23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Birkenfeld sau Birkenau? După românul MORT la SPARANGHEL, un alt ROMÂN a MURIT la muncă în GERMANIA, de data aceasta în ABATOR. Sparanghela Merkel și Guwernerul Klaus îi au pe conșțiință pe acești morți....lipsiți de cea mai elementară protecție sanitară



„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, a fost notificat de către reprezentanţii companiei angajatoare cu privire la decesul unui cetăţean român care îşi desfăşura activitatea în cadrul unei companii de prelucrare a cărnii din Birkenfeld, Republica Federală Germania, unde au fost înregistrate cazuri de infectare cu COVID-19”, a informat MAE, conform Agerpres.

MAE a adăugat că, potrivit informaţiilor comunicate de către angajator, persoana în cauză fusese testată negativ la infecţia cu SARS-CoV-2 de două ori, în cadrul verificărilor efectuate întregului personal, ultima dată în cursul săptămânii precedente.

Familia a fost înştiinţată cu privire la deces, iar angajatorul se va ocupa de formalităţile de repatriere a trupului neînsufleţit, suportând cheltuielile aferente, a precizat sursa citată.

Ministerul Afacerilor Externe a arătat că este în contact cu reprezentanţii companiei, fiind pregătit să acorde asistenţa consulară necesară, inclusiv cu privire la procedura necesară repatrierii trupului neînsufleţit şi eliberarea certificatului de deces.

Solicitaţi de Libertatea cu privire la cauza mortii, reprezentanţii MAE nu au oferit un răspuns până la publicarea articolului.

Presa din România a scris pe larg despre subiectul muncitorilor români infectaţi cu COVID-19 de la abatorul din Birkenfeld.

Opinia Fluierul.ro: Observați că nu a spus nimeni, că românul ar fi fost dus la spital ca să fie tratat. De unde deducem că a murit ca un câine fără a primi din timp, îngrijirile medicale de care avea nevoie. Și asta se întâmplă în putred de bogată Germanie care are bani sa ecologizeze până și găinațul și căcatul de câine. De asemenea se păstrează o tăcere totala legată de împrejurările în care a murit și de condițiile de lucru care au dus la moartea sa.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • Iobagi pe plantatiile Fritzilor  Albert Desalvo   2020-05-25 - 15:08

    Asta e viata tipica de iobag: firmele de recrutare(avand spate politic, ca sa nu fie trase la raspundere) ii ademenesc, ii fraieresc(una e ce semneaza, alta e situatia cu care se confrunta in strainezia), ii jupuaie de bani(comisioanele pe care le platesc ammaratii astia sunt exorbitante)si apoi ii abandoneaza in favoarea stapanilor de sclavi straini! Desi inselaciunea si bataia de joc la adresa vietilor lor sunt strigatoare la cer, Colonia securist-masonica romaneasca se face ca nu vede, demonstrand inca o data, daca mai era nevoie, ca este mai antinationala decat toti strainezii la un loc!


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

General Motors a vândut întreaga producție pe un an pentru noul model Hummer electric

Donald Trump și Joseph Biden s-au acuzat că au primit fonduri din surse suspecte

Huawei dă replică lui Apple. A fost lansată noua serie de telefoane Mate 40

O nouă lovitură în "Hunter-Gate": Tony Bobulinski ar urma să predea FBI înregistrările afacerilor sale

Târgul de Sânmedru - la Muzeul Țăranului

Citroen Ami e electrică, mică și fâșneață. Ai nevoie de mai mult?

Criza Covid aduce un profit dinamic pentru gigantul Unilever

Donald Trump și Joseph Biden s-au contrazis puternic pe tema gestionării pandemiei

Senatul a respins ajutorul de stat pentru Blue Air

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie

Irlanda: Poliția arestează 11 persoane manifestând împotriva noilor măsuri de izolare la domiciliu

Vânzările globale ale Coca-Cola scad cu 9% din cauza crizei

Emisiunea ,,Ochii pe mine!". Psihoterapeutul Ciprian Jurma, despre anxietate și singurătate în pandemie: ,,Să lăsam la o parte defensivitatea, să ne apropiem unii de alții" / Stilista Adina Buzatu: ,,Brand-ul nu ne face mai importanți decât suntem"

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 23 octombrie. Cât va costa un vaccin anti-Covid? Bill Gates: "Țările sărace ar trebui să plătească mai puțin"

HOROSCOP 23 octombrie. Soarele intră în Scorpion. Oportunități nenumărate pentru trei zodii

Franța este luată de al doilea val de coronavirus. S-au înregistrat peste 26 de mii de cazuri în ultimele 24 de ore

Longboardul este pentru toți. Tânărul Evan Lallane îți arată cum face longbord,deși e în scaun cu rotile VIDEO

Există o subfamilie de gândaci indestructibili. Zopherinae poate fi călcat de o mașină fără să pățească nimic

#alegeriSUA Washingtonul anunță sancțiuni după o "tentativă de ingerință" electorală iraniană

Principele Nicolae: Bunicul meu a fost și este pentru mine un sfânt

#alegeriSUA Trump și Biden au încheiat ultima dezbatere, diferită în ton și atmosferă față de prima

Coronavirus în România LIVE UPDATE 23 octombrie. Un nou record de cazuri în București: 804 cazuri noi

CITATUL ZILEI

Filmul "Dumbo" împlinește 79 de ani de la debutul pe ecrane

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Donald Trump justifică relația bună pe care o are cu liderul Coreei de Nord

CFR Cluj începe excelent noul sezon de Europa League. Ianis Hagi a câștigat de ziua lui

Traian Berbeceanu - numit în funcția de prefect al municipiului București; Gheorghe Cojanu - numit inspector guvernamental la SGG

Putin a spus că a autorizat personal transferul lui Navalnâi în Germania

Parlamentul European vrea ca cetățenii americani să intre în UE doar cu viză

Israelul lovit de două rachete trase din Fâșia Gaza (armata)

SUA autorizează pe deplin antiviralul Remdesivir împotriva COVID-19

Display-ul telefonului tău știe unde ești. Google testează o nouă tehnologie

Insulele Canare au fost adăugate pe lista de călătorii sigure din Marea Britanie

Ion Cristoiu: Deși SIE avea obligația să-l informeze, Iohannis spune că nu știe nimic despre Scandalul din America – Afacerile lui Hunter Biden în România

OPRIȚI VÂNZAREA ȚĂRII NEMERNICILOR. CIOLOŞ VINDE TOT. Guvernul a semnat un memorandum pentru vânzarea unor pachete mari de acțiuni de la CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucuresti, Portul Constanta, CFR Marfa, etc.

NU VĂ E RUȘINE OBRAZULUI? Mihai Șora - OMUL CRIMINALEI ANA PAUKER numită "STALIN CU FUSTĂ" ne este prezentat de eMag.ro și de PROGRESIȘTI ca "susținător al libertății și al drepturilor omului".SE RĂSUCESC MILIOANE DE VICTIME ALE BOLȘEVISMULUI ÎN MORMINTE.

Focuri de armă în București. Hoți prinși în timp ce spărgeau mașini

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / De la prietenul meu Litvinenko la Navalnîi, Moscova nu și-a schimbat strategia uciderii opozanților, ci doar otrava

De ce mor păsările?

Bob Marley a fost un artist care s-a dedicat atât muzicii, cât și fotbalului

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Coronavirus: Guvernul a decretat restricții de circulație la Atena și Salonic

Donald Trump va vota sâmbătă în Florida

Parlamentare2020/Ciolacu despre amânarea alegerilor: Nu noi trebuie să luăm decizii, ci specialiștii

#alegeriSUA Donald Trump va vota sâmbătă în Florida

Traian Berbeceanu a fost validat în funcția de Prefect al Capitalei

Fotbal: Mitriță a marcat la debutul său pentru Al Ahli Saudi, în Arabia Saudită

OMV Petrom SA scoate la vanzare mai multe proprietăți de interes în București și în țară

PREMIERĂ LIBERTATEA.RO | Giulia Nahmany lansează coloana sonoră a filmului "Love by design"! Ascultă "Girl to change the world"!

VIDEO Parlamentare2020/Aproape 40.000 de români din străinătate înscriși pentru votul prin corespondență; perioada de înregistrare - la final

IUmor 2016: Ce fac Cheloo, Mihai Bendeac şi Delia în culise. Replicile vulgare, VIRALE pe Youtube

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

Rețeaua Internaționalistă Neobolșevică instigă tinerii din România să se transforme într-o armată de CENZORI și de DELATORI, după modelul URSS-ului lui Stalin și a Chinei bolșevice a lui Mao. Cazul Bunescu.ro. Cerem Procuraturii să se autosesizeze.

Toată România poartă mască. Masca este obligatorie în zone din aproape 20 de județe

În Europa, jumătate dintre firmele mici se tem că vor da faliment în 2021

UPDATE-6 - ALO ANTENA 3 ? UNDE SUNT BANII DONATI? SOMAM INCA ODATA ANTENA 3: IMPARTITI IMEDIAT TOTI BANI DIN CONT, IN MOD EGAL, VICTIMELOR: morti si raniti.

Violeta Alexandru, Ministrul Muncii: O să extindem plățile pentru părinții copiilor de la școlile din scenariile 2 și 3

Un Dobitoc sadea. "Medicul" Vlad Ciurea: 'Izolarea nu e bună, omul e animal social și activitățile făcute împreună dezvoltă funcțiile cerebrale" Principala "activitate împreună" va fi INFECTAREA. Și dacă se infectează și mor ce activități mai fac împreună?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 360, afisate in 6 pagini.



ieri 05:53 CITATUL ZILEI