Ortodoxe
Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma
Greco-catolice
Sf. cuv. Sisoe cel Mare. Sf. m. Maria Goretti
Romano-catolice
Sf. Maria Goretti, fc. m.
Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare este pomenit în calendarul creștin ortodox la 6 iulie.
A trăit între secolele IV-V și din tinerețe s-a retras în pustiul Egiptului. Prin smerenie, rugăciune și post, viața lui s-a asemănat cu viața îngerilor. Pentru smerenia sa a primit atâta dar de la Dumnezeu, încât s-a învrednicit de mari minuni, înviind chiar și morți, așa cum face cunoscut Patericul egiptean.
Cuviosul Sisoe a petrecut în pustie șaizeci de ani, și, când era să moară, stând lângă dânsul monahii, s-a luminat fața lui ca lumina și a grăit către dânșii: "Iată, ava Antonie a venit". Și, trecând puțin, iarăși, a zis: "Iată, ceata Prorocilor a venit". Și, iarăși, s-a luminat, mai mult, și a zis: "Iată, ceata Apostolilor a venit".
L-au rugat pe el frații, zicând: "Spune-ne, Părinte, cu cine vorbești?" Și le-a zis: "Iată, îngerii au venit ca să mă ia, pe mine, și mă rog lor, să mă lase pe mine, puțin ca să mă pocăiesc". Și i-au zis lui frații: "Nu-ți este ție de trebuință pocăința".
La aceasta Cuviosul Sisoe a răspuns: "Cu adevărat, nu mă știu pe mine, să fi atins, măcar începutul pocăinței". Și toți frații îl știau pe el, că este desăvârșit.
Și, iarăși, mai mult, s-a luminat și se făcuse fața lui ca soarele și s-au temut toți. Și a grăit către dânșii starețul: "Iată, vine Domnul, vedeți toți, că zice: Aduceți-Mi vasul cel ales din pustie". Și, zicând acestea, Cuviosul, îndată, și-a dat duhul său. Și s-au văzut niște fulgere și s-a umplut casa aceea de bună mireasmă. (surse: vol. "Viețile Sfinților") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)
Comentarii:
Adauga Comentariu