe neînvinse

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Ziua Internațională a Voluntariatului. Mesajul Majestății Sale Margareta, către voluntarii Crucii Roșii: Generoși și solidari, în ciuda nesiguranței

Întrebi specialistul, dar politicianul răspunde în locul lui. Dialog halucinant cu Președintele Consiliului Județean Iași

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Moștenire de 7,5 milioane de dolari, lăsată de o vecină. Vestea a venit ca un șoc pentru autorități

Vaslui: Grav accident rutier pe DN 24; un bărbat a murit în urma coliziunii dintre un autoturism și un autocamion

Klaus Iohannis, HUIDUIT în TRAFIC. Circulaţia s-a oprit din cauza COLOANEI PREZIDENŢIALE VIDEO

MANIPULAREA PRIN SEX. O MARE VEDETA a JUCAT în tinerete în FILME PORNO! | FOTO - VIDEO

IMAGINEA care a ORIPILAT Internetul. O tânără linge frişcă dintre fesele unui DJ FOTO

Romania. Numărul de Cazuri Oficiale de Infectați pe Județe a fost publicat din nou de regimul Lodovic-Werner după o cenzură de mai multe săptămâni mai rea decât în Coreea de Nord

Germania: Procesul răsunător al mai multor mafioți, suspendat după ce unul dintre ei a fost depistat cu COVID-19


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 664, afisate in 12 pagini.



ieri 06:14 CITATUL ZILEI