09:57
Comentarii Adauga Comentariu

Timiș: Doi români, cercetați pentru trafic de migranți

Doi români sunt cercetați pentru trafic de migranți, după ce au fost depistați de polițiștii de frontieră timișoreni că încercau să sprijine opt cetățeni turci să treacă fraudulos frontiera, pentru a ajunge în vestul Europei.

În cadrul unei acțiuni pe linia combaterii migrației ilegale desfășurate pe raza județului Timiș sâmbătă, în urma unei informații deținute la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, au fost oprite în municipiu două autoturisme conduse de doi români în interiorul cărora exista suspiciunea că ar fi migranți, arată un comunicat al Poliției de Frontieră remis, duminică, AGERPRES.

În urma controlului efectuat asupra celor două autoturisme, au fost depistați în interiorul acestora opt cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă, fiind conduși la sediul Poliției de frontieră pentru cercetări.

Din primele verificări efectuate de către polițiști a reieșit faptul că cei în cauză sunt cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 17 și 33 de ani, care au declarat că au fost preluați de către șoferi dintr-o localitate de pe raza județului Timiș. Ei au susținut că urmau să plătească sume cuprinse între 5.000 și 6.000 euro de persoană, în momentul în care ajungeau într-un stat din vestul Europei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii turci și de trafic de migranți pentru cei doi cetățeni români. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

Manipulare penibilă a lui Gorghiu ca să-i acopere pe Cioloş şi pe ministrul de interne Tudorache. Gorghiu: "Lansez un apel către actuala administrație a Bucureștiului să permită manifestarea pașnică a oamenilor"

Festival de goluri și surprize în prima etapă a noului sezon de Uefa Champions League. Șahtior a condus la pauză în deplasarea de la Madrid cu 3 la 0

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / "Comunistul patriot" Lucrețiu Pătrășcanu - autor al legilor represiunilor comuniste și victimă a justiției pe care a creat-o

Alexandra Stan, topless pe Instagram. Fanii au amuțit

Paul McCartney anunță albumul McCartney III, la 40 de ani de la lansarea predecesorului

SECURISTOIZII AU PRELUAT CONTROLUL RAPORTĂRII. Noi șmenării ale Grupului de Dezinformare Strategică legat de rata infectării

iPhone 12, testul camerei. Când va ajunge în România

Anunțul Kremlinului. A doua țară în care au inceput testele pentru vaccinul Sputnik V

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

FC Barcelona se lansează în modă. Colecția este semnată de designerul Thom Browne

Oficial din cadrul Fed: Disparitățile riscă să afecteze ritmul relasării economice în SUA

10 idei pentru un joc sexy de "Adevăr sau provocare"

Bosonul Higgs, prins în actul unei transformări nemaivăzute?


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 16, afisate in 1 pagina.

ieri 05:33 CITATUL ZILEI